IOCHEBED MAMA LUI MOISE (Exod 2:1-10)
I. INTRODUCERE
Mai mult ca oricând, atunci când ne apropiem de sărbătoarea mamei sufletul nostru se umple de nostalgie şi gândurile ne “zboară” spre mama (dacă mai e în viaţă) sau spre ceea care a fost mama noastră. Nu vom fi în stare să-I mulţumim îndeajuns lui Dumnezeu pentru mama noastră şi nici mamei noastre pentru ceea ce a făcut sau încă mai face pentru noi. Fără îndoială că se cade să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru calităţile speciale, unice pe care le-a pus în mama noastră.
Ziua mamei, e ziua recunoştinţei şi a mulţumirii…Nu am să uit niciodată pe cea care mi-a dat viaţa, care m-a învăţat primul gângurit şi primul pas spre viaţă; pe mama mea. Acum, ea e acasă la Domnul, dar ceea ce a făcut va sta…ca un exemplu de urmat şi o încurajare pe drumul vieţii.
Mama noastră este un simbol. Este simbolul divinităţii pe pământ. Doresc pe scurt, să menţionez doar câteva dintre aceste simboluri, dintre aceste calităţi specifice mamelor noastre. Se spune că în spatele fiecărei personalităţi mari stă o mamă mare. Abraham Lincoln spunea următoarele cuvinte despre mama sa “tot ce sunt şi doresc să devin datorez mamei mele îngereşti.”
Pentru studiul de faţă am ales-o pe Iochebed, ca mamă de referinţă. Tot aşa de bine puteam alege o altă mamă de pe paginile Biblie. Cu siguranţă că fiecare dintre noi putem foarte uşor să “localizăm” acest nume în timp, în spaţiu şi în acţiune... Să ne aducem aminte de ceea ce a făcut ea deosebit, exagerat de deosebit...
II. CADRUL ISTORICO-GEOGRAFIC: Retrospectiva istorică
Israel ca naţiune a început cu Avraam. Fiul lui, Isaac, a avut doi fii: Esau şi Iacob. Acesta din urmă a avut 12 fii din care unul se numea Iosif. Acesta era frumos la chip şi înţelept. Fraţii lui au prins ură pe el, aşa că în cele din urmă l-au vândut sclav. În Egipt, Dumnezeu a fost cu Iosif şi l-a înălţat la rangul de prim-ministru. Iosif şi-a adus toată familia în Egipt şi Faraon le-a dat ţinutul Gosen să se aşeze în el. Acolo evreii au ajuns prosperi (Geneza 47: 27). Pentru circa 400 de ani ei au trăit liniştiţi crescând în mare număr. Evreii au profitat de prosperitate materială a Egiptului care era fertil şi bogat în resurse naturale, dar civilizaţia era profund idolatră (Faptele Apostolilor 7: 22 )
b). Între anii 1675-1570 înainte de Christos, Egiptul a fost supt stăpânirea Hyksosilor; un trib mixt arabo-semitic similar cu evreii. Numele de Hiksos însemnând regi păstori.
Prin anul 1570, triburile autohtone (egiptene) s-au răsculat şi I-au îndepărtat pe hycksosi de la domnie. Noului faraon ,, Un nou faraon… care nu a cunoscut pe Iosif." i-a fost frică de numărul mare al evreilor şi de rata ridicată a natalităţii lor. Strategia noul Faraon a constat din supunerea evreilor la muncă forţată. Au pus supraveghetori peste ei forţându-i să construiască cetăţi. Aşa au construit două mari oraşe: Piton şi Ramses. Găsim scris în Biblie că la timpul ieşirii din Egipt au fost 603,550 de bărbaţi peste 20 de ani, plus femei şi copii ( Exod 12:37; 38:26). Cu toată asprimea sclavie, evreii au devenit tot mai puternici şi mai numeroşi. A doua strategie a fost uciderea băieţilor bebeluşi de către moaşe. În Exod 1:17 găsim scris că moaşelor le-a fost teamă de Dumnezeu să omoare copilaşii. La interogatoriul faraonului, ele au dat un răspuns foarte înţelept. Pentru fapta lor deosebită, Dumnezeu le-a ,,făcut case”.
Văzând faraonul că nici una dintre strategile lui nu lucrau cu evreii, a trecut la cea de a treia: genocidul copiilor de evrei, porunca dată întregului popor egiptean de a arunca în Nil orice băieţel de evreu (Exod 1: 22).
