“Fiecare isi croieste propriul drum!”
Acesta este deviza neoficiala a cararii Camino de Santiago din Spania: “Everybody walks their own camino”. Este menționată des pe forumuri și în grupuri specifice mai ales atunci cand un drumeț este frustrat de alegerile altor drumeti. Deseori, aceasta carare este vazuta ca o metafora pentru viata: presupune antrenament, planificare minuțioasă, investitie financiara, minte deschisa, alegeri gandite si rezilienta. Si totusi, ce este de fapt Camino de Santiago?
Camino de Santiago este o colectie de carari care se termina in micul orasel din nord vestul Spaniei numit Santiago de Compostela, cuvantul Compostela insemand “camp cu stele.” In Santiago se spune ca ar fi ingropate moastele sfantului Iacob si de 500 de ani este loc de pelerinaj pentru creștinii din toata lumea. In timpurile moderne, cararea accepta si incurajeaza participarea tuturor, unii drumeti nefiind crestini. Semnul distinctiv al cararii este o scoica si majoritatea pelegrinilor aleg sa petreaca noptile in manastiri sau hoteluri specifice pentru călători. Acestea au prețuri foarte reduse și meniuri specific create pentru drumeti. În medie pe Camino se cheltuiește 50 Euro/zi iar distanța parcursa e undeva la 20-30km/zi în funcție de timp, energie si resurse.
Am auzit prima data de aceasta carare sau mai bine zis pelegrinaj in timpul unui zbor peste ocean cand incercam sa fac timpul sa treaca mai repede uitandu-ma la documentare. Un tata bolnav de cancer terminal se hotaraste sa parcurga si sa documenteze calatoria lui impreuna cu fiul sau adult care locuia foarte departe si cu care se vedea foarte rar. Ajungand in preajma mortii iminente, timpul deodata a devenit extrem de pretios. Pentru ca am crescut la munte si sunt pasionata de drumetii, Camino-ul mi-a trezit interesul imediat. Revenita in Atlanta m-am inscris in grupul Atlanta Chapter pentru Camino de Santiago si am mers cu ei in diferite drumetii in zona. Spre suprinderea mea, multa lume parcurse cel putin 2, 3 caminos si de abia asteptau sa se reintoarca. Unii au fost chiar de 7-8 ori. Totusi, vorbim de un angajament de timp, bani si de rezilienta fizica si mentala. Se mai vorbea in grup si de camino blues–un sentiment pe care il simtim si noi des dupa ce ne intoarcem din Romania unde avem mai multa interactiune cu prieteni si familie. Noi aveam experienta drumetiilor pe distante lungi, in special pe Via Transilvanica unde am parcurs aproximativ 270 km insa nu prea stiam exact la ce sa ne asteptam cand am inceput Camino Frances in iulie a acestui an. Ne-am propus 7 zile pe carare incepand cu St. Jean Pied de Port. Am insistat sa incepem acolo pentru ca mi-am dorit sa trec Pirineii. Asta inseamna o prima zi foarte, foarte solicitanta. 26.5km, majoritatea urcus abrupt pana la altitudini de 1,200m. Zilele urmatoare au fost mai putin solicitante insa pe masura ce ne-am indepartat de munti, caldura a devenit dogoritoare ceea ce a presupus trezirea la 4:00 am sau 5:00 am pentru a incepe pe intuneric. In general, la 11:00 am eram gata cu traseul pe ziua respectiva dupa care faceam siesta si seara ne intalneam cu alti pelegrini–de obicei multi la numar–la cina si la povesti despre ziua respectiva. Marele farmec al acestei carari este ca pe ea sunt oameni din toata lumea: fiecare pranz sau cina impreuna a fost ca o mica adunare ONU.
Niciodata nu esti singur decat daca iti doresti. In varful muntilor am avut vreme de furtuna, ceata si temperaturi foarte scazute. Ne-am adunat cu totii intr-un refugiu cam de 2.5 m X 2.5m unde am mancat si ras impreuna. Unii dintre noi s-au pierdut, altii au ramas fara resurse. Ca si in viata, camino te incearca dar recompensa e pe masura efortului: zilele urmatoare am avut peisaje superbe, vreme buna, oameni prietenosi si sate idilice si primitoare. Multa lume merge pe Camino pentru a afla raspunsul la o intrebare, pentru a-si gasi linistea, pentru a-si testa limitele sau pentru a-si gasi un partener/partenera. Eu nu am plecat cu un scop anume pe Camino, dar cararea mi-a dat tot felul de lectii cea mai importanta fiind: calatoria este intotdeauna inauntrul sufletului nostru.
de Veronica Weston - Ilinca McGee, Atlanta, Georgia