"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Vorbeşte lumea că ar fi început campania electorală pentru alegerile europene, dar eu nu văd niciun semn, nici pe panourile de afişaj, nici pe ecranele televizoarelor, în afara unor monoloage cam oloage recitate conştiincios şi tern. Ciudat comportament politic! Deşi pînă la europarlamentare mai sînt vreo doiă săptămîni, pe cînd prezidenţialele au de aşteptat pînă toamna tîrziu, toată lumea politică se comportă de parcă lucrurile ar sta exact invers ori ca şi cum alegerile pentru Parlamentul European ar fi lipsite de orice însemnătate.

Dacă-i lăsăm de-o parte pe lăudătorii din oficiu şi pe înjurătorii calificaţi ai preşedintelui, discursul acestuia privind situaţia din Moldova a fost primit de opinia politică şi de cea civică cu interes şi nuanţat. Unii dintre receptorii oneşti, fără parti pris-uri declarate  ai acestuia, se întrebau, de pildă, dacă, aşa „patriotic” cum părea la suprafaţă, discursul nu risca să rămînă suspendat cumva în zona pur declarativă, dacă nu demagogică. Prin urmare, consistenţa acestuia nu poate fi măsurată decît prin consecinţe. Cred că se întrevăd deja măcar două dintre acestea, care îl scot din zona exclusiv declarativă.

Nu prea mai avem loc în presă de alte subiecte, că e plină de isprăvile celor pe care îi numim „baroni locali” – primari şi preşedinţi de Consilii Judeţene, care  adesea cumulează şi funcţii de conducere, entrale sau locale, în partidele pe care le reprezintă şi care dispun discreţionar de resursele de la faţa locului, pe care le alocă mai degrabă conform bunului plac decît potrivit necesităţilor reale şi cadrului legal, speculînd, de altfel cu mult talent, imperfecţunile celui din urmă. Eu însumi semnalam, în mai multe articole din ultima lună, cîteva din cele mai spectaculoase cazuri de comportamente baroniale. Dar, ca şi ceilalţi comentatori, comentam impresionist pe margine informaţiilor furnizate de anchetele jurnalistice şi mult mai rar de anchetele propriu-zise, pentru că la noi Justiţia e tare leneşă.

De ce PSD, care are o mulţime de profesori universitari în rîndurile sale, a optat iarăşi pentru dna Ecaterina Andronescu la Educaţie este greu de înţeles. Domnia Sa a reuşit să zăpăcească atît de tare domeniul în mandatul anterior încît, pe bună dreptate, s-a procopsit încă de la debutul acestuia cu porecla din titlu. În general, evit utilizarea poreclelor atunci cînd e vorba de persoanele publice, dar cînd sînt parcă lipite de impricinaţi – Marinelu`, Arogantul, Bombonel, Prostănacul, Manivelu` etc –, nu prea mai este loc de întors. Parcă pentru a nu-şi dezminte renumele, abia întoarsă în post, dna Andronescu a şi început iniţiativele pentru care l-a binemeritat. După cîteva mici gafe în negocierile cu profesorii şi declarative, cu care şi-a reintrat în mînă, săptămîna trecută, d-na Andronescu a lovit cu sete!

Ultimele referinţe la presă ale preşedintelui s-au bucurat de o interpretare uşurică, ba chiar uşuratecă, în sensul că au fost înregistrate doar ca parte a campaniei dumisale neîntrerupte împotriva celei de-a patra puteri în stat – a cîinelui de pază al democraţiei, cum mai este poreclită presa iar, în alte părţi, chiar este! Doar că, procedînd astfel, comentatorii au aruncat şi copilul odată cu apa murdară din balie. Pe lîngă ritualicele de-acum „atacuri” la adresa presei, declaraţia preşedintelui mai făcea referinţă la ceva, la ceva important – scăderea autorităţii statului, disoluţia instituţiilor fundamentale ale acestuia. Or, acest proces este periculos şi vizibil cu ochiul liber.