Mişna, tradiţia iudaică spune că Moise s-a nascut în 7 Adar anul 2368 de la Creaţie (circa 1400 înainte de Christos), fiul a lui Amram, din tribul lui Levi, şi al Iochebedei, una din fetele lui Levi (Exod 2:1-2; 6:16-20). Tatăl l-a numit Chaver, iar bunicul l-a numit Avigdor. Dar acest copil este cunoscut în istorie cu numele de Moise, nume dat de fiica lui Faraon. (Exod 2:10). Moise s-a născut în condiţii deosebit de dificile (anunţate mai sus). Faraon răspândea frica şi moartea printre evrei.
Părinţii lui Moise sau numit Amram şi Jochebed, din seminţia lui Levi. Moise a avut o soră Maria (Miriam) şi un frate Aron (Exod 7:7).
III. IOCHEBED-MAMA LUI MOISE
1. Mama- simbolul vieţii într-o lume a morţii.
Mama, fiinţa prin care am venit pe lume; fiinţa care ne-a dat viaţa şi odată cu ea, dragostea ei. Cu toate că o să prezint doar o mamă, doar un nume la această tematică, ele sunt mult mai multe. Iochebed, a fost mama lui Moise, pe care l-a născut în circumstanţa crudă de a fi roabă în Egipt la Faraon.
După ce Moise fusese născut, conform poruncii sau Planului Morţii lui Faraon, el trebuia să fie omorât. Dar în ciuda acestui Edict al morţii, părinţii lui prin credinţă au refuzat să se supună ordinului diabolic şi sub impulsul unui imbold dumnezeiesc au inventat un Plan al Vieţii, plan ce a fost binecuvântat de Dumnezeu. Există un principil biblic: Dumnezeu binecuvintează orice plan de salvare a vieţii. Propun să urmărim împreună desfăsurarea Planului Vieţii:
· Au realizat că copilul este cu totul deosebit. Unele traduceri apare expresia: not an ordinary child-adica, nu era un copil ordinar, de rând. Ei au văzut că copilul era frumos, excepţional ( Evrei11: 23), iar în Faptele Apostolilor 7:20 ni se spune ,,că plăcea Domnului." Cu alte cuvinte, acest bebelaş era cu totul şi cu totul deosebit decât ceilalţi copii. Fostul Rabin Şef al evreilor din Romania, Moses Rosen, a tradus Exod 2:2 în felul următor: “îl privea că era bun”. Cuvântul bun în limba ebraică este acelaşi cu cel folosit să descrie Creaţia lui Dumnezeu.
Comentând acest episode, Rabinul Moses scrie: “îl sorbea cu privirile biata mamp, căci tremura ca nimeni să nu afle taina fericii ei. Era bun pruncul, era bun şi în jurul lui bântuia răul. Era bun şi privea spre viaţa care începea şi nu ştia câţi sbiri vor să i-o răpească. Era bun şi de aceia trebuia tăinuit.”
· Ei au ascuns bebelaşul pentru trei luni ( Exod 2:1-3; Fapte Ap 7:20) Părinţii nu au fost înspăimântaţi de porunca Faraonului de a ucide bebelaşii ( Exod 1:22; Evrei 11:23), în schimb, au ales să se teamă de Dumnezeu şi să nu asculte de porunca Faraonului (Exod 2:1-2, 6:20 şi Numeri 26:59).
· Iochebed (şi Amram) au confecţionat un sicriaş- o bărcuţă de papură, tratată special să nu intre apa în el (waterproof) şi a culcat bebelaşul în sicriaş.
· Au adus copilul cu sicriaşul la râu (Nil) şi l-a aşezat acolo cu multă grijă.
Consider că Iochebed nu a “aruncat” la voia întâmplării sicriiaşul cu băieţelul în apa Nilului plină de crocodili, ci a testat mai întâi terenul şi timpul potrivit... Nu cred că a fost doar o “lansare” în apă şi să spună: “de acum Dumnezeu cu mila”, ci totul s-a desfăşurat după un plan divin descoperit acestei mame ce-şi iubea băiatul şi- dorea cu orice prêţ ca el să trăiască. Nu au lansat sicriaşul pe albia curgătoare a râului, ca acesta sa I îl ducă oriunde, ci l-a plasat între trestii spre mal, ca acestea să oprească înaintarea sicriaşului. Locul de scaldă a ficei lui Faraon nu a fost “peste drum” de colonia de evrei, ci undeva mult mai departe, lângă palatal imperial. Evreii locuiau în tinutul Gosem iar palatal imperial era la Teba. Ia trebuit timp de mers şi de observare a locului respectiv. Nilul, în sine nu era potrivit pentru “ascunderea” unui bebelaş între trestiile bântuite de crocodili. Iochebed cu siguranţă că ştia zilele şi orele când fata lui Faraon va aparea să facă baie. Mama, s-a expus riscului de a fi văzută cu copilul în braţe ca apoi să fie prinsă şi omorîta pentru nerespectarea poruncii dată de Faraon.
