„Ai milă de mine, Dumnezeule, în bunătatea Ta! După îndurarea Ta cea mare, șterge fărădelegile mele! Spală-mă cu desăvârșire de nelegiuirea mea și curăţeşte-mă de păcatul meu! Căci îmi cunosc bine fărădelegile și păcatul meu stă necurmat înaintea mea. ” (Psalmul 51:1-3).
Problema cea mai grea cu care toţi ne confruntăm aproape zilnic este problema păcatului. Acest Psalm a fost scris de regele David. David a comis adulter cu soția unui soldat (probabil un mercenar hitit) pe care l-a omorât până la urma, ca să-şi acopere păcatul. David, a trebuit să plătească “greu” pentru acest păcat. David ajunge să scrie un alt Psalm, Psalmul 32 după ce s-a pocăit, şi-a cerut iertare de la Dumnezeu şi a fost iertat. În urma acestei iertări, David şi-a recăpătat bucuria mântuirii sale.
În Psalmul 51, David își plânge păcatul, dar în același timp nu se opreşte doar la atât, ci el rostește o juruință că va învață pe cei păcătoși calea spre iertarea divină: "Atunci voi învăța căile Tale pe cei ce le calcă, şi păcătoșii se vor întoarce la Tine." (Psalmul 51:13). Sau altfel spus, el împărtășește şi altora ce a învățat din această lecție dură, manifestând astfel nespusa bucurie primită în urma iertării. David prin acești Psalmi spune că nimeni nu poate scăpa de judecata lui Dumnezeu, încercând să-și ascundă propriul păcat.
I. PĂCATUL ȘI ORORILE LUI
„Oricine face păcatul face și fărădelegea; și păcatul este fărădelegea.” (1 Ioan 3:4).
Biblia definește păcatul ca încălcarea legii lui Dumnezeu, o respingere a autorității Lui.
Păcatul, în lumina Bibliei, este ruptura fundamentală dintre om și Dumnezeu — o abatere de la voia Lui, o deformare a inimii și o alegere conștientă a întunericului în locul luminii.
Termenul grecesc hamartia înseamnă „a rata ținta”, adică a nu atinge standardul moral al lui Dumnezeu.
A. O PRIVIRE GENERALĂ ASUPRA PĂCATULUI: Păcatul aduce,
· Separarea de Dumnezeu, rupe comuniunea cu El, fură confidența noastră în Dumnezeu (1Ioan 2:28), aduce afront lui Dumnezeu.
· Întunecarea minții și inimii — omul nu mai vede lumina adevărului.
· Moartea spirituală — „plata păcatului este moartea” (Romani 6:23).
· Rănirea aproapelui sau a celui fata de care ai păcătuit — păcatul lovește solidaritatea umană.
· “satisface” pentru o clipă doar (ci a vrut mai bine să sufere împreună cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului. Evrei 11:25)./ ne fură bucuria (Proverbe 17:22; 18:14).
· robește (Le făgăduiesc slobozenia , în timp ce ei înșiși sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit. (2 Petru 2:19): te determină să păcătuiești tot mai mult (Cel rău este prins în înseși nelegiuirile lui și este apucat de legăturile păcatului lui. Proverbe 5:22;
· degradarea şi umilirea (Psalmul 103:2-3).
· rânește familia şi prietenii celui ce a păcătuit.
· aduce rușine …multă, foarte multă.
Apoi,
· Păcatul tău a “costat” sângele Fiului lui Dumnezeu (1Petru1:17-19; Romani 5:6-10; Romani 5: 9; Efeseni 1:7,8 ; 2:13; Evrei10:28-29)
· Păcatul transferă păcătosul în partea celui rău. Iacov 4:4 “Prietenia cu lumea este vrăjmășie cu Dumnezeu”
· Dumnezeu va pedepsi păcătoșii (atât în lumea aceasta cât şi în lumea viitoare).
· are ca plată moartea (Galateni 6:7-8).
B. CONSECINŢELE PĂCATULUI NEMĂRTURISIT
1. FAŢĂ DE DUMNEZEU:
· Îl facem mincinos pe Dumnezeu “Dacă spunem că n-am păcătuit, atunci Îl facem mincinos, iar Cuvântul Lui nu este în noi.” (1 Ioan 1: 10).
