"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

„Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru, cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus, Ca să lumineze pe cei care șed în întuneric și în umbra morții și să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii” (Luca 1, 78-79).
„Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8)

Această revelație, a Scripturilor de mai sus, o sărbătorim în fiecare an, prin providența divină, pe „Răsăritul Cel de Sus”, Care a răsărit lumii întregi și fiecărui suflet și popor în parte, prin Nașterea Pruncului Iisus în Betleem, din Fecioara Maria, în urma zămislirii în pântecele ei de la Duhul Sfânt, după descoperirea Scripturii: „Și răspunzând, îngerul i-a zis (Mariei): Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1, 35).

Și îngerul Gavril, i-a vestit Fecioarei Maria și numele pe care îl va pune Fiului lui Dumnezeu, Răsăritul Cel de Sus, Care se va Naște din ea și de la Duhul Sfânt, Prunc omenesc din mila lui Dumnezeu, prin descoperirea Scripturilor, zicând: „Și îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Și iată vei lua în pântece și vei naște fiu și vei chema numele lui Iisus” (Luca 1, 30-31). Iar în finalul conversației, îngerului Gavril cu Fecioara Maria, Ea a acceptat zicând: „Și a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Și îngerul a plecat de la ea” (Luca 1, 38) cu misiunea îndeplinită.

Vestirea numelui de Iisus, care se va da Pruncului dumnezeiesc-omenesc, Cel se va Naște în Betleem din Fecioară și de la Duhul Sfânt, a fost vestit și logodnicului Mariei, bătrânului și dreptului Iosif, când el a vrut s-o lase pe ascuns, văzând-o însărcinată: „Și cugetând el (Iosif) acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naște Fiu și vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor” (Matei 1, 19-21). Așa aflăm cum, a fost prevestit „Răsăritul Cel de Sus”, Iisus Hristos, și logodnicului Mariei, dreptului și bătrânului Iosif că va răsării și lumii de jos în chip de Prunc dumnezeiesc-omenesc ca, să crească și să ne mântuiască, cum vestesc Colindele.

În această Taină mare și de nepătruns cu rațiunea omenească fără credință, a avut loc începerea arătării, „Răsăritului Cel de Sus” (Luca 1, 78) printr-o Fecioară, în urma milostivirii lui Dumnezeu, „Ca să lumineze pe cei care șed în întuneric și în umbra morții și să îndrepte picioarele noastre pe calea păcii” (Luca 1, 78-79). Odată cu aceasta s-a împlinit semenul care, se va da omenirii prin vestirea lui Dumnezeu, dată prin Isaia prorocul de a veni Fiul lui Dumnezeu în chip omenesc să fie astfel Dumnezeu cu noi: „Pentru aceasta Domnul meu vă va da un semn: Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu și vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14), care se tâlcuiește: „Cu noi este Dumnezeu” (Matei 1, 23). Așa „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit” (Matei 4, 16).

Astfel „Răsăritul Cel de Sus” Care a venit în lume, „Prin milostivirea milei Dumnezeului nostru cu care ne-a cercetat pe noi Răsăritul cel de Sus” (Luca 1, 78), a putut să vadă fiecare popor prin credința creștină lumină mare, după revelarea Scripturii: „Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare și celor ce ședeau în latura și în umbra morții lumină le-a răsărit” (Matei 4, 16). Și popoarele văd în Răsăritul Cel de Sus, nu orice lumină, ci Lumina divină a vieții, în descoperirea Răsăritul Cel de Sus, Hristos Iisus, zicând: „Eu (Iisus) sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12).

