"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

“Isus mergea spre Ierusalim, şi a trecut printre Samaria şi Galilea. Pe când intra într-un sat, L-au întimpinat zece leproși. Ei au stătut departe, şi-au ridicat glasul, şi au zis: “Isuse, Învăţătorule, ai milă de noi!” Când i-a văzut Isus, le-a zis: “Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor!” şi pe când se duceau, au fost curăţiţi.

Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu fața la pământ la picioarele lui Isus, şi I-a mulțămit. Era Samaritean. Isus a luat cuvântul, şi a zis: “Oare n-au fost curăţiţi toţi cei zece? Dar ceilalţi nouă, unde sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu?” Apoi i-a zis: “Scoală-te şi pleacă; credinţa ta te-a mântuit.” (Luca 17: 11-19)

 Introducere

Evanghelistul Luca este singurul care a relatat despre vindecarea celor zece leproși. Lepra a fost o boală despre care evreii credeau că a fost cauzată de Dumnezeu pentru a pedepsi săvârșirea unui anumit păcat și, mai mult decât alte boli, a fost considerată un semn al nemulțumirii lui Dumnezeu. Termenul de lepră a fost un nume generic dat diferitelor boli de piele, deci și temutei boli  care a dus la leziuni grave, la mutilări, la pierderea degetelor de la mâini și  de la picioare.
    
Nu este prima dată când Isus a vindecat un lepros, dar probabil a fost ultima. Când a avut loc acest eveniment, Isus se îndreapta spre Ierusalim, trecând prin Samaria și Galileea. Evenimentele din acest pasaj s-au întâmplat cu câteva zile înainte ca El să fie răstignit și să învieze din morți. Cronologic acest eveniment s-a întâmplat înainte ca El să-l vindece pe Bartimeu, deoarece Isus nu venise încă la Ierihon. De asemenea, aceasta este ultima dată când citim că Isus a trecut prin Samaria :Isus mergea spre Ierusalim, şi a trecut prin Samaria şi Galilea. Pe când intra într-un sat, L-au întimpinat zece leproși.
    
Samaria, la început, era numele unui oraș, capitala Israelului din Nord. Mai târziu, a devenit numele întregii regiuni sau provincii înconjurătoare. În vremurile Noului Testament, acesta se întindea de la Câmpia Esdraelon-Jezreel, în zona de deal, până la granița de nord a Iudeii.
    
În secolul I, evreii și samaritenii erau împărțiți atât de prejudecăți rasiale, cât și de prejudecăți religioase. Evreii i-au urât pe samariteni pentru că erau hibrizi asiro-evrei și considerau religia samaritenilor ca o perversiune a iudaismului deoarece credeau doar în primele cinci cărți ale Bibliei sau „Legea”, în timp ce evreii credeau în toate cărțile din Vechiul Testament, care era întreaga Biblie la aceea vreme.
    
Dar, din cauza prejudecăților lor față de samariteni, evreii nu treceau prin Samaria, ci o ocoleau. Și, chiar dacă și-ar fi permis să facă afaceri cu samaritenii sau să călătorească pe o scurtătură prin țara lor, evreii totuși îi ura pe samariteni și îi considera necurați - în același fel în care îi trata pe leproși - și sentimentele erau reciproce.
    
Acum, la fel ca samaritenii, leproșii erau și proscriși și străini. Și chiar dacă li s-a permis să intre în oraș să cerșească bani, li s-a cerut să locuiască în afara zidurilor orașului. Chiar și în Samaria - pentru că au crezut în Legea Vechiului Testament a lui Moise, samaritenii au considerat, de asemenea, leproșii ca fiind necurați. Și conform legii Vechiului Testament, persoanele cu această boală erau în carantină în afara orașului și li se cerea să păstreze o distanță „sigură” de oameni, astfel încât să nu atingă pe nimeni și să-i facă necurați.

    
I. CONDIȚIA (STAREA) LOR- LEPROȘI

În vremea Domului Isus, lepra era una dintre cele mai terifiante boli imaginabile. În parte, acest lucru se datorează faptului că nu era niciun tratament cunoscut. Odată ce cineva avea semne de lepră, era lepros pentru tot restul vieții.
    