· Îl provocăm pe Dumnezeu la mânie“ şi cu toate acestea, tu zici: "Da, sunt nevinovat! Să se întoarcă acum mânia Lui de la mine!" Iată, Mă voi certă cu tine, pentru că zici: "N-am păcătuit!" (Ieremia 2: 35) .
· Ne “inspiră” să fim vicleni față de Dumnezeu “dacă mi-am ascuns fărădelegile ca oamenii şi mi-am închis nelegiuirile în sân, (Iov 31:33) (Texte de referință: Geneza 3:10; Ioan 3:19-21).
· abatere de la voia lui Dumnezeu (fărădelege).
2. FAŢĂ DE TINE ÎNSUŢI (ca OM)
a) În sfera fizica (v. 3) David spune că păcatul i-a provocat “tulburări funcționale” în trupul său. El a devenit psihologic ca un om bătrân, "strigând " de dimineața până seara. Această expresie se referă la strigătul de disperare. Atâta timp cât el nu şi-a mărturisit păcatul, în el era o mare “apăsare”. Medicii spun că bolile Psychosomatice, apar atunci când “disfuncții” emoționale, se concretizează în disfuncții fizice (ale trupului). (Texte de referință: Proverbe 28: 13; 2 Samuel12: 7-9; Isaia 55: 6-8) .
b) În sfera spirituală (v. 4a) David spunea că mâna lui Dumnezeu îl apăsa greu: “Căci zi şi noapte mâna Ta apăsa asupra mea; mi se usca vlaga cum se usucă pământul de seceta verii.” (Texte de referință: Proverbe 3:11-12; Apocalipsa 3:19; Evrei 12:5-11; Psalmul 34:8;66:18; Proverbe 30:20). Întunecare spirituală (îndepărtare de lumină).
c) În sfera emoțională (v. 4b) - David ne spune” Câtă vreme am tăcut…I-se uscau oasele …” tăcerea” este o expresie metaforică care exprimă lipsa mărturisirii. Concluzia simplă de aici: “Trupul” va plăti “urmările” vinovăției. Va fi neliniște sufletească, depresie, etc… (Psalm 51:12). David atunci un nu avea bucurie! El a suferit emoțional din cauza păcatului său nemărturisit, dar în schimb a realizat nevoia de ajutor de la Dumnezeu. Un mod de existență contrar firii (coruperea naturii umane).
Ca o concluzie la cele spuse mai sus, enumăr doar câteva dintre consecințele păcatului nemărturisit (sau mărturisit incomplet): vinovăția, separare, judecată, depresie, pierderea păcii, pierderea bucuriei şi intimității cu Dumnezeu, a confidenței în rugăciune.
Pedeapsa venită peste David (Regele lui Israel) a fost aspră, foarte dură. Dumnezeu l-a pedepsit atât cu suferință fizică, cât şi cu una spirituală şi emoțională...
Vinovăția nu ne lasă să creștem, să devenim ceea ce Dumnezeu ne vrea. Nu poți să ai bucurie în viață până nu “lași” ca vina ta să fie “luată” de la tine. Viza-vi de David, adevărul e că nu există nici un om care să nu fie “ispitit” la păcat. Toţi facem “greșeli”, dacă nu vrem să le spunem păcate (oricum le-am numi ele tot păcate sunt în fața lui Dumnezeu).
Dacă conștiința lucrează la noi, atunci toţi ar trebui să avem regrete, păreri de rău pentru ele.
Ar trebuie să avem remușcări. Întrebări de felul: De ce am făcut-o? Am fi putut evita acel “odios” lucru! Şi tot gândindu-ne acolo “ducem” vina cu noi. Există unele “păcate” ce le-am făcut şi de care nici măcar nu mai simțim vinovăție. Această situație se întâmplă atunci când “ne-am obișnuit cu păcatul!”!
Şi atunci nici nu ne mai pare rău. Pentru că nu le mai “considerăm” așa de “grave”(în comparație cu ce?) Şi atunci negăm total vina. Eu? Altcineva a fost de vină. Nu eu…împrejurările au fost ‘favorabile” la păcat. Ne “scuzăm” păcatul, doar e mult mai ușor decât să-l mărturisim. Îl putem “explica” pe cale logică, umană, până la urmă toţi “au păcătuit” spune Biblia. Deci, nu numai eu…De ce să păcatul un așa “big deal” atunci?
