În contextul actual de divergenţe de opinii, de neînţelegeri între fraţi, de ruperi de biserici, recomand ca la rublica Cercetaţi Scripturile să studiem un caz din istoria poporului evreu, felul în care a fost soluţionat şi de la care avem şi noi multe de învăţat, şi anume,
„Altarul neînţelegerilor”
sau SOLUŢIONARE BIBLICĂ A CONFLICTULUI DINTRE FRAŢI
Iosua 22:1-34
“şi aşezaţi-vă în mijlocul nostru; dar nu vă răzvrătiţi împotriva Domnului, şi nu vă despărţiţi de noi, zidindu-vă un altar, afară de altarul Domnului, Dumnezeului nostru!“ Iosua 22:19b
Consider că fiecare dintre noi suntem conştienţi că trăim într-o lume a conflictelor. Există conflicte între naţiuni, conflicte interne între etnii, uneori conflicte la serviciu, conflicte în familie şi cu durere scriu, există conflicte şi între fraţii din Biserica Domnului Christos.
Aţi sărit vreodată la concluzie înainte de audierea ambelor părţi aflate în conflict? A fost vreodată situaţia când nu aţi oferit cuiva prezumţia de nevinovăţie, chiar dacă acesta nu ţi-a greşit? În studiul de faţă vom vedea că “există atitudini şi variante declarative ale celor aflaţi în conflict şi vom înţelege cauzele neînţelegerilor şi cum pot fi ele aplanate.
DEFINIREA TERMENILOR
In limbajul nostru zilnic nou folosim două noţiuni care sunt similar, astfel,
1. CONFLÍCT: “Ciocnire materială sau morală violentă; situaţie controversată; stare de duşmănie; divergenţă; Treapta de maximă ascuţire în evoluţia contradicţiilor antagoniste.” (Din dicţionarul explicativ al limbii române )
Iar neînţelegeri,
2. NEÎNȚELÉGERE, neînțelegeri, s. f. Faptul de a nu (se) înțelege, lipsă de înțelegere. Dezacord; conflict, diferend; discordie, ceartă. Confuzie creată datorită interpretării greșite a unei afirmații, a unei situații; Confuzie apărută prin înțelegerea greșită a unor lucruri (Din dicţionarul explicativ al limbii române ).
Cele mai multe dintre conflictele ce astăzi există în lume, fie de domeniu politic, etnic sau chiar religios (în biserică), sunt cauzate de o confuzie creată datorită interpretării greșite a unei afirmații, a unei situații; confuzie apărută prin înțelegerea greșită a unor lucruri, fapte sau evenimente. Acest fapt e vechi, există din totdeauna în lume, şi a fost o problemă aproape constantă în poporul lui Israel.
I. CADRUL ISTORICO-GEOGRAFIC
“Domnul le-a dat odihnă din toate părţile” (Iosua 21:44).
În textul din Scriptură anunţat, care ne-a inspirat şi titul studiului nostru, aflăm despre un caz foarte înteresant din poporul ales când, chiar şi după marile victorii duse impreună ca un popor unitar, la un moment dat s-au aflat într-o situaţie care aproape a dus la un război civil între seminţii din cauza unei neînţelegeri care, la urmă, le-a părut că a fost banală.
Din conţinutul acestui capitol aflăm că israeliţii s-au alarmat cumplit la perspectiva unei schisme în corpul lor, care se referea la problemele religioase cât şi la cele civile. Schismă în religie este un lucru periculos şi ar trebui să fie evitată cu grijă de toţi cei care se tem de Dumnezeu, pe cât posibil.
Există întodeauna soluţie biblică de a evita neînţelegerile, dacă luăm pur şi simplu timp pentru a dărâma altarele neînţelegerilor şi în mod sincer să se caute adevărul.
Propun ca împreună să analizăm o situaţie de conflict şi soluţionarea ei prezentată în Biblie în Cartea Iosua în cap.22 care înţeleasă bine ne poate ajuta să ştim cum să ne comportăm în situaţii de conflict.
