De peste zece ani mă preocupă și am scris adesea la rubrica prezentă despre schimbările climatice, care au fost și sunt privite sub aspect științific, religios, politic, social și economic. Desigur că în toate laturile acestor aspecte vom găsi pro și contra argumente, și de aceea voi prezenta câteva realități existente, care își au un corespondent scriptural.
La modul general, comunitatea științifică vine cu câteva argumente: pretinde că înțelege procesele fizice din natură, statistic adăogând gaze cu efect de seră în atmosferă, aceasta se va încălzi escesiv.
Cercetările mai adânci scot la iveală că încălzirea globală este determinată de fenomenele ce se petrec în soare, pe de o parte și accentuarea fenomenului de fierbere a pământului, realități pe care trebuie să la privim mai atent din punct de vedere escatologic.
Unul din studiile de la NASA a constatat că o sursă de căldură geotermală sub calotele de gheață, constând din roci încălzite alături de o activitate vulcanică, este motivul real pentru care capacele de gheață se topesc - și nu atât de mult poluarea activităților umane.
Încălzirea Polului Sud
În 2014, cercetătorii de la Universitatea din Texas au descoperit că vestul Antarcticii a fost un focar de activitate geotermală, o concluzie confirmată de o echipă de oameni de știință din SUA un an mai târziu. "Fluxul de căldură geotermală ridicat poate ajuta să explice de ce fluxurile de gheață și lacurile subglaciare sunt atât de abundente și dinamice în această regiune", a concluzionat studiul.
La începutul anului 2017, cercetătorii scoțieni au descoperit 91 de vulcani necunoscuți anterior sub pătura de gheață din Antarctica, cu o înălțime de peste 13.000 de picioare - venind cu dovezi palpabile.
Antarctica este un continent situat la Polul Sud, acoperit de ghețari. A fost ultimul ținut explorat de pe glob. Sub aspect morfologic ea este o platformă continentală muntoasă cu un strat de gheață cu o grosime de până la 4,8 km și înconjurată de ape înghețate. În Antarctica nu există țări sau populație autohtonă. Singurii locuitori sunt cercetătorii științifici, nevoiți să suporte temperaturi de până la -80 °C. Primul biolog din lume care a cercetat viața antarctică a fost românul Emil Racoviță în timpul expediției efectuate la bordul navei Belgica (1897-1899). La data de 13 ianuarie 2006, a avut loc inaugurarea primei stații românești permanente de cercetare și explorare din Antarctica, Stația Law-Racoviță.
Încălzirea Polului Nord
Ce e foarte interesant este că ce se petrece la polul Sud se poate constata și la polul Nord. Diferența mare între cele doi poli este că la polul nord sunt oameni care locuiesc permanent.
Agenția de Presă Fanceză (APF) și apoi preluat de alte mijloace de presă a publicat că un aisberg cu înălțimea de peste 100 de metri se desprinde de coastele insulei Groenlanda, iar autorităţile locale au început vineri, 13 iulie 2018, evacuarea persoanelor care trăiesc în apropierea ţărmului,
Poliţia din Groenlanda le-a cerut imperativ locuitorilor de pe insula Innarsuit ale căror case sunt situate pe mal să se îndepărteze, de teama inundaţiilor care s-ar putea produce dacă blocul de gheaţă se rupe. "Ne temem de o separare al aisbergului, care poate provoca o inundaţie în zonă", a declarat vineri, 13 iulie 2018, Lina Davidsen, responsabil al securității în cadrul poliţiei din Groenlanda.
Satul, situat în nord-vestul Groenlandei, numără 169 de locuitori, dar numai cei care trăiesc în apropierea zonei în care se află aisbergul, reperat joi, au fost evacuaţi.
Descoperirea acestui imens bloc de gheaţă intervine la câteva săptămâni după difuzarea unei înregistrări video, realizată de oameni de ştiinţă de la universitatea din New York, cu un aisberg care se desprinde de un gheţar, în estul Groenlandei.
În 2017, patru persoane au murit şi unsprezece au fost rănite în urma unui tsunami produs în apropierea unui alt sat din Groenlanda, pe coasta de vest, notează AFP. Într-o jumătate de oră peisajul din zonă s-a schimbat drastic. Ruperea unui singur ghețar, e drept, de mari dimensiuni, poate duce la creșterea nivelului apei până la trei metri. (Sursa: Ziare.com).
În plus, în nordul Siberiei, de-a lungul coastei Oceanului Arctic, măsurătorile recente au arătat că temperaturile au crescut cu peste 40 de grade față de cele normale, ceea ce este enorm.
Supraîncălzirea Africii
Măsurătorile temperaturilor au consemnat valori ridicate în nordul Africii. Astfel că la 5 iulie 2018, Algeria a înregistrat temperaturi în jurul valorii de 120 de grade F. (WeatherBell.com)
Cel mai fierbinte continent al planetei a suferit, probabil, cea mai caldă vreme, măsurată în mod fiabil. În unul din orașele algeriene temperatura a urcat joi până la 124,3 grade F (51,3 grade Celsius. Temperaturi ridicate, observate în Ouargla, sunt probabil cele mai ridicate temperaturi măsurate în mod fiabil atât în Algeria, cât și în toată Africa.
