"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

În cadrul seriei „CERCETAŢI SCRIPTURILE” propun să ne „adâncim privirile” în a studia un episod din viaţa poporului evreu din timpul peregrinării sale prin pustie. Lecţia ce au primit-o atunci poporul evreu este valabilă şi pentru noi cei de astăzi. Oricare din noi putem experimenta,


“PRIVIREA” CARE DĂ VINDECARE


Moise a făcut un şarpe de aramă, şi l-a pus într-o prăjină; şi oricine era muşcat de un şarpe, şi privea spre şarpele de aramă, trăia.” Numeri 21:9





INTRODUCERE



La data de 6 ian. 1850, o mare furtună aproape că a m
ăturat complet oraşul Colchester din Anglia. Un tânar din acel oraş în acele condiţii neprielnice nu a putut să meargă la Biserica la care el mergea de obicei. Aşa că a ales să intre într-o biserică mică, aşa numită Metodistă Primitivă din apropierea casei lui.

Textul citit în acea dimineaţă a fost din Isaia 45:22 “Întoarceţi-vă la mine…”(l. romana) şi ” Priviţi spre mine voi toţi…” (în l.engleză ) Tânărul, s-a aşezat sub un balcon şi asculta Cuvântul Domnului. La anvon era un om simplu (pastorul lipsise), ne-educat care nici măcar nu putea să pronunţe bine toate cuvintele. Dar în acel simplu, dar devotat om al lui Dumnezeu era Duhul Lui care l-a îndemnat să spună, arătând cu degetul către acel tânar: “Tinere de acolo, araţi mizerabil”, “Nu există altă nădejde pentru tine tinere să scapi de păcatul tău decât privind la Isus”, ridicând vocea, a inceput chiar strige: "Priveşte, priveşte, priveşte chiar acum!"
Şi acel tânar, a ascultat îndemnul Duhului Sfânt, şi a privit spre Isus şi a fost salvat. Acel tânăr a fost viitorul Prinţ al predicatorilor, Charles Spurgeon.

A.
   
PRIVIREA CREDINŢEI - O NECESITATE
  

Călătoria poporului Israel din Egipt spre Canaan a fost “presărată” cu multe “peripeţii”. Cu toate că Dumnezeu însuşi s-a ocupat de ei, cu foarte multă grijă şi atenţie, evreii au cârtit împotriva lui Dumnezeu de nenumărate ori. Textul de mai sus ne prezintă un episod din aceea călătorie, unde îi întâlnim din nou cârtind împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu, pentru lipsă de mâncare şi apă. Dumnezeu a răspuns cârtirii lor, trimeţindu-le nişte şerpi veninoşi. Şerpii au muşcat pe mulţi şi au provocat moartea la foarte mulţi israeliţi. Când ei şi-au dat seama că nu e de “glumă” au apelat la Moise, ca el să apeleze la Dumnezeu. Şi Moise la cererea poporului se adresează lui Dumnezeu. Moise s-a rugat lui Dumnezeu să-I scape de şerpi şi să îi vindece pe cei muscaţi.


Poporul a recunoscut în aceste circumstanţe că a păcătuit împotriva lui Dumnezeu tot cârtind…Ei au recunoscut ca muşcătura otrăvitoare a şerpilor era pedepasa lui Dumnezeu pentru ei… Păcatul nu are scuză niciodată.  Dumnezeu I-a scos afară din Egipt cu braţ puternic. Dar, findca Dumnezeu nu I-a dus în ţara cu ”lapte şi miere “ peste noapte, au început să cârteasca şi să fie nemulţumiţi de extraordinara purtare de grijă a lui Dumnezeu.
                 

Peste mii de ani, Fiul lui Dumnezeu va folosi aceasta imagine pentru a-i explica unui renumit rabi evreu că şi Fiul omului va fi înălţat, în mod asemănător. Fiul lui Dumnezeu a ştiut  că în curând va fi “înălţat” pe o “prajină” la fel ca aceea “imagine”(replica) turnată din bronz. Nu era un şarpe adevărat, doar semăna cu el, era replica acelor soiuri de serpi care i-a muşcat.
                