Cu toate că Dumnezeu a promis Canaanul ca patrie pentru poporul evreu prin Moise, acest teritoriu nu era un teren viran, ci locuit de 7 naţiuni. Pentru a-l poseda poporul Israel format din 12 seminţii urmau să se lupte pentru asta.
În perioada în care poporul se apropia de Canaan şi Moise încă era în viaţa, două triburi şi jumatate (Ruben Gad si ½ Manase) s-au decis să rămână să stăpânească partea Transiordaniană a Canaanului (la Est de Iordan), aşa că au cerut aceasta lui Moise şi el a acceptat cererea (fără să-L întrebe pe Dumnzeu), cu condiţia ca şi ei să ajute restul de fraţi la războaiele de cucerire a Ţării Canaanului, lucru acceptat de ei.
Aşa că restul de 9 seminţii şi jumătate şi-au continuat drumul dar şi lupta până la cucerirea completă a Ţării Promise. Iosua şi bătrânii poporului le-a cerut celor 2 ½ seminţii să vină cu ei peste Iordan şi să-I ajute în lupta împotriva popoarelor din Canaan, aşa după cum au promis lui Moise (Numeri 32:2-22).
După şapte ani de luptă, Canaanul a fost cucerit aproape complet. Aşa că luptătorii din triburile din Est ale Iordanului (Ruben, Gad si ½ Manase) au fost trimeşi acasă.
II.SLUJIRE IMPECABILĂ- APRECIEREA LUCRĂRII FĂCUTE INIŢIAL DE FRAŢII LOR
“Voi aţi păzit tot ce v-a poruncit Moise, robul Domnului,şi aţi ascultat de glasul meu(Iosua) în tot ce v-am poruncit. N-aţi părăsit pe fraţii voştri (la nevoie), de o bună bucată de vreme pînă în ziua de azi; şi aţi păzit rînduielile şi poruncile Domnului, Dumnezeului vostru”.
În general, conflictele apar după o perioadă de relaţii bune, cooperare şi bună înţelegere. În cazul de faţă (pe care îl studiem în acest articol), la început au existat numai aprecieri bune, chiar felicitări pentru ajutorul şi sacrificiul ce l-au făcut pentru fraţii lor. Ei şi-au ţinut promisiunile faţă de Moise; faţă de Iosua, noul conducător, faţă de fraţii lor/de naţiunea lui Israel şi faţă de Domnul.
Înainte de plecarea lor, Iosua ţine o cuvântare de aprecierea şi mulţumire pentru ceea ce au făcut pentru fraţii lor din Vest, le dă binecuvântarea dar şi avertizările de cuviinţă. Le spune să iubească pe Domnul şi Cuvântul Său, să ţină poruncile şi Să-l servească pe Domnul cu toată inima lor.
De asemenea, le-a cerut să nu se ia după neamurile idolatre din jurul lor. Pe deasupra au luat cu ei mari bogăţii din prăzile de război.
Notă: chiar dacă aceste seminţii şi-au îndeplinit responsabilităţile militare la un grad superior, Iosua le reaminteşte că ei au şi responsabilităţi spirituale de care trebuie să ţină cont.
III. SURSA CONFLICTULUI –ALTARUL!
La reîntoarcerea spre casa, luptătorii din triburile lui Ruben, Gad si ½ Manase, chiar înainte de a trece Iordanul au construit un altar. Restul de triburi din Israel (9 si ½) când au auzit au tras imedit concluzia că acestia au căzut deja în apostazie şi că posedând astfel un altar propriu de inchinare ar fi aderat deja la o altă religie (Deuteronom 12:13-14). Dumnezeu le-a dat instrucţiuni precise ca să dărâme orice altar străin, idolatru şi nicidecum să construriască altele pe lângă cel de la Silo (Deut.12; Lev. 17:8-9).
Dar înainte de a porni la luptă, cele 9 seminţii şi jumătate, propun ca Fineas, fiul Marelui Preot Eliazar (pe baza lui Deuteronom 13:12-19) să formeze o echipă reprezentativă care să meargă să discute la faţa locului cu aceste triburi numite de pe acum “rebele”. (Num. 25; Ps. 106:30-31). Era responsibilitatea şefilor de trib şi a preoţilor să facă investigaţiile de rigoare asupra oricărei situaţii conflictuale ce aparea în poporul ales (Deut. 13).
