În ediția din Iunie 2013, a prezentei rubrici, am scris că, în Sfânta Scriptură există perioade în care prezența lui Dumnezeu este revelată în mod cu totul special și aduce binecuvântări deosebite în acel loc. Studiind Scriptura, am constatat ceva foarte specific în istoria lumii în perioadele existenței Templului. De la început precizez că scriu despre Templul lui Dumnezeu nu ca și formă, ci ca o semnificație. Templu ca formă este un edificiu. Templu ca și semnificație este locul întâlnirii cu Dumnezeu, locul părtășiei, locul laudelor, locul ascultării rugăciunilor, locul revelației, locul confirmării, locul unde Domnul Dumnezeu vorbește în mod specific.
Sunt șapte perioade când pământenii și în particular Israelul au experimentat și vor experimenta într-un mod cu totul special binecuvântările lui Dumnezeu. In fiecare din aceste perioade trebuie să admitem conecția Templului. Templul lui Dumnezeu a fost și este simbolul prezenței lui Dumnezeu.
Inițiativa construirii unui loc special de întâlnire cu Dumnezeu nu a aparținut omului, ci lui Dumnezeu. Felul cum să arate acel loc, nu a fost proiectul oamenilor, nu a fost rezultatul gândirii umane ci a fost proiectul Domnului Dumnezeu prezentat cu amănuntele necesare și cei destinați pentru aceasta le-au executat întocmai.
Precursorul Templului a fost cortul întâlnirii, cort pe care Israeliţii au fost instruiţi de Domnul Dumnezeu să-l construiască, în pustie, la Muntele Sinai (Ex. 25-27; 30; 36-38; 39:32-40:33), după detaliile date de Dumnezeu lui Moise. Acest cort mobil israeliții l-au purtat cu ei prin pustie, spre țara Canaanului până în vremea împăratului Solomon, când locul cortului a fost luat de Templu.
Atât Cortul Întâlnirii cât și Templul lui Solomon aveau ceva în comun. Fiecare avea ca parte componentă Chivotul. Chivotul Legământului Domnului era inima Cortului și a Templului lui Solomon. De reținut că al doilea Templu nu a avut Chivotul Legământului și se spune că va fi prezent din nou în al Treilea Templu.
Prima perioadă a istoriei lumii în care Domnul Dumnezeul cerului, necuprins, infinit se prezintă umanității într-un loc specific, cu o destinație precisă este Chivotul Legământului.
CHIVOTUL LEGĂMÂNTULUI
Chivotul mărturiei numit de Moise în Numeri 14:44, Chivotul Legământului Domnului, era special confecţionat de poporul Israel la porunca dată de Dumnezeu prin Moise. Facerea chivotului are un loc bine plasat în cartea Exod: “Apoi Betaleel a făcut Chivotul din lemn de salcâm, lungimea lui era de 2 coti şi jumătate, lăţimea de un cot şi jumătate şi înălţimea de un cot şi jumătate. L-a poleit cu aur curat pe dinăuntru şip e dinafară, şi i-a făcut un chenar de jur împrejur. A turnat peste el 4 verigi de aur, pe care le-a pus la cele 4 colţuri ale lui: 2 verigi de o parte şi 2 verigi de cealaltă parte. A făcut nişte drugi de lemn şi i-a poleit în aur. A barat drugii în verigile de la cele 2 laturi ale Chivotului, ca să ducă Chivotul. A făcut şi capacul ispăşirii din aur curat; lungimea lui era de 2 coti şi jumătate, şi lăţimea de un cot şi jumătate. A făcut 2 heruvimi de aur bătut la cele 2 capete ale capacului ispăşirii, un heruvim la un capăt şi un heruvim la celălalt capăt, heruvimii i-a făcut pe capacul ispăşirii la cele 2 capete ale lui. Heruvimii erau cu aripile întinse deasupra, acoperind capacul ispăşirii cu aripile lor, şi uitându-se unul la altul. Heruvimii stăteau cu faţa întoarsă spre capacul ispăşirii” (Exod 37.1-9).
Chivotul Legământului a însoţit poporul Israel pe întreaga durată a călătoriei de la Muntele Sinai până în Canaan. Acolo, în Chivot era Tablele cu cele zece porunci, care erau de fapt cuvintele legământului. (Exod 34:28). Chivotul Legământului era legătura supremă intre Dumnezeu şi poporul său Israel, era un fel de “staţie” prin care evreii puteau să comunice cu divinitatea.
Domnul Dumnezeu, după ce i-a dat toate instrucțiunile necesare i-a spus: Acolo mă voi întâlni cu tine, … dintre cei doi heruvimi așezați pe chivotul mărturiei, și îți voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel. (Exod 25.22). Când intra Moise în Cortul Întâlnirii ca să vorbească cu Domnul, auzea glasul care-I vorbea de pe capacul ispășirii care era așezat pe chivotul mărturiei, între cei doi heruvimi. Și vorbea cu Domnul. (Numeri 7:89)
Chivotul era așezat acolo unde trebuiau să se așeze copii lui Israel. Chivotul se ridica când copii lui Israel trebuia să meargă spre un alt popas. Călăuzirea poporului Israel prin pustie era făcută prin așezarea Chivotului și ridicarea Chivotului. Când erau neînțelegeri, Moise se ducea în Cortul Întâlnirii în fața Chivotului să vorbească cu Dumnezeu gură către gură, așa cum vorbește un om cu prietenul său.
