2019 se anunță un an greu pentru România și Republica Moldova. Pentru că este un an electoral pe ambele maluri ale Prutului. În România vedem deja că PSD-ul își continuă planul. Adică scoaterea României din Uniunea Europeană. Am terminat anul cu eliberarea unor mari corupți. Au încercat să îl schimbe pe generalul Ciucă. Cine urmează ? Probabil vor încerca schimbarea șefilor serviciilor secrete. Augustin Lazăr rămâne nuca tare din justiția românească.
În toamnă vor fi alegeri prezidențiale. Asta este o miză importanță. Pentru că politica externă este ceea ce ei nu controlează în momentul de față. Ei vor un președinte cu viziuni mai apropiate de Moscova. România va avea , din punctul de vedere al politicii externe, un an deosebit de greu. Asta pentru că noi conducem Europa în momentul final al BREXIT-ului. Cine sunt cei care conduc Europa din partea României ? Miniștrii care formează Guvernul Dăncilă. Cel mai incompetent guvern din istoria României.
Ei au distrus o țară, România, iar acum vor să distrugă și Europa.
Care este situația în Republica Moldova ? Este una oarecum asemănătoare.
Acolo vor fi, în februarie, organizate alegeri parlamentare. Toate datele indică faptul că PSRM, partidul din care provine președintele Igor Dodon, va câștiga alegerile. Acesta este un partid pro-rus. Cel puțin așa spun ei. Realitatea este că Dodon și PSRM fac doar ceea ce le spune Plahotniuc. Care este problema acestor alegeri ? Problema este că forțele de opoziție, mă refer la cele pro-românești și pro-europene, nu reușesc să se coalizeze într-un bloc electoral. Forțele pro-rusești nu sunt chiar așa puternice cum credem noi. Diferența este aceea că ei sunt uniți. Eu sper că liderii partidelor de opoziție pro-europene și pro-românești vor cădea la pace și se vor alia.
Paul Szasz Sebeș
Editorialist de politică externă