"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Pe măsură ce panica asupra celui mai controversat și recent virus, COVID-19 sau în termeni mai cunoscuți coronavirus crește, miturile și dezinformarea au început să circule.  Pe lângă ele, au început și enumerarea multor teorii care de multe ori nu au nicio legătură cu realitatea, așa că va rog să fiți foarte atenți la cine și cui veți da crezare, este așa de ușor să răspândești un zvon iar când acesta este fals sau alarmant, am observant cu mare tristate, că parcă și circulă mai ușor!

O să încerc să prezint succint cele mai frecvente întrebări legate de acest virus, nu de alta dar e important să ne informăm și informația în acest caz este cu atât mai prețioasă când știm că sănătatea noastră este vizată! Facebook-ul, mediile de socializare și comunitățile care se confruntă cu primele lor cazuri de coronavirus, încearcă să concluzioneze dacă gripa are o rată mai mare de mortalitate și dacă oamenii sănătoși ar trebui să se aprovizioneze cu măști.
Profesioniști din domeniul sănătății au răspuns la unele dintre cele mai frecvente întrebări legate de acest virus despre care încă nu se știe foarte mult.

Gripă sau coronavirus, simptomele sunt foarte asemănătoare, una exclude pe cealaltă?

 

Nu, gripa și coronavirusul sunt două boli diferite, iar gripa nu va proteja pe cineva de coronavirus.


O mască de față mă va proteja de coronavirus?


Publicul larg nu trebuie să poarte măști. Cei bolnavi trebuie să poarte măști pentru a preveni răspândirea microbilor către alții.

 

Coronavirusul este mai mortal decât gripă?


Da, cercetările privind rata mortalității coronavirusului sunt încă în desfășurare, însă Organizația Mondială a Sănătății a anunțat pe 3 martie, 2020 că estimările au plasat
rata globală la aproximativ 3,4%, comparativ cu 0,1% pentru gripă.

 

Virusul a scăpat dintr-un laborator chinez?


Nu, noul coronavirus nu este o armă biologică concepută de oamenii de știință din China. La începutul lunii trecute, bloggerii au început să difuzeze o teorie pe mediile de socializare online și pe alte site-uri conform căreia virusul a fost creat de om.  Oamenii de știință încă cerce-tează modul în care a apărut COVID-19, dar spun că nu este creat de om. Prima infecție, raportată în decembrie 2019, a fost legată de o piață de produse alimentare din Wuhan, China. Încă nu se știe cum s-a desfășurat transmisia.

 

Trebuie să merg la medic dacă am simptome de coronavirus, sau pot primi mai bine asistență medicală acasă?

 

Dacă cineva suspectează că are coronavirus, acesta ar trebui să se consulte medicul de famile sau profesioniști din domeniul sănătății publice. Coronavirus are o serie de simptome care pot fi mai periculoase pentru cei cu condițiile pre-existente de sănătate. Înainte de a va prezenta fizic în cabinetul doctorului, este indicat să telefonați în prealabil.

 

Coronavirusul va dispărea începând cu lunile de vara?

 

Într-un briefing de presă luna trecută, Nancy Messonnier, directoarea Centrului Național American pentru imunizare și boli respiratorii - CDC, a pus sub semnul întrebării acest zvon. „Sper ca odată cu încălzirea vremii vom vedea un număr scăzut de pacienti infectați cu acest virus dar cred că este prematur să presupunem că acest fenomen se va produce, cum dealtfel ar fi periculos să stăm pasivi și să așteptăm că acest virus să dispară din senin“, a spus Messonnier. La fel ca răceală și gripa, boli comune coronavirusului, COVID-19 se răspândește prin intermediul picăturilor respiratorii, și cele mai multe boli virale respiratorii au predilecție pentru anumite anotimpuri. Se constată așadar o răspândire mai mare în timpul lunilor mai reci, dar nu se exclude prezența acestor boli și în lunile mai călduroase.

 

Coronavirus provine de la berea Corona?

 

Destul de amuzant, dar categoric nu! Și printr-o formulă magică greu de elucidat, vânzările de bere Corona au crescut uimitor, ceea ce ne spune multe despre felul de a gândi al oamenilor, “Există un pericol în berea Corona? Hai să verificăm!”

 

S-a răspândit vestea falsă că Papa Francisc are acest virus sau că prețul unui test este exorbitant, va rog să verificați aceste teorii înainte de a le da crezare sau mai rău, înainte de a le transmite mai departe.  Ne confruntăm cu o adevărată pandemie, epidemia virusului a depășit granițele Chinei și acum s-a extins în întrega lume, România, Italia, America, sunt cu toate afectate de acest virus. În decursul istoriei omenirii multe boli infecțioase au provocat pandemii, unele cu consecințe devastatoare: ciumă, variolă, tifosul, holeră, febra galbenă, tuberculoză, gripă. Una dintre cele mai devastatoare pandemii a fost Moartea Neagră, care a ucis aproximativ 75-200 milioane de oameni în secolul al XIV-lea, și să nu uităm de pandemia gripală din 1918- Gripă Spaniolă și cea de dată recentă din 2009.

 

Trăim vremuri tulburi, trăim vremuri care ne vor obliga poate să ne izolăm unii de ceilalți, idea că s-ar putea să fim oricând în carantină pentru o perioadă mai lungă, categoric ne înspăimântă, dar, dragii mei, va rog să folosiți discernământ și stăpânire de sine, să vă informați, să nu intrați în panică și să păstrați o atitudine pozitivă, indiferent de situație! Dacă ar fi să facem un bilanț al vieții, am trecut cu toții prin situații mult mai drastice, și am reușit să înfruntăm atâtea! Va las cu un gând bun și un citat care mi-e drag și-mi da speranță: “totul va fi bine la final, dacă încă nu e bine, nu este sfârșitul!”