- Apoi, Iochebed a lăsat pe sora lui Moise, pe Maria să stea pe ţărm şi să supravegheze copilul, aştepta ca ceva să se întâmple.
Cred că în această perioadă de trei luni de la naşterea copilului, părinţii au urmărit un eveniment ce se petrecea cu regularitate: ieşirea la scaldă a fetei lui Faraon. Cercetătorii Bibliei sunt de părere că numele fetei lui Faraon era Hapshepsut. Istoria Egiptului menţionează că au exista o dinastie de faraoni în care trei dintre ei mor la rând fără să lase ca moştenitori pe tron băieţi. Faraonul menţionat chiar la începutul cărţii Exod, se crede că ar fi fost Thutmose al-II-lea care a fost căsătorit cu sora lui, Hapshepsut. Unii cercetători presupun că acestă prinţesă nu a putut avea copii la începutul căsătoriei, şi de acea venea mereu la râul Nil care era considerat făcător de minuni. Aflarea copilului între trestii a fost considerat ca un răspuns al zeului Nil la durerea ei de a avea copil (de preferinţă băiat)
Thutmose II până la urmă a avut un fiu prin Hatshepsut, cunoscut în istorie ca Thutmose al-III-lea, faraonul Exodului. Moise a fost considerat de fapt fratele acestuia.
Faraon i-a vrut moartea lui Moise, iar Iochebed i-a vrut viaţa … şi viaţa a triumfat.
Mama, nu este numai fiinţa prin care am primit viaţa, e şi fiinţa care menţine “torţa” vieţii vie, prin exemplul ei de dăruire. Trăim vremuri chiar mai sumbre decît cele ce le-a trăit Iochebed. Astăzi când avortul este liber, legalizat, Scriptura spune ca atunci, că “mama este şi va trebui să rămână sursa vieţii şi nicidecum a morţii.”
2. Mama- simbolul credinţei într-o lume fără Dumnezeu
Scriitorul epistolei către Evrei menţionează credinţa acestei mame deosebite, care a făcut ceea ce Dumnezeu a inspirit-o să facă. Credinţa lui Iochebed a onorat pe Dumnezeu. Însăşi numele “ Iochebed” înseamnă "onorează-l pe Dumnezeu" (Deuteronom 6:20; Numeri 26:59). Credinţa dă putere mamelor chiar atunci când circumstanţele sunt neprielnice. Şi Iochebed I-a transmis “credinţa” în Dumnezeu lui Moise prin educaţie, prin cuvânt, prin trăire după Cuvânt.
Înainte de a fi scoala, a fost mama. Mama, primul şi cel mai mare pedagog într-o lume fără Dumnezeu. Ceea ce au reuşit să “imprime” această mamă (Iochebed) în mintea şi viaţa copilului Moise, nimic nu l-a putut clinti de pe cale; nici bogaţia şi nici tentaţile păcătoase a Egiptului.
Fără nici o îndoială, Iochebed a folosit cu maximă eficienţă timpul în care copilul Moise era la ea, pentru o vreme. Cred că atunci când copilul a devenit “mare “şi capabil de a înţelege bine situaţia în care se afla, mama i-ar fi spus despre neamul din care se trage, despre Avram şi promisiunea dată acestuia de către Dumnezeu…Apoi I-ar fi spus cum au ajuns ei în Egipt şi cum de sunt acum în robie. Înainte ca Curtea imperiala a lui Faraon să-l timeată la scoala lor, Moise primise deja educaţia necesară pentru a fi protejat de orice influienţă negativă din Academia de la Heriapolis, pe care mai târziu, spune istoricul evreu Jesephus că ar fi terminat-o.
Înfluenţa mamei asupra lui Moise a fost mult mai mare decât cea a lui Faraon cu toate şcolile, bogăţiile şi tentaţiile păcătoase ce acea cultură le oferea. Scriitorul către Evrei, spune că atunci când Moise s-a făcut mare, a refuzat să fie numit fiul ficei lui Faraon şi a “ales”, a “decis” să sufere mai bine cu poporul din care s-a născut. Egiptul cu toată cultura şi idolii săi nu I-a putut fura inima şi nici mintea. (Faptele. Apostolilor 7:22).
Nici prin cap nu ia trecut lui Moise să se identifice cu idolatrii de egipteni, chiar dacă aceasta postura îi dădeau advantaje materiale... El a înţeles că Dumnezeu are un plan de executat prin el. Atunci , Moise nu l-a cunoscut, dar mai târziu a ajuns ca acest plan să-I fie descoperit de Insuşi Dumnezeu.
