(continuare)
Monumentul șarpelui de aramă
Au plecat de la muntele Hor pe drumul care duce spre Marea Roșie, ca să ocolească țara Edomului. Poporul și-a pierdut răbdarea pe drum și a vorbit împotriva lui Dumnezeu și împotriva lui Moise: “Pentru ce ne-ați scos din Egipt ca să murim în pustiu? Căci nu este nici pâine, nici apă și ni s-a scârbit sufletul de această hrană proastă.”
Atunci Domnul a trimis împotriva poporului niște șerpi înfocați, care au mușcat poporul, așa încât au murit mulți oameni în Israel. Poporul a venit la Moise și a zis: “Am păcătuit, căci am vorbit împotriva Domnului și împotriva ta. Roagă-te Domnului, ca să depărteze de la noi acești șerpi.” Moise s-a rugat pentru popor. Domnul a zis lui Moise: “Fă-ți un șarpe înfocat și spânzură-l de o prăjină; oricine este mușcat și va privi spre el va trăi.” Moise a făcut un șarpe de aramă și l-a pus într-o prăjină; și oricine era mușcat de un șarpe și privea spre șarpele de aramă, trăia. (Numeri 21:4-9)
Continui să deapăn impresii din vizita făcută împreună cu un grup din biserica din care facem parte eu și soția (Logos Chicago) în Israel și Iordania. Din itinerariul parcurs, astăzi voi scrie despre Monumentul șarpelui de aramă.
Am avut binecuvântarea ca împreună cu soția și grupul nostru să vizităm Muntele Nebo care se află astăzi în Regatul Hașemit al Iordaniei. Aici pe acest munte înalt, pe lângă Obeliscul înălțat în cinstea lui Moise, am mai văzut un alt monument și anume Monumentul șarpelui de aramă. Această sculptură a devenit atât de populară încât este acum recunoscută drept simbolul Muntelui Nebo. A fost creată de artistul italian Giovanni Fantoni și este o combinație dintre șarpele de bronz ridicat de Moise în pustie (Numeri 21:4-9) și crucea pe care a fost răstignit Domnul Isus (Ioan 3:14). O privire asupra șarpelui i-a protejat de urgia mortală trimisă de Dumnezeu pe acei ce au privit spre el. Iar tuturor celor ce cred în ridicarea pe cruce (răstignirea) a Domnului Isus li se garantează iertarea păcatelor și salvarea din pedeapsa veșnică.
Pe piedestalul statuii sunt înscrise cuvintele Domnului Isus spuse învățatului Nicodim. Isus a aplicat experiența lui Moise ca un eveniment prefigurativ la propria sa execuție pe cruce, afirmând: „Și după cum Moise a înălțat șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat Fiul Omului: pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viața veșnică. Căci atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Său Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică” (Ioan 3:14-16).
Având la dispoziție câteva minute să medităm la acele evenimente trăite cu mii de ani în urmă de Moise în acest posibil loc. Am privit și eu spre Israel, așa cum se crede că Moise ar fi privit fără să aibă bucuria să pună piciorul în Țara Promisă. Apoi, am privit spre această structură metalică ce înglobează simbolic acele două evenimente: una profețind despre alta…
O sumedenie de gânduri mi-au trecut atunci prin mine. O să redau doar câteva dintre ele.
Cadrul Istorico-Geografic
Călătoria poporului Israel din Egipt spre Canaan a fost “presărată” cu multe “peripeții”. Cu toate că Dumnezeu Însuși s-a ocupat de ei, cu foarte multă grijă și atenție, evreii au cârtit împotriva Lui de nenumărate ori. Textul de mai sus ne prezintă un episod din acea călătorie, unde îi întâlnim din nou cârtind împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu, pentru lipsă de mâncare și apă. Dumnezeu a răspuns cârtirii lor, trimițând-le niște șerpi veninoși. Șerpii au mușcat pe mulți și au provocat moartea la foarte mulți israeliți. Când ei şi-au dat seama că nu e de “glumă” au apelat la Moise, ca el să apeleze la Dumnezeu. Și Moise la cererea poporului se adresează lui Dumnezeu. Moise s-a rugat lui Dumnezeu să-I scape de șerpi și să îi vindece pe cei muscați.