Domnul Isus a folosit această analogie ca să explice rabinului Nicodim că nu există mântuire decât cea câştigată pe o singură cale: calea credinţei. Mântuirea este un act de credinţă ”oricine va crede va fi mântuit…”
Scritorul către Evrei 12:2-3, îndemna oamenii să privească la Isus cel Înviat  “ uitaţi-vă dar…” Priviţi la El, la cel ce a suferit…

Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, Care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit Crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.”
Cu siguranţă că Rabi Nicodim cunoştea istoria poporului său, inclusiv aceea parte cu Şarpele din pustie. E adevărat că este o istorie a rebeliunii împotriva lui Dumnezeu. Dar în acelaşi timp este o istorie de ne uitat a felului în care păcatul a fost pedepsit, prin acei şerpi veninoşi (cobra?). Şi în acelaşi timp este o istorie a harului felurit a lui Dumnezeu pentru cei pe care I-a vindecat, dar în acelaşi timp este şi o istorie a credinţei.

B. EFECTELE PACATULUI
(Num. 21:4-9)


păcatul te duce mai departe decât ai vrut să mergi; păcatul te va costa mai mult decât ai vrut să plateşti; păcatul te va ţinea mai mult decât ai plănuit să stai.”
           

Oricine trăieşte în păcat este deja pe moarte, şi are nevoie de o acţiune rapidă, imediată. Priveste spre EL, până muşcătura nu devine fatală.... (Ioan 3:16) Păcatul lor (al evreilor de atunci) şi păcatul nostru de azi provoacă pe Dumnezeu la mânie(la pedeapsă). Atunci I-a pedepsit prin muscătura otrăvitoare a şerpilor, pe noi ne pedepseşte când într-un fel când într-altul. Singura soluţie de a scapa de urmările păcatului este să crezi în El: ‘şi în nimeni altul nu există mântuire, pentru că nu li s-a dat oamenilor nici un alt nume sub cer în care să fim mântuiţi!"  F.A. 4:12 şi şi oricine-L va chema în ajutor pe Domnul va fi salvat!"  F.A. 2:21


B.
    
PRIVIREA CREDINŢEI- SOLUŢIA (REMEDIUL) LUI DUMNEZEU.


I.        
ŞI-A AVUT SURSA ÎN DUMNEZEU "Priveşte spre mine"; "Eu sunt Dumnezeu şi nu este altul."
             

Versetul acesta ne spune că există salvare numai în Dumnezeu. Există doar o singură cale spre cer, există un singur remediu pentru păcat, există doar o singură cale de a scapă de iad, şi aceasta este: Planul lui Dumnezeu de mântuire, (salvare). Salvarea nu vine prin biserica la care mergi, nici prin botez şi nici prin o altă organizaţie oricât de “binefăcătoare” ar fi ea. Cum putem cunoaşte acest plan? “Isus i-a răspuns: "Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.,Ioan 14:6   Cel care-L are pe Fiul are viaţa, iar cel care nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa. 13 V-am scris acestea pentru ca să credeţi că aveţi viaţă veşnică, voi, cei care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu.(1 Ioan 5: 12). Salvarea, este prin har numai. Nimeni nu ar putea plăti pentru aceasta. Mântuirea este doar prin Isus Christos singur. NU în asociaţie cu alte persoane de pe pământ. şi în nimeni altul nu există mântuire, pentru că nu li s-a dat oamenilor nici un alt nume sub cer în care să fim mântuiţi!" F.A 4:12 


II.      
ŞI-A AVUT  CA SCOP   SALVAREA DE LA MOARTE

Să elibereze pe “oricine” din robia păcatului, din robia lui Satan. Toată lumea este infectată de păcat. (Rom.3:23). Fiecare fiinţă umană are nevoie de salvare. Omenirea “zace’ în cel rău”‘Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât Şi-a dat singurul Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică., Ioan 3:16; Eu sunt Uşa! Cel care intră prin Mine va fi salvat - va intra, va ieşi şi va găsi păşune.” Ioan 10:9.  Însă Dumnezeu Şi-a dovedit dragostea faţă de noi prin faptul că Cristos a murit pentru noi în timp ce noi eram păcătoşi.  Întrucât am fost consideraţi drepţi prin moartea Lui ca jertfă, cu atât mai mult vom fi salvaţi, prin El, de mânia lui Dumnezeu,”  Rom. 5:8. (
ATUNCI A EVREILOR, ACUM AL OMENIRII ÎNTREGI)


