Epidemiile de ciumă și războaiele îi iau întotdeauna pe oameni prin surprindere, spunea Albert Camus. După o sută de ani, din nou, tocmai am făcut cunoștință cu pandemia covidiană – o nouă ciumă – iar focarele de război se întețesc, și tot ca o ciumă, în partea noastră de lume. Europa pare că fierbe, iar filiera războiului urcă magmatic pe fibrele ei atât de disparate, ce erup violent, ca surse de controverse inepuizabile. Și totuși, oamenii încă par surprinși, încă nu vor să creadă... sau preferă, din ignoranță, să recurgă la drogul iluziei...
Războiul este veșmântul istoric cel mai răspândit în Europa: toate epocile l-au purtat, iar tratatele ce au promovat pacea – de la Augsburg, Westfalia, Utrecht, Viena sau Versailles și Potsdam – nu au putut evita câte un nou război, la fiecare a treia generație. După Războiul Rece, absența unor acorduri a generat amnezii și false euforizări, urmate azi de sevraj: din ce în ce mai mulți doresc să guste un sânge proaspăt.
Constanța. Un port important la Marea Neagră, dar care s-a născut în secolul 19, dintr-un vis. Carol I, vizionar, a fost unul dintre cei fascinați de ideea unui port. Baronul Wilhelm d’Haggeuer relatează că, la 1878, când sudul Basarabiei revine la Rusia, românii reluând controlul asupra Dobrogei, Constanța era o așezare pescărească, având 400 de suflete, de varii etnii: greci, turci, evrei, armeni, tătari, români și bulgari. Către 1900, populația ajunge la 12.725, dublându-se periodic, în următoarele decenii. Portul înflorise și devenise un nod principal. Statul român investise sistematic între 1895-1916 în acest proiect suma de 69 milioane de lei în aur. Constanța devenise poarta care deschidea România spre lume, punându-se capăt percepției asupra unei imagini dobrogene inospitaliere, rămasă din epoca otomană. Constanța ajunge fereastra europeană a României, în ciuda vântului periculos ce bătea mereu dinspre nord-est. Astăzi, Constanța este și o notabilă redută de apărare.
Dar războiul de azi, pus la cale de Rusia, care trimite către țărmul românesc amenințări serioase, nu a fost dominant în toate epocile din trecut. Constanța a fost, cândva, și locul unor vizite diplomatice și chiar oficial romantice ce existau între familiile regale. Acum mai bine de 100 de ani, se punea la cale chiar o logodnă a principelui Carol al României cu ducesa Olga, fiica cea mare a țarului Rusiei, Nicolae al II-lea. În august 1913, era anunțată în presă o vizită apropiată în Crimeea a prințului Ferdinand însoțit de Maria și de fiul lor, Carol, “băiat voinic și chipeș, deprins cu toate sporturile”. Presa publica fotografiile lor, ba chiar și pe a prințesei Olga, vorbindu-se public de o căsătorie. Când prințul Carol a împlinit 20 de ani, familia princiară română pleacă în Rusia, în 1913, pentru ca tinerii să se cunoască mai bine. Peste câteva luni, pe 1 iunie 1914, într-o duminică, familia imperială rusă este cea care face și ea o vizită familiei regale române, prilej de mari pregătiri în orașul Constanța.
Programul vizitei fusese construit astfel: Sosirea iahtului imperial Standard, la ora 10. Te-Deum la Catedrală. Prânz intim la pavilionul regal de pe dig. Ceai intim la bordul iahtului Standard, la ora 16. Paradă militară la ora 17.30. Dineu oficial la Palatul regal din oraș, la ora 20. Întrunirea familiilor imperială și regală la Pavilionul regal de pe dig, la ora 22.15. Plecarea iahtului Standard, la ora 23.
În ziua sosirii înalților oaspeți imperiali ruși, persoanele oficiale și cei care se bucurau de favoarea unor invitații speciale își ocupau locurile fie la tribună, fie pe trotuare, încă de dimineața. Trupele erau postate pe străzi de la Grădina publică până la Farul de lângă Hotelul Carol. Încă de sâmbătă sosiseră la Constanța membrii guvernului, ai corpului diplomatic, funcționari civili și militari. În oraș sunt ridicate mai multe arcuri de triumf cu becuri electrice și sunt peste tot lampioane. La tot pasul, ghirlande de flori pe șiraguri de sute de metri; 3 aeroplane de paradă cu ofițeri de elită urmau să facă zboruri demonstrative pentru oaspeți; muzici militare, public cu stegulețe și flori.
Există o relatare semnată cu acribie de Virgiliu Dragalina: “ În dimineața acelei frumoase zile de primăvară, cu cerul albastru și marea calmă și scânteietoare, au apărut la orizont două puncte negre – iahturile –, urmate de două șiruri de puncte albe – flota rusă din Marea Neagră. La mare distanță de coastă, flota s-a oprit, lăsând să se apropie doar iahturile Standard, pe care se afla țarul și familia imperială, și Steaua Polară, pe care se aflau oficialitățile. Atunci, artileria instalată pe țărmul mării a tras 21 de salve ». România saluta astfel oaspeții: salutul nu fusese dat de o navă de război, căci la ora aceea nu exista niciuna în portul Constanța, ci numai Bricul Mircea, navă-școală fără tunuri.
Pregătirile și primirea fuseseră fastuoase. Dar cei doi tineri nu s-au plăcut și nu s-au căsătorit. Dimpotrivă, agenda părea să plictisească teribil pe prinţul Carol pentru care se făceau planuri de căsătorie: iubita sa, Ella Filliti, îl aştepta să se distreze cu grupul vesel de prieteni la Eforie Sud.
Cu doar trei săptămâni înainte de asasinatul de la Sarajevo care avea să ducă la izbucnirea Primului Război Mondial, la Constanţa avea loc un moment istoric major: vizita ultimului ţar al Rusiei, Nicolae al II-lea. Diplomație, căsătorie și zarurile destinului.
Azi, ca și ieri, Constanța își urmează drumul prin istorie. Ca o navă imensă, cu misiunea de a naviga între pace și război. “De acolo de jos, de pe terasă, se vedea orașul feeric luminat, dar mai ales Cazinoul, ce părea un glob incandescent; iar marea parcă se trezea sub razele lunii, care atunci ieșea deasupra orizontului, roșie, însângerată. Oare luna care venea de departe, de la oamenii aceia abrutizați, de alcool și de mizerie, vroia să atragă atenția sau să amenințe?”, scria, în jurnal, Virgiliu Dragalina, după plecarea familiei imperiale ruse.
După 110 ani, la Constanța, la țărm, pe înserat, ne punem aceeași întrebare: Oare luna care vine de departe, de la oamenii aceia abrutizați, de alcool și de mizerie, vrea să ne atragă atenția sau să ne amenințe?
Angela FURTUNĂ