„În vremea aceea a ieșit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius. Toți se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif s-a suit și el din Galileea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudeea, în cetatea lui David, numită Betleem - pentru că era din casa și din seminția lui David - să se înscrie împreuna cu Maria, logodnica lui, care era însărcinata. Pe când erau ei acolo, s-a împlinit vremea când trebuia să nască Maria. Și a născut pe Fiul ei cel întâi născut, L-a înfășat în scutece și L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.” (Luca 2:1-7)
Continu să depăn impresii din vizita făcută în Israel împreună cu un grup din biserica din care facem parte eu și soția (Logos Chicago). Din itinerariul parcurs, astăzi voi scrie despre Biserica Nașterii Domnului.
Biserica Nașterii Domnului, biserică străveche construită deasupra grotei despre care se crede că este locul ieslei în care s-a născut Iisus în Betleem.
Biserica Nașterea Domnului este cea mai veche biserică din Țara Sfântă. A fost construit pentru prima dată în jurul anului 326, la porunca împăratului roman Constantin I și a mamei sale, Elena. Fundația actualei clădiri a fost construită în secolul al VI-lea de către împăratul bizantin Iustinian, iar în secolul al XII-lea renovări și decorațiuni ample au fost efectuate de cruciați.
În 1852, bisericilor romano-catolică, armeană și greco-ortodoxă li sa dat custodia comună a bisericii. Clădirea cu trei laturi este împrejmuită de zidurile înalte a trei mănăstiri reprezentând fiecare dintre aceste ramuri: Mănăstirea Franciscană și Biserica Sfânta Ecaterina în partea de nord-est, Mănăstirea Armenească și Mănăstirea Ortodoxă Greacă în partea de sud-est. Grecii sunt responsabili pentru Grota Nașterii Domnului, care marchează locul tradițional al nașterii lui Isus. O stea mare de argint cu paisprezece colțuri, îmbrăcată în marmură albă, marchează scena Nașterii Domnului. Lămpile aprinse din jurul stelei reprezintă fiecare dintre cele trei comunități. În Ajunul Crăciunului, mii de oameni se adună în fața bisericii, pentru a colinda.
A intra în biserica care marchează locul nașterii lui Hristos înseamnă a trebui să te apleci. Singura ușă din zidul din față asemănător cetății are doar 1,2 metri înălțime.
Intrarea în Biserica Nașterii Domnului din Betleem a fost zidită (se poate vedea conturul ușii inițiale) în jurul anului 1500 pentru a împiedica jefuitorii să-și conducă căruțele înăuntru. Creștinilor li se pare potrivit să se închine înainte de a intra în locul în care Dumnezeu s-a smerit pentru a deveni om.
Bazilica de astăzi, cea mai veche biserică completă din lumea creștină, a fost construită de împăratul Iustinian în secolul al VI-lea. A înlocuit biserica originală a lui Constantin cel Mare, construită peste peștera venerată ca locul nașterii lui Hristos și dedicată în anul 339 d.Hr.
Evangheliile nu spun că Isus s-a născut într-o peșteră, ci doar într-o iesle. Când a fost construită Biserica inițială a Nașterii Domnului, peștera a fost mărită pentru a face loc pelerinilor și a fost instalată o iesle de argint.
Sfântul Ieronim nu a aprobat aceasta: „Dacă aș putea vedea acea iesle în care zăcea Domnul! Acum, ca pentru a-l cinsti pe Hristos, noi l-am scos pe sărman și am pus acolo unul de argint; totuși, pentru mine cel care a fost îndepărtat este mai prețios . . . ” (ieslea de argint a fost trimisă în Italia în una din bisericile de acolo).
Perșii au invadat Palestina în 614 și au distrus multe biserici. Ei au cruțat Biserica Nașterii Domnului când au văzut un mozaic pe un perete interior care îi înfățișa pe cei trei magi în ținută persană.
În 1482, regele Edward al IV-lea a trimis stejar englezesc și tone de plumb pentru a reînnoi acoperișul. În secolul al XVII-lea, turcii au jefuit plumbul pentru a se topi în gloanțe. Acoperișul a putrezit și majoritatea mozaicurilor bogate de pe pereții naosului au fost ruinate.
Când Unesco a inclus bazilica pe lista sa de patrimoniu mondial în 2012, a fost, de asemenea, considerată a fi pe cale de dispariție din cauza daunelor cauzate de scurgerile de apă. O restaurare în valoare de 15 milioane USD a acoperișului, pereților și mozaicurilor bisericii a început în 2013.
