"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

În cadrul seriei „CERCETAŢI SCRIPTURILE” propun să studiem împreună o pildă spusă de Domnul Isus. Aplicarea ei în viaţa noastră ne v-a aduce numai binecuvântare:


VIP (VERY IMPORTANT PERSON)
PERSOANĂ FOARTE IMPORTANTĂ

Ci, când eşti poftit, du-te şi aşează-te în locul cel mai depe urmă; pentruca, atunci când va veni cel ce te-a poftit, să-ţi zică: "Prietene, mută-te mai sus.”
Lucrul acesta îţi va face cinste înaintea tuturor celor ce vor fi la masă împreună cu tine. Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi cine se smereşte, va fi înălţat."(Luca 14:10-11)

 


La puţin timp după ce am ajuns în SUA, un bun prieten de-al meu m-a invitat să merg cu el la o EXPOZIŢIE TECHNICĂ. La intrare în acea imensă sală de Expoziţie, mi s-a dat un “ecuson” să-l pun pe piept. Acesta avea deasupra numelui meu scrise trei litere: VIP.
Nu ştiam ce însemnau acestea, şi mi-a fost ruşine să-l intreb pe prietenul meu. Cu toate că nu întelegeam mare lucru ce anume vorbea el cu cei de pe acolo, eram « mândru » ca americanii se uitau la ecusonul meu şi cu zîmbet pe buze îmi spunea “Hi JOHN”. După un anumit timp am reuşit să descoper misterul acelui salut. Nu numele meu le spunea ceva, ci acele trei litere VIP, le spunea totul: vipî verry important person (persoană foarte importantă).


NOTA: nu eu am complectat ecusonul, ci prietenul meu. Nu eu m-am considerat VIP, ci el mi-a facut recomandarea (aprecierea) care a contat în ochii altora…

Domnul ISUS a spus o pilda oamenilor, învăţătorilor legii şi fariseilor şi i-a învăţat ce înseamnă de fapt VIP în Împărăţia lui Dumnezeu.
Fariseii aveau concepţii greşite şi în acest domeniu al bunelor maniere… (Pildele sunt “povestiri” pamânteşti cu implicaţii spirituale).


I. CADRUL ÎNTÂMPLĂRII


Să urmărim descrierea povestirii: Domnul Isus a fost invitat la masa într-o zi de Sabat în casa unui “şef” al fariseilor.
Când a ajuns acolo a constatat că unul dintre invitaţii care stăteau vizavi de el era bolnav de “dropică”. Presupun că omul a fost “invitat” în mod intenţionat şi “plasat” chiar în faţa Domnului ca să fie pus la test. Cu siguranţă că la alte asemenea mese de ospăţ acest om bolnav, respingător, nu ar fi fost invitat cu nici un preţ. De data aceeasta însă fariseii l-au folosit ca o unealta de a-L prinde cumva pe Domnul “încălcător de Legea”. Cred ca în mintea lor plină de ură faţă de El, ei se gândeau în felul următor: “daca într-adevăr Isus este cel ce pretinde că este, nu va sta nepăsator faţă de suferinţa umană fără să facă ceva.”. Şi în dorinţa Lui de a face bine, El (Domnul) va uita pentru o clipă ce zi anume este astăzi şi de restricţiile referitoare la lucrurile nepermise de Sabat. Şi dacă Isus va face ceva în această zi cu acest bolnav, atunci ei vor avea înca un motiv de a-l judeca ca fiind “călcător” de Lege. Iar dacă nu va face nimic, îl va considea că nu-şi respectă propriile Lui principii. Şi ca Unul care cunoştea gândurile oamenilor, Domnul îi intreabă: ”Oare este îngăduit a vindeca în ziua Sabatului sau nu ?"


Dar ei tăceau. Nu au răspuns nimic, pentru că răspunsul nu era deloc “confortabil” pentru ei. Şi atunci Domnul fără să mai aştepte aprobare de la “oamenii Legii” l-a vindecat pe loc. Imediat după aceea El le-a citat din Vechiul Testament unde se face referire la “grija” faţă de animale în ziua de Sabat. Erau “derogări” cu privire la salvarea vieţii animalelor în Ziua de Odihnă. “Cu atât mai mult, vroia să spună Domnul Isus, pentru salvarea vieţii oamenilor Dumnezeu are “derogări speciale” de la Lege. Fariseii şi cărturarii se pretindeau apărători ai Legii dar în realitatea ei negau pe Dumnezeul care a dat-o prin atitudinea lor faţă de Fiul Său şi chiar faţă de ceilalţi oameni din jurul lor.


