Cei mai recenți doi ani (2020-2021 și 2021-2022), parcă în așteptarea și pregătirea Centenarului nașterii Monicăi Lovinescu ce va fi celebrat în 2023, au prilejui apariția în România a patru cărți și a unei enciclopedii în Franța, unde i se dedică o pagină de dicționar, printre alte personalități europene de prim rang. Cronologic, după data aparițiilor, aceste volume sunt:
1. - Angela Furtună, Monica Lovinescu – Tezaurul secret, Editura Integral, București, 2020; 2. - Angela Furtună, Înapoi la Monica Lovinescu, Editura Integral, București, 2021; 3. - La vie de l’esprit en Europe centrale et orientale depuis 1945 - Dictionnaire encyclopédique, sub conducerea universitarelor Chantal Delsol și Joanna Nowicki (colectivul de cercetători români este condus de profesor universitar doctor Ionel Bușe, iar Angela Furtună semnează pagina dedicată Monicăi Lovinescu), Les éditions du Cerf, Paris, 2021; 4. - Monica Lovinescu, Jurnal esențial, ediția a II-a îmbunătățită, selecție de Cristina Cioabă din cele șapte jurnale scrise între 1981-2002, Editura Humanitas, București, 2022; 5. - Doina Jela, Această dragoste care ne leagă. Reconstituirea unui asasinat, Editura Corint Logistic, București, 2022.
Sunt cărți construite laborios și acribios, folosind la maximum resursele documentare și exegetice, ce consolidează procesul editării operei Monicăi Lovinescu, al definirii și al situării ei în taxinomii și în istoria literară, culturală, memorialistică și de idei (românească și europeană); deopotrivă, aceste cărți susțin și procesele incipiente ale hermeneuticii și ale proiecțiilor (naționale și universale).
Monica Lovinescu a fost vocea care a ținut în viață România, prin emisiunile sale de la Radio Europa Liberă, după 1962. Viziunea autoarei asuma originalitatea cazului românesc - în contextul istoric european dominat de insurgenţă (Rusia samizdatului, Cehoslovacia Cartei ´77, Polonia K.O.R.-ului şi Solidarność-ului) - prin ceea ce se va numi rezistenţa prin cultură, care a reprezentat de fapt o rocadă între etic şi estetic, având drept consecinţă o defazare faţă de literatura europeană. Din cauza regimului represiv, ce interzicea legătura directă între adevărul literaturii şi adevărul societăţii, rezistenţa românească inventase un limbaj artistic ce boicota realitatea istorică, ducând la o nouă ipostază a modernismului pur, care însă fusese deja epuizat oriunde în altă parte. Dar tot această rezistenţă prin cultură luase distanţă faţă de idealul de universalitate, fapt ce s-a materializat ulterior fie prin provincializare, fie prin înregimentări neoprotocroniste, generând conflicte interne energofage care au epuizat capacitatea unei rezistenţe româneşti reale împotriva regimului totalitar.
Operele esenţiale ale Monicăi Lovinescu sunt reprezentate de memorii şi jurnale, în care autoarea a preferat să scrie « despre şi pentru ceilalţi », refuzând sistematic « pactul autobiografic » şi cultivând sistematic etica memoriei. Aceste opere au devenit documente inconturnabile pentru societatea românească şi europeană a secolului XX, mai ales pentru deceniile 6-10, insistând pe tema necesităţii unor re-lecturi, re-evaluări şi revizuiri în literatura română.
Departe de a fi fost deja larg asimilat în România așa cum se cuvine, Modelul Monica Lovinescu, însă, a fost puternic bruiat în ultimele trei decenii, aproape la fel ca înainte de Revoluție. Acest fapt demonstrează că democrația este încă departe de a se fi înstăpânit în România (prin reprezentanți credibili, valori asumate și principii aplicate onest), iar autorii și apărătorii ei - intelectualii ce critică totalitarismul - continuă să rămână în minoritate și să fie vânați, pentru a fi eliminați ca voci publice.
Majoritatea “gânditoare” supraviețuitoare regimului totalitar a devenit și o continuatoare riguroasă și intransigentă a vechilor cutume mentale, a “intereselor” naționale (deși naționaliste, de fapt), a ierarhiilor de valoare și a reperelor de canon, toate create și validate de practica politică în comunism.
În epoca Ceaușescu, bruiajul Monicăi Lovinescu venise pe vehiculul militar, de intelligence și propagandistic specific Războiului Rece: Monica Lovinescu era o “țintă”. Cauze: în primul rând, “ținta” fusese și jurnalist de mare succes la Radio Europa Liberă, post finanțat de guvernul american și poziționat pe atunci ca inamic militar și politic, iar în al doilea rând, fusese un critic excepțional, consecvent și obiectiv al comunismului sovietic, al colaboraționismelor lui europene, dar și al ceaușismului.
Spre deosebire de anii Războiului Rece, în ultimele decenii Monica Lovinescu a fost atacată din alte rațiuni și cu alte strategii. După 1989, cel puțin aparent, mulți români se așteptau la faptul că democratizarea țării va fi înfăptuită nu numai de societatea civilă, ci și de bazinele politice, în virtutea asumpțiilor lor declarative, atât de demagogice. În realitate, a fost vorba doar de un mimetism al liderilor, în timp ce bazinele politice au consolidat mai ales o Restaurație cadristică și mentalitară a regimurilor totalitare, după o stilistică cvasi-putinistă. Cu alte cuvinte, cercurile de putere, de propagandă și de servicii semnalizau că o iau înspre democratizare, dar tot către totalitarism au condus țara. În acest context, continua atacare a Monicăi Lovinescu a devenit un adevărat bruiaj conceptual, făcut cu metodă și obstinație; originile acestui asediu se identifică nu numai în laboratoarele politicii și ale serviciilor, ci și în atelierele de șlefuit minți furnizoare de idei pentru casta intelectualilor, incluzând aici, din păcate, mulți scriitori, critici, cărturari, jurnaliști, universitari, ideologi etc. Dacă ar fi fost vorba despre simple polemici pe doctrine politice onorabile, ar fi părut ceva normal. Dar fiind vorba tot despre ascensiunea totalitarismului împotriva unui actor credibil și martir al democrației - Monica Lovinescu - fenomenul e toxic și periculos.
Monica Lovinescu a fost un miracol al gândirii, al criticii, al atitudinii, al jertfei. Un Model unic. Mai ales pentru România. Scriam altădată că, în timp ce Regina Maria a inspirat și făcut posibilă România Mare și Unită, Monica Lovinescu a inspirat și apărat România Liberă.
De ce avem nevoie de Modele bune? Un Model Uman de Excelență mă înzestrează cu un capital intelectual, profesional și etic din care voi putea cheltui, investi și face profit toată viața, atât eu, ca individ, cât și comunitatea.
Un astfel de Model sporește și rafinează o moștenire omenească, așezând-o între limite ce conservă umanitatea: succesul (Machiavelli) și morala (Kant).