Mesia, Hristos Iisus, „Răsăritul Cel de Sus, Cel vestit de proroci, a venit să ancoreze în Dumnezeu, prin cele trei Ancore ale vieții, pe fie care și pe toate popoarele, prin credința în El, iar Ancorele vieții ce ni le revelează prin Scriptura care zice: „Și acum rămân acestea trei: credința, nădejdea și dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea” (1 Cor. 13, 13), care sunt și cele trei mari virtuții teologice, în același timp. Iar cei care nu se pot ancora în Dumnezeu, prin aceste Ancore Divine, este pentru că au luat contrariul lor: în locul credinței în Dumnezeu au așezat necredința, în locul nădejdii, au pus deznădejdea, și în locul dragostei au așezat ura, contra poruncii iubirii de Dumnezeu și de aproapele ca pe tine însuți (Matei 22, 37-39). Din cauza aceasta Dumnezeu a îngăduit pandemia pentru ca să trezească popoarele la Credința întru El.

Dar „Răsăritul Cel de Sus”, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, este în aceste vremuri, de strâmtori mari și grele în toate popoarele, cum n-au mai fost în istorie, Singura speranță de salvare de la moarte prin întoarcerea cu lacrimile pocăinței la credința întru El, Hristos Mântuitorul lumii (Ioan 4, 42) și al fiecăruia. Dovada salvării, de la moartea pandemiei și a Irozilor cu viruși de tot felul, este revelarea Scripturii prin care Dumnezeu vorbește, zicând: „Și celor câți L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat putere ca să se facă fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12), prin harul Divin și credință.

Dar aceasta are loc la cei care L-au primit și Îl primesc și-L vor primi în toate generațiile pe, „Răsăritul Cel De Sus”, Hristos Dumnezeu, Care nu obligă pe nimeni, dovadă este când zice: „Dacă voiește cineva să vină după Mine (Iisus), să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să-Mi urmeze Mie” (Luca 9, 23). O altă dovadă că, Dumnezeu nu obligă pe nimeni să creadă sau să-L urmeze pe „Răsăritul Cel de Sus”, „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6), sunt și următoarele Scripturi, care vorbesc: „În lume era (Răsăritul Cel de Sus), și lumea prin El s-a făcut, dar lumea nu L-a cunoscut. Întru ale Sale a venit, dar ai Săi (oamenii, pe care i-a creat) nu L-au primit” (Ioan 1, 10-11), ci i-a lăsat să-L răstignească, dar El i-a dezlegat din înaltul Crucii Golgotei, zicând: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac” (Luca 23, 34), arătând prin aceasta că El, Fiul lui Dumnezeu, Hristos, este Dumnezeul iubirii ((1 Ioan 4, 16) și al iertării, și a Înviat din morți! (Marcu 16, 6) și așa a dăruit viață lumii Sale.

Așa au rămas în tragedia veacurilor toți necredincioșii care nu L-au primit pe „Răsăritul Cel de Sus” ca Mântuitor, mai ales în aceste vremuri pandemice, neputând deveni „fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12) să fie luminați și salvați, ci fii necredinței, ai deznădejdii și ai urii, care duc spre moarte, contra Ancorelor salvării: „credința, nădejdea și dragostea” (1 Cor. 13, 13). Să urmăm trezirea, prin vorbirea lui Dumnezeu prin Scriptură, zicând: „Deșteaptă-te cel ce dormi (în somnul păcatului) și te scoală din morți (spirituali) și te va lumina Hristos” (Efes. 5, 14), „Răsăritul Cel de Sus” (Luca 1, 78), „Lumina lumii” (Ioan 8, 12), și care dintre Irozi și oameni din toate popoarele Îi vor urma Lui, ca și „Cale, Adevăr și Viață” (Ioan 14, 6), „nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieți” (Ioan 8, 12).

Sculându-ne fiecare și toate popoarele din somnul păcatului, mai ales în aceste vremuri pandemice cu morții spirituali și fizic, vom putea primi, ca păstorii vestea: „Nu vă temeți. Căci, iată, vă binevestesc vouă bucurie mare, care va fi pentru tot poporul. Că vi s-a născut azi Mântuitor, Care este Hristos Domnul” (Luca 2, 10-11), „Răsăritul Cel de Sus” (Luca 1, 78). Așa vom putea primi și Steaua divină și luminătoare ca Magii de la răsărit ce i-au adus daruri, Stea care ne va călăuzii ca pe ei, spre peștera cu Nașterea lui Iisus, Biserica în vremurile de azi, dându-i lui Iisus în dar, inimile noastre: „iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui și am venit să ne închinăm Lui” (Matei 2, 1-2).

