Uită-te deci la bunătatea şi la severitatea lui Dumnezeu: El este sever cu cei care au căzut, iar cu tine este bun, dacă rămâi în bunătatea Lui. Altfel, şi tu vei fi tăiat. (Romani 11:22, KJV)
Observați cum Dumnezeu este și bun și sever. El este sever cu cei care nu au ascultat, dar bun cu tine, pe măsură ce continui să ai încredere în bunătatea lui. Dar dacă încetați să aveți încredere, veți fi și voi tăiați. NLT
Este Dumnezeu bun sau sever? Acționează din dragoste sau dreptate? Este răbdător sau furios? J. I. Packer spune: „Creștinii… nu trebuie să se oprească numai asupra bunătății lui Dumnezeu și nici numai asupra severității Lui, ci să le contemple pe amândouă împreună.”
Nu vei înțelege niciodată pe Dumnezeu dacă te gândești doar la bunătatea Lui. Nu îl vei înțelege niciodată pe Dumnezeu dacă te oprești numai la severitatea Lui. Dacă vrei să știi cine este Dumnezeu, trebuie să iei în considerare bunătatea și severitatea lui, mila și judecata lui, dragostea și mânia lui.
Ce ar vrea Pavel să spună în acest pasaj? „Iată, deci, bunătatea și severitatea lui Dumnezeu; celor care au căzut, severitate, dar vouă, bunătatea lui Dumnezeu, dacă continuați în bunătatea Lui; altfel veţi fi nimiciţi şi voi” (Romani 11:22). Pare un concept contradictoriu. Poate fi Dumnezeu și bun și sever? Răspunsul este da, Dumnezeu este drept. Dreptatea Domnului este cea care cere ca El să fie și bun și sever.
În contextul imediat, Ap. Pavel vorbește despre noi, neamurile. El afirmă mai devreme că inimile unora au fost împietrite și Dumnezeu le-a permis să-L aleagă sau să-L respingă pe Isus. Pentru că L-au respins și L-au răstignit pe Cristos, mântuirea a fost pusă la dispoziție altora (Romani 11:11-12). Ap. Pavel subliniază că nu toți evreii au fost sau sunt în prezent împotriva lui Cristos. El însuși a fost printre o rămășiță credincioasă (Romani 11:1-5). În acea rămășiță credincioasă suntem altoiți noi, neamurile, în bunătatea lui Dumnezeu și a celor drepți care aparțin Domnului.
Aici Biblia folosește din nou un exemplu din horticultură pentru a explica un adevăr biblic. Arta de a altoi ramuri dintr-un copac pe altul există de secole. Ramurile care au fost tăiate, în acest caz evreii răzvrătiți cu inima tare, lasă la vedere partea (moale) interioară a copacului. De asta se atașează ramura de măslin sălbatic și începe să se hrănească din noul sistem radicular. Noi, ca neamuri, suntem ramura sălbatică de măslin care a fost altoită în „rădăcina bogată” a măslinului pe care Dumnezeu l-a pregătit (Romani 11:17). Deci, dacă continuăm în bunătatea Lui, vom continua să fim o parte din acel copac.
Cei care cred că Dumnezeul Vechiului Testament este o zeitate furioasă, pedepsitoare. Nu există un Dumnezeu al dreptății în Vechiul Testament și un alt Dumnezeu al harului în Noul; există doar un Dumnezeu care își iubește copiii dincolo de orice descriere, îndură cu răbdare răzvrătirea lor, pedepsește păcatul atunci când persistă, dar caută modalități de a-i readuce în favoarea lui cât de curând poate. După cum exclamă apostolul Pavel: „Iată bunătatea și severitatea lui Dumnezeu”.
Cuvântul Apostolului Pavel din Romani 11:22: „Iată, deci, bunătatea și severitatea lui Dumnezeu; celor care au căzut, severitate, dar vouă, bunătatea lui Dumnezeu, dacă continuați în bunătatea Lui; altfel vei fi nimicit și tu.” Bunătatea și severitatea lui Dumnezeu – asta este. Dumnezeu este și iubitor și drept. Nu ar fi unul dacă nu ar fi celălalt. Dacă nu este drept, atunci nu este iubitor. Dacă nu este iubitor, atunci nu poate fi drept.