Tipul de lepră de care au suferit acești oameni este cunoscut astăzi sub numele de „Boala Hansen”. Începe cu un petic alb de piele care devine amorțit, atât de mult încât victimele nu pot simți nici măcar un ac străpungând locul respectiv. Peticul începe să se răspândească pe tot corpul și se manifestă adesea pe față, astfel încât boala este imposibil de ascuns. Apoi începe să formeze tumori spongioase pe față și, în același timp, atacă și organele interne. Țesutul dintre oasele din mâini și picioare se deteriorează și dispare, provocând deformarea și inutilizarea acestora. În același timp, terminațiile nervoase devin amorțite, astfel încât victima nu poate spune când ceva îl rănește.
    
Boala Hansen (lepra), este o infecție cauzata de bacteria numita Mycobacterium leprae. Aceste bacterii se multiplica foarte încet si poate dura pana la 20 de ani ca semnele infecției sa se manifeste. Boala poate afecta nervii, pielea, ochii sau mucoasa nazala. Afecțiunea ataca nervii periferici, care pot deveni umflați sub piele. Din cauza acestui lucru, zonele afectate pot pierde capacitatea de a simți atingerea sau durerea, ceea ce poate duce la leziuni, precum tăieturi si arsuri.
              
    
a.   Leproșii  au fost considerați necurați sau spurcați. Leprosul trebuia să strige: „Necurat, necurat” în prezența altora, pentru ca aceștia să poată fi avertizați asupra întinării: Leprosul, atins de această rană, să-şi poarte hainele sfâșiate, şi să umble cu capul gol; să-şi acopere barba, şi să strige: ,Necurat! Necurat! Levitic 13: 45:
Lepra era o boală temută în vremurile biblice. În Legea lui Moise, Dumnezeu a dat instrucțiuni foarte detaliate cum să se ocupe de oamenii sau de lucrurile care aparțineau bolnavilor de lepră.
Acești zece bărbați aveau ceva în comun: lepra. Lepra, astăzi, este tratată cu o serie de antibiotice pe care pacientul trebuie să le ia timp de un an. Este o boală gravă -- dar nu este neapărat fatală. Lepra, astăzi, nu este un diagnostic care să pună capăt vieții.
    
b.    Leproșii  au fost denunțați. Nimeni nu a vrut să aibă legătură cu un lepros. Oricine devenise lepros era practic mort în viață: el sau ea nu avea voie să rămână în contact cu ceilalți din familie (Lev. 13:45). Lepra pe timpul Domnului Isus era cea mai lentă moarte imaginabilă. Leproșii au murit de două ori, într-adevăr. Au murit fizic, adesea din cauza complicațiilor cauzate de lepră. Cu mult înainte de asta, însă, leproșii au murit emoțional- o moarte socială. Pentru a menține boala la minimum, persoanele care sufereu de lepră au fost izgonite din comunitate. Nu puteau să se adăpostească în interiorul zidurilor orașului. Trebuiau să plece.
    
A fi trimis afară din oraș a fost un fel de condamnare la moarte. A însemnat că trebuia să trăiască fără protecție. Au fost vulnerabili intemperiilor naturii și animalelor sălbatice.
    
c.   Leproșii  au fost refuzați. Leprosul nu a putut să ia parte la închinarea publică din cauza faptului că a fost spurcat și ar putea infecta pe alții. Nu li se permitea închinarea la templu. Acest tip de lepră este în cele din urmă fatală, dar mai des leproșii au murit din cauza bolilor pe care le-au suferit din cauza stării lor. Fiind diagnosticați cu lepră, a trebuit să se separe de societatea evreiască și să se retragă într-o colonie cu alți leproși. Așa că leproșii pierdeau contactul cu familiile lor, își pierdeau locurile de muncă, ei nu mai aveau nicio speranță. Leproșii nu-și puteau săruta copiii sau să se bucure de sărbătorile de familie. Erau categoric părăsiți și sărăciți.