Era seara când am ajuns la biserică, așa că nu am putut intra pentru că ușa cea scundă era închisă. Nu am putut vedea ce era înlăuntru, dar știind ce scrie în Scriptură o să împărtășesc cu dumneavoastră despre acest subiect atât de important, nașterea Mântuitorului. Nașterea Domnului Isus a fost la momentul oportun, dar a avut loc la un loc cu totul neoportun-ieslea din Betleem.
Îi sunt profund recunoscător lui Dumnezeu să pot face această vizită în Israel, ca să umblu parțial pe urmele Domnului. De data această am fost pe aproape de locul unde a venit pe lumea noastră cel Divin. În paragraful de mai sus am scris că nașterea Domnului Isus a fost la momentul oportun, dar a avut loc la un loc cu totul neoportun- pentru că pe Noul Născut L-a înfășat în scutece și L-a culcat într-o iesle, pentru că în casa de poposire nu era loc pentru ei.
Fiul promis de Tatăl Ceresc S-a născut pe acest loc (posibil), la timpul oportun. De sigur că și locul nașterii Pruncului ceresc a fost în Planul lui Dumnezeu. Noi, ca oameni, nu înțelegem asta, dar Dumnezeu a avut mai multe scopuri prin această iesle săracă.
“Dar când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut supt Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, pentru ca să căpătăm înfierea “(Galateni 4,4-5).
Primul aspect pe care Apostolul Pavel îl prezintă în versetele de mai sus este cel al venirii în lume a Domnului Isus Cristos. Formularea este deosebit de fascinantă: “atunci când plinătatea timpului a venit” (Galateni 4, 4). În al doilea rând, Apostolul vorbește despre marele eveniment în sine, al trimeterii, prin cuvintele: “Dumnezeu a trimis pe Fiul său”. Fiul exista deja, dar în natură divină…
Şi în al treilea rând, Apostolul vorbește despre intenția sau scopul lui Dumnezeu în trimiterea Lui în lume: “ ca să răscumpere pe cei ce erau supt Lege, pentru ca să căpătăm înfierea. “ (Galateni 4, 5). Apostolul Pavel spune, “Când plinătatea de timp a venit”. Aceasta este o expresie interesantă, şi ne amintește că timpul este creat de Dumnezeu. Au existat trei lucruri pe care Dumnezeu le-a creat la început: materia, spațiu, iar al treilea a fost timpul. Aceste trei sunt indisolubil legate împreună: materia, spațiu şi timpul.
Această frază transmite mai mult decât ideea că Dumnezeu a fost în așteptarea momentului potrivit, oportun; de asemenea transmite ideea că a existat un plan inițial ... care a ajuns în prezent la apogeul său, în mod crescendo.
M-am uitat peste mai multe traduceri ale Bibliei referitor la aceste două versete prezentate în introducere. Una este mai interesanta decât alta:
“Când plinirea de timp a venit ... Dumnezeu a trimis Fiul lui să fie născut de o femeie şi născut ca un evreu în temeiul Legii (Gal 4:4); “Când a venit momentul potrivit” (TLB); “La momentul potrivit, Fiul Lui Dumnezeu a fost trimis… Galateni 4:1-5
“Dar” introduce un contrast. Face trecerea de la o tematică despre robia legii şi venirea lui Isus. Pentru cei care au fost în robie legii, aceasta poate părea că venirea lui Isus în lume ar fi fost cu întârziere. Pavel ne asigură însă că a fost exact la momentul potrivit.
Acest verset indică faptul că a existat un anumit moment din istoria lumii atunci când toate pregătirile pentru mântuirea omenirii au ajuns la finalizare – exact cum Dumnezeu a planificat.
Ideea principală care se desprinde din versetele de mai sus este următoarea “atunci când a fost momentul potrivit.” Isus a venit exact la momentul potrivit, în planul lui Dumnezeu de răscumpărare a omenirii, atunci când lumea a fost perfect pregătită pentru lucrarea lui Dumnezeu.
În acord cu Profeții şi Evangheliile Dumnezeu a pregătit întreaga lume pentru venirea Fiului Său în acest moment special în istorie. Venire a lui Isus, Mesia Domnului, a schimbat cursul întregii istorii-şi această schimbarea este încă în desfășurare!
În limba greacă, pentru “a trimis pe Fiul Său”, indică faptul că Dumnezeu a trimis o persoană care ar putea fi un reprezentant autoritar al dumnezeirii.
