Când a ajuns Isus de partea cealaltă, în ţinutul gadarenilor, L-au întâmpinat doi îndrăciţi, care ieşeau din morminte. Erau aşa de cumpliţi, că nimeni nu putea trece pe drumul acela. Şi iată că au început să strige: „Ce legătură este între noi şi Tine, Isuse, Fiul lui Dumnezeu? Ai venit aici să ne chinuieşti înainte de vreme?”
Departe de ei era o turmă mare de porci, care păşteau. Dracii rugau pe Isus şi ziceau: „Dacă ne scoţi afară din ei, dă-ne voie să ne ducem în turma aceea de porci”. „Duceţi-vă”, le-a zis El. Ei au ieşit şi au intrat în porci. Şi, deodată, toată turma s-a repezit de pe râpă în mare şi a pierit în ape. Porcarii au fugit şi s-au dus în cetate de au povestit tot ce se petrecuse şi cele întâmplate cu îndrăciţii. Şi iată că toată cetatea a ieşit în întâmpinarea lui Isus şi, cum L-au văzut, L-au rugat să plece din ţinutul lor. (Matei 8:30–33)
Continuu să deapăn impresii din vizita făcută împreună cu un grup din biserica din care facem parte eu și soția (Logos Chicago) în Iordania. Din itinerariul parcurs, astăzi voi scrie despre Decapolis („Zece orașe”).
Decapolis („Zece orașe”) a fost o regiune la est și la sud-est de Marea Galileii, la nord de Perea și aparținând jumătate din tribul lui Manase. A fost numit așa pentru cele zece orașe care se aflau în granițele sale. Numele acelor orașe nu sunt sigure. Pliniu le enumeră ca Scythopolis, Philadelphia, Raphanae, Gadara, Hippos, Dios, Pella, Gerasa, Canatha și Damasc. Josephus îl înlocuiește pe Canatha cu Otopos pe lista sa. Din cele zece orașe, doar unul, capitala Scythopolis, se afla la vest de râul Iordan. Isus a vizitat regiunea Decapolis în timpul slujirii Sale. Matei o numește „regiunea Gadarenilor”, pentru că Isus era lângă Gadara, în Matei 8:28.
Cele zece orașe care au format Decapolis și-au intrat probabil în liga între ele în perioada în care generalul roman Pompei a învins Siria în anul 65 î.Hr. Locuitorii din Decapolis au răspuns direct guvernatorului roman din Siria. Alianța orașelor s-a bucurat de independență în măsura în care a putut să-și bată propriile monede.
Zece cetăți = deka, zece și polis, un oraș, un district la estul și sud-estul Mării Galileii, care conținea „zece orașe”, care erau locuite în principal de greci. Include o parte din Basan și Galaad și este menționat de trei ori în Noul Testament (Matei 4:25; Marcu 5:20; 7:31). Aceste orașe erau Scythopolis, adică „orașul sciților”, (vechiul Betsean, singurul dintre cele zece orașe de la vestul Iordanului), Hippus, Gadara, Pella (în care creștinii au fugit chiar înainte de distrugerea Ierusalimului) , Philadelphia (vechiul Rabbath-ammon), Gherasa, Dion, Canatha, Raphana și Damasc. Când romanii au cucerit Siria (anul 65 î.Hr.) au reconstruit și au înzestrat cu anumite privilegii aceste „zece orașe”, iar provincia au numit-o „Decapolis”.
Orașele Decapolis au fost locul unora dintre minunile Domnului Isus. Marcu 7:31–37 consemnează cum Isus a vindecat acolo un surd și mut. Mulți oameni din regiunea Decapolis L-au urmat (Matei 4:25).
În timpul Domnului Hristos, cele zece orașe din Decapolis și regiunea înconjurătoare erau locuite în mare parte de neamuri, nu de evrei, iar zona avea o puternică influență greacă. Acest fapt explică probabil prezența unei turme mari de porci lângă Gadara când Isus a vizitat acea regiune pentru a-i vindeca pe bărbații stăpâniți de demoni (Matei 8:30–33; Marcu 5:1–17). Porcii erau un animal necurat și chiar și atingerea lor era interzisă de legea evreiască. Neamurile care dețineau porcii, evident, nu vedeau legea evreiască ca fiind obligatorie pentru ei. O asemenea nerespectare a legii poate ajuta și la explicarea de ce Isus a permis demonilor să intre în porci, astfel încât toată turma să moară. În timp ce El a scăpat pe oameni de demoni, El a ajutat să scape această regiune specială a Israelului de animalele necurate.