Poporul a recunoscut în aceste circumstanțe că a păcătuit împotriva lui Dumnezeu tot cârtind…Ei au recunoscut ca mușcătura otrăvitoare a șerpilor era pedeapsa lui Dumnezeu pentru ei… Păcatul nu are scuză niciodată. Dumnezeu I-a scos afară din Egipt cu braț puternic. Dar, fiindcă Dumnezeu nu I-a dus în țara cu ”lapte și miere “ peste noapte, au început să cârtească şi să fie nemulțumiți de extraordinara purtare de grijă a lui Dumnezeu.
Peste mii de ani, Fiul lui Dumnezeu va folosi această imagine pentru a-i explica unui renumit rabin evreu că şi Fiul omului va fi înălţat, în mod asemănător. Fiul lui Dumnezeu a ştiut că în curând va fi “înălţat” pe o “prăjină” la fel ca acea “imagine” (replica) turnată din bronz. Nu era un şarpe adevărat, doar semăna cu el, era replica acelor soiuri de șerpi care i-a muşcat.
Domnul Isus a folosit această analogie ca să explice rabinului Nicodim că nu există mântuire decât cea câştigată pe o singură cale: calea credinţei. Mântuirea este un act de credinţă ”oricine va crede va fi mântuit…”Scriitorul către Evrei 12:2-3, îndemna oamenii să privească la Isus cel Înviat “ uitaţi-vă dar…” Priviţi la El, la cel ce a suferit…“Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, Care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit Crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.” Cu siguranţă că Rabi Nicodim cunoştea istoria poporului său, inclusiv aceea parte cu Şarpele din pustie. E adevărat că este o istorie a rebeliunii împotriva lui Dumnezeu. Dar în acelaşi timp este o istorie de ne uitat a felului în care păcatul a fost pedepsit, prin acei şerpi veninoşi (cobra?). Şi în acelaşi timp este o istorie a harului felurit a lui Dumnezeu pentru cei pe care I-a vindecat, dar în acelaşi timp este şi o istorie a credinţei.
PRIVIREA CREDINŢEI - SOLUŢIA (REMEDIUL) LUI DUMNEZEU.
I. ŞI-A AVUT SURSA ÎN DUMNEZEU
“Priveşte spre mine”; “Eu sunt Dumnezeu şi nu este altul.”
Versetul acesta ne spune că există salvare numai în Dumnezeu. Există doar o singură cale spre cer, există un singur remediu pentru păcat, există doar o singură cale de a scapă de iad, şi aceasta este: Planul lui Dumnezeu de mântuire, (salvare). Salvarea nu vine prin biserica la care mergi, nici prin botez şi nici prin o altă organizaţie oricât de “binefăcătoare” ar fi ea. Cum putem cunoaşte acest plan? “Isus i-a răspuns: “Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine., (Ioan 14:6) “Cel care-L are pe Fiul are viaţa, iar cel care nu-L are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viaţa. 13 V-am scris acestea pentru ca să credeţi că aveţi viaţă veşnică, voi, cei care credeţi în Numele Fiului lui Dumnezeu.” (1 Ioan 5: 12). Salvarea, este prin har numai. Nimeni nu ar putea plăti pentru aceasta. Mântuirea este doar prin Isus Christos singur. NU în asociaţie cu alte persoane de pe pământ. “şi în nimeni altul nu există mântuire, pentru că nu li s-a dat oamenilor nici un alt nume sub cer în care să fim mântuiţi!” (Fapte Ap. 4:12)
II. ŞI-A AVUT CA SCOP SALVAREA DE LA MOARTE
Să elibereze pe “oricine” din robia păcatului, din robia lui Satan. Toată lumea este infectată de păcat. (Rom.3:23). Fiecare fiinţă umană are nevoie de salvare. Omenirea “zace’ în cel rău” ‘Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât Şi-a dat singurul Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică., (Ioan 3:16); “Eu sunt Uşa! Cel care intră prin Mine va fi salvat - va intra, va ieşi şi va găsi păşune.” (Ioan 10:9). “Însă Dumnezeu Şi-a dovedit dragostea faţă de noi prin faptul că Cristos a murit pentru noi în timp ce noi eram păcătoşi. Întrucât am fost consideraţi drepţi prin moartea Lui ca jertfă, cu atât mai mult vom fi salvaţi, prin El, de mânia lui Dumnezeu,” (Romani 5:8). (ATUNCI A EVREILOR, ACUM AL OMENIRII ÎNTREGI)
III. ERA UNIVERSAL VALABIL = UNIVERSALITATEA SALVĂRII (salvarea a fost pentru oricine; oricine s-a uitat la şarpe). Nu a contat cine a fost acel “muşcat”; de câte ori a fost muşcat şi cât de grav. Oricine avea o oportunitate “egală”, aceeaşi. Şi acei ce erau aproape de prajină, ca şi cei ce deabia puteau vedea prăjina, şansele erau egale. Ceea ce însă îi diferenţia a fost necredinţa sau credinţa lor. Nu puteau să-ţi închipuie că aceea ”stupiditate” de şarpe ar avea puteri miraculoase. Şi într-un fel aveau dreptate. Şarpele (mai bine zis, o copie materială a şarpelui nu avea putere vindecătoare. Puterea vindecătoare era doar în Dumnezeu şi o dăruia instantaneu tuturor care acceptau să privească şi să creadă că în spatele acestui miracol stătea de fapt Dumnezeu.