Mânia lui Dumnezeu
MÂNIA LUI DUMNEZEU
Cercetătorii în Scripturii au aflat că cuvinte referitoare la mânia lui Dumnezeu sunt mai multe decât cele referitoare la dragostea și tandrețea Lui. Mânia lui Dumnezeu este un atribut al lui Dumnezeu la fel ca orice alt atribut, un atribut fără de care Dumnezeu nu ar fi Dumnezeu. De asemenea, mânia lui Dumnezeu este extrema cea mai grea a Severității lui Dumnezeu.
Mânia lui Dumnezeu este o perfecțiune divină la fel de mult ca și credincioșia, puterea sau mila Lui. Așa trebuie să fie, pentru că nu există niciun defect, nici cel mai mic defect în caracterul lui Dumnezeu; totuși ar exista dacă „mânia” ar lipsi de la El! Un renumit cercetător biblic și anume, Pink, definește mânia lui Dumnezeu astfel: Mânia lui Dumnezeu este detestarea Sa veșnică față de orice nedreptate. Este nemulțumirea și indignarea echității divine împotriva răului. Este sfințenia lui Dumnezeu pusă în acțiune împotriva păcatului. Este cauza mișcătoare a sentinței drepte pe care El o pronunță asupra făcătorilor de rele.
Iar, un altul cu numele de J. I. Packer, dă o definiție în felul următor: Mânia” este un cuvânt englezesc vechi definit în dicționarul meu ca „furie și indignare profundă, intensă”. „Mânia” este definită ca „apariția unei neplăceri resentimente și a unui antagonism puternic, printr-un sentiment de rănire sau insultă”; „indignare” ca „mânie dreaptă stârnită de nedreptate și josnicie”. Așa este mânia. Iar mânia, ne spune Biblia, este un atribut al lui Dumnezeu.
Dicționarul Explicativ al Limbii Române definește mânia în felul următor: Mânie, Izbucnire de iritare violentă, dar trecătoare, împotriva cuiva sau a ceva; supărare mare. Mânia este definită ca „răspunsul emoțional la ceva greșit sau la nedreptate percepută”, adesea tradus ca „furie”, „indignare”, „supărare” sau „iritare”. Atât oamenii, cât și Dumnezeu exprimă mânia. Dar există o mare diferență între mânia lui Dumnezeu și mânia omului. Mânia lui Dumnezeu este sfântă și întotdeauna îndreptățită; a omului nu este niciodată sfântă și rareori justificată.
În Vechiul Testament, mânia lui Dumnezeu este un răspuns divin la păcatul și neascultarea omului. Idolatria era cel mai adesea prilejul mâniei divine. Psalmul 78:56-66 descrie idolatria lui Israel. Mânia lui Dumnezeu este îndreptată în mod constant către cei care nu urmează voia Lui (Deuteronom 1:26-46; Iosua 7:1; Psalmul 2:1-6).
Profeții Vechiului Testament scriau adesea despre o zi în viitor, „ziua mâniei” (Țefania 1:14-15 ). Mânia lui Dumnezeu împotriva păcatului și a neascultării este perfect justificată, deoarece planul Său pentru omenire este sfânt și desăvârșit, așa cum Dumnezeu Însuși este sfânt și desăvârșit. Dumnezeu a oferit o modalitate de a obține favoarea divină – pocăința – care îndepărtează mânia lui Dumnezeu de la păcătos. A respinge acel plan perfect înseamnă a respinge dragostea, mila, harul și favoarea lui Dumnezeu și a atrage mânia Lui dreaptă.
Noul Testament susține, de asemenea, conceptul lui Dumnezeu ca Dumnezeu al mâniei care judecă păcatul. Relatarea biblică a Domnului Isus despre bogatul și Lazăr vorbește despre judecata lui Dumnezeu și despre consecințele grave pentru păcătosul nepocăit (Luca 16:19–31). Ioan 3:36 spune: „Oricine crede în Fiul are viață veșnică, dar oricine îl leapădă pe Fiul nu va vedea viața, căci mânia lui Dumnezeu rămâne peste El.” Cel care crede în Fiul nu va suferi mânia lui Dumnezeu pentru păcatul său, pentru că Fiul a luat mânia lui Dumnezeu asupra Sa când a murit în locul nostru pe cruce (Romani 5:6–11). Cei care nu cred în Fiul, care nu-L primesc ca Mântuitor, vor fi judecați în ziua mâniei (Romani 2:5–6).