Putem “scuza” păcatul cât vrem, dar să nu uităm niciodată că nu putem “evita’ urmările lui. Urmările “păcatului” ne va “apăsa” ca o greutate…Trebuie să învățăm de la David cum să “scăpăm” de vina păcatului şi “evitarea” lui pe mai departe. Să învățăm cum să trăim cu o conștiință curată.
Cineva spunea: "Sunt “consumat” de vina mea, şi nu știu ce să fac cu ea.” Ce să faci cu ea? Cum poți scăpa de ea? Omenește nu se poate face nimic. Dar Dumnezeu este Singurul care are “soluție” pentru ea.
C. VINOVATIA PACATULUI
Ce face vinovăția in viața noastră?
1. Vina distruge confidența. Te face să nu te mai simți în siguranță atâta timp cât tu ești în permanență îngrijorat de urmările “păcatului” tău. Nu mai putem fi confidenți în noi înșine şi nici în alții.
Vina ne ține “robiți” în frica că în orice moment cineva va putea să afle despre păcatul nostru, că vom fi descoperiți.
2. Vina distruge legăturile cu alții. Vina mea, mă determină să am o atitudine necorespunzătoare față de alții. Încep să-i “suspectez” pe ei, de același “păcat” pe care l-am făcut eu. Îi bănui, de aceeași vina ca a mea. Vina mă face să nu mai am răbdare cu alții. Mă determină să nu mai răspund în mod corespunzător altora. Nu mai pot avea “răbdare” nici cu cei din familie. Pentru că vina “apasă” şi distruge totul. Vina mă face să “over-react, să mă enervez, să-mi pierd “cumpătul” foarte repede.
3. Vina ne ține “legați” de trecut. Vina (vinovăția) ne ține “legați” de trecut; de “atunci” când am săvârșit păcatul.
A trăi în trecut este ca şi când a-i conduce mașina şi tot timpul te-ai uita în oglinda retrovizoare, care te va face în curând să ai un accident care poate fi mortal. De asemenea uzitându-te în permanentă “înapoi” nu vei putea să avansezi. Vina ta singură, nu poate schimba trecutul tău, așa cum îngrijorarea niciodată nu va schimba viitorul tău. Ceea ce poate să facă cu tine e să te facă bolnav şi mizerabil. Medicii psihiatri spun că vreo 70% dintre cei bolnavi de bolile mintale ar putea scăpa foarte ușor de ele dacă ar știi cum să “scape”...
II. Mărturisirea păcatelor
CALEA” MĂRTURISIRII PĂCATULUI”
“Atunci Ți-am mărturisit păcatul meu, şi nu mi-am ascuns fărădelegea. Am zis: "Îmi voi mărturisi Domnului fărădelegile! “Şi Tu ai iertat vina păcatului meu”.
"MĂRTURISIRE." Singura cale de a scăpa de ororile păcatului. În Noul Testament, cuvântul acesta are încorporat în sine ideea de “agreement-înțelegere”.
a. Mărturisește ”existenta” păcatului ( Sau să admiți că trăiești în păcat). David a renunțat până la urmă să mai tăgăduiască, şi a recunoscut că a fost păcat în viața lui. El, nu numai că l-a mărturisit în fata lui Dumnezeu ci şi în public. Chiar dacă păcatul nostru este un “fapt “cert, nu poate fi rezolvat până nu-i recunoaștem existenta. (Texte de referință: Rom. 3:23. 1 Ioan 3: 10)
b. Mărturisește “extinderea păcatului “ – Noi trebuie să recunoaștem că păcatul lucrează ca un cancer, se extinde peste tot ( Proverbe 28:13). Expresia fărădelege înseamnă: “să depășești granițele ". Noi comitem fărădelege, când știm că acel “lucru “ este rău, dar îl facem oricum … “Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” (Isaia 53: 6).
c. Mărturisește “ororile” pricinuite de păcat – Păcatul “deformează”, – Ceea ce înseamnă "cârn sau îndoit." Natura veche întotdeauna ne “trage” în jos, ne trage în a face ceva ce e rău, păcătos, deformat... (Rom. 7:13-25)
PAŞII SPRE MĂRTURISIRE sau CUM SĂ SCĂPĂM DE VINĂ?
a). Fă-ți o cercetare onestă a vieţii tale. Ce e rău cu mine, în sinea mea? De ce mă simt vinovat(ă)? Ce nu am rezolvat? Cu cine? Care sunt “căderile” de care nu m-am “scăpat” încă? Ce mă împiedică să mă schimb?