    
II. CEREREA (STRIGĂTUL) LOR-  MILĂ  Isuse, Învăţătorule, ai milă ( miluiește-ne pe noi)”.
    
Cei zece s-au apropiat de Isus (cât le permitea legea) și i-au prezentat cererea lor. Toți cei zece leproși au avut aceeași cerere. Localizarea acestui miracol este importantă. Are loc la granița Samariei și a Galileii. Așa cum a demonstrat Domnul Isus și cu alte ocazii, dragostea Sa se extindea dincolo de evrei. El este Mântuitorul lumii, chiar și a samaritenilor care erau urați de evrei. Cel puțin unul dintre acești leproși era samaritean.
    
a. Strigătul lor a fost un strigăt disperat (nimeni altcineva nu i-a putut ajuta). Din cauza nevoii lor disperate, acești leproși strigă îndurare. Cuvântul grecesc folosit aici este același cuvânt folosit în Luca 16:24 „şi a strigat: “Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine, şi trimete pe Lazăr să-şi moaie vârful degetului în apă, şi să-mi răcorească limba; căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.. ”
    
Acest cuvânt reflectă situația disperată a leproșilor (așa cum era situația bogatulului în iad). Ei nu aveau cu adevărat nicio speranță. Leproșii erau toți în aceeași stare - faptul că erau evrei sau samariteni nu conta. Lepra reduce pe toți la același statut.
Ne reamintește că toți avem nevoie de Milostivirea lui Dumnezeu. Toți cei zece leproși aveau un anumit nivel de credință. Toți au ascultat cuvântul lui Isus și toți au călătorit spre scopul lor dat. Poate că au fost dezamăgiți la început că Isus nu le-a răspuns la rugăciune pe loc.
    
b. Strigătul lor a fost un strigăt definitiv –concret (pentru milă) Toți cei zece leproși au implorat milă. Dicționarul Explicit al Limbii române descrie mila în felul următor: MÍLĂ1, (rar) mile, s. f. 1. Sentiment de înțelegere și de compasiune față de suferința sau de nenorocirea cuiva; compătimire; îndurare; milostenie. 
    
Leproșii au cerut milă. Și li s-a dat aproape instantaneu. A cere milă de la Dumnezeu este o recunoaștere clară a unei stări de nenorocirea și nevrednicia de a primi o favoare specială din partea Tatălui nostru Ceresc.
Cei zece leproșii au cerut milă Domnului și Domnului le-a dat ceea ce nu meritau.
Au stat la distanță. Ar fi fost mai mult decât nepoliticos, era periculos ca ei să vină aproape de persoane sănătoase. Nici un lepros nu s-ar apropia de o persoană sănătoasă. În schimb, de la o distanță sigură, i-au cerut lui Isus milă. Ei au strigat cu voce tare: „Isuse, Învățătorule, ai milă de noi!”!” (Luca 17: 12/13).
  
 Ei nu am menționat cuvântul vindecare, dar cred că aceasta aveau ei în minte. Și dacă Domul Isus ar fi urmat sintagma tipică proprie (cea exprimată și în alte pasaje ale Evangheliei) - sunt sigur că întrebarea Sa ar fi fost: „Ce vreți să vă fac?” La care ar fi răspuns prompt „să fim vindecați de lepra noastră”
  
 Din text nu reiese că ar fi cerut ceva pe „deasupra”, cum ar fi sănătatea sau hainele noi sau o pungă de bani sau ceva de genul acesta. Ei l-au rugat doar pe Iisus să se „miluiască de ei (v 13).
    
Apoi, ei au rămas la vedere, dar suficient de departe pentru a nu infecta (contamina) pe oricine altcineva cu boala lor. Acești 10 bărbați leproși au cerut milă, în general. Și li s-a dat imediat fără întrebări sau reproșuri.
    
c.  Strigătul lor a fost un strigăt de dependență. El a fost singura (unica de fapt)lor soluție pentru vindecare. Ei erau dependenți de alții cu mâncarea zilnică. Familiile și oamenii din sat le aruncau mâncare de la distanță ca ei să nu moară de foame. Ei erau dependenți de Altcineva ca să vindece.
    