După luarea lui Moise de pe pământ, preoții pregătiți special pentru aceasta purtau Chivotul Legământului, după rânduielile date de Domnul Dumnezeu lui Moise. Apropierea de locul destinat prezenței lui Dumnezeu nu se putea face oricum. Binecuvântările lui Dumnezeu, mesajul lui Dumnezeu către popor era transmis numai când atitudinea față de locul prezenței Lui, Chivotul Legământului, era aceea cerută de Lege.
Deși nu era Templul lui Solomon construit, Scriptura ne spune un amânunt referitor la Templu și Chivot: Samuel era culcat în Templul Domnului unde era chivotul lui Dumnezeu (1Samuel 3:3).
Chivotul Legământului era locul în care cu totul special era chemat Numele Domnului, și unde El răspundea ori de câte ori era chemat, după reguli. Chivotul lui Dumnezeu, înaintea căruia este chemat Numele Domnului oștirilor (2 Samuel 6:2). Chivotul era simbolul prezenței lui Dumnezeu. Era locul unde se ascultau rugăciunile poporului, era locul iertării, era locul unde se făceau împăcările, era locul de călăuzire. Atunci când evreii au nesocoti poruncile Domnului, pe câmpul de bătălie, chivotul a fost luat de filisteni și nevasta preotului a constatat că s-a dus slava lui Israel: Nevasta lui Fineas a zis: S-a dus slava lui Israel, căci chivotul lui Dumnezeu este luat (1 Samuel 4:22). De reținut că în acea circumstanță. chivotul a fost purtat de preoți după regulile stabilite, dar cei doi preoți, Fineas și Hofni erau corupți și normal nu aveau dreptul a purta Chivotul Legământului.
Cât timp a fost la filisteni, Chivotul le-a pricinuit numai durere, necaz și boli, pentru nu le era destinat lor.
Chivotul Legământului ajunge din nou in posesia poporului ales, și din nou se întâmplă ceva tragic. Un om pe nume Uza, fiind alături de carul nou care purta Chivotul, la o denivelare, când se părea că se răstoarnă, a întins mâna să țină Chivotul să nu cadă și a fost omorât pe loc.
Analizând atent cele două ipostaze, față de locul special, ales de Dumnezeu să vorbească poporului tragem trei învățături valabile și astăzi.
1. Cei folosiți de Dumnezeu pentru momentul revelării Lui, trebuiau să se pregătească, să se sfințească. Însăși împăratul David, numit omul după inima lui Dumnezeu, "furat" de grandoarea evenimentului, de a primi Chivotul trimis de filisteni, nu cere preoților să se sfinţească şi participă la acest eveniment fără să se mai gândească că stau în faţa unui Dumnezeu sfânt care cere sfinţire.
2. Indiferent cum au procedat filistenii, purtând Chivotul în tr-un car, israeliții trebuia să știe că e regulă precisă pentru Chivotul lui Dumnezeu: să fie purtat pe umeri.
3. Uza este pedepsit tocmai pentru că ştia ce trebuie să facă, ştia cum trebuie să facă, ştia cine este proprietarul Chivotului şi totuşi ignoră și greșeala îi este fatală.
Revenim la vremea lui Iosua, după cucerirea cetății Ai, observăm că străinii, care respectau rânduielile date lui Israel erau parte a binecuvântărilor lui Dumnezeu, date prin prezența Chivotului.
... Iosua a scris pe pietre o copie a legii pe care o scrisese Moise înaintea copiilor lui Israel. Tot Israelul, bătrânii, mai marii oastei şi judecătorii lui, stăteau de amândouă părţile chivotului, înaintea preoţilor, din neamul Leviţilor, care duceau chivotul legământului Domnului; erau de faţă atât străinii cât şi copiii lui Israel, jumătate în dreptul muntelui Garizim, şi jumătate în dreptul muntelui Ebal, după porunca pe care o dăduse mai înainte Moise, robul Domnului, ca să binecuvânteze pe poporul lui Israel. (Iosua 8:22-33)
În concluzie putem spune că binecuvântările Chivotului Legământului erau pe de o parte garanția israeliților că Dumnezeu este prezent acolo, că rugăciunile lor sunt ascultate și că sunt pe o cale bună; și în același timp binecuvântările Chivotului Legământului era garanția că străinii se pot apropia de Dumnezeu, dar numai după rânduielile date de El.
Vom vedea în continuare că aceste două garanții le vom găsi în toate cele șapte perioade ale istoriei când în mod cu totul special Domnul Dumnezeu, s-a revelat, s-a apropiat în mod miraculos de om și a dat binecuvântări, în locul ales de El să se arate, și anume Templul Său. (VA URMA)