Un grup de tineri români patrioți au plecat, pe 1 Iulie, de la Alba Iulia, într-un marș, prin mai multe orașe românești, până la Chișinău. Acțiunea activiştilor unionişti de a merge în acest “Marş pentru Basarabia”, este un gest simbolic prin care se dorește implicarea românilor de pe cele două maluri ale Prutului în dorința de unire a celor două state româneşti.
Traseul este alcătuit din 11 etape a câte 5 zile. Oricine li s-a putut alătura și alege etapa parcursă. Marșul se va termina la Chișinău, pe 1 septembrie, iar distanța este de 1300 kilometri. Aceștia trec prin locuri importante din perioada Primului Război Mondial și a făuririi României Mari. La trecerea lor prin Sibiu, un centru puternic al ortodoxismului românesc, aceștia au fost întâmpinați și binecuvântați de către părintele Constantin Necula. A urmat trecerea munților și un popas la Mânăstirea Cozia. Aceștia au participat și la o acțiune privind drepturile românilor din Harghita și Covasna, iar de acolo au plecat în județul Prahova. Au poposit la Cimitirul Eroilor de la Tabla Buții, apoi și-au continuat drumul spre județul Covasna. Urmează să treacă pe la Mărăști, Mărășești, Bârlad, continuându-și drumul spre Chișinău, unde se aşteptată să aibe loc cea mai mare manifestaţie unionistă, care să marcheze anul Centenar.
de Paul Sebeș Szasz