"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

ZIDUL PLÂNGERII
    „Dacă poporul Meu, care este chemat pe Numele Meu, se va smeri, se va ruga, va căuta Fața Mea și se va întoarce de la căile lui rele, atunci le voi auzi din ceruri și le voi ierta păcatul și le voi vindeca țara.” 2 Cronici 7:14:
    „Acum ochii mei vor fi deschiși și urechile mele atente la rugăciunile aduse în acest loc. Am ales și am sfințit acest Templu pentru ca Numele Meu să fie acolo pentru totdeauna. Ochii și inima mea vor fi mereu acolo.” (1 Cronici 7:15-16)

    Continu să deapăn impresii din vizita făcută împreună cu un grup din biserica din care facem parte eu și soția (Logos Chicago) în Israel. Din itinerariul parcurs, astăzi voi scrie despre Zidul Plângerii.
    Am avut și eu oportunitatea să văd și să ating acest zid atât de faimos. Ca să înțelegem ce se întâmplă aici și de ce este așa de important pentru evrei voi face o scurtă incursiune în istoria biblică. Ierusalimul, cetatea sfântă, a fost construită pe muntele Moria al lui Avraam și pe muntele Sion a lui David. Cetatea se numea Salem  pe timpul Regelui-Preot Melchisedec și Iebus pe timpul când aparținea de iebusiți.
    Tradiția iudaică susține că acesta este locul unde Dumnezeu a strâns praful pentru a-l crea pe Adam și unde Avraam aproape și-a sacrificat fiul (Isaac) pentru a-și dovedi credința (loialitatea).
    Locul Muntelui Templului este sinonim cu Muntele Moria (‘locul unde vede Yhwh’) unde Avraam i-a oferit lui Isaac „singurul său fiu” pe care l-a iubit (Geneza 22:2).
    „Avraam a pus numele locului acela, Domnul Îl va oferi – Iehova Jireh – după cum se spune până în ziua de azi: „În muntele DOMNULUI va fi asigurat” (Geneza 22:14).
    Mai târziu, acesta a fost locul ariei lui Ornan (Arauna) pe care David la cumpărat pentru templul lui Solomon (1Cr 21:18, 19, 20, 21, 22, 23, 2, 25, 26, 2Sa 24:24, 25, 2Ch. 3:1]
    Ierusalimul, cetatea sfântă a fost făcută capitala națiunii lui Dumnezeu în timpul domniei regelui David și a slujit ca atare până când a fost distrusă de babilonieni. Regele David a cumpărat locul unde să fie construit templu, iar regele Solomon, conform Bibliei, a construit Primul Templu al evreilor pe acest vârf de munte în jurul anului 1000 î.Hr., doar pentru a fi dărâmat 400 de ani mai târziu de trupele comandate de regele babilonian Nebucadnețar, care a trimis mulți evrei în exil.
    În secolul I î.Hr., Irod a extins și a renovat un al doilea templu construit de evrei care s-au întors după exilarea lor. Înainte de acest proiect, Muntele Templului fusese limitat la zona mai mică a Muntelui Moria, cel mai înalt punct fiind Piatra de temelie, care este locația tradițională a creării lui Adam, a legării lui Isaac și a Sfintei Sfintelor.
    Regele Irod a remodelat acest Templu într-un edificiu de mare splendoare (vezi poza din stânga sus). Acest templu, ultimul sanctuar aprobat de Dumnezeu al dispensației iudaice, începând cu anul 19 î.Hr. Fusese zidit de Zorobabel în zilele lui Ezra și a fost pângărit și curățat din nou în zilele Macabeilor, iar acum a fost ridicat la noi culmi de măreție. Complexul Templului era încă sub construcție când Isus i-a binecuvântat curțile cu prezența sa și nu a fost finalizat în toate privințele decât în anul 64 d.Hr., cu doar șase ani înainte de ultima sa distrugere.
    Un citat din înțelepți despre Templul lui Irod afirmă: „Cine nu a văzut Templul lui Irod, nu a văzut niciodată o clădire frumoasă” (Talmudul Babilonian, Baba Batra 4a).