Rețineți în câte aspecte au fost acești zece leproși. Toți au fost afectați de îngrozitoarea boală și hotărâți să facă ceva în acest sens. Toți auziseră despre Isus și credeau că El ar putea să-i vindece; cel puțin ar avea milă de ei. Toți fac apel la Isus, recunoscându-L ca Învățător sau Rabin. Toți ascultă de porunca lui Hristos și își continuă  drumul lor către preoți.


III. COMPASIUNEA (SALVAREA) DOMNULUI ISUS - „mergeți să vă arătați preoților”.

Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește Compasiunea în felul următor: Sentiment de înțelegere și de compătimire față de suferințele și nenorocirile cuiva; milă; compătimire; milostenie.
    
Compasiunea Domnului Isus este din nou evidentă. Imaginea unei colonii de leproși era destul de obișnuită și majoritatea oamenilor erau obișnuiti cu ea. Însă simpatia lui Isus a fost instantanee și izbăvitoare.
    
Am avut ocazia să vizitez biserica baptistă din incinta Leprozeriei Tichilești prin anul 1978. Am ajuns la biserică într-o zi de Miercuri când aveau serviciul divin. Era vara și ușa clădirii era deschisă. De departe am putut să auzit cântări melodioase venite din aceea clădire. Întrând în clădirea bisericii și ajungând în fața celor ce cântau așa de frumos. am fost surprins să vad fețele schimonosite de lepră al acestor ființe create de Dumnezeu. Majoritatea aveau nasul sau buze lipsă. Degetele de la mâini sau picioare lipsă de asemenea. Erau de plâns, dar ei (bărbați și femei ) cântau și-L lăudau pe Mântuitorul lor. Lepra lor era închisă, nu mai contaminau pe nimeni dar ni s-a cerut discreție si să ținem distanță.
    
Un adânc sentiment de compasiune ne-a cuprins pe toți. Eram pentru prima dată în fața unor leproși pseudo-vindecați. Diaconul Stefan ne-a spus că ei nu mai aveau răni deschise dar totuși trebuia să stea în continuare izolați de societate.

a. Compasiunea Domnului Isus a fost prin atenție. Domnul le-a acordat atenția Sa tuturor. I-a băgat în seamă. Pe când intra într-un sat. Era doar la marginea satului, acolo unde leproșii încă mai aveau acces. Tot satul îi ignorau, îi alungau, îi urau. Le părea bine că au scăpat cumva de ei. Domnul Isus era în mișcare, trecea prin sat, ca evreu nu avea voie să se oprească în satele de samariteni și să vorbească cu ei. Dar, Isus i-a auzit , s-a oprit, i-a privit de departe și le-a văzut nevoia. Erau într-adevăr de toată mila și lui Isus i-a păsat de ei  ți le-a oferit chiar mai mult decât au cerut…

b. Prin puterea cuvântului rostit. Leproșii puțin și-au dat seama că atunci când Domnul Isus a rostit cuvintele primei părți din v.14(mergeți să vă arătați preoților) că va avea ca rezultat vindecarea lor. În același mod mă întreb când s-au vindecat cei zece. A fost când au mers la Preoți sau când au decis să meargă la Preoți? Cred că vindecarea lor a venit totuși atunci când l-au ascultat pe Iisus. L-au crezut în ciuda dovezilor aparente împotriva. Iisus era adesea foarte noncomformist - și nu făcea nici un favoritism. El nu a spus: voi vindeca doar pe cei nouă evrei. El este deschis tuturor să se apropie de El.
Domnul a vorbit lui Moise, spunând: Aceasta va fi legea leproșului în ziua curățirii sale: El va fi adus la preot”. În plus, odată ce preoții i-au declarat vindecați, aceștia vor fi readuși la o părtășie socială și religioasă deplină cu restul oamenilor. Poate că prezența cuvântului „curățat” înseamnă că au fost curățați de mai mult decât de lepră.