Cu siguranţă că Dumnezeu a văzut curajul şi credinţa acestei mame şi i-a ascultat rugăciunea. Dumnezeu a ,,aranjat” ca fiica lui Faraon să vina la râu, să găsească copilul şi să-l adopte. Prinţesa i-a dat numele Moise care înseamnă scos (din apă).
Biblia nu ne dă prea multe detalii despre viaţa spirituală a evreilor din robie în afară de detaliu că strigau câtre Dumnezeu (Exod 3:7). Doar ne spune ca Egiptul era idolatrul. Supraveghetorii lor erau închinători la broaşte, la Nil sau la Soare.
Nu ni se spune că evreii ca şi comunitate ar fi avut locaş special de închinare. Bazaţi pe ceea ce spune scriitorul epistolei către Evrei şi diaconul Stefan în Faptele Apostolilor, putem deduce că printre ei au fost şi evrei care şi-au păstrat credinţa în adevăratul Dumnezeu. Iochebed a crezut că Dumnezeu va salva cumva fiul ei de la moarte.
3. Mama-simbolul dragostei într-o lume a urii
”Caci dragostea este mai tare decât moartea" (Cântarea Cântărilor 8: 6)
”credinţa care lucrează prin dragoste” (Galateni 5: 6)
Dragostea de mama este creativă, inventivă. Are initiative; este dinamică, nu stă pe loc. Dragostea de mama a creat un plan de salvare a vieţii copilului chiar cu riscul morţii…
Dragostea de mama o determina să fie curajoasă. Să treacă chiar şi peste circumstanţele ne prielnice din viaţă. Mama-este în acelaş timp un simbol al curajului într-o lume a fricii şi terorii. Curajul Iochebedei a salvat nu numai un copil ci o intreagă naţiune.Adevarata dragoste mege împotriva fricii (1Ioan 4:11)
Dragostea de mama este apoi jertfitoare. Se uită pe sine; renunţă la sine pentru binele şi viitorul copilului său. Apoi, dragostea de mamă “trage” după sine speranţa. Iochebed a avut speranţa că fiul său va fi salvat, şi va ajunge să slujească pe adevaratul Dumnezeu, chiar să fie folositor Acestuia.
Dragostea de mama a făcut-o apoi să fie perseverentă în împlinirea planului de salvare a vieţii. Apoi, dragostea costă. Dragostea cere sacrificiu. Şi Iochebed s-a hotărât să-plătească prêtul. Dragostea (de mama) nu caută folosul ei, ci a copilului (copiilor) ei.
IV. CONCLUZIA:
Calităţile excepţionale ale acestei mame împreună cu Dumnezeu au lucrat la formarea caracterului viitorului Eliberator de naţiune şi anume a lui Moise.
Curajul de a înfrunta Decretul Morţii şi de a-l înlocui cu Planul Vieţii , a fost “transmis” şi fiului său care peste ani v-a ajunge să înfrunte şi el pe Faraon (e adevarat pe un altul).
Credinţa în Dumnezeul care I-si va ţine promisiunea dată lui Avraam, a fost “acceptată” de fiul său care a ajuns să creadă în Dumnezeu Izbăvirii în ciuda oricărei imposibilităti umane. Moise, motivat de această credinţa ajunge sa ia acea extraordinară decizie:
"ci a vrut mai bine să sufere cu poporul lui Dumnezeu decât să se bucure de plăcerile de o clipă ale păcatului ”… (Ev.11: 25
Devotamentul mamei pentru Dumnezeul lui Israel l-a ispirat pe Moise să nu se “lipească” de zeii bogatului Egipt.
Apoi peste ani înciuda oricăror circumstaţe neprielnice, nu şi-a pierdut credinţa niciodată, doar a crescut din zi în zi mai mult.
Dragostea de mamă a lui Iochebed dusă pâna la limita sacrificiului, a ajuns să-l motiveze pe Moise să-şi iubească în aşa măsură poporul încât a preferat să primească pedeapsa de la Dumnezeu în locul lor.
Perseverenţa mamei în aducerea Planului Vieţii cu success pâna la capăt, l-a inspirit aşa de mult pe Moise încât nu a cedat atunci Faraonul încăpăţinat care un -I lăsa să plece.
În concluzia acestui studiu doresc să afirm că se “cade” să respectam şi să onorăm pe mamele noastre sau pe mama copiilor nostrii.
Doresc ca Bunul Dumnezeu să binecuvinteze toate mamele pentru ceia ce sunt ele pe pamânt:
Simbolul vieţii într-o lume a morţii; Simbolul credinţei într-o lume fără Dumnezeu şi Simbolul dragostei într-o lume a urii. AMIN.
Ioan Sinitean, Chicago