Aflând Magii de la Irod, care s-a tulburat și cu el tot Ierusalimul, că în Betleemul Iudeii Se va naște „Răsăritul Cel de Sus”, Mesia, Hristos Iisus, au pornit la drum și „iată, Steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit și a stat deasupra, unde era Pruncul (Iisus). Și văzând ei Steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte. Și intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, și căzând la pământ, s-au închinat Lui; și deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie și smirnă” (Matei 2, 9-11), ca unui Împărat și Dumnezeu, al Cerului și al pământului. Daruri din partea noastre, „Răsăritul Cel de Sus”, Care este iubire, ne vrea numai inimile noastre, pline de iubire pentru El și aproapele, și să-L urmăm să fim salvați de la moartea de acum.

Magii „luând înștiințare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în țara lor” (Matei 2, 12). Iar Irod văzând că, Magii nu s-au întors pe la el să-l înștiințeze despre Pruncul Iisus, „s-a mâniat foarte și, trimițând a ucis pe toți pruncii care erau în Betleem și în toate hotarele lui, de doi ani și mai jos, după timpul pe care îl aflase de la magi” (Matei 2, 16). Așa Irozii necredinței ucid în toate vremurile Credința în sufletele oamenilor prin filozofiile rătăcitoare, care nu sunt după Hristos (Co. 2, 8). Dar, după cum toată fapta omului are judecata dreaptă în Justiția Divină, moartea lui Irod pentru pruncii uciși, a fost cumplită, trebuind să-i pună carne de animale pe corp ca să-i ia viermi ce îl mâncau, ne spune istoria despre sfârșitul lui Irod, adeverindu-se răspunsul lui Dumnezeu prin Scriptură, care zice că: „Moartea păcătoșilor este cumplită și cei ce urăsc pe cel drept vor greși” (Psalm 33, 20).

Iar despre regele Nabucodonosor al Babilonului, ne descoperă Scripturile de la prorocul Daniel, că pentru faptele mândriei și a crimelor făcute a devenit porc și a trăit ca porcii 7 ani! după care a recunoscut măreția Celui Preaînalt,  Dumnezeul adevărat al lui Israel și L-a mărturisit, după cum ne descoperă Scripturile, despre regele Nabucodonosor al Babilonului, zicând:
„După douăsprezece luni, când regele Nabucodonosor se plimba în palatul regal din Babilon, A prins a grăi zicând: “Oare nu este acesta Babilonul cel mare pe care l-am clădit eu întru tăria puterii mele și spre cinstea strălucirii mele, ca reședință regală?” Pe când cuvântul era încă în gura regelui, un glas s-a coborât din cer: “Ție, rege Nabucodonosor, ți se spune: Regatul s-a luat de la tine. Și dintre oameni vei fi izgonit, vei locui cu animalele câmpului și vei paște iarbă și vor trece șapte ani peste tine, până ce vei recunoaște că Cel Preaînalt are putere peste împărăția oamenilor și că o dă cui voiește!” Îndată s-a împlinit cuvântul asupra lui Nabucodonosor, căci a fost alungat dintre oameni și a mâncat iarbă ca animalele și trupul lui era udat de rouă până când părul i-a crescut ca penele vulturilor și unghiile ca ghearele păsărilor.