    Mântuitorul nostru, Isus a plâns pentru această cetate. Isus a strigat către Ierusalim de cel puțin trei ori. Luca 13 ne vorbește despre o zi în care El a plâns peste oraș înainte de a ajunge acolo. În timp ce „a trecut prin cetăți şi sate, învățând şi mergând spre Ierusalim”, El a strigat: „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proorocii şi ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine; De câte ori aș fi adunat pe copiii tăi laolaltă, precum găina își adună puii sub aripi, și n-ai vrut! Iată, casa voastră v-a fost lăsată pustie; și adevărat vă spun că nu Mă veți vedea, până va veni vremea când veți zice: Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului” (Luca 13:34). 35).
    Dar, evreii au ignorat avertismentul Domnului Isus că ei „te vor dărâma la pământ, tu și copiii tăi din tine. Și nu vor lăsa piatră peste piatră în tine, pentru că nu știai timpul vizitei tale” (Luca 19:44), și într-adevăr au făcut-o și în mai puțin de 40 de ani după ce Isus a prorocit asta. Când Isus Însuși a fost respins de Israel, arătând încă o dată respingerea lui Israel de Dumnezeu în vremurile biblice, Hristos i-a avertizat pe evrei: „Iată, casa voastră v-a fost lăsată pustie” (Matei 23:38), iar în anul 70 d.Hr., așa a fost. Și fără Hristos, evreii erau mai răi decât pustii. Erau fără speranță.
    Istorie
    Zidul Plângerii sau Zidul de Vest, lângă care oamenii se roagă astăzi, este unul dintre cele patru ziduri de sprijin construite de regele Irod ca parte a extinderii și renovării complexului Muntelui Templului și a Templului care stătea în centrul acestuia.
    După distrugerea Primului Templu, zona pe care a fost construit, Muntele Templului, a ajuns să fie cunoscut sub numele de Har Habayit. Când romanii au distrus al Doilea Templu, au lăsat un zid exterior în picioare. Probabil că ar fi distrus și acest zid (de Vest), dar trebuie să li se fi părut prea nesemnificativ, deoarece nu făcea parte din Templu în sine, ci doar un zid de sprijin care înconjura Muntele Templului.
    Acest zid (de Vest) nu a avut nicio semnificație specială, potrivit F.M. Loewenberg, până în secolul al XVI-lea, când sultanul Suleyman I (Magnificiul) a pus capăt stăpâniri mameluce de aproape 300 de ani de și a înființat Imperiul Otoman. Suleyman a restaurat zidurile orașului Ierusalim în 1536 și i-a încurajat pe evreii care fuseseră expulzați din Spania și Portugalia să se stabilească în oraș.
    În 1546, un cutremur a devastat regiunea și a deteriorat Muntele Templului și zona înconjurătoare. Suleyman a ordonat ca dărâmăturile caselor adiacente zidului de vest să fie curățate pentru un loc de rugăciune pentru evrei. Suleyman a emis un firman (decret) conform căruia evreii aveau dreptul să se roage acolo pentru toate timpurile. Acest decret a rămas în vigoare și a fost onorat de succesorii săi timp de mai bine de 400 de ani. Zona, despre care Loewenberg remarcă că era necunoscută anterior evreilor, a devenit al doilea cel mai sfânt loc pentru evrei și un loc de pelerinaj.
    De-a lungul secolelor, evreii din întreaga lume au făcut un pelerinaj în Palestina și s-au îndreptat imediat spre Kotel ha-Ma’aravi (Zidul de Vest) pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu. Rugăciunile făcute la Kotel au fost atât de sincere, încât neamurile au început să numească locul „Zidul Plângerii”.  În cea mai mare parte a acelei perioade, zona din fața zidului a fost o alee îngustă de doar 4 metri lățime și 28 de metri lungime (mai puțin de șase la sută din lungimea totală a zidului, de 488 de metri), închisă de un cartier musulman cunoscut sub numele de Cartierul Mughrabi.