La plinirea vremii: atunci când scopul lui Dumnezeu a fost atins, atunci când a venit o numită oră, atunci când toate circumstanțele istorie au fost pregătite pentru venirea lui Hristos, exact la momentul potrivit (oportun), Isus Hristos a fost născut în această lume. Nu este nimic accidental, nimic la întâmplare în providența lui Dumnezeu sau în lucrările Lui. Hristos a venit exact la momentul potrivit. A fost o extraordinară pregătire pentru venirea Lui: circa patru mii ani de istorie s-au scurs înainte ca Hristos să vină în trup.
A fost într-adevăr o lungă perioadă de așteptare. Dar aceasta nu a descurajat pe oamenii lui Dumnezeu: “Cei care așteaptă pe Domnul vor moșteni pământul-“(Psalmul 37:7).
Doar i-a făcut mai tari, mai perseverenți: “Sufletul mi-i îngrozit de tot; şi Tu, Doamne, până când vei zăbovi să Te înduri de mine?” – (Psalmul 6:3).
Dumnezeu lucrează în totdeauna după un plan bine stabilit chiar dacă nouă ni se pare întârziere…“Întârzierile lui Dumnezeu nu sunt menite să descurajeze credința noastră, dimpotrivă pentru a o dezvolta.” (Amy Carmichael)
Venirea în lume a Domnului Isus sau trimiterea lui, nu sa întâmplat doar. Aceasta nu au apărut doar ca o oportunitate de noroc în dezordinea de timp şi de evenimente, ci a fost planificat în mod înțelept şi așteptat ca fiecare detaliu al acestui plan să fie îndeplinit cu exactitate…
Eclesiastul “prinde” această idea în fraza următoare: “Orice lucru El îl face frumos la vremea lui”. (Eclesiastul 3:11). Dumnezeul este suveranul istorie, este un Dumnezeu de acțiune. Timpul se referă la evenimente concrete în care Dumnezeu este implicat. Când Pavel a vorbit despre nașterea lui Isus: “La plinirea timpului, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său.”- Plenitudine, cuvântul grec este - pleroma - ceea ce înseamnă pregătire completată. Când totul a fost gata. Când toate pregătirile erau complete. La momentul potrivit.
Şi acum, privind retrospectiv putem vedea că Isus Hristos a venit exact la momentul potrivit, oportun în istoria omenirii, astfel:
a) Condițiile religioase au fost oportune-potrivite: El a venit la momentul potrivit religios. Patru evenimente importante au avut loc în istoria religioasă a Israelului între Vechiul şi Noul Testament.
În primul rând, evreii o dată pentru totdeauna au aderat la monoteism-credința într-un singur Dumnezeu. Națiunea lui Israel s-a luptat mereu cu politeismul încă de la începutul istoriei lor până în captivitate babiloniană. Dar, din acel moment, au devenit monoteiști-au crezut într-un singur Dumnezeu.
În al doilea rând, cărturari acelor zile au elaborat, precum şi canonizat Scripturile; au stabilit ceea ce noi astăzi numim Vechiul Testament.
În al treilea rând, în perioada inter-testamentară (sec al 3 lea), Scripturile ebraice (Vechiul Testament) a fost traduse în limba greacă, de către șaptezeci sau șaptezeci-doi savanți evrei în Alexandria, Egipt. Această traducere a fost numit Septuaginta, şi pentru prima dată în lume non-evrei au putut citi Scripturile ebraice.
În al patrulea rând, în captivitatea babiloniană evreii erau împrăștiați peste tot în lumea cunoscută. Așa numita Diaspora, sau dispersia Mare, şi ori unde s-au stabilit ei au construit sinagogi, locuri de închinare şi învățarea legii lui Dumnezeu.
Ca urmare, atunci când apostolii Domnului Isus au ieșit să predice evanghelia, au descoperit că ascultătorii erau familiarizați deja cu monoteism şi cu legea lui Dumnezeu, deschizând astfel calea pentru mesajul Evangheliei. Şi au mers la sinagogi în fiecare oraș şi au început evanghelizările acolo.
b) Condițiile lingvistice au fost oportune-potrivite. Domnul Isus, de asemenea, a venit la momentul potrivit cultural. În cele patru secole între Vechiul şi Noul Testament Iudeea a căzut sub dominație grecească (Alexandru cel Mare). El a avut dorința de a face lumea Helenistă, adică vorbitoare de limba greacă. El a transformat lumea într-o singură lume, cu o singură limbă-greacă. Când apostolii au ieșit să predice Evanghelia, au predicat, în limba greacă. Nu a fost nevoie de școli pentru limbi, nu era nevoie de traducători, nu au fost bariere lingvistice. Pentru întreaga lume a fost vorbitoare de limbă greacă.