“Și după trecerea acestui timp, eu Nabucodonosor, am ridicat ochii mei la cer și mintea mi-a venit din nou și am binecuvântat pe Cel Preaînalt (Dumnezeu) și Celui veșnic viu l-am adus laudă și preamărire, că puterea Lui este putere veșnică, iar împărăția Lui din neam în neam. Toți locuitorii pământului sânt socotiți ca o nimica și El face ce voiește cu oștirea cerească și cu locuitorii pământului și nimeni nu poate să-L împiedice la lucrul Lui și să-I zică: “Ce faci Tu?” În același timp mi-a venit mintea la loc și, spre gloria regatului meu, mi-a venit iarăși măreția și strălucirea și sfetnicii mei și dregătorii cei mari m-au chemat și regatul mi-a fost dat în stăpânire, iar puterea mea a crescut și mai mult. Acum, eu, Nabucodonosor, laud, înalț și preamăresc pe Împăratul cerului; toate faptele Lui sunt adevărate și căile Lui drepte, iar pe cei ce umblă mândri poate să-i smerească!” (Daniel 4, 26-34).

 *********************************
 
Așa vedem adeverirea Scripturii: „Groaznic și fără de veste El (Dumnezeu) va sta asupra voastră, căci pentru cei mari judecata va fi cumplită” (Înțelep. lui Solomon 6, 5), pentru a-i întoarce de la pierzare la credință ca pe Nabucodonosor. Spre trezire „Răsăritul Cel de Sus”, zice tuturor: „Cine are urechi de auzit să audă.” (Marcu 4, 23)

Să ne rugăm, dar, pentru Irozii vremurilor noastre și în rugăciunile personale ca, la Sf. Liturghie, să-i ajute și să-i lumineze „Răsăritul Cel de Sus” Hristos Iisus, Lumina lumii (Ioan 8, 12) Care este și Salvatorul lor de la moarte, să primească și ei ca Magii, Steaua luminătoare a Nașterii Pruncului dumnezeiesc-omenesc, Iisus Hristos, ca să-i lumineze cu Lumina Sa și astfel în lumina Stelei divine, să poată și ei să fie călăuziți în viață ca Magii și să se alăture masajului Nașterii lui Pruncului Iisus de: „Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!” (Luca 2, 14).

Așa Irozii noștri vor da condiții de viață și de educație copiilor în școli și tineretului în universități, că ei sunt viitorul de mâine al fiecărui popor. Și oricât de mulți ar fi copii și tinerii și oameni, în universul pământesc, să Nu se sperie, ci să înțeleagă prin luminarea Stelei Nașterii lui Iisus, că Nu ei dau pâinea cea de toate zilele copiilor, tineretului și oamenilor, ci Dumnezeu, după cum ne este revelat în Rugăciunea Tatăl nostru, când ne rugăm: „....Pâinea noastră cea spre ființă dă-ne-o nouă astăzi” (Matei 6, 11).  

     
Ajungerea la vederea „Răsăritului Cel de Sus” prin cele 9 Fericiri!

Scopul venirii în lume, a Fiului lui Dumnezeu întrupat în umanitate, după cum am aflat mai sus, și prin vestirea de „Răsăritul Cel de Sus” și adeverirea prin aceasta căci, „Cu noi este Dumnezeu” (Matei 1, 23), este ajungerea omului și a popoarelor la vederea lui Dumnezeu în „Răsăritul Cel de Sus” prin cele 9 Fericiri, în descoperirea exactă prin Fericirea a 6-a, în descoperirea cuvintelor lui Iisus, Răsăritul Cel de Sus, care zice oamenilor și popoarelor: „Fericiți cei curați cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5, 8).

Deci, ajungerea omului la scopul său primordial în viața aceasta, vederea lui Dumnezeu Fiul, Iisus Hristos, „Răsăritul Cel de Sus”, Care ne-a răsărit și nouă și omenirii întregi prin întruparea Sa în umanitate de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria (Luca 1, 35) și Nașterea în ieslea din Betleemul Iudei, ca să ne lumineze să nu ședem „în întuneric și în umbra morții” (Luca 1, 79), este prin curățirea inimii (Matei 5, 8). Așadar să începem, cu trecerea la curățirea inimii prin Taina Pocăinței, în cele 9 Fericiri, începând cu prima Fericire, ca să-L putem vedea pe Dumnezeu, „Răsăritul Cel de Sus”.