III.     
ERA UNIVERSAL VALABIL=UNIVERSALITATEA SALVĂRII (salvarea a fost pentru
oricine; oricine s-a uitat la şarpe)                   

Nu a contat cine a fost acel “muşcat”; de câte ori a fost muşcat şi cât de grav. Oricine avea o oportunitate “egală”, aceeaşi. Şi acei ce erau aproape de prajină, ca şi cei ce deabia puteau vedea prajina, şansele erau egale. Ceea ce însă îi diferenţia a fost necredinţa sau credinţa lor. Nu puteau să-ţi închipuie că aceea ”stupiditate” de şarpe ar avea puteri miraculoase. Şi într-un fel aveau dreptate. Şarpele (mai bine zis, o copie materială a şarpelui nu avea putere vindecătoare. Puterea vindecătoare era doar în Dumnezeu şi o dăruia instantaneu tuturor care acceptau să privească şi să creadă că în spatele acestui miracol stătea de fapt Dumnezeu.


IV.   
ERA UNIC = UNICITATEA SALVĂRII: a fost numai o cale, o modalitate de salvare. Nu a fost nici o alternativă. Dumnezeu nu are alternative. El lucreză cu “originalul”, într-un singur fel, apelând la credinţa omului. Dacă erau muşcaţi şi voiau să fie vindecaţi, trebuia să privească spre şarpele de pe prăjină. Nu li se ceruse să aducă jertfă, să dea preotului ceva…            

Remediul a venit de la Dumnezeu, pentru că nu există remediu uman pentru “muşcătura şarpelui”. Tot aşa nu există o altă modalitate pentru ”vindecarea” de “muşcătura” păcatului, decât numai Isus Hristos. Mântuirea nu poate fi obţinută prin “reformaţie proprie
”.

V.     
ERA SIMPLĂ =SIMPLITATEA SALVĂRII: Doar să privească    

Au privit cu credinţă spre şarpele de aramă. (21:8) Nu un şarpe real ci doar în asemănarea lui. (21:9)

pentru că Dumnezeu a făcut ceea ce Legea, slăbită de natura păcătoasă, n-a putut face: trimiţându-Şi propriul Fiu, în asemănarea naturii păcătoase şi ca jerfă pentru păcat, El a condamnat păcatul în natura păcătoasă, 4 pentru ca cerinţa dreaptă a Legii să fie împlinită în noi, care nu trăim în conformitate cu natura păcătoasă, ci în conformitate cu Duhul”  Rom. 8: 3.


El, pentru noi, L-a făcut păcat pe Cel care n-a cunoscut păcatul, pentru ca, în El, să devenim dreptatea lui Dumnezeu.”
2 COR. 5:21

 

Cristos ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii, devenind blestem pentru noi - pentru că este scris: Blestemat este oricine este atârnat pe lemn.” - Gal. 3:13
 

Aşa cum atunci şarpele de aramă a fost ridicat pe prajină ca toţi cei ce erau muşcaţi de şerpi să-l poată vedea; tot aşa Domnul Isus a fost ridicat pe cruce ca toţi cei ce vor privi la “jertfa“ lui cu ochii credinţei să poată fi vindecati(salvaţi)
. (3:14)


ANTIDOTUL
nu a fost o injecţie, ceva care să poată fi ”administrată” de om, prin efort personal, ci a fost şi înca mai este privirea credinţei. Ceva aşa de uşor, aşa de simplu ca orice muribund sa-l poată face: doar să întorcă capul înspre stâlp. Doar sâ “întoarcă” capul prin credinţă spre Cel ce a stat pe Cruce spre Isus.           

Salvarea, mântuirea e aşa de simplă încât nici nu le vine la oameni să creadă. Pentru un aşa mare păcătos ca mine, cu o groază de păcate, mântuirea să fie aşa de simplă, doar să cred? E prea simplu, exagerat de simplu. Dacă ar fi ceva mai complicat, m-ar costa ceva, ar fi ceva ceremonial în acesta, poate că oamenii ar accepta mai uşor “ anume că Cristos a murit pentru păcatele noastre, conform Scripturilor, 4 că a fost îngropat, că a fost înviat a treia zi, în conformitate cu Scripturile, 5 că i S-a arătat lui Chifa şi apoi celor doisprezece”,1 Cor. 15:3-4, "Dacă, deci, Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi salvat, Rom. 10:9;