De data aceasta textul nu relateaza nimic despre reacţia lor la “gestul” Domnului. Cu alte ocazii, ei “turbau de necaz”. În ocaziile anterioare erau gata, gata să-L omoare. Acum stăteau cu El la masă tăcuţi la vindecarea săvârşită de EL sub ochii lor. (
Mă mir că nu l-au trimis să se spele pe mâini….Ref. Macu 3:6 şi Ioan 5:16)


Ca şi altă dată, Domnul inversează valorile; provoacă soc în minţile acestor oameni “doxa” de Lege.
Ceea ce a contat cel mai mult în această situaţie critică pentru Învăţătorul a fost exemplul lui personal. El nu a cautat nici un favor, nici un loc de cinste pentru el însuşi. El a avut cu totul alte priorităţi


Imediat după ce această lucrarea fost săvârşită, şi aşteptând ca masa să fie servită, Învăţătorul a observat “febra” (îmbulzeala) musafirilor pentru aşi ocupa locuri “de cinste la masă”.
Ei urmăreau ca să stea cât mai aproape de gazda sau de cineva apropiat sau chiar superior condiţiei lor sociale doreau să stea lângă cineva cu influienţă. Era o onoare să stai la masă cu oameni “sus puşi”. Conduita lor a descoperit de fapt caracterul lor. Manifestarea aceasta a arătat adevărata lor “apreciere” pentru cei din jurul lor. Cineva spunea "Văzând cum unii (oameni) se comporta în circumstanţe sociale îţi va da o “fereastra” a ceea ce e în inima lor.”



Felul în care ne tratăm unii pe alţii reflectă ce gândim unii faţă de alţii
.


Invitaţia cuiva la masă se cerea a fi un semn de intimitate.
Pâinea întreagă se trecea din mâna în mână, ca fiecare din meseni să “rupă” (să frângă) câte o bucăţică din ea. Apoi bucăţica aceea de pâne se “muia” în mâncarea dintr-o singură farfurie (Domnul Isus a intins bucăţica în acelaşi “blid cu Iuda”.)


Se spune că un om străin intrase într-o biserică şi se bucura de serviciul divin ce avea loc acolo. Când păstorul a îndemnat adunarea de fraţi să ureze de bine celor prezenţi acel “străin” le-a spus celor ce erau în jurul lor: “Sunt prima dată în această adunare”, la care unul dintre ei I-a răspuns: “ştiu, tu stai pe locul meu.” Atenţie la cei ce vor să aibă locuri speciale dedicate pentru ei.


B. ÎNVĂŢĂTURA DOMNULUI ISUS (dată cu această ocazie)


La această masă Domnul o fi văzut oameni care căutau cu tot dinadinsul să ocupe locuri priviligiate, avantajoase; să ajungă pe poziţii mai “sus” decât erau în realitate. Fiecare credea că “merita” un scaun mai “sus”, un loc mai înalt, o atenţie mai deosebită, alta decât primise. Fiecare dorea să stea lânga persoana cea mai influentă, mai “predominantă”, mai importantă din sala respectivă (era de data aceasta casa Sefului partidei Fariseilor).


Statutul social a fost important în antichitate şi a fost făcut evident prin aşezarea musafirilor la mesele de ospăţ” (IVP N. T. Commentary by Graig S. Keener, pag 229).


În urma a tot ce observase, Domnul s-a decis să le dea o lecţie de care ei aveau nevoie. O lecţie la care erau “repetenţi”; şi anume lecţia umilirii. Acolo în acea sala erau foarte mulţi musafiri cu ecusonul de VIP…Toţi doreau locurile din frunte, toţi doreau popularitate, toţi doreau “to show-up”…


Am citit undeva o afirmaţie foarte curajoasă şi anume spunea autorul că pe fruntea fiecăruia dintre noi ar scrie: «fă-mă să mă simpt important»…


Şi Domnul Isus le-a explicat că în Împărăţia lui Dumnzeu valorile sunt altele decât ştiau ei pâna atunci. Nu ştiau că ecusonul cu VIP- este ceva ce numai Dumnzeu îl eliberează pe baza standardelor Sale. Un spirit de umilinţă este acela când “vezi”, sau consideri cu adevărat pe altcineva «mai mare» ca tine.
Altcineva decât tine “merită” să stea pe ‘locul” sau “scaunul” acela şi nu tu. Altcineva merită ecusonul cu VIP…, dar să-L lăsam pe Învăţătorul să ne definească termenul de VIP”:


1. VIP este acea personă dispusă să ia …LOCUL CEL DE PE URMĂ…
“Ci, când esti poftit, du-te şi asează-te în locul cel mai de pe urmă…”


Nu trebuie să spun prea multe ca să dovedesc că există în natura noastră umană tendinţa de a fi “FIRST”, primul. În Evanghelia după Marcu 10:36-37 ni se relatează că o mama a fost întrebată :ce ar putea să facă Domnul pentru ea (personal, pentru sufletul sau sănătatea ei), şi ea a răspuns prezentându-şi priorităţile: copiii, copiii mei să fie primii, în fruntea tuturor, mai deosebiti decât toti ceilalţi ucenici.
Sau cu alte cuvnte “dacă m-ai întrebat pentru un favor, atunci acesta nu poate fi altul decât cele mai bune scaune, cele mai bune locuri pentru copiii mei”. Ea a vrut “the best seats”, locuri de onoare şi prestigiu; locuri de unde ar fi putut fi văzuţi de toţi ... Şi dacă se poatea să fie numai ei, acolo...sus de tot… Era o cerere umană, dar firească. Se spune că o mama s-a rugat într-o biserică în felul următor: “Doamne binecuvintează-mă pe mine, pe soţul, pe fiica şi sotul ei, pe noi patru Domne”… şi atât. S-a oprit doar la familia sa. (Să ne fie clar un lucru: Dumnezeu nu “promovează” egoismul!!!)