c. Prin vindecarea lor a avut loc pe măsură ce mergeau, când erau ascultători de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu mâinile Domnului Isus i-a atins de data aceasta, ci puterea lui dumnezeiască! El a fost mișcat de situația lor și de credința lor în El. El pur și simplu le spune să meargă și să se arate preoților. „Mergeți, arătați-vă preoților”. (Luca 17:14). Acest lucru era cerut de Legea dată în Leviticul 14: 1-2

Reamintesc întâmplarea cu Naaman, generalul sirian care a fost vindecat de lepră în Vechiul Testament.
La fel, Elisei i-a spus pur și simplu să facă ceva simplu, dar umilitor - să se cufunde de șapte ori în râul Iordan. Mă întrebam adesea dacă a existat vreun semn al vindecării lui Naaman când a ieșit din Iordan a șasea oară. Probabil că nu - dar după a șaptea oară a fost complet vindecat.
În Matei 8, omul care l-a întâlnit pe Iisus după ce a coborât de pe munte era un lepros - chiar și vameșul Matei a putut vedea asta - dar s-a apropiat de Iisus și l-a întrebat: „Dacă vrei, mă poți face sănătos ”.
În acest caz, Isus l-a atins într-adevăr pe om după ce a spus: „Sunt dispus, să fiu curățit (parafrazat)”.
Credința lor a avut o parte în recuperarea lor. Domnul Isus nu a spus cuvinte magice astfel încât leproșii să fie vindecați automat. Leproșii au fost vindecați în timp ce mergeau să vadă preoții. Leproșii au făcut primii pași prin credință, iar apoi rănile au dispărut.


CUGETUL (INTENȚIA) LEPROȘILOR

CÚGET, cugete, s. n. 1. Capacitate de a gândi; gândire. 4. (Înv.) Intenție, plan, proiect.
Domnul Isus a vindecat zece și a întrebat unde sunt ceilalți nouă. Dumnezeu așteaptă mulțumirile noastre. Doar Domnul Isus le putea citi gândurile și intențiile lor. Am numit această secțiune a studiului nostru Cugetul sau intenția leproșilor după vindecare. Doar în două s-au împărțit foștii leproși, cei cu
Cuget de nepăsare, indiferență
Nouă dintre acești foști leproși au continuat drum spre preoți. Aparent, cei nouă leproși nu au făcut nimic rău. Dar gândirea și intenția lor a fost diferită decât ceea pe care o aștepta Vindecătorul. Domnul Isus a întrebat: „Nu au fost toți cei zece curățați? Unde sunt ceilalți nouă?  N-a fost găsit nimeni să se întoarcă și să-L laude pe Dumnezeu în afară de acest străin?”
Ne putem imagina doar ce gânduri le îngrămădeau mințile: soții și copii nevăzute sau atinse de ani de zile, poate, sau locuri de muncă rămase neterminate când au apărut rănile pentru prima dată, sau prieteni cu care tânjiseră să împărtășească ceaiul și conversația.
Preocuparea lor imediată era cu totul diferită de ceea ce aștepta Învățătorul ce tocmai îi vindecase pur și simplu fără nici un ceremonial special. Dar printr-o vorbă (grup de vorbe mai exact). Gândurile le zburase  la faptul că ei ar putea reintra în comunitate. În cele din urmă, puteau pleca acasă. Cred că probabil au mărit un pic ritmul, îndreptându-se rapid către liderii religioși care ar putea certifica vindecarea lor. Nu cred că îi putem învinui pentru concentrarea lor, într-adevăr.
Cuget de recunoștință slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.
Al zecelea lepros, samariteanul, totuși s-a întors, s-a întors la Isus. Al zecelea lepros este prea plin de recunoștință pentru a se îndepărta de Cel ce i-a dat vindecare. El se întoarce pentru a spune „mulțumesc”.
Cred că este interesant pentru noi toți  să observăm că, întorcându-se pentru a arăta recunoștință, leprosul îl ascultă în mod explicit pe Isus.  Samariteanul lepros ( mai corect-fost lepros) mergea în direcția opusă.