Potrivit lui Loewenberg, evreii nu vizitau în mod regulat Zidul. Au venit cu ocazii speciale, cum ar fi Tisha B’Av, sau să se roage pentru ajutor cu probleme personale. Mai târziu, aleea avea să devină plină în timpul festivalurilor și Shabatului. Rugăciunea regulată la Zid nu a început decât la sfârșitul secolului al XIX-lea sau începutul secolului al XX-lea. Până în 1941, popularitatea vizitelor și rugăciunii la Zid i-a determinat pe rabinii șefi numiți de britanici să emită reglementări pentru comportamentul adecvat la Zid, care includea separarea bărbaților și femeilor (britanicii nu au permis ridicarea unei mechitzah).
​ Zidul de Vest datează din secolul al II-lea î.Hr. Construcția a început în jurul anului 19 î.Hr (mai mult de 2000 de ani). Măsoară aproximativ 488 de metri lungime și aproximativ 40 de metri înălțime, deși cândva a crescut la 60 de metri înălțime. Această secțiune supraterană a Zidului de Vest are 19 metri înălțime.
Interesant este că secțiunea exterioară expusă a Zidului de Vest, care este familiară evreilor de astăzi, este doar o mică parte din întregul Zid de Vest – are 187 de picioare lungime, în timp ce întreaga lungime este de fapt de 1.600 de picioare! Restul Zidului de Vest continuă sub pământ sub străzile și casele orașului vechi al Ierusalimului. Secțiunea principală a zidului, unde oamenii merg să se roage, are o lungime de aproximativ 187 de picioare (57 m). Majoritatea pietrelor cântăresc (1.814,4 kg) sau mai mult, iar o piatră enormă, numită Piatra de Vest, cântărește mai mult de 500.000 kg. Un tunel subteran trece de-a lungul zidului. Zidul de Vest începe în Orașul de Jos și se îndreaptă către NNV spre Cetatea Antonia.
Pietrele sunt din calcar, și sunt 45 de rânduri de piatră. Dintre acestea, 28 sunt supraterane (deasupra pământului) și 17 subterane. Primele șapte rânduri supraterane datează din perioada irodiană. Cea mai mare piatră din Zidul de Vest are o lungime de 13,41 metri (44 picioare) și o greutate de 570 de tone.
Ce emoție a fost pentru mine să pot vedea fizic Zidul de Vest și să-l ating și să mă rog (Nu m-am rugat la zid ci la Dumnezeu). Eram doar la câțiva metri de locul unde a fost Sfânta Sfintelor. Locul prezenței lui Dumnezeu în mijlocul poporului său. Rugăciunea la Zid a fost pentru mine unul dintre multele momente importante din vizita în Israel.
    Domul Musulman al Stâncii (figura din stânga), care se află pe Muntele Templului deasupra platformei fostului templu, acoperă Piatra de temelie (unde se crede că a fost sacrificat Isac), locația tradițională a Sfintei Sfintelor.
    Evreii consideră Zidul de Vest un loc sfânt (mai mult decât ceilalți trei ziduri de susținere rămase) din cauza apropierii lui de locul unde era situată Sfânta Sfintelor în templu. Distanța de la Domnul Stâncii la Zidul de Vest este de aproximativ 200 metri.
    Numit Ha-Kotel Ha-Ma’aravi în ebraică, Zidul de Vest este locul rugăciunii continue. Zidul de Vest este una dintre puținele părți rămase ale zidului actual care înconjura Templul unde prezența lui Dumnezeu a locuit în Sfânta Sfintelor. Această rămășiță de zid nu a făcut parte din Cel de al Doilea Templu, ci din zidurile înconjurătoare complexului Templului. Templu a fost distrus complet așa cu Domnul Isus a profețit.