 

Nu cred că am avut vreun guvern, de la Revoluţie încoace, care să nu fi promis nu va abuza de ordonanţe de urgenţe şi care, la puţină vreme după ce şi-a început guvernarea, să nu fi „legiferat” prin ordonanţe de parcă nu ar exista un Parlament. Din păcate, în fapt, dacă ne uităm la viteza de lucru a aleşilor noştri, Parlament nu prea este, oricum nu atît cît ar trebui astfel încît nevoile de legiferare să fie satisfăcute prompt şi oportun pentru necesităţile vieţii publice. De aici, scuzele guvernelor succesive în ce priveşte abuzul de ordonanţe şi însuşi abuzul!

De peste o săptămînă urmăresc campania electorală şi am o senzaţie stranie, amestecată – pe de o parte, de deja vu, pe de altă parte, că trăiesc într-o lume complet suprarealistă, de fapt transrealistă, în care a dispărut orice contact între discurs şi realitate. Senzaţia de deja vu este legată de chipuri, de feţele eternizate ale politrucilor noştri – pe unele le ştiu din cei aproape douăzeci de ani de pluralism, cînd nu chiar dinainte!, pe altele, măcar de vreun deceniu. Şi asta începînd cu cele principale, autodesemnaţii candidaţi la funcţia de premier, şi sfîrşind cu falsele prospături – aproximative vedete din showbiz sau sportive – aruncate prin multele colegii electorale care au împînzit patria.

Am semnalat în articolul trecut doar o mică o parte din dificultăţile legale şi tehnice pe care le întîmpină cetăţenii români care locuiesc în străinătate dacă doresc să-şi ia în serios dreptul de a participa la viaţa politico-electorală din ţara de obîrşie. Practic, prin dispoziţiile legale în vigoare şi prin modul de aplicare al acestora stabilit prin Ordonanţa de urgenţă de modificare a Legii 35/2008, participarea ca simpli votanţi este extrem de dificilă, iar în calitate de candidaţi practic imposibilă. Totul pare să fi fost gîndit pe principiul „voi munciţi acolo, adunaţi bani, trimiteţi-i acasă, investitiţi-i aici, că de politică ne ocupăm noi! Noi ne pricepem la asta, noi votăm şi, mai ales, noi vă reprezentăm!”. Mai întîi ne lovim de-o dificultate constituţională,  „curat constituţională, coane Fănică”! Articolul 16, aliniatul 3, din legea fundamentală scrie negru pe alb: „Funcţiile şi demnităţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetăţenie română şi domiciliul în ţară”.

Legea 35/2008 a încercat să facă dreptate românilor stabiliţi în străinătate, să le ofere şansa de a participa la procesul electoral nu doar în calitate de alegători, ci şi în cea de candidaţi. Din păcate, această iniţiativă, lăudabilă în sine, nu trece de nivelul bunelor intenţii, cu care de altfel şi iadul este pavat. În fapt, dreptul legal de a alege şi a fi ales nu poate deveni un drept real, în condiţiile actualei legi şi, mai ales, ale condiţiilor de aplicare gîndite de guvern. Întîmplarea face să am o mulţime de cunoştinţe implicate în procesul electoral din exterior, fie în calitate de posibili candidaţi, fie doar ca membri ai staff-urilor de campanie ale unor candidaţi, în mai mult locuri din lume, din Italia şi Germania pînă în Israel, SUA, Canada. Ce-mi scriu aceşti oameni despre situaţiile cu care se întîlnesc în teren spune totul despre competenţa şi buna-credinţă celor care au făcut legea, bravii noştri parlamentari, şi ale celor datori să o aplice, la fel de bravii noştri guvernanţi.

Dacă mai eram nevoie de vreo dovată că sîntem conduşi de o clasă politică iresponsabilă, cred că acum, după valul de măsuri populiste propuse cînd de guvern, cînd de parlament, cînd de putere, cînd de opoziţie, avem o dovadă mai mare decît ar fi fost nevoie. Întreaga politrucime se întrece în dragoste faţă de popor, care a luat forma populismului cel mai jalnic şi mai dăunător nu doar unui spirit public sănătos, ci şi echilibrelor economice. Guvernul, la presiunile opoziţiei pesediste, au sărit şi parlamentarii, pe lîngă mărirea propriilor avantaje financiare, şi cu creşterea lefurilor profesorilor cu 50 de procente!