Cinci adevăruri despre mânia lui Dumnezeu
1. Mânia lui Dumnezeu este dreaptă. Mânia lui Dumnezeu este în perfect acord cu dreptatea lui Dumnezeu. Apostolul Pavel scrie: „Dar, cu împietrirea inimii tale, care nu vrea să se pocăiască, îți aduni o comoară de mânie pentru ziua mâniei şi a arătării dreptei judecăţi a lui Dumnezeu,” (Romani 2:5). Așadar, mânia lui Dumnezeu este proporțională cu păcătoșenia umană. „Mânia lui Dumnezeu este iubirea Lui în acțiune împotriva păcatului.” Mânia lui Dumnezeu este în acord cu faptele oamenilor. Mânia lui Dumnezeu este întotdeauna în proporție directă cu păcatul omului (Psalmul 28:4; Isaia 59:18; Ieremia 17:10; 21:14; 25:14; Ezechiel 20:44; 24:14; 36:19).
J.I. Packer rezumă: „Mânia lui Dumnezeu din Biblie nu este niciodată lucrul capricios, îngăduitor de sine, iritabil și ignobil din punct de vedere moral. Este, în schimb, o reacție corectă și necesară la răul moral obiectiv”.
2. Mânia lui Dumnezeu este de temut. Mânia lui Dumnezeu este de temut pentru că toți au păcătuit și au fost lipsiți de slava lui Dumnezeu (Romani 3:23), și condamnați pe drept (Romani 5:1). Mânia lui Dumnezeu este de temut pentru că Dumnezeu promite pedeapsă veșnică acelora cari nu-l acceptă pe Cristos (Matei 25:46). Mânia dumnezeiască este foarte diferită de mânia omului (Iacov 1:20).
Mânia lui Dumnezeu este un lucru înfricoșător și de temut. Numai cei care au fost acoperiți de sângele lui Hristos, vărsat pentru noi pe cruce, pot fi siguri că mânia lui Dumnezeu nu va cădea niciodată peste ei. „Deoarece acum am fost îndreptățiți prin sângele Său, cu atât mai mult vom fi mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu!” (Romani 5:9).
3. Mânia lui Dumnezeu este consecventă în Vechiul și Noul Testament. Oamenii sau obișnuit să creadă că Dumnezeul Vechiului Testament ca fiind rău, aspru și plin de mânie, iar Dumnezeul Noului Testament ca bun, răbdător și iubitor. Niciunul dintre aceste portrete nu este reprezentativ pentru învățătura Scripturii despre mânia lui Dumnezeu. Găsim descrieri extrem de înfricoșătoare ale mâniei lui Dumnezeu atât în Vechiul, cât și în Noul Testament. Iată doar câteva exemple: „Dumnezeu trebuie să acționeze drept și să judece păcatul, altfel Dumnezeu nu ar fi Dumnezeu.” Iată furtuna* Domnului, urgia izbucneşte, se năpusteşte vijelia şi cade peste capul celor răi! (Ieremia 30:23)
Căci mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei nelegiuiri și nelegiuiri a oamenilor, care prin nedreptatea lor suprimă adevărul. (Romani 1:18)
Din gura lui iese o sabie ascuțită cu care să doboare neamurile și le va stăpâni cu un toiag de fier. El va călca teascul furiei mâniei Dumnezeului Celui Atotputernic (Apocalipsa 19:15).
4. Mânia lui Dumnezeu este dragostea Lui în acțiune împotriva păcatului. Dumnezeu este dragoste și Dumnezeu face toate lucrurile pentru slava Sa (1 Ioan 4:8; Romani 11:36). Dumnezeu trebuie să acționeze drept și să judece păcatul (adică să răspundă cu mânie), altfel Dumnezeu nu ar fi Dumnezeu. Dragostea lui Dumnezeu pentru slava Sa îi motivează mânia împotriva păcatului. Mânia lui Dumnezeu este întotdeauna provocată de păcatul omului (Deuteronom 4:25; 9:18; Ieremia 25:6-7; 32:32).
Desigur, dragostea lui Dumnezeu pentru propria Sa glorie este o realitate foarte serioasă pentru mulți și nu o veste bună pentru păcătoși. La urma urmei, este „un lucru înfricoșător să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu” (Evrei 10:31).
Mânia lui Dumnezeu este întotdeauna în conformitate cu standardele stabilite în Scriptură pentru conduita omului și cu avertismentele pe care le-a dat Dumnezeu pentru neascultare (Deuteronom 29:26-28; 30:15-20; 2 Samuel 12:9-10) ; 2 Regi 22:10-13; 24:2; 2 Cronici 19:8-10; 34:18-28; 36:15-16; Ieremia 22:11-12; 44:2-6).