IV. ERA UNIC = UNICITATEA SALVĂRII: a fost numai o cale, o modalitate de salvare. Nu a fost nici o alternativă. Dumnezeu nu are alternative. El lucreză cu “originalul”, într-un singur fel, apelând la credinţa omului. Dacă erau muşcaţi şi voiau să fie vindecaţi, trebuia să privească spre şarpele de pe prăjină. Nu li se ceruse să aducă jertfă, să dea preotului ceva…
Remediul a venit de la Dumnezeu, pentru că nu există remediu uman pentru “muşcătura şarpelui”. Tot aşa nu există o altă modalitate pentru ”vindecarea” de “muşcătura” păcatului, decât numai Isus Hristos. Mântuirea nu poate fi obţinută prin “reformaţie proprie”.
V. ERA SIMPLĂ = SIMPLITATEA SALVĂRII: Doar să privească Au privit cu credinţă spre şarpele de aramă. (21:8) Nu un şarpe real ci doar în asemănarea lui. (21:9) “pentru că Dumnezeu a făcut ceea ce Legea, slăbită de natura păcătoasă, n-a putut face: trimiţându-Şi propriul Fiu, în asemănarea naturii păcătoase şi ca jerfă pentru păcat, El a condamnat păcatul în natura păcătoasă, 4 pentru ca cerinţa dreaptă a Legii să fie împlinită în noi, care nu trăim în conformitate cu natura păcătoasă, ci în conformitate cu Duhul” (Romani 8: 3), și “El, pentru noi, L-a făcut păcat pe Cel care n-a cunoscut păcatul, pentru ca, în El, să devenim dreptatea lui Dumnezeu.”(2 Corinteni 5:21), și “Cristos ne-a răscumpărat de sub blestemul Legii, devenind blestem pentru noi - pentru că este scris: Blestemat este oricine este atârnat pe lemn.” (Galateni 3:13).
Aşa cum atunci şarpele de aramă a fost ridicat pe prăjină ca toţi cei ce erau muşcaţi de şerpi să-l poată vedea; tot aşa Domnul Isus a fost ridicat pe cruce ca toţi cei ce vor privi la “jertfa“ lui cu ochii credinţei să poată fi vindecati(salvaţi). (3:14)
ANTIDOTUL nu a fost o injecţie, ceva care să poată fi ”administrată” de om, prin efort personal, ci a fost şi încă mai este privirea credinţei. Ceva aşa de uşor, aşa de simplu ca orice muribund sa-l poată face: doar să întoarcă capul înspre stâlp. Doar sâ “întoarcă” capul prin credinţă spre Cel ce a stat pe Cruce spre Isus.
Salvarea, mântuirea e aşa de simplă încât nici nu le vine la oameni să creadă. Pentru un aşa mare păcătos ca mine, cu o groază de păcate, mântuirea să fie aşa de simplă, doar să cred? E prea simplu, exagerat de simplu. Dacă ar fi ceva mai complicat, m-ar costa ceva, ar fi ceva ceremonial în acesta, poate că oamenii ar accepta mai uşor “ anume că Cristos a murit pentru păcatele noastre, conform Scripturilor, că a fost îngropat, că a fost înviat a treia zi, în conformitate cu Scripturile, că i S-a arătat lui Chifa şi apoi celor doisprezece”,(1 Corinteni 15:3-4), ““Dacă, deci, Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi salvat,” (Romani 10:9);
Ceea ce este extraordinar în toată această istorie a salvării este că fiecare poate să privească; tânăr, bătrân, sărac şi bogat. Nu există nici o restricție națională. Oamenii se separă doar prin voia lor deliberată de a nu crede în Isus Domnul…
VI. ERA SIGUR = SIGURANŢA SALVĂRII.
Vindecarea a fost sigură. Nu au fost “ratări”. Nu au existat cazuri de nevindecare; excepție doar cei ce nu au crezut şi nu au vrut să “privească’. Vindecarea aceea nu le-a “adus o viaţă fără de moarte şi o tinereţe fără bătrâneţe”. Ei au murit după o vreme, probabil sau mai îmbolnăvit pe parcurs. Ceea ce a promis Dumnezeu că le va oferi în urma ascultării de El-vindecarea de muşcătura otrăvitoare a şerpilor, au primit. A fi salvat inseamna a fi recuperat din pericol şi distrugere.