(Plângerile lui Ieremia.3: 40 ; Psalmul 139:23-24)
b). Acceptă responsabilitatea pentru păcatul tău: ”Suflarea omului este o lumină a Domnului, care pătrunde până în fundul măruntaielor.” (Prov. 20:27). Ni se cere sinceritate împreună cu responsabilitate. “Eu sunt de vina” şi nimeni altul. Nu încerca să le minimalizezi. Să cântărești tu însuți “greutatea” faptei tale. Ea este deja “cântărita” de Dumnezeu (adu-ți aminte de Belşaţar). "Dacă zicem că nu am păcătuit..." (traducerea Phillips), "noi trăim într-o lume a iluziilor." Iar traducerea Living Bible , sună astfel: "Noi numai ne prostim pe noi înșine..)
c). Cere lui Dumnezeu iertarea: “Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept, ca să ne ierte păcatele şi să ne curățească de orice nelegiuire.” (1 Ioan1: 9 ).
Ca acest eveniment să se împlinească, nouă ni se cere să credem că EL ne va ierta așa cum I-am cerut ( şi daca am fost sinceri şi nu am ascuns nimic). Atunci (şi numai atunci) El ne iartă păcatul şi ne curăţeşte de orice rău. Este necesar să ajungem la “punctul” în care să “admitem” fapta ce am săvârșit-o...
"Admit" este un cuvânt grecesc de la care a derivat modernul "confesa" şi înseamnă să vorbești la fel. A admite sau a confesa, înseamnă să vorbești despre aceleași “lucruri” despre care Dumnezeu știe deja (le are pe lista Sa). Şi să zici: “Da Doamne, Tu ai dreptate, eu a greșit, am păcătuit”. Să ajungi să cazi de acord cu ceea ce spune Dumnezeu despre fapta ta: “Veniți, totuși, să ne judecăm, zice Domnul. De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, se vor face albe ca zăpada; de vor fi roșii ca purpura, se vor face ca lâna.” (Isaia 1: 18). Pentru că există ceva terapeutic în a face acest gest. Şi apoi Dumnezeu este onorat prin aceasta.
d) Să ne mărturisim păcatele celor fata de care le-am făcut. . Celui căruia i-am păcătuit ( Mă voi scula, mă voi duce la tatăl meu şi-i voi spune: ‘Tată, am păcătuit împotriva Cerului şi înaintea ta. Luca 15:18).
"Mărturisiți-vă unii altora păcatele și rugați-vă unii pentru alții, ca să fiți vindecați. Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit." Iacov 5:16
Domnul Isus spunea, lasă-ți darul la altar și du-te de te împacă cu pârâșul tău (Matei 5:24)
Trebuie să ceri iertare omului pe care l-ai supărat (înșelat in orice fel), înainte de ai cere iertare lui Dumnezeu. Dumnezeu nu primește un dar adus cu ascunzișuri.
Biblia arată clar că mărturisirea este o parte a pocăinței, dar pocăința este mult mai largă: include schimbarea minții, a inimii și a vieții. Mărturisirea = recunoașterea păcatului. Termeni biblici:
ebraic: yādāh – a recunoaște, a admite
grecesc: homologeō – „a spune același lucru ca Dumnezeu”
Mărturisirea este actul verbal și interior prin care omul: admite păcatul si îl demasca.
Exemplu: „Ți-am mărturisit păcatul meu…” (Psalmul 32:5)
Pocăința = schimbarea minții, a direcției și a vieții. Termeni biblici: ebraic: shuv – „a se întoarce”, „a reveni”
grecesc: metanoia – „schimbarea minții”, „transformarea gândirii”
Pocăința este:/schimbare de gândire (metanoia),/schimbare de direcție (shuv), schimbare de comportament (roade vrednice de pocăință – Matei 3:8).
