După blocarea, de către Austria, a accesului României la spațiul Schengen, a devenit evident faptul că există în mod real o problemă a reabilitării și recuperării Europei pierdute, pentru că există și o strategie împotriva ei, strategie ce vine din zone oculte. Iese la lumină, dincolo de interesele austriece electorale de partid pentru alegerile din 2023, un posibil protocol secret, ce atestă conexiuni active între austrieci și ruși. Simultan cu mișcarea vieneză, Putin a inceput să invoce pentru Kremlin argumentele unui război de prevenire, preluând în mod cinic conceptul american.
Lovitura dată României (și Bulgariei) de către Austria arată alinierea ei la declarația nouă a lui Putin: blocând accesul României și Bulgariei la Schengen, Austria previne, de fapt, inundarea ei cu migranții ucraineni ce vin prin România și Bulgaria, dar nu o și declară public explicit (ca să-și mențină, aparent, aderența și solidaritatea cu UE), ci susține că se teme numai de refugiații din Africa de Vest - Orientul Mijlociu. Curat vals vienez! Aici, ambiguizarea unde declarații atribuie intrarea imigranților via România, dar adevărul este că aceștia intră în Austria prin Marea Mediterană. Frontex sugerează că acelea ar fi granițele cele mai importante de monitorizat. Cu zero treceri ilegale depistate, granița maritimă a României nu este o amenințare. Trei sferturi din trecerile ilegale din Balcanii de vest au loc la granițele Serbiei cu state UE (nu doar România, ci și Bulgaria, Ungaria și Croația), ceea ce poate semnala faptul că poliția sârbă de frontieră ar fi parțial de vină pentru multe dintre trecerile spre România.
Cert este că toate contactele bilaterale dintre România și Austria în cursul anului 2022 anunțau și confirmau împlinirea obiectivului admiterii în Schengen. Pe 16 noiembrie 2022, la Bucureşti, delegaţiile participante la Forumul Salzburg, inclusiv Austria, au anunţat susţinerea eforturilor României, Bulgariei şi Croației pentru aderarea la spaţiul Schengen la JAI din decembrie (“The Romanian Chairmanship of the Salzburg Forum expressed its appreciation for the support formulated in this format for a positive decision related to Romania, Bulgaria and Croatia’s Schengen accession in December 2022”). Două zile mai târziu, pe 18 noiembrie, ministrul de interne Gerhard Karner a anunțat public că Austria va bloca extinderea spațiului Schengen cu cele trei țări.
Șefii de cabinet ai miniștrilor de la Interne (G. Karner), Afaceri Europene și Constituție (K. Edtstadler) au confirmat, în cursul zilei de 18 noiembrie, această schimbare bruscă de poziție; cabinetul lui Edtstadler a fost implicat în luarea deciziei politice, însă cabinetul lui Schallenberg (ministrul de Externe) nu a fost informat.
Decizia de blocare a României s-a luat, așadar, la nivel politic, în cerc restrâns, de către Karl Nehammer și decidenți ai ÖVP, Partidul Popular Austriac. Acest partid este în prezent la guvernare, împreună cu partidul populist de dreapta FPŐ, Partidul Libertății din Austria, care este un partid ambiguu de dreapta/extrema dreaptă din Austria, al cărui lider de partid, Heinz-Christian Strache a demisionat în urma unui scandal de corupție. Dar cu mult timp înainte, Jörg Heider a fost conducătorul ce a propulsat inițial acest partid, printr-un discurs explicit de extrema dreaptă și pro-nazist, discurs care a format o efigie: la alegerile generale din 1990, partidul s-a îndepărtat de liberalismul cu care se asociase, în schimb se preocupă de imigraționism și critica tot mai des Uniunea Europeană. A rămas celebră o remarcă a lui Haider în 1991 despre “politica decentă de angajare” în Germania Nazistă (în contrast cu cea a guvernului Austriei). Iar în 1999, același Jörg Heider, care a modelat ideologic și electoratul de azi al lui Nehammer, își mărturisea deschis admirația pentru “oamenii cinstiți” din armatele naziste care „și-au făcut datoria” pe frontul de Est, prin aceste insidioase teze aducând 27% din voturi, exploatând astfel anxietatea și nedumerirea austriecilor în fața schimbărilor survenite în Europa. Astfel funcționează mecanismul de radicalizare care este consecință a războaielor declanșate de Putin în Siria și Ucraina: milioanele de imigranți proveniți din aceste catastrofe umanitare “atacă” Europa, devin mobil de discurs electoral pentru politicienii Europei Centrale, y compris Austria, ulterior captează și dirijează la vot groaza oamenilor în fața sărăciei, a necunoscutului și a războaielor.