5. Mânia lui Dumnezeu este satisfăcută în Hristos.
„O, adevărat şi cu totul vrednic de primit este cuvântul care zice: „Hristos Isus a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoşi”, dintre care cel dintâi sunt eu.” (1 Timotei 1:15). Datorită lui Hristos, Dumnezeu îi poate numi pe păcătoși îndreptățiți (Romani 3:26). Dumnezeu a făcut ceea ce noi nu am putut face și a făcut ceea ce noi nu meritam.
6. Mânia lui Dumnezeu este lentă și controlată, nu e bruscă sau explozivă (Exod 34:6; Numeri 14:18). Mânia lui Dumnezeu vine după avertismentul judecății (vezi, de exemplu, avertismentele date oamenilor în zilele lui Noe (Geneza 6-9), ale Sodomei și Gomora (Geneza 19) și în tot Vechiul Testament de către profeți ).
7. Mânia lui Dumnezeu nu se exercită în păcat, ci în neprihănire (Romani 2:5; Iacov 1:19-20).
Mânia lui Dumnezeu în Vechiul Testament
Dumnezeu iubește tot ce este drept și bun, pentru că dreptatea și bunătatea se conformează caracterului său moral. Așa că nu ar trebui să fie surprinzător că Dumnezeu urăște intens păcatul. Narațiunea Scripturii descrie frecvent mânia lui Dumnezeu, mai ales când poporul lui Dumnezeu păcătuiește împotriva lui.
Vechiul Testament nu numai că vorbește despre mânia lui Dumnezeu ca fiind unul dintre atributele Sale, ci vorbește despre mânia Sa ca parte a slavei lui Dumnezeu: Atunci Moise a zis: „Te rog, arată-mi slava Ta!” 1 Și El a spus: „Eu Însumi voi face să treacă toată bunătatea Mea înaintea ta și voi vesti Numele Domnului înaintea ta; și voi avea milă de cine voi avea milă, și voi avea milă de cine voi avea milă.” Dar El a spus: „Nu poți să-Mi vezi fața, căci nimeni nu Mă poate vedea și să trăiască!” Exod 34
Mânia lui Dumnezeu nu este o rușine pentru El. Niciodată nu trebuie să-i fie rușine, ca oamenii, că și-a pierdut cumpătul. Mânia lui Dumnezeu este inseparabil legată de slava Sa. Dumnezeu Își aduce slavă Lui Însuși atunci când Își exercită și mânia.
Mânia lui Dumnezeu este provocată atunci când oamenii se răzvrătesc împotriva Cuvântului Său. După ce Dumnezeu i-a scos pe israeliți din Egipt, El le-a dat legile Sale pentru a le călăuzi și a guverna purtarea lor, astfel încât să poată fi un popor sfânt în mijlocul căruia să locuiască.
Numeroase exemple pot fi văzute în Vechiul Testament în care mânia lui Dumnezeu este demonstrată. În Numeri 16, mânia lui Dumnezeu este revărsată asupra lui Core, Datan, Abiram și alți aproximativ 250 de persoane care s-au răzvrătit împotriva lui Moise ca lider desemnat de Dumnezeu (versetele 1-3). Când au adus foc străin pe altar ca Datan și Abiram.
Adesea, în Vechiul Testament, Israelul a experimentat mânia lui Dumnezeu la fel ca și neamurile. Dar există o serie de texte în Vechiul Testament care vorbesc despre o mânie viitoare chiar mai mare decât oricare dintre cele văzute înainte.
Mânia lui Dumnezeu în Noul Testament
Cei dispuși să accepte că Dumnezeu este un Dumnezeu al mâniei sunt uneori dornici ca mânia lui Dumnezeu să fie privită în primul rând ca o chestiune din Vechiul Testament, care nu mai este o amenințare pentru cei care trăiesc astăzi. Le place să creadă că, odată cu venirea Domnului nostru Isus Hristos, subiectul mâniei este în mare măsură o chestiune de istorie trecută. Dar pur și simplu nu este cazul.
Ioan Botezătorul a fost ultimul profet al Vechiului Testament și cel care a avut privilegiul de a-l prezenta pe Isus ca Mesia al lui Israel. Când Ioan a vorbit despre venirea lui Mesia, el a vorbit despre venirea Lui ca Cel care va executa mânia divină: „Pui de vipere, cine v-a avertizat să fugiți de mânia viitoare?
