"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Cu câteva luni în urmă, o femeie din satul meu de baștină a fost bătută de către soțul ei și înjunghiată de mai multe ori cu un cuțit. Ea a reușit să cheme ambulanța și a fost salvată.

 
Săptămâna trecută, o femeie cu doar câțiva ani mai mare ca mine, tot din Costești, în timp ce-și sărbătorea ziua de naștere, a fost agresată de către soțul ei cu care era în divorț. A fost bătută crunt și înfiptă de câteva ori în gât cu un cuțit.

O țară întreagă a rămas profund sensibilizată de știrea din Drochia, când o directoare de școală de doar 38 de ani, cu doar 2 ani mai mare ca mine, și-a pus capăt zilelor în sala sportivă. Presiunea colegilor și probabil tensiunea emoțională au sleit-o de puteri și au împins săraca femeie la un astfel de pas. Ce a fost în inima ei, doar ea și Dumnezeu știe. Eu am încercat să-mi imaginez oare ce gânduri pot să-i treacă prin cap unei astfel de femei, care e copleșită de atâta durere, că nici măcar gândul că o așteaptă acasă trei copii n-o pot determina să se răzgândească...

Nu-mi pot de seama, sincer vă spun. Dar una știu, îmi pare nespus de rău că statul nostru nu protejează femeia mai mult. Iar și mai mult îmi pare rău că femeile noastre, frumoase, harnice, deștepte, gospodine, blânde și extrem de generoase, ajung să nu se mai simtă suficiente. Ajung să fie umilite până într-atâta că se pierd pe ele înseși, le dispare strălucirea din ochi și cutreieră pierdute străzile întunecoase ale vieții. M-am convins de asta alaltăieri când vizionam un interviu de-al lui Dorin Galben în care o tânără mămică povestește calvarul vieții sale de familie. Lipsa de susținere din partea soțului, abuzul financiar și emoțional, lipsa de respect… au făcut-o să cântărească mai puțin de 40 de kg. Cum e posibil așa ceva? De ce se pierd femeile noastre?

Parcă mă simt vinovată scriind aceste rânduri, pentru că personal nu am trecut prin astfel de situații. Și cât aș putea înțelege eu o astfel de victimă? Foarte puțin probabil... Dar sinceră să fiu, durerea acestor femei a ajuns până la mine, eu aflându-mă la celălalt capăt al lumii. Nu pot sta indiferentă. Nu e corect să mă bucur de fericirea mea, și să mă fac că nu observ durerea aproapelui meu. Parcă nici fericirea mea nu-i completă așa…

Eu am crescut într-o familie cu un tata protector. Sever și foarte principial când venea vorba de educația noastră, mai ales a fetelor. Nu ne lăsa să înnoptăm la persoane nu de încredere și întotdeauna ne spunea, “Dragul tatei, să aveți cap pe umeri.” Și tot de la tata am înțeles că nu trebuie să permit nimănui să mă înjosească sau și mai rău să mă abuzeze. Noi numeam această calitate “Боевая.” Anume această vână din caracterul meu m-a ajutat de foarte multe ori să mă ridic, când toți stăteau așezați, și să vorbesc, când toți preferau să tacă.

M-am căsătorit cu un bărbat bun, pentru care dragostea nu au fost doar cuvintele dulci din perioada logodnei, ci acțiuni însoțite de fapte. S-a implicat în tot ce înseamnă creșterea copiilor, trezitul noaptea, schimbare scutecelor. A fost alături de mine la ambele nașteri. Și acum îi spun, “eu acolo te auzeam doar pe tine. Eram liniștită știind că tu erai alături.” Când mergem într-o călătorie împreună, nu sunt atentă la nici un detaliu. Îi zic, eu dacă merg undeva cu tine, știu sigur că ajungem. Sunt liniștită emoțional, pentru că îmi oferă încredere. Am muncit și muncim împreună cot la cot ca să avem o familie puternică. Știm că atmosfera din familia noastră este direct proporțională cu investiția care suntem dispuși ambii să o oferim. Soțul meu niciodată nu a ridicat mâna la mine, nu m-a numit cu cuvinte urate și nu m-a făcut să mă simt minusculă. Nu am avut parte de nici un fel de abuz. Nu merge vorba ca eu să-mi cer permisiunea să-mi cumpăr o rochie…. Sau ca eu să-i interzic să meargă la antrenament. Nu știu de unde am avut ambii maturitatea să împletim dragostea noastră cu un soi de respect reciproc. Iar după mine, dacă respectul lipsește din formula dragostei, atunci ea oricând poate lua sfârșit. Eu nu cred într-o relație unde soțul este autoritar față de soție, soția face lucruri pe ascuns ca să nu afle el, soțul o umilește, ea îl vorbește de rău rudelor, el nu-i dă bani pentru produse, iar ea regretă alegerea de a-și petrece viața alături de el… Ce coșmar. Când doi oameni care s-au iubit odată ajung să nu-și mai vorbească sau chiar să se urască.