Conflagrații, extremism electoral, cacealmale sângeroase de putere regională
Se știe că în multe țări central europene, cum sunt Franța și Austria, există în electorat ură și teamă față de imigranți (veniți dinspre Sud, în Franța, iar în Austria dinspre Est). În aceste două cazuri specifice, se vede că repulsia celor două țări central europene se manifestă înspre cetățeni imigranți proveniți din regiuni pe care Austria și, respectiv, Franța, le stăpâniseră cândva. La electoratul francez și la cel austriac se observă că ura și spaima față de imigranți au înlocuit în ultimele decenii vechile lor obsesii interne – în special antisemitismul – care serviseră în istorie la coagularea extremei drepte.
Partidele antisistem din Austria, de după Războiul Rece, aveau mâinile curate. Deși excluși de la guvernare, ele nu erau acuzate de corupție masivă, care la începutul anilor 1990 măcina fundația sistemică europeană. Așadar, această corupție nu era descrisă numai în Polonia, Rusia sau România acelor ani (unde mulți considerau corupția ca o pagubă colaterală în tranziția spre economia de piață), ci chiar în inima democratică a continentului.
Ura și teama de imigranți s-a conjugat cu ura și teama față de români: aceste rațiuni, pledând pentru câștigarea voturilor în Austria de azi, au urcat din nou pe agenda politicienilor austrieci, aflați în campanie electorală, și care azi au blocat România în fața unui simbol al civilizației instituționale europene la care românii aspiraseră în mod legitim.
... Unii au uitat. Dar războaiele mondiale generează situații grave, pentru țările unde își caută salvarea omenirea devenită victimă. Problema imigranților, a refugiaților, a milioanelor de oameni sosiți din necunoscut pentru a aspira la statut de azilant sau de cetățean în țări străine este o veche experiență tragică a Europei. După cel de al doilea război mondial, numai armatele aveau capacitatea de a gestiona problema migranților și prizonierilor. Armata americană a excelat, cu toste dificultățile. Dar și comanda ei politică a fost la înălțime. După ce sistemul de tabere a fost pus la punct, responsabilitatea îngrijirii și repatrierilor sau a integrărilor pentru zecile de milioane de persoane deplasate i-a revenit treptat Agenției pentru Sprijin și Reabilitare a Națiunilor Unite. Înființată la 9 noiembrie 1943 la Washington, într-o întâlnire de 44 de state (viitoare membre ale ONU) care anticipa problemele postbelice, UNRRA avea să joace un rol vital în situațiile critice de după război. Din iulie 1945 până în iunie 1947, agenția a cheltuit 10 miliarde de dolari , alocați în mare parte de guvernele SUA, Canadei, Marii Britanii. Cea mai mare parte a ajutorului financiar a fost alocată foștilor aliați din Europa de Est – Polonia, Iugoslavia și Cehoslovacia – și Uniunii Sovietice, precum și problemei refugiaților din Germania și din altă parte. Dintre fostele state membre ale Axei, numai Ungaria a primit ajutor de la UNRRA, dar într-o măsură nesemnificativă. La finele anului 1947, UNRRA administra 27 de tabere de refugiați și centre de ajutor în Germania, alte 25 în Austria și câteva în Franța și Benelux. În iunie 1947 avea nu mai puțin de 762 de astfel de unități în Europa de Vest, majoritatea în vestul Germaniei. Numărul maxim de civili eliberați aflați în grija ONU (înafara cetățenilor din țări foste membre ale Axei), întreținuți sau repatriați de UNRRA și de alte agenții aliate, a fost înregistrat în septembrie 1945: 6 795 000 de oameni. Alți 7 000 000 erau sub autoritate sovietică., iar lor li se adăugau milioane de refugiați germani. Alimentele furnizate de UNRRA au salvat zeci de milioane de vieți de oameni victime ale WWII în Europa. În Germania și Austria, misiunea de a ajuta refugiați și persoanele deplasate a fost împărțită cu Organizația Internațională pentru Refugiați (IRO), ale cărei statute au fost aprobate de Adunarea Generală a ONU în decembrie 1946. IRO era și ea finanțată de puterile occidentale aliate. SUA au contribuit cu 46% la primul său buget (1947), procent mărit la 60% în 1949. Aportul Marii Britanii era de 15%, al Franței de 4%.
Iată deci, din istorie, doar câteva dintre aspectele logistice și costurile uriașe pe care războiul și gestionarea soartei refugiaților sau a imigranților le incumbă. Astăzi, aceste puncte sunt la fel de serioase pe agenda Europei. Le poate ea gestiona corect? Premeditează Rusia acest tăvălug exterminist-terorist ca armă a unui război WW III în derulare? Profită unele state, între care Austria, de aceste conjuncturi infernale, pentru alegeri și puterea politică internă, sau chiar pentru un nou start pentru statutul de leader al continentului?