Te simţi ‘onorat” când tu deţii o poziţie pe care alţii nu o au (şi Doamne cât şi-ar dori-o să o aibă).
În verseul 7 din Evanghelia după Luca ne spune că aceasta este o parabolă. Şi morală ei o aflăm spusă de Învăţatorul în versetul 11: Căci oricine se înalţă, va fi smerit; şi cine se smereşte, va fi înălţat."


Ca atare toţi acei ce se vor “aşeza” (pune) ei înşişi pe scaunele “dintâi” the best ones, vor fi umiliţi. Dar dacă intenţionat le vei alege pe cele din urmă vei fi “avansat”. Această învăţătură este contrară învăţăturii lumii. Este complect pe dos.


În Evanghelia după Marcu 9:35, Domnul spune: "Cine vrea sa fie cel dintăi, să fie slujitorul tuturor…" Cel mai bun, cel mai cu vază “loc" în “Ochii Domnlui Isus” este ultimul…pentru că pe acela nu vrea să-l ia nimeni...


Un tânar din Africa a venit la studii într-un oraşel din Indiana. La cazare a fost întrebat de administrator care camera şi-ar dori-o pentru el. La care tânarul răspunse: ”aceea pe care nu o vrea nimeni”.
Sunt eu gata să iau locul pe care nu-l vrea nimeni?



2. VIP este cel ce e gata să ia locul …CEL MAI “NEPOTRIVIT”


În timpul Revoluţiei Americane un ofiţer îmbrăcat în haine de civil a trecut pe lângă un grup de recruţi care lucrau la repararea unui perete de apărare.
Lucrul ce recruţii trebuia să-l efectueze era prea mult şi prea greu pentru numărul lor mic de lucrători. Comandantul lor dădea întruna comenzi, înstrucţiuni cum să facă, dar nu avea deloc intenţia să pună mâna alături de camarazii lui.Trecătorul ofiter în civil l-a intrebat dece nu pune mâna să-i ajute pe recruţi, la care el răspunde revoltator, "Sir, I am a Corporal!"(Domnule eu sunt un caporal). Străinul trecător şi-a cerut iertare pentru întrebarea pusă şi a trecut să ajute recruţii la acel lucru greu. Când lucrarea a fost terminată s-a întors spre caporal şi ia spus, "Domnule Caporal, data viitoare când o să mai ai o lucrare ca aceasta de făcut şi nu vei avea destui oameni să poată termina, anunţa la Comandantul Suprem, şi eu voi veni personal să te ajut din nou." (ofiţerul în haine civile era Generalul G. Washington, viitorul preşedinte al ţării).


Cu părere de rău astăzi avem aşa de mulţi “Caporali” în bisericile noastre care doar vor să dea indicaţii, comenzi, să critice…dar nu s-ar apleca pentru nimic în lume să puna mâna să lucreze munca de jos, de slujire. Cu câtva timp în urmă am fost la o nuntă, unde a avut privilegiul să stau la masă cu un pastor care era vizitator în oraşul nostru. În timpul servirii mesei pastorul local, cu deosebită modestie şi smerenie mergea de la masă la masă ca să îndemne mesenii să aibă câteva cuvinte sau cântări de incurajare pentru miri. După ce păstorul local a plecat de la masa noastră (cu răspunsul negativ), păstorul care era în vizită a spus cu mândrie:” Eu nu aş face asta nici să-mi plătească”. Auzind această remarcă surprinzătoare mi-a adus aminte despre ce am citit într-o carte despre Mama Tereza. Şi anume un jurnalist a vizitat-o în India la Calcuta şi a găsit-o pe străzile murdare, sărace şi pline de bolnavi. Chiar atunci cu deosebită grijă şi dragoste Maica lega rănile unui lepros. Văzând această “scenă” dezolantă, respingătoare jurnalistul i-a spus:”eu nu aş face asta nici pentru un milion de dolari”. La care cu deosebita modestie, Mama Tereza i-a răspuns:“ Nici eu.” Ea nu făcea slujba aceea umilă pentru bani, ci de dragul Domnului Christos.
Ea făcea pentru Hristosul- Mântuitorul ei… Ea a ales locurile cele mai puţin dorite de alţii...dar plăcute în ochii lui Dumnezeu.

VA URMA