Identitatea omului în Christos Domnul vis-a-vis de suferință – I
Am intrat într-un an nou, cu multe necunoscute dar cu certitudinea faptului că Dumnezeul nostru este Stăpân, Suveran și Domn. Atunci când Îl cunoaștem pe Dumnezeu și când ne cunoaștem identitatea noastră în Christos putem trăi o viață plină de belșugul bucurie și al dragostei cerești, indiferent de circumstanțele exterioare ale vieții. În ultimele săptămâni, vești despre membri de familie și prieteni dragi, care trec prin suferință, mi-au umplut și mie obraji de lacrimi și inima de tristețe.
Pe acest pământ vom experimenta suferință și necazuri dar știm că și acestea sunt îngăduite de Dumnezeu și chiar dacă acum cunoaștem doar în parte, vine în curând ziua când vom cunoaște pe deplin, ziua când chiar Domnul Isus ne va șterge ultima lacrimă de pe obraz. Așa că la începutul acestui an, aș dori să ne uităm împreună la subiectul suferinței. Doresc să mă feresc de întrebări filozofice și mai degrabă doresc să abordez acest subiect în mod practic, arătând cum identitatea noastră nouă, în Christos, marchează felul în care percepem și ne relaționăm la suferință. Simone Weil spunea că: „Extraordinara măreție a creștinismului vine din faptul că nu caută un remediu supranatural pentru suferință ci o utilizare supranaturală a suferinței (Greutatea și Harul).
Păcatul a adus în lume suferința fizică, spirituală, socială, psihologică şi chiar ecologică. Întreaga creație geme și suferă datorită păcatului intrat în omenire: “că şi creaţia însăşi va fi eliberată din sclavia degradării şi adusă în libertatea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu. Noi ştim că, până acum, întreaga creație geme şi suferă durerile naşterii. Şi nu numai ea, ci şi noi înşine, care avem primul rod, adică Duhul, gemem în noi înşine, aşteptând înfierea, răscumpărarea trupurilor noastre.” (Romani 8:21-23) De ce boală? De ce atâtea accidente, ură și războaie? Chiar natura acestor întrebări arată faptul că noi tânjim după cer, după locul prezenței lui Dumnezeu, unde nu va mai fi lacrimă, iar suferința va avea sfârșit, loc spre care ne îndreptăm cu pași repezi. Când fiica mea s-a născut cu o malformație cardiacă congenitală, l-am întrebat pe doctor: “De ce s-a întâmplat lucrul acesta fetiței mele?” Cu ochii la șablonul inimii de pe masă, parcă pierdut într-un labirint, a spus: „Întrebarea mea e cum de se nasc atâția copii sănătoși? Corpul uman este atât de complex!” Pe când unii se întreabă de ce îngăduie Dumnezeu răul, alții se întrebă cum mai îngăduie Dumnezeu omul, cum de mai are răbdare cu noi? Existența noastră, scurtă, pe acest pământ, comparată cu un abur care abia l-ai văzut și a dispărut, este ultima șansă pe care ne-o dă Dumnezeu să ne întoarcem la El cu pocăință ca să fim izbăviți de sub blestemul păcatului. Dar avem și libertatea să-I întoarcem spatele și să ne îndreptăm spre pedeapsa veșnică. Pentru noi creștinii, lumea aceasta este ultimul loc în care vom înfrunta răul, nedreptatea, suferința și necazul. Cu alte cuvinte, mai rău decât aici pe pământ nu ne va fi niciodată. Pe când pentru cei care Îl resping pe Dumnezeu, pământul acesta este cel mai frumos loc de care se vor bucura vreodată, căci aici încă Dumnezeu lasă soarele bunătății Lui să strălucească și peste cei buni și peste cei răi. Dacă citești aceste rânduri și încă nu ești hotărât în ce privește acceptarea jertfei Domnului Isus ca singurul mod de răscumpărare, roagă-te ca Domnul să te ajute să înțelegi și să accepți planul Lui. Biblia este Cuvântul lui Dumnezeu prin care El caută să ne vorbească fiecăruia. Pentru cei care doriți să citiți Biblia sistematic, chiar pe prima pagină, online, a revistei RomanianTimes, puteți găsi un program de citire, și studiu Biblic (eBible).