Austria plus Rusia. Stunde nul. Alegeri sângeroase
De ce Viena și Rusia sunt apte pentru complicități de alcov? Lecturile din Tony Judt, plăcute și documentate, ne sunt de mare folos, căci savantul a scris veritabile capodopere de gen pentru istoria nașterii Europei contemporane din cenușa anului 1945. (În curând, pe 2 ianuarie 2023, ilustrul istoric ar fi putut împlini 75 de ani, dacă o boală nemiloasă nu l-ar fi răpit prea timpuriu).
Poate că Viena de după al doilea război mondial, în decembrie 1989, era un palimpsest al trecuturilor complicate și întrepătrunse ale Europei. Peste alți câțiva ani, orașul făcea eforturi să adăpostească zeci de mii de refugiați din Bosnia și Croația, proveniți din cel mai sângeros război de după dezintegrarea Iugoslaviei. În ultimul timp, e luat cu asalt de sirieni, cetățeni din Africa de Vest, ucraineni.
...În primii ani ai secolului XX, Viena chiar era Europa: lăcașul fertil, excentric, și autoamăgit al unei culturi și civilizații aflate în pragul apocalipsei. Între cele două războaie mondiale, transformată dintr-o glorioasă metropolă imperială în capitala secătuită și împuținată a unui stat-reziduu minuscul, Viena a intrat pe o pantă descendentă, sfârșind ca bastion de provincie al unui imperiu nazist căruia majoritatea vienezilor i-au jurat frenetic credință.
După ce Germania a fost înfrântă, Austria, repartizată în tabăra vestică, a primit statutul de “primă victimă” a lui Hitler. Acest noroc, de două ori nemeritat, i-a permis Vienei să-și exorcizeze trecutul. Uitându-și în mod convenabil simpatiile naziste, capitala austriacă – un oraș “vestic’’ flancat de Europa « estică » sovietizată – a căpătat o nouă identitate de avanpost și exponent al lumii libere. Pentru foștii ei supuși (captivi acum în Cehoslovacia, Polonia, Ungaria, România și Iugoslavia), Viena era simbolul “Europei Centrale’’: o comunitate imaginară a civilității cosmopolite, rătăcită, nu se știe cum, de europeni în cursul secolului. În anii agoniei comunismului, Viena a devenit un soi de frecvență radio a libertății, un spațiu întinerit de întâlnire și plecare pentru est-europenii care fugeau în Vest și pentru occidentalii care întindeau o punte către Est.
Viena de azi, cea care blochează infamant România înafara spațiului Schengen, în cârdășie cu regimul terorist de la Kremlin, se vrea, totuși, din nou, un simbol, dar nu o Cetate aseidată, ci orașul-bornă al civilizației europene care fusese Viena anului 1989: un loc ideal din care să “gândești” Europa. La momentul 1989 al căderii Zidului Berlinului, în ciuda simpatiilor ei naziste, Austria întruchipa mulțumirea de sine a Occidentului postbelic: un stat social înzestrat susținea prosperitatea capitalistă; slujbele și avantajele generos distribuite prin intermediul partidelor politice și grupurilor sociale majore garantau pacea socială; umbrela nucleară americană oferea împlicit protecție și securitate internă și externă – iar în tot acest timp, Austria rămânea cu mândrie “neutră”. Peste Leitha și Dunăre, la numai câțiva kilometri spre est, se întindea „cealaltă” Europă, a propagandei mincinoase și a sărăciei lucii, emanate de URSS.
După 11 ani de pregătiri, România a fost din nou respinsă la aderarea în Schengen. “Nu va exista nicio extindere (Schengen) atât timp cât frontiera externă nu este protejată în mod eficient” a declarat pe 10 decembrie cancelarul austriac Nehammer, criticând politica de azil a UE, pe care o consideră „eronată”. În 2023, Nehammer candidează, partidul său aspirând la succes. Pe același discurs anti-UE și anti-imigranți, chiar cu isterie neo-nazi, a mai reușit să câștige și în trecut. În tot acest timp, având la rândul său ținte electorale în Rusia, Putin și Generalul Iarnă plusează pe “operațiunile speciale antifasciste”, în fapt pe războiul terorist de exterminare din Ucraina, care va propulsa înspre Europa milioane de cetățeni disperați. Și în Austria în 2023, și în Rusia în 2024, alegerile vor fi adevărate carnagii: ele vor conține mult sânge și milioane de vieți omenești distruse, aducând la putere personalități cu profil accentuat criminal.
Angela FURTUNĂ