Prin urmare, întrucât Ioan Botezătorul a fost ultimul dintre profeții Vechiului Testament, aproape că ne așteptăm să vorbească despre mânia divină. Dar când Ioan a vorbit despre mânia care va veni, a făcut-o în legătură cu venirea lui Cristos. Conform învățăturii lui Ioan, mânia divină a fost legată de venirea lui Mesia în două moduri:
a. Mai întâi, el a vorbit despre venirea lui Mesia pentru a experimenta mânia lui Dumnezeu.
b. În al doilea rând, Ioan a vorbit despre Mesia ca despre Cel care va executa mânia lui Dumnezeu.
Cea mai mare suferință a Domnului nostru a venit pentru că El a fost obiectul mâniei Tatălui. Marea agonie a Domnului nostru este văzută în aceste cuvinte consemnate în profeția mesianică din Psalmul 22 și apoi rostite de Domnul nostru în timp ce El atârna pe cruce: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, de ce M-ai părăsit?” (Psalmul 22:1; Matei 27:46).
Unul dintre cele mai frumoase adevăruri ale Bibliei pentru păcătosul care merită mânia lui Dumnezeu este rezumat prin termenul teologic, ispășire. Ispășirea vorbește despre satisfacerea mâniei sfinte a lui Dumnezeu.
Și El Însuși este ispășirea pentru păcatele noastre; și nu numai pentru ai noștri, ci și pentru cei din întreaga lume (1 Ioan 2:2).
Mânia lui Dumnezeu împotriva noastră, atât cea prezentă, cât și cea viitoare, a fost aplanată. Cum s-a realizat acest lucru? Prin moartea lui Cristos. „Pe când eram dușmani, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său” ([Romani] 5:10). „Sângele” – adică moartea de jertfă – a lui Isus Hristos a abolit mânia lui Dumnezeu împotriva noastră și a asigurat că tratamentul Lui cu noi pentru totdeauna va fi favorabil și favorabil.
Ispășirea înseamnă că mânia lui Dumnezeu a fost potolită pentru toți cei care s-au încrezut în Isus Hristos. Vestea bună a Evangheliei este că cei care și-au pus încrederea în Domnul Isus ca „Mielul lui Dumnezeu” nu mai sunt sub sentința mâniei divine.
Căci Dumnezeu nu ne-a rânduit pentru mânie, ci pentru a dobândi mântuirea prin Domnul nostru Isus Hristos (1 Tesaloniceni 5:9).
Concluzie: Implicațiile mâniei divine
Prima și cea mai evidentă implicație a doctrinei biblice a mâniei divine este că păcătoșii au nevoie cu disperare să se pocăiască de păcatul lor și să își pună încrederea în Hristos, care a purtat mânia lui Dumnezeu pentru păcatul lor la Calvar. Ți-au fost iertate păcatele sau mânia lui Dumnezeu este soarta ta? Soluția este la fel de simplă ca să-ți recunoști păcatul și să ai încredere în moartea și învierea lui Isus Cristos în locul tău.
Cristos a venit în lume datorită severității lui Dumnezeu. Păcatul nostru ne înstrăinează de un Dumnezeu sfânt. Ne ține departe de rai. Există o judecată datorată nouă pentru păcatul nostru. Există un blestem care trebuie îndepărtat și numai Cristos îl poate îndepărta.
De asemenea Cristos a venit în lume datorită bunătății lui Dumnezeu. Dumnezeu se uită la noi păcătoșii mizerabili cu compasiune. El are milă de noi și ne-a iertat pedepsind Fiului Său în locul nostru: „Dumnezeu Își demonstrează dragostea față de noi prin aceasta: „Pe când eram încă păcătoși, Hristos a murit pentru noi” (Romani 5:8). Și încă o îndemnare: “fugi de mânia viitoare” (Matei 3:7) înainte să fie prea târziu.
Lăsați bunătatea și severitatea lui Dumnezeu să vă conducă la Isus Hristos. Luați în considerare severitatea lui Dumnezeu. Vei vedea că ai nevoie de un Mântuitor. Luați în considerare bunătatea lui Dumnezeu. Acest Dumnezeu are milă de tine. Cristos a venit. El a făcut ispășire. Lăsați bunătatea lui Dumnezeu să vă atragă la Mântuitorul.
Ioan Sinitean, Prezbiter în Biserica Logos, Chicago