Războaiele omenirii ce-au sfâșiat pământul,
Cu fiicele lor de azi, ce macin părți de glob,
În mantii înfășurate își flutură veșmântul
Îmbibat de sânge, pân’ fac pământul zob.
În inimi și în suflete, a pus Domnul Cuvântul
Și mai apoi l-a pus și în Cartea Lui;
Pe lângă om, milenii, au trecut ca vântul,
Lăsând al morți frig, stăpân sufletului.
Puțin din Testamente a fost respectat,
Iar la om Cuvântul Iubire, e străin,
Nu-i înțelege sensul în mers, de unicat,
Se autoconsumă, în legi și în suspin.
Fără frica de Domnul, omul se sfărâmă
În mii de bucățele, „că-i bulgăr de pământ”
Viața-i diamant, dar noroi adună,
Himeră umblătoare, păcat lipit de sfânt.
Ne doare ce se-ntâmplă cu aceste prăbușiri,
Manipulări, confuzii, ce tot mereu sugrum!
O lume e-n cădere și-o alta-n răsplătiri;
Iar Pământu-i gata de-a arde pân’la scrum.
==========================
Dar Domnul tot ne dă, o ascunsă ușurare
Ce ne vine lin și-n brațele-I ne prinde
Și în pragul ultim simțim Cereasca Stare,
Lumina-I ne-nconjoară și blândă ne cuprinde!
Amin!
Vasile Ghiță
1/3/2022