Limbaj comun al Imperiului Roman nu a fost latină, ci limba greacă Koine (frecvent).Noul Testament a fost scris în Limba greacă comună, o limbă foarte expresive pentru adevărul spiritual.
c) Condițiile politice au fost oportune-potrivite. În al treilea rând, Isus a venit exact la momentul potrivit politic. Putere dominatoare în lume când s-a născut Hristos a fost Imperiului Roman. Dumnezeu a folosit Imperiul Roman de a oferi câteva lucruri care au fost cu totul şi absolut esențiale pentru succesul de răspândire a Evangheliei:
Un sistemul fantastic de drumuri romane. În scopul de a facilita mutări rapide de trupe dintr-o parte a alta a imperiului, romanii au construit drumuri la fiecare colț al Imperiului lor. Aceste drumuri au fost bine-pavate, bine drenate, si de obicei patrulate. După învierea lui Hristos, apostolii au putut (pentru prima dată în istoria omului) traversa lumea atunci cunoscut pe un sistem deosebit de autostrăzi moderne.
În al doilea rând, atunci când Domnul Hristos a fost născut a fost de pace în întreaga lume, așa numita Pax Romana, pacea universală. Roma a adus pacea în loc de lupte constante tribale. În orașul Roma a fost templul lui Janus, cu două fețe care în timp de război erau deschise iar în timp de pace erau închise. Şi pentru ani şi ani, la începutul erei creștine, aceste uși au fost închise.
Punct de vedere politic, guvernul roman, în ciuda tuturor defectele sale, a adus stabilitate la o mare parte a lumii, ajungând din Marea Britanie în nordul Africii, din Galia (Spania) până în Asia.
Aceasta este singura dată în istoria omenirii că aceste condiții au fost toate la loc, în același timp, faptul că acești factori au fost toți aliniați de genul asta. Şi pentru acești factori, în mare măsură, poate fi atribuit succesul răspândirii rapidă a Evangheliei în zilele de după învierea Domnului nostru.
d) Condițiile profetice au fost oportune sau plenitudine de timp profetic. În ziua intrării Triumfale Domnului Isus în Ierusalim, când oamenii l-au aclamat ca pe “fiu al lui David”, regele lui Israel a fost o împlinire exactă a profeției din Daniel 9:24-27. În plinătatea de timp, Dumnezeu a trimis pe fiul său. Observați că acesta spune că Dumnezeu a trimis pe Fiul său. Fiul a fost deja în existență (Isaia 9:6).
Scopul trimiterii
#1. Să răscumpere, pe cei ce erau sub condițiile legii. Mai întâi de toate, ca să ne răscumpere pe noi. Răscumpărare este termen folosit în a achiziționa un sclav de pe piața de sclavi.
Răscumpărare cuvânt ce înseamnă să cumpere înapoi. Am fost vânduți păcatului şi plată a trebuit să fie făcută în scopul de a ne recupera. Plata a fost făcută, desigur, de dreptatea lui Dumnezeu.
#2. Să ne adopte în familia Lui. Aceasta este un alt scop și intenție de a lui Dumnezeu; de a mântui sufletele noastre pentru a putea deveni fii ai lui Dumnezeu. Deci a fost cu un dublu scop: în primul rând răscumpărarea, şi apoi, în al doilea rând, adoptarea.
Concluzia:
Dacă Cristos Domnul nu ar fi venit, promisiunile lui Dumnezeu nu ar fi fost împlinite şi lumea ar fi încă în întuneric.
Dacă Cristos nu ar fi venit, nu ar exista nici pod peste prăpastia creată de păcat şi noi, de asemenea nu am fi știut că Dumnezeu este dragoste şi gata să ne dea iertarea Sa. Dacă Hristos nu ar fi venit, nu ar exista nici Evanghelia şi nici Crăciun şi nici Paște. Dacă Hristos nu ar fi venit, nu ar exista nici o speranță dincolo de mormânt şi noi am fi pierduți pentru a nu ar exista nici Mântuitorul ca să ridice păcatele noastre.
Vă îndemn să-I dăm toată Slava Tatălui ceresc care la timpul considerat potrivit, oportun în înțelepciune Sa a trimis pe Fiul său în lumea noastră. De asemenea îndemn pe cei care nu au beneficiat încă de răscumpăra adusa de Christos Domnul prin întruparea Sa să o facă la aceste sărbători. Domnul să va ajute la aceasta. Amin.