În vizita făcută în Israel în iunie 2013 am avut ocazia să vizitez pentru vreo 4 ore Institutul Templului. Este în cartierul evreiesc al oraşului vechi şi aici se vorbeşte foarte deschis despre al Treilea Templu. La intrarea în Institut am făcut poze în faţa Menorei cu şapte braţe, 200 lbs de aur masiv, protejată într-o cupolă transparentă special destinată acestui scop. Acest obiect este unul din obiectele pregătite pentru a fi instalate în noul Templu. Menora este aşezată cu braţele spre Zidul Plângerii.
Ghidul ne spunea că nu există bariere legale de reconstruire a Templului. Impedimentul este de ordin politic. Unul din rolurile Institutului este de a promova tot mai mulţi politicieni care să susţină procesul de reconstruire. Institutul pledează tot mai mult pe dispariţia Cupolei Stâncii şi construirea pe acel loc al Templului.
Organizaţia Institutul Templului a formulat un program de studiu al Templului şi a vaselor din Templu. Având cel puţin 20 de oameni angajaţi permanent, care studiază legea Templului. Produsele rezultate sunt prezentate publicului în exponate din plexiglas, la sediul Institutului. Trâmbiţe de argint gata să fie folosite de către preoţi, o liră din lemn stă agăţată lângă două vase semnificative, cu mânere lungi - unul pentru colectarea de sânge de la oferte de mici sacrificii şi un altul pentru sacrificii mari.
Într-o altă cameră, manechine cu barbă poartă veşminte pentru preoţi şi pentru Marele Preot. Un costum de mare preot, cu ţesături de azur, fir de aur şi un pieptar cu 12 pietre preţioase, a luat 11 de ani de cercetare şi executare ajungând în final la 150.000 dolari gata pentru a fi folosit în Templu. Alături de el se află un echipament de spălat cu 12 robinete cu comandă electronică, tehnologie, care va fi permisă în al treilea Templu.
Într-o cameră special amenajată ni s-a prezentat un model al chivotului. Ghidul ne-a spus că, într-adevăr sub Cupola Stâncii s-a găsit Chivotul Legământului, care deşi nu a fost prezent în cel de-a doilea Templu va fi scos la suprafaţă atunci când va fi nevoie să fie instalat în noul Templu.
Cercetătorul Ron Wyatt, fondatorul organizaţiilor Wyatt Archaeological Research WAR şi Wyatt Archaeological Museum, a susţinut mult timp că are motive temeinice să afirme că locul Chivotului este sub punctul unde a fost crucificat Domnul Isus şi că picături de sânge au pătruns prin crăpăturile existente până pe Chivot. Ron a murit în 1999 ducând cu el o grămadă de afirmaţii neelucidate încă.
Ghidul de la Institutul Templului ne-a spus că au găsit Chivotul în săpăturile arheologice făcute sub Cupola Stâncii. Vaca roşie se află în Texas gata oricând a fir expediată în Israel. Ghidul a declarat, că Institutul Templului crede că în următorii 4 – 5 ani al treilea Templu va fi construit.
Pentru mult timp, terenul de pe Muntele Templului a fost folosit de musulmani, pentru tot felul de activităţi nereligioase, festivaluri, picnicuri, demonstraţii publice. Când am fost acolo copii de musulmani jucau fotbal. La presiunea politicienilor conectaţi cu Institutul Templului, la începutul lunii septembrie 2013, a intrat în vigoare o lege israeliană de vreo doi ani de zile, care interzice orice activitate pe Munte, care nu are caracter religios.
BETLEEM, IERIHON şi BETANIA
Într-una din zile, am luat un taxi arab şi ne-am dus la Betleem, Ierihon şi Betania. Spre Betleem cu taximetristul arab, am trecut prin zona de graniţă/vamă ca pe autostradă, fără nici o încetinire.
La Betleem am vizitat Biserica Nativităţii, care marchează locul Naşterii Mântuitorului. Biserica Nativităţii este lângă o peşteră care conţine o stea şi o iesle, ca simbol al naşterii. Am fost neplăcut surprins să văd că turiştii mergeau şi sărutau steaua, care nu avea nimic de-a face cu Steaua din Betleem, şi nici măcar nu se opreau la iesle. Acolo, pe unul din holurile bisericii, sunt treptele de coborâre în peştera care adăposteşte capela lui Iernomius locul unde el a tradus Vechiul şi Noul Testament în limba latină.
De la Betleem spre Ierihon am trecut pe lângă Câmpia Păstorilor.
Ne-am oprit la Ierihon, cea mai veche cetate înconjurată de ziduri cunoscută pe pământ şi oraşul cel mai jos din lume, 2000 metri sub nivelul mării. Am urcat, cu telefericul până la Mânăstirea Ademenirii (Ispitirii) locul unde se presupune că a fost ispitit Domnul Isus, după postul de 40 de zile. Mânăstirea este impresionantă fiind săpată în stâncă.
