Pe holul din clădirea unde își are loc sediul Vitallina Preventiv & Integrative Care, doctorița Rusalina Mincu, își tratează pacienții prin artă. Aici a fost deja expusă cea de-a doua expoziție fotografică a unor români din comunitate. În primăvară, timp de câteva luni, au fost expuse fotografiile artistice ale lui Cătălin Chirica. De curând i-au luat locul o serie de portrete ale artistului fotograf Adrian Gabriel Năstase, din Chicago. La vernisajul ce a avut loc weekendul trecut au participat mai mulți români din zonă.
“Sunt uimit de poveștile pe care unii oameni le au de spus, și pentru că nu sunt un bun scriitor, folosesc fotografia să transmit mai departe unele din aceste povești” declară Adrian Năstase, care a început această profesie acum mai bine de douăzeci de ani, împreună cu fratele său mai mare, Bogdan, care a studiat arta fotografică la Columbia College.
“Vernisajul din această seară a fost o idee a Rusalinei de a arăta cele mai dragi fotografii pe care le am în portofoliu. Iubesc portretele, iubesc să fotografiez oamenii și am vrut să arăt oamenilor portretele pe care le-am făcut de-a lungul timpului” spune Adrian.
A moștenit, într-un fel, pasiunea pentru fotografie, încă din România, de la tatăl său care era inginer chimist, ce făcuse mii de poze înainte de ‘89.
Printre portretele sale favorite se numără cel al lui Alexandru, băiatul unei familii de români din comunitate, prezentă și ea, vineri seara, la vernisaj. Fotografia, făcută în urmă cu 17 ani, a fost realizată pe film tradițional alb-negru, metodă pe care fotograful o îndrăgește și după care este încă nostalgic.
Un alt portret expus este un autoportret, împreună cu fratele său, făcută în timp ce încercau o nouă cameră de fotografiat. Alte două portrete sunt alte unei brazilience și a unui italian, oameni pe care i-a cunoscut întâmplator și pe care i-a abordat să îi imortalizeze fotografic.
Când ești departe de casă, te pot lega de țară nu doar amintiri ci și lucruri, sau obiecte diverse, chiar dacă par aparent banale. Pe cât de neînsemnat poate părea un ciocănel, pe atât de multe emoții poate să producă. Le-am remarcat, emoțiile, în vreme ce Adrian îmi povestea istoria fotografiei și-a ciocănelului înrămat, acesta devenind vădit emoționat, dându-i chiar câteva lacrimi. Înrămată lângă ciocănel era o fotografie, făcută de tatăl sau, de când Adrian avea doar câțiva anișori. Era la țară, la bunici, unde învăța să meșterească pe lângă casă.
În anii ‘90 după ce a venit în America, bunica i-a trimis acel ciocănel, pe care împreună cu fotografia, Adi le-a înrămat și le-a transformat într-un proiect de artă, unul foarte sentimental.
Expoziția poate fi văzută încă o lună de zile la adresa 4176 W Montrose Ave, Chicago, IL 60641.