Diverse

Încet, dispar oamenii dragi unul câte unul, lăsând în urma lor un gol imens. Vecinii, prietenii, rudele noastre devin bucăți vii, din sufletul și trecutul nostru atunci când sunt chemați la viața veșnică. Lăsăm deoparte din griji și înțelegem că suntem niște sărmani călători pe-acest pământ. Suferim pentru că nu am învățat să ne organizăm chibzuit timpul, astfel încât fiecare zi să ne fie și bucurie lângă cei din inima noastră. Alergăm în stânga și-n dreapta, stăm cu orele la telefon sau pe computer, doar ca să realizăm la sfârșitul zilei că suntem mai singuri decât ieri. 

Banii sunt o dulce iluzie ce se încolăcește în jurul sufletului nostru și ne aburește mintea cu false promisiuni. Ne sacrificăm sănătatea doar pentru că sperăm la un viitor mai bun. Uităm să iubim prezentul, cu tot ce are de oferit. Dumnezeu nu lasă degeaba pe nimeni în viața noastră. Cine este azi lângă tine, are un rost dincolo de aparența simplă a clipei. Sufletele iubitoare caută să-și reverse căldura pe cei mai încărcați de patimi și încercări. Treptat sunt acceptați, dar e nevoie de multă răbdare și înțelegere, deoarece persoanele care s-au obișnuit să sufere au suspiciuni, uneori chiar dure. Cu gândurile zvântate de idealuri, așternem povețe și rugăciuni pentru oamenii iubiți. Nu înțelegem mereu din ce motiv stăm departe de cei pe care-i iubim, dar așa stângaci, îi purtăm în mințile noastre. Azi, mâine, o lună, un an și încă nu i-am uitat. Este de neînțeles, dar apreciem iubirile care ne provoacă să ne autodepășim limitele conștientului. Vii și adormiți, aproape sau departe, oamenii se iubesc încă sincer. Doar Bunul Dumnezeu ne cunoaște complet suspinele și ne oferă un balsam de stare vie, paradisiacă, prin mijlocul potirului încărcat cu sfintele taine, în cadrul Sfintei Liturghii.

Apar suflete bune lângă noi, când inima noastră poate să le cuprindă liber, în maximă așteptare. Doar o mireasa, în ziua nunții poate reda ca într-o poveste fiorii ce ni se trezesc în inimă atunci când un copilaș este trimis spre noi. Pruncii din viața noastră sunt roua dimineții, menită să ne spele de vechi și să ne dezmorțească din uitarea specifică răului. Suntem mai vii și mai frumoși prin fiecare zâmbet ce ne este oferit de către un copilaș ivit pe ulița vieții noastre.

Nu-i putem ține veșnic lângă noi pe cei dragi, timpul este singurul care arată ca într-o apă limpede, de cine ne apropie și de cine ne desparte. Noi putem doar să avem brațele deschise și să sperăm că le vom umple cu roadele necesare unei relații pașnice și sfinte cu tot omul.

Iubiți copiii și lăsați-i să vă ia din timp cât mai mult și mai profund. Prin ei dăm mâna cu Dumnezeu.