O colegă de a mea de la universitate face acum un studiu de caz. Analizează imaginea femeilor din mai multe țări ale lumii. S-a oprit într-o zi pe la mine la oficiu și îmi zice, “Dr. Stepaniuc, vreau să te rog să scrii o rugăciune pentru femeile din țara ta.” M-am uitat la ea uimită și o întreb. Poftim? Ea îmi dă mai multe detalii, și eu profund mișcată de inițiativa ei, îi zic că numadecât o să-i trimit gândurile mele. Mă tot gândesc de atunci, oare ce să scriu. Care trebuie să fie rugăciunea? Iar dacă Dumnezeu ar auzi-o și ar răspunde, ce mi-aș dori să-I cer pentru surorile mele – femeile moldovence. Cumva m-a dus gândul la filmul american “The Help,” inspirat din romanul de ficțiune istorică al autoarei americane Kathryn Stockett. Povestea este despre femeile afro-americane care lucrau în gospodăriile albilor din Jackson, Mississippi la începutul anilor 1960. Din poveștile acestor femeie, vezi că nu le era deloc ușor.
    
Una din aceste negrese avea un ritual cu fetița stăpânilor ei albi. Când fetița avea o zi proastă sau se simțea ignorată de părinții ei, negresa o așeza pe brațele ei, o privea în ochi și îi spunea următoarele cuvinte: „You is kind. You is smart. You is important.” Tu ești bună. Tu ești deșteaptă. Tu ești importantă. Apoi repetau aceste cuvinte împreună, parcă până fetița ajungea să le creadă. Abia acum însă mi-am dat seama că de fapt momentul ăsta din film creează o imagine de oglindă. Ele ambele aveau nevoie să audă și să repete aceste cuvinte. Tu ești bună. Tu ești deșteaptă. Tu ești importantă. Iar magia se întâmpla anume pentru că ele și le spuneau una alteia privindu-se în ochi. Cât adevăr în aceste expresii care nici măcar nu erau corect formulate gramatical în engleză...
Incredibil, cum uneori un om bun și niște cuvinte sincere, te pot convinge de propria-ți valoare.
    
Se vorbește atât de mult pe social media despre cuvintele de afirmație, iar psihoterapeuții fac workshop-uri întregi pe astfel de teme. Eu personal am o doză de scepticism în tot asta, dar nu și atunci când vine vorba de a-ți conștientiza propria valoare. Oare cum ar fi țărișoara noastră dacă atât femeile, cât și bărbații și-ar cunoaște valoarea? Eu vreau să cred că am trăi într-o altă dimensiune.

Ați auzit probabil fraza că dacă repeți un neadevăr de 99 de ori, a suta oară îl crezi ca fiind adevăr. Dar oare dacă am repeta un adevăr de 99 de ori, ce s-ar întâmpla a suta oară?
    
Sincer, nu cred că am zgâriat carcasa acestei mari probleme. Dar sper din inimă că rugăciunea mea rostită alături de fiecare femeie moldoveancă, poate transforma măcar o viață de femeie.
Mergeți în fața oglinzii și haideți cu mine:
1. Tu ești bună. Tu ești deșteaptă. Tu ești importantă.
2. Tu ești bună. Tu ești deșteaptă. Tu ești importantă.
... 98.99. Tu ești bună. Tu ești deșteaptă. Tu ești importantă.
100. Femeie, crede asta și trăiește fiecare zi cunoscându-ți valoarea!
Iar ajunsă la această realizare, spune nu abuzului, bătăilor, lipsei de respect. Un bărbat care te bate, nu te mai respectă. Iar dacă respect nu e, dragoste nu e.
Ține minte, Tu ești bună. Tu ești deșteptă. Tu ești importantă!