 O mare parte din Ierusalim a fost distrusă în anul 70 d.Hr. când forțele romane, conduse de Titus, au zdrobit răscoala evreiască și, așa cum a spus Isus, „La ieşirea* din Templu, pe când mergea Isus, ucenicii Lui s-au apropiat de El ca să-I arate clădirile Templului. 2Dar Isus le-a zis: „Vedeţi voi toate aceste lucruri? Adevărat vă spun că nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată ” (Matei 24:2), și într-adevăr, Templul a căzut. A mai rămas doar zidul de sprijin al Templului.
     Restul Templului a fost lăsat în moloz (vedeți poza din stânga), așa că evreii care au supraviețuit distrugerii Ierusalimului au fost lăsați plângând.
 Între 70 și 135 d.Hr., soldații romani au dezbrăcat Muntele Templului – fiecare piatră a fost aruncată… Și rămășița lui Israel a fost împrăștiată în cele patru colțuri ale pământului. Distrugerea Templului prezisă de Isus a fost completă.
Vizitele lui Isus la acel Templu sunt renumite ca copil, la Paște, rămânând în urmă ca un copil de 12 ani vorbind cu profesorii și multe întâlniri ca adult.
Timp de generații, Israelul, Ierusalimul, Muntele Templului și aceste ruine au fost un loc de conflict, precum și un loc pentru rugăciuni de milă. Se spune că Psalmul 79 este citit frecvent la Zid de evreii care pledează pentru distrugerea dușmanilor lor și pentru venirea lui Mesia. Pe Muntele Templului, chiar deasupra acestui zid, se află al treilea loc cel mai sfânt al religiei musulmane, Domul de pe Stâncă, unde musulmanii cred că Mahomed s-a înălțat la cer. Ambele zone sunt puternic păzite pentru a menține pacea civilă.
    Mulți dintre evreii ortodocși continuă acea tradiție veche de a se tângui la zid. Ei se plâng din cauza distrugerii Templului, dar ei așteaptă ca Mesia să se întoarcă și să dea inaugurarea Epocii Mesianice, dintre care o mare parte este descrisă de profetul Isaia.
    Timp de nouăsprezece ani, din 1948 până în 1967, Kotel a fost sub stăpânire iordaniană. Deși iordanienii semnaseră un acord de armistițiu în 1949 care le garanta evreilor dreptul de a vizita Zidul, nici un evreu israelian nu i s-a permis vreodată să facă acest lucru.
    În a doua zi a Războiului de Șase Zile din 1967, parașutiștii israelieni au intrat în Orașul Vechi și au preluat controlul asupra Muntelui Templului și a Zidului de Vest. Câteva zile mai târziu, casele din Cartierul Mugrabi au fost buldozate pentru a crea piața mare care există astăzi în fața Zidului de Vest, care permite mii de credincioși să viziteze situl în același timp. Ministrul israelian al Apărării, Moshe Dayan, a fost, între timp, de acord că autoritățile musulmane (Waqf) vor păstra controlul asupra locurilor sfinte musulmane de pe Muntele Templului. Evreii urmau să aibă acces liber pentru a vizita, dar li s-a interzis să se roage acolo pentru a evita conflictul cu musulmanii.
    Astăzi, la intrarea în incinta zidului bărbații și femeile sunt ecranați, scanați și separați. La fel ca în primele zile, bărbații și femeile nu au voie în aceeași zonă a Templului. Un zid despărțitor de lemn separă chiar și familiile care sărbătoresc Bar Mitzvah pentru fiu lor.
    Cu capetele acoperite, femeile evreice plâng în timp ce stau cu fața sau ating peretele. Mulți citesc din cărțile de rugăciuni sau stau ore în șir la umbra umbrelelor. Unii se îndepărtează cu spatele de zid, mai degrabă decât să se întoarcă cu spatele lui „Dumnezeu”.
    Nu există nimic mistic sau spiritual în Zidul însuși. Zidul de Vest este pur și simplu o porțiune din zidul vestic de sprijin construit de Irod în secolul I. El a făcut-o pentru a aplatiza vârful muntelui Moria, pentru ca un templu mare să fie construit deasupra lui.
