“Viaţa e ceea ce ţi se întâmplă în timp ce eşti ocupat să faci alte planuri.”
La multi ani si fie ca Noul An sa va aduca numai bucurii!
2025 e doar o amintire si Noul An incepe sa-si faca simtita prezenta, si ca in fiecare inceput de an, cei mai multi dintre noi simtim nevoia sa ne contabilizam si reorganizam pe cat posibil, intr-o masura mai mica sau mai mare, viata. Acum suntem mai tentati ca oricand sa reflectam asupra anului care tocmai s-a incheiat dar si sa privim optimisti inspre anul ce tocmai l-am inceput.
Exista tot atatea rezolutii de Anul Nou pe cati oameni sunt, si recunosc ca mi-a fost greu sa ma decid asupra celor mai acceptate sau cu cea mai mare popularitate.
1. Sa petrecem mai mult timp impreuna cu familia si prietenii
Prinsi in cursa nebuna a cotidianului, neglijam uneori sa respiram, sa apreciem timpul care ni se scurge printre degete. Datoriile pe care le avem de indeplinit sunt atat de urgente si presante incat neglijam micile, dar adevaratele momente fericite pe care ar trebui sa le traim in fiecare zi. Ca atare, petrecem tot mai putin timp in compania persoanelor care conteaza cu adevarat pentru noi - familia si prietenii. Mai multe studii de specialitate ne arata ca majoritatea dintre noi ne dorim ca anul care vine sa aduca o schimbare in aceasta privinta si, fie sa ne ofere mai mult timp de calitate petrecut alaturi de cei dragi, fie noi insine sa facem ceva pentru a “fura” aceste ore care ne-au lipsit in anul ce s-a incheiat.
2. Sa traim mai sanatos si mai frumos
Dictonul latin “Mens sana in corpore sano” ne aduce aminte de grija ce o purtam (sau ar trebui sa o purtam!) sanatatii noastre fizice si mintale. Daca nu ati facut-o inca, incercati sa va lasati de fumat, sa evitati excesele alimentare sau de bauturi alcoolice, sa practicati mai mult sport si mai ales sa iesiti mai mult in aer liber, evitand cu orice pret sedentarismul. Majoritatea topurilor rezolutiilor de An Nou situeaza slabitul pe primul loc, si din pacate aceasta este rezolutia de An Nou care tine cel mai putin!
3. Sa ne bucuram mai mult de viata
Viata e frumoasa daca stii sa observi si mai ales sa te bucuri de lucrurile marunte. O plimbare in parc, o carte, o mica atentie celor dragi fara vreun motiv anume, un telefon, un email sau un zambet-toate pot sa va insenineze ziua. Aminti-va ca cel ce daruieste este de obicei mai fericit decat cel ce primeste!
4. Reorganizare financiara
Anul ce-a trecut, asemeni ultimor ani, a fost marcat de mari emotii, instabilitati si griji financiare pentru cei mai multi dintre noi…inflatie, somaj, tarife, razboi, criza economica, termeni care se aud aproape zilnic in mai toate stirile lumii. Ultimii ani ne-au adus celor mai multi dintre noi situatii stresante si de-a dreptul ingrijoratoare din punct de vedere financiar. Daca am invatat ceva in anul ce a trecut, ar trebui sa fie cuvantul “economie”...ne cam iesise din vocabular pana anul acesta! Invatati sa va gestionezi mai bine finantele si propuneti-va sa va achitati de datorii esalonat, in fiecare luna.
5. Invatati ceva nou
Poate ca va ganditi la o schimbare in cariera, vreti sa invatati o limba straina sau pur si simplu sa va descurcati mai bine cu tehnologia moderna. Inscrieti-va la un curs, cititi o carte in domeniu, frecventati biblioteca locala, si veti vedea ca aceasta rezolutie “educationala” este una dintre cele mai usor de dus la indeplinire. Ca sa nu mai spunem ca este si una dintre cele mai motivante! Provocarile intelectuale va vor ajuta sa va largiti orizonturile si nu veti avea decat de castigat!
6. Sa ii ajutam mai mult pe cei din jurul nostru
Este o rezolutie frecvent intalnita si total altruista, iar voluntariatul poate cunoaste mai multe forme. Fie ca alegeti sa petreceti mai mult timp la biserica de care apartineti, scoala copiilor, un camin de batrani, o clinica medicala, fie ca deveniti mentorul unui copil, sau va implicati mai mult in activitatile de protejare a mediului inconjurator, toate aceste organizatii voluntare non-profit au cu adevarat nevoie de ajutorul dvs. Ajutandu-i pe ceilalti, ne ajutam pe noi!
7. Sa fim mai organizati
In aproape orice Top 10 al rezolutiilor de Anul Nou, aceasta este o dorinta “fierbinte”, care se poate transforma intr-un tel rezonabil. Iar acest “Vreau sa fiu mai bine organizat” poate insemna sa iti pui la punct locuinta, garajul, masina, spatiul de la servici sau chiar sa iti organizezi mai bine fisierele si email-urile din calculator. Pentru mine, sa sterg din miile de poze din telefon va fi cu siguranta un scop laudabil si foarte necesar!!
8. Mergeti intr-o vacanta sau mai multe!!
Cu totii avem nevoie sa evadam din cotidian, si o vacanta are darul sa ne relaxeze si sa ne ajute sa descoperim oameni, locuri si obiceiuri noi. Planificati-va o vacanta cu o destinatie speciala, de suflet, un loc pe care v-ati dorit din totdeauna sa-l vizitati. Amintirile din aceasta vacanta vor fi un adevarat izvor de energie pentru intregul an.
9. Fiti mai buni, si veti fi mai aproape de Dumnezeu!
Poate ca rezolutia aceasta este mai greu de indeplinit decat celalalte, dar merita sa incercam! Uneori e mai usor sa ne facem ca nu vedem nevoile si suferinta celor din jur, suntem stresati de grija zilei de maine si uitam sa avem compasiune si dragoste fata de semenii nostri…sa incercam, pe cat posibil, sa fim buni si umani, sa fim adevarati crestini!
10…aceasta este rezolutia TA!
Intentionat am lasat spatiul dedicat acestei rezolutii liber-doresc ca fiecare dintre voi sa-si propuna ceva anume pentru anul 2026! Nu trebuie sa fie maret sau complicat, dar trebuie in mod obligatoriu sa va reprezinte! Mi-ar place sa stiu care ar fi rezolutiile voastre, asa ca astept nerabdatoare sa-mi scrieti pe adresa:
Niciuna dintre rezolutiile propuse nu reprezinta un vis imposibil de realizat. Toate pot fi indeplinite atata vreme cat aveti vointa si porniti la drum cu un plan bine definit si cu dorinta sincera de-a reusi in ce anume v-ati propus. In definitiv si la urma urmei, de ce sa nu tindem spre mai mult si mai bine pentru propria persoana? La multi ani!!