Ceea ce este extraordinar în toată această istorie a salvării este că fiecare poate să privească; tânăr, bătrân, sărac şi bogat. Nu există nici o restricţie naţională. Oamenii se separă doar prin voia lor deliberată de a nu crede în Isus Domnul…


VI.   
ERA SIGUR=SIGURANŢA SALVĂRII.

Vindecarea a fost sigură
. Nu au fost “ratări”. Nu au existat cazuri de nevindecare; excepţie doar cei ce nu au crezut şi nu au vrut să “privească’. Vindecarea aceea nu le-a “adus o viaţă fără de moarte şi o tinereţe fără bătrâneţe”. Ei au murit după o vreme, probabil sau mai îmbolnăvit pe parcurs. Ceea ce a promis Dumnezeu că le va oferi în urma ascultării de El-vindecarea de muşcătura otrăvitoare a şerpilor, au primit. A fi salvat inseamna a fi recuperat din pericol şi distrugere.

Când o persoană, oricare ar fi, “priveşte’ la Isus, căutând salvarea din starea lui disperată, ea va fi salvată de la pedeapsa finală (Rom. 6:23. ;Psa. 9:17; 2 Tes. 1:8-9; Apoc. 20:11-15). Fiind salvaţi, suntem salvaţi nu numai de la pedeapsa ce am fi meritat-o (iadul), ci am fost “eliberaţi” şi de puterea păcatului de a ne mai stăpâni. ”Acum trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieste în mine

Noi nu suntem salvaţi pentru că suntem “buni” prin noi înşine, ci pentru că Dumnezeu a fost “bun” cu noi. Noi suntem salvaţi pentru că am “privit” la Isus, la ceea ce a făcut El pe cruce pentru noi şi am crezut în EL (Ioan 6: 37-40; 1 Pet. 1: 5; Ioan 10: 28).


VII.  
ERA SUFICIENT=SUFICIENŢA SALVĂRII


Pe lângă faptul de a “privi cu credinţă” spre şarpele de aramă, adica spre cerinţa lui Dumnezeu, nu a mai fost nici o intervenţie omenească. Nu a mai fost nevoie de nimic altceva. Nici o contribuţie omenească, ci doar intervenţia miraculoasă a lui Dumnezeu. În procesul “mântuirii”, omul are doar un rol, pasiv; acela de a asculta şi a crede. Cu siguranţă că noi ne-am grăbi să spunem că soluţia lui Dumnezeu a fost: ŞARPELE DE ARAMĂ. Dar Şarpele a fost doar “imaginea”- “substanţierea’ a ceea ce era de fapt “mobilul” vindecării: CREDINŢA.

Dumnezeu, la urma urmei, nu are o altă soluţie decât credinţa. Credinţa este soluţia singură şi sigură al lui Dumnezeu. Prin “ridicarea” şarpelui, Dumnezeu nu a intenţionat ca poporul să se vindece, crezând în şarpele de pe prajină, ci crezând în El Însuşi. Şarpele a fost un prototip profetic. Multe evenimente ce au avut loc în Vechiul Testament au fost “umbre” a ceea ce se va întâmpla în viitor.(Ev.10:1). Şarpele de aramă a fost unul dintre ele.
 
CONCLUZIA:  toţi cei ce au privit spre şarpele de aramă aşa cum a cerut Dumnezeu, au trăit. NU AU FOST CONCESII: toţi cei ce nu au privit spre şarpele de aramă aşa cum a cerut Dumnezeu, au murit.


Toţi aveau salvarea la îndemână. Puteau trăi, dar au “ales” să moară. Pare straniu, dar adevărat. Şi astăzi sunt mulţi în situaţia acelor de atunci. Viaţa e în “mâna” ta. Tu o direcţionezi cum vrei. Dar Dumnezeu face prin Moise o recomandare care e valabilă şi astăzi cum a fost atunci: alege viaţa ca să traieşti. În viaţa aceasta cotidiană noi mereu privim în diferite direcţii şi la diferite scopuri; nu ai vrea ca de data aceasta să priveşti la Isus ca să fii salvat din perzarea veşnică? Dumnezeu să te ajute să o faci!

IOAN SINITEAN, CHICAGO (Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.)