Numele dat regiunii ocupate de o liga de „zece cetăți” (Matei 4:25; Marcu 5:20; 7:31), pe care Eusebiu o definește (în Onomastica) ca „întinsă în Perea, în jurul lui Hippos, Pella și Gadara.” Asemenea combinații de orașe grecești au apărut pe măsură ce Roma și-a asumat stăpânirea în Est, pentru a-și promova interesele comune în comerț și pentru protecția reciprocă împotriva popoarelor din jurul lor. În anul 69 d.Hr., când Ierusalimul a fost atacat de Roma, orașul Pella, în sudul Decapolei, s-a dovedit a fi un loc de refugiu pentru creștinii care au fugit de asediul viitor.
Din cele 10 orașe ce au format cândva alianța Decapolis, noi grupul de la Biserica Logos Chicago am vizitat 3 dintre ele: Scythopolis (vechiul Betsean, singurul dintre cele zece orașe de la vestul Iordanului), Philadelphia (vechiul Rabbath-ammon) și Gherasa.
Am incorporat în text câteva poze din aceste locuri istorice de o importanță majoră.
Scythopolis - Betsean. (Grupul din poza de mai jos este grupul Logos).
Biblia identifică Beit She’an ca locul unde trupurile regelui Saul și ale trei dintre fiii săi au fost spânzurate de filisteni după bătălia de la Ghilboa. Conform narațiunii biblice, bătălia s-a purtat la Muntele Ghilboa, în jurul anului 1010 î.Hr. Filistenii au învins și Saul a murit în luptă împreună cu trei dintre fiii săi, Ionatan, Abinadab și Malchișua (1 Samuel și 1 Cronici, 1 Samuel 31; 1 Cronici 10). 1 Samuel 31:10 afirmă că „filistenii biruitori au atârnat trupul regelui Saul pe zidurile Beit Shean”. Mai târziu, oamenii din Iabeș-Galaad au luat rămășițele, le-au dus în cetatea lor și le-au ars.
Philadelphia (vechiul Rabbath-ammon)
Amfiteatrul Roman
Rabbath-ammon a fost capitala amoniților, actualul Amman, capitala Regatului Hașemit al *Iordaniei. Fortificațiile sale puternice au împiedicat capturarea ei de către israeliți (Iosua 13:25). Patul uriașului *Og, regele Basanului, din Rabat-Amon este menționat în Biblie (Deuteronom 3:11). Pe vremea lui David, Ioab a capturat „cetatea regală” și „cetatea apelor” (probabil acropola și instalațiile de apă din valea de dedesubt), dar a amânat cucerirea întregului oraș până la sosirea lui David (II Samuel 11). –12; vezi 1 Cronici 20:1). Șobi, fiul lui Nahaș (un rege amonit) din Rabat-Amon, l-a ajutat pe David când a fugit dinaintea lui Absalom (II Samuel 17:27–29). La scurt timp după moartea lui David, însă, orașul a devenit din nou capitala unui regat independent și este denunțat ca atare de profeții Amos (1:14), Ieremia (49:2–3) și Ezechiel (21:25; 25:5).
Gherasa
Arcul de Triumf al Impăratului Hadrian
În descrierea granițelor Pereii, Josephus menționează Gherasa ca fiind unul dintre orașele de la granița de est dintre Perea și Arabia, celelalte orașe de graniță fiind Philadelphia și Sebonitus (Războaele Iudaice III. iii. 3). Gherasa este menționată în continuare de Josephus în legătură cu rebeliunea evreiască împotriva romanilor în anul 70 d.Hr.
Se pare că Gherasa a fost reconstruită de romani înainte de începerea revoltei, prob. aproximativ 65 d.Hr. Înainte de război era o aşezare între neamuri. Ca răzbunare pentru masacrul evreilor de la Cezareea, evreii au trimis mai multe grupuri de raid în orașele neamurilor din Decapolis. Aceste forțe au jefuit Gherasa, Philadelphia, Pella și altele (Războaiele Iudaice II. xviii. 1) și se pare că au ocupat aceste orașe cu patrioți evrei.
Următoarea aluzie la Gherasa se referă la capturarea acesteia în timpul campaniei lui Vespasian. L-a trimis pe Lucius Annius cu o forță de cavalerie și o armată de soldați infanteriști, care au luat orașul la primul atac, măcelând o mie de tineri, luându-le familiile prizoniere, jefuind și ardând orașul și orașele din jur ( Războaiele Iudaice IV. .ix. 1).
În secolul al II-lea. Gherasa a fost reconstruită în splendoare și a rămas prosperă timp de câteva secole. A fost un oraș lider al Siriei în comerț, cultură și religie. Religiile păgâne au continuat în rândul populației neamuri, așa cum o demonstrează ruinele templului lui Artemis. Dar creștinismul a devenit devreme important în oraș; în aceste secole au fost construite mai multe biserici, astfel încât până în secolul al V-lea, Gherasa să poată trimite un episcop la Sinodul de la Calcedon.
Din nou, pot să spun cu toată sinceritatea că am fost binecuvântați de Dumnezeu să putem vedea aceste locuri atât de pline de istorie biblică.