Soluția suferinței umane se găsește în suferințele Domnului Isus, Fiul lui Dumnezeu, Cel sfânt și fără de păcat. Dumnezeu a răspuns cu dragostea Sa, chiar dacă tot ce merităm noi este moarte, blestemul și separarea veșnică de El. Cu cât meditez mai mult la jertfa Domnului Isus pe cruce, cu atât mă minunez mai mult. Mi-e așa de greu să cuprind cu mintea mea limitată, cum de Fiul lui Dumnezeu, Creatorul nostru, a suferit rușinea, singurătatea, trădarea, tăcerea Tatălui și a murit batjocorit în locul meu. Crucea lui Christos ne dovedește nu doar dragostea lui Dumnezeu dar și manifestarea justiției lui Dumnezeu. Cel care vine la Christos, se leapădă de sine, moare împreună cu Christos, și învie împreună cu Christos un om nou, un om transformat, umplut de Duhul Sfânt. Domnul Isus nu ne-a promis o viață lipsită de greutăți, lipsuri, suferință și necazuri. Chiar dimpotrivă în Ioan 16:33 citim cuvintele Domnului, “V-am spus aceste lucruri ca să aveți pace în Mine. În lume veți avea necazuri; dar îndrăzniți, Eu am biruit lumea”. Cel care cu adevărat a înțeles mesajul crucii lui Christos, Îl urmează din dragoste, supus, știind că la capătul drumului pe acest pământ, intră în Împărăția veșnică al lui Dumnezeu, unde pe veci se va bucura, iar suferințele vor doar amintiri.
În 2019, Marty Sampson, un cântăreț și compozitor de “muzică creștină”, a anunțat că “și-a pierdut credința”, deci că nu mai crede în Dumnezeu. Un argument pe care Marty l-a menționat într-un interviu, a fost faptul că nu înțelege de ce Dumnezeu îngăduie suferința. După ce a explicat în ce biserică a crescut și care a fost “învățătura biblică” pe care a primit-o încă din copilărie, am înțeles că Marty niciodată nu a înțeles mesajul crucii lui Christos. Aceasta m-a dus cu gândul la profețiile din Vechiul Testament despre Domnul Isus. Unele profeții vorbesc despre un Mesia care urma să vină să domnească, a cărui scaun de domnie va fi veșnic, numindu-L Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii. Dar alte profeții, Îl descriu pe Mesia ca fiind “Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El, şi noi nu L-am băgat în seamă.” (Isaia 53:3). Ca și în vremea noastră, și în vremea Domnului Isus unii oameni au luat doar ce au vrut din Scriptură. Așa s-a ajuns că atunci când unii și-au dat seama că Domnul Isus nu era Eliberatorul pe care și-l închipuiau ei, L-au respins, L-au condamnat la moarte și L-au răstignit. Chiar ucenicii Domnului Isus, vorbind între ei după răstignirea Lui, au spus: “Noi trăgeam nădejde că El este Acela care va izbăvi pe Israel, dar, cu toate acestea, iată că astăzi este a treia zi de când s-au întâmplat aceste lucruri.” (Luca 24:21). Dar, chiar atunci, în timp ce vorbeau aşa, le-a ieșit Domnul în cale. O, ce har să îți iasă Domnul în cale și să-ți descopere Adevărul! Domnul Isus le-a spus acestor ucenici: „O, nepricepuților şi zăbavnici cu inima, când este vorba să credeți tot ce au spus prorocii! Nu trebuia să sufere Hristosul aceste lucruri şi să intre în slava Sa? Şi a început de la Moise şi de la toţi prorocii şi le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El. ” (Luca 24:25-27).
Noi trebuie să acceptăm tot adevărul despre Christos și totodată trebuie să acceptăm tot adevărul despre noi, ca să ne putem raporta corect la suferință. Noi nu căutăm suferința, chiar dimpotrivă ne ferim de ea și Domnul ne păzește și ne scapă de atâtea rele care ni s-ar putea întâmpla. Domnul și astăzi vindecă și alină suferința. Scriptură este plină de îndemnuri care ne învață să ne păzim de multe rele, care ar aduce suferință în viața noastră. Dar suferința nu poate fi ocolită. Mai devreme sau mai târziu, suferințe de diferite proporții se va abate peste fiecare. Cineva l-a întrebat pe C.S. Lewis, “de ce suferă și cei neprihăniți?” “De ce nu?” a răspuns el, “Ei sunt singurii care o pot purta.” Creștinul poate să sufere pierderea și să nu se răzbune, poate să sufere pe nedrept și să iubească pe asupritorii lui, poate să trăiască deasupra realității care se vede doar cu ochii de carne, pentru că este o făptură nouă, este una cu Christos.
Suferința, în viața noastră, nu vine doar din cauza suferinței împărtășite de omenirea întreagă, suferința vine și în urma faptul că iubim. De fapt, cu cât iubești mai mult o persoană cu atât vei suferi mai mult când acea persoană trece prin suferință. Dacă cu adevărat suntem una cu Christos și dacă El trăiește în noi și prin noi, și noi vom împărtăși dragostea și durerea Domnului Isus pentru cei nemântuiți, pentru cei în suferință. Iar atunci când datorită neascultări vom cădea în păcat, lacrimile pocăinței vor curge pe obrajii noștri datorită întristări că am păcătuit împotriva Domnului Isus, știind ce mare preț a trebuit El să plătească pentru păcatele noastre. Iubirea va aduce și suferință, dar această suferință va da și roade. Pavel scrie în Galateni 4:19 „Copilaşii mei, pentru care iarăşi simt durerile naşterii până ce va lua Hristos chip în voi!”
Va continua,
Marinela BUZAȘ
luminipentrusuflet.com