Incendii și Uragane în America
La începutul lunii iulie 2018, peste 60 de incendii mari au izbucnit în Statele Unite, mai ales în Vest, unde biciuirea vânturilor și creșterea căldurii au făcut ușor să se răspândească flăcările. Incendiile au explodat în partea de nord a Californiei, în Utah, Oregon și în alte zone, datorită unei secete prelungite și severe a pădurilor deshidratate.
În sezonul 2018, sezonul uraganelor a început vineri, 6 iulie 2018. Locuitorii de pe coasta Atlanticului și-au început pregătirile mai ales că sunt avertizați că anul acesta ar putea fi mai dăunător ca anul 2017.
Privind în perspectivă, Tropical Storm Risk (TSR) Consortium, un grup de trei instituții majore de prognoză meteorologică, a prezis un sezon peste mediile anterioare, în 2018 așteptându-se șapte uragane, trei dintre ele majore. Datorită evoluțiilor recente în condițiile atmosferice, TSR și-a revizuit la începutul lunii iulie 2018, previziunile la patru uragane, una dintre ele fiind majore. Oamenii de știință au remarcat o creștere dramatică a precipitațiilor uraganelor.
Comunitatea religioasă, referitor la schimbările climatice, vine cu argumentele grijii ce trebuie s-o avem de pământul pe care ne-a așezat Creatorul. Prea puțin sunt dezbătute probleme ca: îmbătrânirea pământului, poluarea apei, poluarea aerului, degradarea solului, etc.
Pe plan politic, preocuparea pentru schimbările climatice, a devenit element de propagandă, afirmare și colectare de fonduri pentru proiecte care până la urmă devin neterminate. Ce este interesant e că deocamdată oamenii politici ai vremii de azi se arată convinşi şi încearcă să convingă şi pe cei ce-i ascultă că schimbările de climă se datorează poluării activităţilor umane. Din banii colectaţi de la taxe, se cheltuie astfel sume enorme în cercetare şi încercare a unor metode de reducere a poluării.
Pe plan social schimbările climatice au devenit o justificare a diferenței tot mai pronunțate între săraci și bogați.
Economic, în țările dezvoltate, schimbările climatice au devenit încă un parametru de a reduce din taxele pe venit. În țările medii și mai puțin dezvoltate, schimbările climatice, au devenit unul din argumentele lipsei financiare.
Schimbările climatice le trăim și nu le putem ignora. Oricând se vorbește de schimbările climatice, ele sunt evaluate pe termen lung, și e bine a trage concluzii.
Din punctul de vedere al Scripturii trebuie să recunoaștem că Tu, Doamne, numai Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor şi toată oştirea lor, şi pământul cu tot ce este pe el, mările cu tot ce cuprind ele. Tu dai viaţă tuturor acestor lucruri, şi oştirea cerurilor se închină înaintea Ta. (Neem.9:6); Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea şi cei ce o locuiesc! (Psalm 24:1). Pământul Domnului Dumnezeu a fost făcut și nu e veșnic. A început să se degradeze în urmă cu ceva peste 6 mii de ani, o dată cu intrarea păcatului în lume. Fenomenul de îmbătrânire al pământului îl simțim, și am venit cu câteva exemplificări, mai sus.
Sateliții de pe orbita pământului înregistrează condițiile atmosferice, și pe baza informațiilor transmise se face prognoza timpului probabil. E o prognoză, care de cele mai multe ori o luăm ca referință pentru că Vântul suflă încotro vrea şi-i auzi vuietul; dar nu ştii de unde vine, nici încotro merge... ( Ioan 3:8).
Trebuie să recunoaștem că Dumnezeul nostru este în cer, El face tot ce vrea. (Ps.115:3)
Domnul face tot ce vrea în ceruri şi pe pământ, în mări şi în toate adâncurile. El ridică norii de la marginile pământului, dă naştere la fulgere şi ploaie şi scoate vântul din cămările lui. (Ps.135:6.7). Toţi locuitorii pământului sunt o nimica înaintea Lui; El face ce vrea cu oastea cerurilor şi cu locuitorii pământului, şi nimeni nu poate să stea împotriva mâniei Lui, nici să-I zică: "Ce faci?" (Dan.4:35).
Ziua Domnului va veni ca un hoţ. În ziua aceea, cerurile vor trece cu trosnet, trupurile cereşti se vor topi de mare căldură, şi pământul, cu tot ce este pe el, va arde. Deci, fiindcă toate aceste lucruri au să se strice, ce fel de oameni ar trebui să fiţi voi, printr-o purtare sfântă şi evlavioasă, aşteptând şi grăbind venirea zilei lui Dumnezeu, în care cerurile aprinse vor pieri, şi trupurile cereşti se vor topi de căldura focului? Dar noi, după făgăduinţa Lui, aşteptăm ceruri noi şi un pământ nou, în care va locui neprihănirea. De aceea, preaiubiţilor, fiindcă aşteptaţi aceste lucruri, siliţi-vă să fiţi găsiţi înaintea Lui fără prihană, fără vină, şi în pace. (2 Pt. 3. 9-14).