La întoarcere din Ierihon am trecut prin Betania, loc de atracţie al turiştilor presupunând că aici este casa Mariei, Marta şi al lui Lazăr, cât şi mormântul lui Lazăr. Casa şi mormântul sunt ca la o aruncătură de piatră, şi ne spunea un preot de-acolo că cele două locuri sunt presupuse, şi de fapt e loc de atracţie turistică. Într-adevăr, Scriptura spune că mormântul lui Lazăr era afară din sat şi nu lângă casa Mariei şi Martei. La întoarcere din Palestina, în Ierusalim, oraşul vechi, ne-am oprit pe Muntele Sionului unde am vizitat Camera de Sus, mormântului lui David şi Saul. Camera de Sus e impunătoare. Aici se spune că a avut loc ultima Cină a Domnului Isus cu ucenicii şi tot aici s-a Pogorât Duhul Sfânt la Rusalii.
MASADA, QUMRAN, EN-GHEDI şi MAREA MOARTĂ
O zi am destinat-o vizitării părţii de sud est a Israelului. Am plecat spre localitatea Arad (uneori era greu cu gps-ul şi puneam localităţi uşor de găsit). Localitatea Arad, avea aceiaşi denumire în toate limbile şi era la sud de Masada. Desigur că noi ne-am oprit la Masada.
Masada este locul unde s-a dat ultima bătălie a romanilor în cucerirea evreilor. Sus, pe munte, ca de altfel, toate cetăţile sunt pe munte, sunt rămăşiţele castelului de reşedinţă a lui Irod. Au fost mai multe grupuri şi ne-am apropiat de unele din ele aflând lucruri interesante. Locurile cele mai sigure, unde se discutau secrete, strategii, planuri erau în jacuzzi. Acolo nu putea auzi nimeni ce se plănuieşte decât cei ce erau acolo. Cetatea lui Irod avea depozite mari de alimente pentru zece ani. În căldura mare din pustie soluţia cea mai bună de a păstra carnea şi perisabilele era mierea. Da, mierea din fructe şi albine. Aici am primit un răspuns la întrebări de ani de zile. De ce Domnul i-a spus poporului la plecarea din Egipt că vor merge într-o ţară unde curge lapte şi miere. Am umblat prin Israel şi până aici nu am înţeles necesitatea laptelui şi a merei. Israeliţii aveau animale, care în Israel cel puţin în perioada de iarnă, au păşuni bogate. Nutreţurile se pot păstra foarte uşor peste vară şi vacile, oile şi caprele aveau toate şansele să dea lapte din belşug. Când tăiau animale pentru hrană era nevoie de a păstra carnea şi aceasta se păstra acoperindu-o cu miere. Se spune că era miere din belşug, miere de albine, şi din fructe. Având lapte şi miere viaţa israeliţilor era o viaţă uşoară.
Descoperirea manuscriselor de la Marea Moartă i-a încurajat pe arheologi să restaureze cetatea Qumran. Din 1947 arheologii au descoperit pergamente ale tuturor cărţilor Vechiului Testament exceptând cartea Estera. În interiorul muzeului se află o replică a faimosului ”pergament al lui Isaia”. Este un lucru fantastic să se confirme pentru oricine autenticitatea scrierii Scripturii.
Acum 50 de ani în câteva peşteri din desertul Iudeii nu departe de ţărmul de nord-vest al Mării Moarte au fost descoperite întâmplător, străvechi manuscrise religioase, texte în parte cu caracter canonic dar şi apocrife, cunoscute astăzi sub denumirea de Manuscrisele de la Marea Moartă. Această descoperire a fost considerată cea mai importantă de acest fel, de la descoperirea din 1844 şi din 1859 a tezaurului de manuscrise aflate în mânăstirea Sfânta Ecaterina de pe Muntele Sinai.
Descoperirea primelor manuscrise în deşertul Iudeii o consider mulţi o întâmplare. Beduinii, care se găsesc şi azi trăind aceiaşi viaţă corturară, din deşertul Iudeii păşteau caprele şi oile în regiunea Wadi Qumran. În 1947 trei păstori beduini, căutând o capră rătăcită de restul turmei, au descoperit opt borcane de lut într-o peşteră. Primul borcan conţinea trei suluri: cartea lui Isaia completă. Tinerii beduini, iniţial a vrut să-şi facă sandale de piele, dar apoi s-au răzgândit şi au vândut sulurile, trecând de la un proprietar la altul, devenind obiecte de tranzacţie comercială sau lăsate în aşteptare pentru descifrare sau comercializare. Câţiva păstori din tribul taamnirilor veniţi la Bethleem pentru a-şi vinde produsele şi a-şi cumpăra mărfurile necesare au oferit spre vânzare, unui anticar, câteva manuscrise pe pergament, pentru o sumă modestă. Acesta a refuzat şi atunci beduinii s-au adresat unui negustor care avea şi un atelier de cizmărie. Acest negustor, Halila Iskander, cunoscut si sub numele de Kando, fiind membru al comunităţii siro-creştine a realizat că se afla în faţa unor manuscrise vechi şi îl înştiinţează pe mitropolitul bisericii, Mar Atanasie, care era şi stareţul mănăstirii Sfântul Marcu. Acesta nu cunoştea limba manuscriselor dar şi-a dat seama că sunt foarte valoroase pentru că ele proveneau din regiunea Qumran, regiune nelocuită de secole, fapt ce oferea garanţia vechimii lor. Stareţul a vrut să ia legătura cu beduinii, dar taamirii plecaseră. Un timp nu s-a mai auzit nimic despre aceste manuscrise, dar Kando, negustorul a cărui prăvălie era căutată de beduini, a fost înştiinţat să-i anunţe pe păstori că stareţul era interesat de cumpărarea bucăţilor de piele. Astfel s-a reuşit cumpărarea unora dintre aceste manuscrise, unele de către stareţul Atanasie iar altele, mai puţine de către profesorul Sukenik de la Universitatea din Ierusalim, în total şapte suluri.
