"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Miercuri 29 Octombrie, cu două zile înainte de startul campaniei electorale de toamnă, Senatul României, în calitatea sa de “cameră decizională“ (după cum îl prezintă cu reţinut respect reporterul cotidianului Gândul), a aprobat prevederile unei ordonanţe de urgenţă guvernamentale, potrivit căreia “activitatea consiliului (CNSAS – n.n.) va fi, de aici înainte, una pur administrativă, limitată la constatarea calităţii de „lucrător” sau „colaborator” al fostei Securităţi, fără stabilirea verdictului de „poliţie politică”. Din punctul nostru de vedere, nici nu este nevoie de mai mult pentru demascarea unui ticălos, dar după tonul prelins printre rândurile ştirii aceasta pare o decizie luată în favoarea “foştilor” lucrători sau colaboratori (se va vedea până la urmă că, orice s-ar întâmpla, aşa vor sta lucrurile întotdeauna).

Ca român care trăieşte în afara graniţelor geografice ale patriei, am suferit în toţi aceşti ani fără să pot face nimic decât să iau notă cu amărăciune de procesul dizolvării vechii Românii. Cu fiecare generaţie care se stinge, tărâmul mioritic îşi mai pierde un strat din aura de mit patriarhal de odinioară şi se afundă tot mai mult în îngălarea agresivă a ciocoismului de mahala cvasi-democrată de blocuri comuniste în ruină. Dar adevărata nenorocire derivă din ecuaţia că degradarea fizică duce la degradarea umană.

E destul de jenant să ai un preşedinte care agravează ipocrizia naţională decorând orice mort mai celebru care-i iese în bătaia telecomenzii. Recent, deşi sunt sigur că Traian Băsescu nu a citit un singur rând scris de Alexandr Soljeniţîn iar dacă o fi auzit despre rolul jucat de dispărut în radiografia politică a secolului trecut aceasta s-a întâmplat la frizer, omul de la Cotroceni a decis că o omagiere postumă nu are cum să strice în an electoral. Aşa că, hodoronc-tronc, ilustrul defunct s-a văzut miruit cu Ordinul Naţional “Steaua României”, în grad de Mare Cruce, “pentru curajul şi demnitatea de care a dat dovadă, remarcându-se ca una dintre cele mai mari conştiinţe ale Rusiei secolului XX, şi pentru contribuţia avută la îmbogăţirea patrimoniului literaturii universale”.