    De-a lungul secolelor, granițele exacte ale Templului distrus și curțile sale de pe vârful Muntelui au fost în dispută. Atâția evrei religioși nu urcă pe Muntele Templului de teamă să nu încalce instrucțiunile lui Dumnezeu fără să-și dea seama.
    În schimb, a fost găsită o locație în care se puteau ruga cât mai aproape de sfânta sfintelor, în timp ce se aflau în siguranță în afara oricăror granițe posibile și în afara muntelui. În această locație, Dumnezeu a făcut o promisiune uimitoare, dar puțin cunoscută. Nu doar poporului evreu, ci celor din neamuri care ar veni să-L caute la Ierusalim!
    Există câteva versete care fac această locație diferită de oricare alta din lume. Dumnezeu nu a uitat nici neamurile la dedicarea Templului. Poate mai semnificativă este o porțiune adesea trecută cu vederea din rugăciunea lui Solomon din 2 Cronici 6:32-33: „În ceea ce privește străinul care nu aparține poporului tău Israel, ci a venit dintr-o țară îndepărtată din cauza numelui tău mare, a mâinii tale puternice și a brațului tău întins, când vor veni și se vor ruga către acest templu, atunci ascultă din ceruri, locuința ta loc. Fă orice îți cere străinul, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască numele tău și să se teamă de tine, precum și poporul tău, Israel, și să știe că această casă pe care am zidit-o poartă numele tău.”
    Observați că aceasta nu este o cerere pentru Israel, ci pentru națiunile care vin să-L caute pe Domnul în Ierusalim.
    Pentru a parafraza, există o promisiune biblică făcută aici, nu către Israel. Dar ne-evreilor care fac jertfa și își părăsesc națiunea pentru a veni să-L caute pe Domnul în Ierusalim. Când vei face, El va auzi din ceruri și va face tot ce vei cere. Ca să te întorci la națiunile din care ai venit și să împărtășești cum l-ai întâlnit pe Domnul. Aceeași locație rămâne semnificativă astăzi - este complexul Muntele Templului și Zidul de Vest.

    Concluzie
    Nu există nici o tradiție evreiască veche care să desemneze Zidul de Vest ca loc sacru. În schimb, a fost desemnat ca loc de rugăciune în urmă cu mai puțin de cinci sute de ani de către un conducător musulman. Au durat mai mult de trei secole pentru ca zidul să atragă masele evreiești și, abia în ultimii 150 de ani, a devenit cel mai sacru loc al iudaismului. Totuși, chiar dacă acest loc nu a fost în mod intrinsec sfânt (darămite la fel de sfânt ca Muntele Templului), sau chiar dacă nu ar fi fost desemnat așa de Suleyman cel Mare, a devenit sfințit de-a lungul timpului, deoarece evreii l-au folosit din ce în ce mai mult pentru rugăciune.
    Dumnezeu nu a terminat cu Israel. El încă mai are un scop pentru ei, dar la fel ca și cu noi, nu este vorba despre religie, este despre o relație; o relație cu Dumnezeu făcută posibilă de Isus Hristos. Ziua lui Israel vine din nou, așa cum scrie profetul Amos; „Iată, vin zile”, zice Domnul, „în care plugarul îl va atinge pe secerător și pe cel care călcă strugurii pe cel care seamănă sămânța; munții vor picura vin dulce și toate dealurile vor curge cu el. Voi reface averea poporului Meu Israel, și ei vor reconstrui cetățile ruinate și le vor locui” (Amos 9:13-14).
    Desigur, cea mai mare binecuvântare dintre toate este să vă puneți încrederea în Hristos. Fiecare binecuvântare materială sau fizică păliează în comparație cu a primi viața veșnică prin credință și apoi a fi în gloria maiestuoasă a prezenței lui Hristos, iar această bucurie va fi pur și simplu de nedescris.
    În cei peste o mie de ani Ierusalimul a fost sub stăpânire musulmană, arabii au folosit adesea Zidul ca o groapă de gunoi, pentru a-i umili pe evreii care îl vizitau.