Predica de pe Munte a lui Iisus Hristos este Regula de Aur a vieții și a dobândirii  Împărăției lui Dumnezeu


Mai întâi, trebuie să cunoaștem că cele 9 Fericiri, prezentate de Fiul lui Dumnezeu, „Răsăritul Cel de Sus”, sunt în Predica de pe Munte ca, cea mai lungă Cuvântare sau Predică a Sa, dătătoare de viață, care cuprinde 3 capitale în Evanghelia de la Sf. Ap. și Evanghelist Matei, de la capitolul 5 – 7, și în Evanghelia de la Sf. Evanghelist Luca, capitolul 6. Astfel, Predica de pe Munte, a Mântuitorului lumii (Ioan 4, 42), Iisus Hristos și al nostru al fiecăruia, este Regula de Aur a vieții și a dobândirii Împărăției lui Dumnezeu, scopul primordial al vieții omului pe pământ.

Predica de pe Munte, a lui Mesia, Hristos Iisus, este atât de capitală și esențială încât dacă omenirea și-ar pierde Biblia, cu revelația despre mântuire și vorbirea lui Dumnezeu prin ea (2 Timotei 3, 16) și i-ar rămânea cumva Predica de pe Munte, a „Răsăritului cel de Sus”, Iisus Hristos, încă s-ar putea mântui dacă ar împlini învățăturile din ea, pentru că ea revelează omenirii Regula de Aur a vieții și a dobândirii Împărăției lui Dumnezeu.

Iar Predica de pe Munte, ca Regulă de Aur a vieții și a dobândirii Împărăție lui Dumnezeu, a prezentat-o Iisus Hristos, prin cea mai simplă și înaltă și pe înțelesul tuturor filozofie a vieții, când a zis apostolilor, mulțimilor de oameni de atunci și generațiilor omenirii până la a 2-a Lui Venire, astfel: „Ci toate câte voiți să vă facă vouă oamenii, asemenea și voi faceți lor” (Matei 7, 12), care are ca inimă legea iubirii prezentată de Iisus, zicând: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău. Aceasta este marea și întâia poruncă. Iar a doua, la fel ca aceasta: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22, 37-39). Dumnezeu este viață (Psalm 35, 9), lumină (1 Ioan 1, 5) și iubire (1 Ioan 4, 16), iar omul dacă vrea să se mântuiască trebuie să răspundă cu iubire la iubirea Creatorului său, Dumnezeu.

Învățăturile Predicii de pe Munte, o să le prezint după tălmăcirea Sfinților Părinții ai Bisericii, pentru că ei trăind viața în Hristos, au ajuns la Fericirea curățirii inimii și la vederea lui Dumnezeu, prin trecerea treptelor de zidire în viața duhovnicească în Hristos Dumnezeu, începând de la prima Fericire: „Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor” (Matei 5, 3) și urcând la împlinirea celei de a 9 Fericire: „Fericiți veți fi voi când vă vor ocărî și vă vor prigoni și vor zice tot cuvântul rău împotriva voastră, mințind din pricina Mea” (Matei 5, 11). Trecerea prin cele nouă Fericirii, a omului credincios și iubitor de Dumnezeu și de aproapele ca pe el însuși (Matei 22, 37-39), este o adevărată terapie spirituală de curățire a inimii pentru ajungerea la vederea lui Dumnezeu.

Pentru ca să înțelegem mai bine terapia spirituală, cred potrivit să vedem după dexonline.ro definiția cuvântului terapie care este: „TERAPÍE, terapii, s. f. Terapeutică (1). ◊ Terapie tisulară = histoterapie. Terapie intensivă = terapie prin care bolnavii imediat operați sau în stare foarte gravă sunt permanent asistați de personal medical în saloane speciale”.

Omul trăind în viața aceasta în necredință față de Creatorul său, Dumnezeu, și în păcate, devine un om bolnav spiritual și treptat și un bolnav fizic, și care să se tămăduiască trebuie să vrea prin credință în Dumnezeu și rugăciune, să treacă prin operația spirituală a Tainei Pocăinței și a comuniunii cu Dumnezeu, prin Sfânta Împărtășanie cu Trupul și Sângele lui Hristos Dumnezeu de la Sfânta Liturghie, în descoperirea cuvintelor lui Hristos Domnul, zicând: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi...., Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu rămâne întru Mine și Eu întru el” (Ioan 6, 54-56).