Acesta semnifică cât de puternic este acest îndemn de a ne întoarce și de a spune „mulțumesc”. În timp ce cei zece începeau drumul lor cu credință către preoți, un curent de sănătate și vigoare se repezea prin fiecare țesut al corpului lor. Au fost complet vindecați și au știut asta.

Relatarea lasă impresia că cei zece nu se îndepărtaseră foarte departe de Vindecătorul lor înainte ca acest bărbat să se întoarcă. Nimic nu l-a împiedicat să-l vadă pe preot puțin mai târziu.

Când s-a întors, el l-a lăudat pe Dumnezeu, recunoscându-l public ca fiind Cel căruia îi datora marea binecuvântare pe care tocmai o primise acum. De asemenea, a căzut cu fața la pământ și i-a mulțumit lui Iisus, pentru că în Învățătorul a recunoscut reprezentantul lui Dumnezeu și puterea acestuia operând prin Isus.                            

Evanghelistul Luca adaugă cu accent, „și el a fost samaritean”. Ca și cum ar spune: „Gândește-te la asta, un samaritean!” Un om aparținând unei rase urâte de evrei. Nu erau dușmani evreii și samaritenii? Oare evreii nu i-au privit de sus pe samariteni pentru că erau o rasă mixtă care avea o teologie neîntemeiată? Dar acest samaritean este diferit; bineînțeles prin harul lui Dumnezeu. El mulțumește ... unui evreu! Poate că nerecunoștința celorlalți nouă a fost mai rea decât lepra.
Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu

În Templul din Ierusalim, era o inscripție pe un bloc de piatră cu următoarele cuvinte: „Să nu intre nimeni străin în paravan și în incinta care înconjoară sanctuarul.” [2] Și așa în Luca 17: 17-18 Acel cuvânt „străin” din versetul 18 este același cuvânt folosit în acea inscripție din templu. Dacă cineva s-ar simți ca un proscris și un străin, ar fi acest om. Dacă cineva avea să se simtă uitat de Dumnezeu, probabil că ar fi acest om. Dar uită-te la versetul 19: Apoi i-a zis: “Scoală-te şi pleacă; credinţa ta te-a mântuit.
Doar cel de-al zecelea lepros pe lângă vindecare de lepră a primit iertarea de păcat. A primit mântuirea: iertarea de păcate și o relație cu Dumnezeu și promisiunea vieții veșnice în ceruri.


CONCLUZIA 

Dacă doar o singură rugăciune vei spune în întreaga ta viață și aceasta va fi mulțumesc va fi destul! Meister Eckart
Leprosul samaritean vindecat a expus un exemplu tipic al unui om binecuvântat care a fost cu adevărat atins prin mila iubitoare a lui Dumnezeu. El a realizat cine au fost și ce a făcut Fiul lui Dumnezeu pentru el. El a fost conștient de binecuvântarea lui minunată , așa că s-a întors la Cel care l-a vindecat  și cu un glas l-a proslăvit pe Dumnezeu.
S-a întors și i-a mulțumit Domnului ISUS pentru atenția Sa (Luca 17:14). S-a întors și I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru mila Sa. (Luca 17: 11-13). S-a întors și I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru minunatul Său Miracol (Luca 17: 14, 15).

S-a întors și I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru harul Său. Luca 17: 16-19. Era samaritean. Pentru evrei aceasta era o barieră. Harul adus prin Domnul Isus nu are nicio barieră. Harul este favoare nemeritată care vine din cerurile noastre. Trebuie să învățăm să fim recunoscători lui Dumnezeu pentru lucrurile pe care ni le-a dat. Dumnezeu se așteaptă să spunem „mulțumesc”.  Probabil că ne va fi greu să acceptăm că avem ceva de învățat de la leprosul de samaritean, dar eu consider că am. Să am un spirit de recunoștință măcar cât a leprosului samaritean. Bunul Dumnezeu să ne ajute să avem în permanență ( nu numai cu ocazia Zilei Mulțumirii) o atitudine de mulțumire pentru absolut tot ce a făcut El pentru noi prin Fiul Său, Isus Christos. Amin!

Ioan Sinitean, Prezbiter in Biserica Logos, Chicago