Când o persoană, oricare ar fi, “priveşte’ la Isus, căutând salvarea din starea lui disperată, ea va fi salvată de la pedeapsa finală (Romani 6:23; Psalmul 9:17; 2 Tesaloniceni 1:8-9; Apocalipsa 20:11-15). Fiind salvați, suntem salvați nu numai de la pedeapsa ce am fi meritat-o (iadul), ci am fost “eliberaţi” şi de puterea păcatului de a ne mai stăpâni. ”Acum trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieste în mine”
Noi nu suntem salvați pentru că suntem “buni” prin noi înșine, ci pentru că Dumnezeu a fost “bun” cu noi. Noi suntem salvați pentru că am “privit” la Isus, la ceea ce a făcut El pe cruce pentru noi şi am crezut în EL (Ioan 6: 37-40; 1 Petru 1: 5; Ioan 10: 28).
VII. ERA SUFICIENT = SUFICIENŢA SALVĂRII
(Potrivit Cărților Regi, regele Ezechia instituie o reformă iconoclastă care a inclus distrugerea „șarpelui de aramă pe care îl făcuse Moise; căci până în acele zile copiii lui Israel îi ardeau tămâie și i se spunea Nehuștan”).
......................................................................................................
Pe lângă faptul de a “privi cu credinţă” spre şarpele de aramă, adică spre cerinţa lui Dumnezeu, nu a mai fost nici o intervenţie omenească. Nu a mai fost nevoie de nimic altceva. Nici o contribuţie omenească, ci doar intervenţia miraculoasă a lui Dumnezeu. În procesul “mântuirii”, omul are doar un rol, pasiv; acela de a asculta şi a crede. Cu siguranţă că noi ne-am grăbi să spunem că soluţia lui Dumnezeu a fost: ŞARPELE DE ARAMĂ. Dar Şarpele a fost doar “imaginea”- “substanţierea’ a ceea ce era de fapt “mobilul” vindecării: CREDINŢA.
Dumnezeu, la urma urmei, nu are o altă soluţie decât credinţa. Credinţa este soluţia singură şi sigură al lui Dumnezeu. Prin “ridicarea” şarpelui, Dumnezeu nu a intenţionat ca poporul să se vindece, crezând în şarpele de pe prajină, ci crezând în El Însuşi. Şarpele a fost un prototip profetic. Multe evenimente ce au avut loc în Vechiul Testament au fost “umbre” a ceea ce se va întâmpla în viitor.(Ev.10:1). Şarpele de aramă a fost unul dintre ele.
CONCLUZIA: toţi cei ce au privit spre şarpele de aramă aşa cum a cerut Dumnezeu, au trăit. NU AU FOST CONCESII: toţi cei ce nu au privit spre şarpele de aramă aşa cum a cerut Dumnezeu, au murit.
Am plecat din acest loc îmbibat de semnificații biblice adânci cu un sentiment de mulțumire și bucurie. Prototipul acestui șarpe de aramă a ajuns să fie o realitate vie. Cel ridicat pe cruce a fost a fost chiar Fiul lui Dumnezeu care a acceptat să fie ridicat pe crucea suferinței ca noi să putem fi îndumnezeiți, cum a spus unul dintre părinții bisericești.
Toţi aveau salvarea la îndemână. Puteau trăi, dar au “ales” să moară. Pare straniu, dar adevărat. Şi astăzi sunt mulţi în situaţia acelor de atunci. Viaţa e în “mâna” ta. Tu o direcţionezi cum vrei. Dar Dumnezeu face prin Moise o recomandare care e valabilă şi astăzi cum a fost atunci: alege viaţa ca să traieşti. În viaţa aceasta cotidiană noi mereu privim în diferite direcții şi la diferite scopuri; nu ai vrea ca de data aceasta să priveşti la Isus ca să fii salvat din pierzarea veșnică? Dumnezeu să te ajute să o faci!