Iar bolnavii spiritual, care încep să treacă prin operația și terapia spirituală, sunt asistații nu de doctorul omenesc ci, de Doctorul Suprem Dumnezeu în Sfânta Treime, Tatăl și Fiul și Duhul Sfânt, Care în milostivirea Sa și prin medicamentația Harul Său Divin, vindecă toate rănile sufletului și ale trupului omenesc. Dumnezeu operează și împreună cu doctorii din spitale, care vor să opereze rănile trupului omenesc, prin credință și ajutorul lui Dumnezeu. Iar dacă operează doctori care nu au credință, atunci Dumnezeu reușește operație prin mila și iubirea lui Dumnezeu la credința și rugăciunea celui credincios care se operează și a rugăciunilor semenilor care se roagă pentru el și pentru rugăciunile Bisericii care, întotdeauna sunt aduse înaintea lui Dumnezeu și pentru toți cei bolnavi.

Atât înainte de Hristos cât și după Hristos, popoarele lumii au căutat fericirea vieții acesteia în tot felul de plăceri ale trupului și în condițiile materiale bogate, dar au ajuns la concluzia că nu este fericirea în toate acestea și că trece și mor toți după descoperirea Scripturii: „Nimeni însă nu poate să scape de la moarte, nici să plătească lui Dumnezeu preț de răscumpărare,..., Fiecare vede că înțelepții mor, cum mor și cei neînțelepți și nebunii, și lasă altora bogăția lor,..., Și omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte și s-a asemănat lor...., Ca niște oi în iad sunt puși, moartea îi va paște pe ei..., și ajutorul ce-l nădăjduiau din slava lor (pământească), se va învechi în iad” (Psalm 48, 7-15).

Singurul sub soare Care, a putut spune cu adevărat în ce constă fericirea acestei vieții și cu dobândirea vieții veșnice, a fost și este „Răsăritul Cel de Sus”, Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat în umanitate, după cum am aflat mai sus, pentru că nu a fost numai Om fără de păcat (Evrei 4, 15), ci și Dumnezeu adevărat, Cel ce S-a putut astfel prezenta popoarelor și generațiilor că El este:  „Eu (Iisus) sunt Calea, Adevărul și Viața”(Ioan 14, 6). Dar Iisus Hristos, nu este orice cale, adevăr și viață, ci El este Calea care nu rătăcește, Adevărul care nu înșală și Viața care nu sfârșește niciodată ci se revarsă în mar ea vieții veșnice a Împărăției lui Dumnezeu. Tot Iisus Hristos este Singurul și Unicul Care, a putut să se prezinte pentru toate generațiile, în calitate de „Răsăritul Cel de Sus” zicând: „Eu (Iisus) sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieții” (Ioan 8, 12). În această autoritate divină stă puterea și garanția celor 9 Fericiri pentru mântuirea generațiilor din Predica Sa de pe Munte.

Astfel învățătura lui Hristos Dumnezeu despre fericire se cuprinde în numai 9 puncte mari: fericiți sunt cei săraci cu duhul, fericiți sunt cei ce plâng, fericiți sunt cei blânzi, fericiți sunt cei înfometați și însetați după dreptate, fericiți sunt cei milostivi, fericiți sunt cei curați cu inima, fericiți sunt făcătorii de pace, fericiți sunt cei prigoniți pentru dreptate, fericiți veți fi când vă vor ocărî și vă vor prigoni, spunând tot cuvântul rău împotriva voastră, menținând pentru Mine” (Matei 5, 3- 11). Și după fiecare Fericire Hristos Domnul arată și răsplata, după cum o să vedem în descriere. Și acum să trecem la prezentarea fiecărei Fericiri.

VA URMA