Relația dintre cele două: mărturisirea este începutul pocăinței. Biblia arată o ordine spirituală clară:
1. Conștientizarea păcatului/2. Mărturisirea păcatului/3. Părăsirea păcatului/4. Schimbarea vieții/5. Iertarea și restaurarea
Această ordine este sintetizată în Proverbe 28:13:
„Cine își ascunde fărădelegile nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele capătă îndurare.”
două verbe: mărturisește → recunoaștere/ se lasă de ele → pocăință propriu-zisă
Deci mărturisirea fără părăsirea păcatului nu este pocăință.
1. Mărturisirea poate fi doar verbală. Exemplu negativ: Faraon „Am păcătuit” (Exod 9:27), dar nu s-a pocăit.
2. Mărturisirea = recunoașterea păcatului. Pocăința = schimbarea minții + părăsirea păcatului + transformarea vieții.
Mărturisirea este începutul pocăinței, dar nu este întreaga pocăință. Mărturisirea păcatului este recunoașterea a ceea ce am făcut și acordul cu Dumnezeu că acțiunile sau cuvintele noastre au fost greșite. Atunci când ne mărturisim păcatele, admitem că am încălcat Legea lui Dumnezeu. Recunoaștem că am ales să facem, să spunem sau să gândim ceva opus voii lui Dumnezeu și că suntem vinovați în fața Lui.
Mai mulți factori ne pot împiedica sau preveni mărturisirea păcatelor. Unul este mândria. Nu ne place să recunoaștem că am greșit. Mândria se grăbește să justifice, să explice sau să arunce vina, în loc să mărturisească și să fie iertată (Proverbele 16:18). Dumnezeu Se împotrivește unei persoane mândre (Iacov 4:6; 1 Petru 5:5).
Mărturisirea păcatului nu ajută prea mult atunci când este forțată sau nesinceră, deoarece nu este un acord adevărat cu Dumnezeu, ci un efort temporar de a liniști o conștiință vinovată sau de a împăca pe altcineva.
Unii își satisfac dorințele păcătoase cu puține (sau deloc) remușcări, preferând să rămână în întuneric decât să fie nevoiți să-și mărturisească și să-și părăsească păcatul. Atitudinea lor este "ignoranța este fericire" și poate chiar se împotrivesc să afle mai multe despre Cuvântul lui Dumnezeu de teamă că îi va face să se simtă vinovați de stilul lor de viață. Dumnezeu ne trage la răspundere pentru tot ceea ce ne-a încredințat, așa că ignoranța nu este o scuză pentru a nu ne mărturisi păcatul lui Dumnezeu și a nu fi iertați.
Atunci când am greșit față de cineva, este CERINȚA BIBLICĂ să ne mărturisim fapta greșită acelei persoane și să căutăm iertare. Deși nu putem forța pe cineva să ne ierte, ar trebui să-i punem întotdeauna la dispoziție această opțiune, astfel încât să poată trăi fără amărăciune față de noi. Biblia este plină de porunci de a ne ierta reciproc (Efeseni 4:32; Coloseni 3:13; Matei 6:14). Isus chiar ne-a dat un ghid pas cu pas pentru mărturisire și restaurare în cadrul bisericii (Matei 18:15-17
Dumnezeu vrea ca noi să trăim cu conștiința și inima curată (Matei 5:8; Psalmul 24:4). Acest lucru este posibil doar atunci când ne mărturisim și ne părăsim păcatele în mod regulat, ținând mereu înaintea noastră modelul lui Isus (1 Corinteni 4:16; 11:1).
Biblia prezintă cadrul legal: păcat – moarte; iertare – viață (Romani 5:12, 18)
Avantajele mărturisirii
1. Eliberează cugetul (conștiința), inima (Ioan 8:31-34; 1 Ioan 3:19-20).
2. Întrerupe, opreşte, suspendă judecata (2 Samuel 24:17, 25; 1 Împărați 8:46-50; 1 Timotei 5:24).