Două dintre suluri cuprindeau fragmente ale aceluiaşi manuscris, aşa-numitul Statut al comunităţii iar printre celelalte se afla textul complet al Cărţii prorocului Isaia. De pe un sul prost conservat oamenii de ştiinţă au descifrat numele Lamateh si l-au intitulat Apocalipsul lui Lamateh, ca mai apoi după ce a fost desfăşurat şi restaurat să primească numele de Apocriful Genezei căci conţinea povestea înflorită a Cărţii Facerii din Biblie. În anii care au urmat de la descoperirea primelor manuscrise au fost cercetate în jur de 300 de peşteri, naturale sau săpate de mâna omului; multe dintre acestea erau goale. În circa 11 peşteri din regiunea Qumran şi de la Wabi Murabb'at ca şi în ruinele mănăstirii Sfântul Sava s-au găsit depozite de manuscrise de valoare, achiziţionate fie de la beduini, fie de la negustori care le cumpăraseră de la păstorii taamiri.
În total au fost descoperite manuscrise (precum monezi şi alte obiecte) în jur de 40 000 fragmente reprezentând vestigiile a aproximativ 600 de cârti, scrise pe piele (pergament), papirus şi tablete de cupru în opt limbi şi dialecte, texte cuprinzând o perioadă de un mileniu (secolul al III-lea BC - secolul al VII-lea AD). Autenticitatea acestor texte nu poate fi pusă la îndoială deoarece falsificarea lor ar fi imposibilă iar testele cu carbon 14 au confirmat vechimea lor. Numele de Qumran nu figurează în Biblie şi unii cercetători sunt de părere ca aceasta este traducerea arabă a denumirii ebraice Gomora.
În cadrul discuţiilor legate de manuscrisele descoperite participă filologi, paleografi, arheologi, teologi istorici, publicişti de cele mai diferite nuanţe, şi pe măsura descifrării şi studierii textelor, a acumulării de material faptic s-au conturat trei direcţii: cei care pledează în favoarea legăturii indisolubile între manuscrisele de la Qumran şi literatura Noului Testament; clericii şi teologii ortodocşi care văd în interpretarea conţinutului manuscriselor o subminare a tezei fundamentale a religiei creştine privind esenţa divina a lui Christos si unicitatea "revelaţiei "sale si a treia categorie; şi a treia direcţie sunt adepţii aşa numitei orientări "liberale" sau "istorice" care se situează între celelalte două. Informaţiile furnizate de Manuscrisele de la Marea Moarta ilustrează mediul istoric concret şi atmosfera spirituală în care au luat naştere primele comunităţi creştine. Ele aduc şi unele date noi cum ar fi cea a "Învăţătorului dreptăţii" care nu este menţionat în vreun alt izvor cunoscut. De asemenea aceste manuscrise pun la dispoziţia cercetătorilor izvoare autentice pentru studierea muşcărilor social politice şi ideologice din Siria şi Palestina precum şi despre Iudeea.
Pustia En-Ghedi este un loc care vizitându-l înţelegi mai bine cum a putut discuta David cu Saul după ce au ieşit din peşteră, fără ca ostaşii să se încingă la bătaie. E o prăpastie mare, şi de pe una dintre culmi David i-a arătat lui Saul colţul hainei împăratului şi i-a zis memorabilele cuvinte: ”Răul de la cei răi vine… Domnul va judeca şi va hotărî între mine şi tine” (1 Samuel 24)
Am făcut baie în Marea Moartă, ne-am pus nămol pe noi, am plutit pe deasupra apei. Mi-am adus aminte de Techirghiol.
Ca o concluzie, a fost o experienţă unică, am învăţat multe, am înţeles mai bine Scriptura şi mi-am întărit convingerea ce Venirea Domnului este foarte aproape.
”Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheaţi !” v-o spun eu pentru că de fapt a spus-o Domnul Isus (Marcu 13:36)