3. Reabilitarea completă (Matei 26:75; Marcu 16:7; 2 Cronici 33:10-14).
Componente ale mărturisirii
1. Abandonarea păcatului (Proverbe 28:13; Ieremia 7:9-10).
2. Repararea daunelor şi a greșelilor comise (Numeri 5:7; Luca 19:8); Acceptarea pedepsei (Numeri 12).
3. Iertarea celor vinovați (Matei 6:12; 18:25-30).
4. Păstrarea confidenței şi mijlocirea (Proverbe 11:13; Exodul 32:30; 1 Samuel 7:4:6).
Când trebuie să ne mărturisim?
1. Într-o fază cât mai incipientă a păcatului. Ce vrei să faci? (Geneza 4:7).
2. Momente speciale (Numeri 9:1-2).
3. În momentul descoperirii păcatului (Ezra 10:10-14).
Cum trebuie să ne mărturisim ?( Ieremia 2:23, 35).
· Spunând exact „ce am făcut” (SINCERITATE) (Ce ai făcut?– Şarpele m-a înșelat şi am mâncat, a răspuns femeia. Geneza 3:13; identificarea proprie, directă (Leviticul 4:22-23; 5:5) sau indirectă (Ioan 4:19).
· Cu smerenie şi lacrimi ( Colectorul de taxe însă stătea la distanță şi nu îndrăznea nici măcar să-şi ridice ochii spre cer, ci se bătea pe piept, zicând: «Dumnezeule, îndură-te de mine, păcătosul! “ (Luca 18:13).
· Cu o smerenia profundă şi mărturisirea verbală (Leviticul 28:40-41; 1 Împărați 8:47-48). Ea trebuie asociată cu abandonarea, părăsirea păcatului (Proverbe 28:13).
Nemărturisirea apasă conștiința, aduce pedeapsa şi oricum se ajunge şi la aflarea păcatului (Geneza 42:21-22)
Mărturisirea aduce iertare şi părtășie cu Dumnezeu şi celui fata de care ai păcătuit
(Dacă însă umblăm în lumină, după cum El este în lumină, avem părtășie unii cu alții, iar sângele lui Isus, Fiul Său, ne curăţeşte de orice păcat. Dacă zicem că nu avem păcat, ne înșelăm singuri şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curățească de orice nedreptate.1 Ioan 1:7-9)
Legată de mărturisire este pocăința. În timp ce mărturisirea implică admiterea faptului că ceea ce am făcut a fost greșit, pocăința implică dorința de a schimba cursul. Nu numai că ne recunoaștem păcatul, dar luăm măsuri pentru a-l depăși și a-l părăsi. Mărturisirea fără pocăință este doar vorbe.
În Scriptură, mărturisirea păcatului nu este doar un gest moral, ci un act teologic prin care omul recunoaște adevărul despre sine înaintea lui Dumnezeu. Termenul ebraic yādāh („a mărturisi, a recunoaște”) și termenul grecesc homologeō („a spune același lucru”, „a fi de acord”) indică faptul că mărturisirea înseamnă alinierea declarației omului cu evaluarea lui Dumnezeu asupra păcatului.
Concluzia
Psalmul 32 oferă o analiză profundă a psihologiei păcatului ascuns:
„Câtă vreme am tăcut, mi se topeau oasele de gemetele mele necurmate.” (Psalmul 32:3).
David descrie efectele spirituale, emoționale și fizice ale ne-mărturisirii. Păcatul ascuns produce:
uscăciune spirituală, pierderea bucuriei, apăsare interioară.
Mărturisirea: condiție EXENTIALA a iertării. Biblia afirmă explicit că iertarea este condiționată de mărturisire: „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curețe de orice nelegiuire.” (1 Ioan 1:9)
Eliberarea prin mărturisire. Continuarea psalmului arată transformarea:
„Atunci Ți-am mărturisit păcatul meu… și Tu ai iertat vina păcatului meu.” (Psalmul 32:5)
Observație: Mărturisirea nu este doar un act verbal, ci o deschidere totală a inimii: Iertarea – natura ei teologică/ Iertarea ca act divin suveran.
Iertarea nu este un proces psihologic, ci un act juridic și relațional al lui Dumnezeu. Termenul grecesc aphesis înseamnă „eliberare”, „trimitere departe”, „anulare a datoriei”.
Temeiul iertării: jertfa lui Hristos: „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.” (Efeseni 1:7)
Ioan Sinitean, Prezbiter in Biserica Logos din Chicago.