Fapta lor era clară, se vedeau de la mare distanţă: construirea unui altar, un altar impresionant…un alt altar decât cel de la Silo...
Conflictul a constat de fapt în păreri diferite cu privire la utilizarea unui “nou” altar ce a apărut pe neaşteptate în poporul lui Israel (popor ce era convins de unicitatea Altarului din Cortul Întâlnirii de la Silo).
Bănuiala că Altarul construit de cele 2 ½ triburi este dovada rebeliunii lor faţă de Dumnezeu, şi dovada vizibilă a dorinţei de separare naţională şi religioasă. Sau altfel spus era dovada vizibilă a încălcării Cuvântului lui Dumnezeu în opinia celor 9 triburi şi jumătate...
Ed sau “Altarul mărturie” a fost numele altarului ridicat de cele 2 triburi şi jumătate din Israel, care s-au aşezat pe partea de EST a Iordanului. Acesta urma să le reamintească de patrimoniul lor comun, şi de legământul lor cu Dumnezeu încheiat la Muntele Sinai. Ei au numit acest monument “Ed”! Este cuvântul ebraic pentru “martor”. Monumentul a fost o mărturie că Domnul este Dumnezeu.
Altarul ED era o “copie” a Altarului din Cort; nu neaparat din aceleaşi materiale şi de aceeaşi mărime. Altarul în general era un loc de sacrificiu, de închinare şi de pocăinţă.
DEFINIŢIA ALTARULUI
Cuvântul Altar - vine de la cuvântul altus, care înseamnă “înălţime.” Altarul implică orice ridicătură pe vreun deal unde se puteau aduce jertfe pentru divinitate. Altarul = un obiect si un loc pentru sacrifiii, folosit atit de Israeliti cât şi de păgâni.
Deci-Altarul putea fi un “lucru” bun..., dar poate să ajungă şi o sursă de conflict atunci când nu există unitate de păreri cu privire la “întrebuinţarea” lui. Altarul însuşi a fost martor, sau un memento pentru a aduce aminte triburilor că aparţineau împreună aceluiaşi popor şi s-au obligat de a respecta Pactul Sinaitic.
Cuvântul “Ed “ era folosit pentru a semnifica noţiuni ca: martor, mărturie, sau dovadă... Ceea ce au făcut a fost să ridice un altar ca un simbol al unităţii lor spiriuale chiar dacă ca amplasare erau separaţi (vezi Numeri 25:2, Deuteronom 4:3, 23).
Altarul ar trebui să fie un loc de părtăşie cu Dumnezeu şi de părtăşie unii cu alţii ca fraţi ai Aceluiaşi Tată şi nicidecum un loc de duşmănie şi supărare. Altarul ar trebui să fie un loc de pocăinţă şi mijlocire pentru alţii şi nicidecum un loc de ceartă, de neînţelegeri şi conflict.
Altarul ar trebui să fie un loc de vindecare sufletească şi nicidecum un loc de rănirea fraţilor în Hristos. E adevărat că nu toţi gândim la fel dar având şi ţinând la o doctrină unitară vom putea dărâma altarul neînţelegerilor dintre noi.
IV. SUPĂRAREA - URMAREA CONFLICTULUI
Când au auzit copiii lui Israel lucrul acesta, toată adunarea copiilor lui Israel (cele 9 seminţii şi jumătate) s-a strâns la Silo, ca să se suie împotriva lor şi să se bată cu ei (posibil un război civil-fraticid), ca astfel să-i oprească de a nu săvârşi mai departe nelegiuire, care mai apoi să aducă pedeapsă peste toţi israeliţii.
Conflictul a generat imediat: SUPARARE, nevoia de RĂZBOI - dorinţa de RĂZBUNARE - şi PEDEPSIRE a nelegiuiţilor… pentru că aceasta era în primul rând o reacţie a firii pământeşti în situaţie de conflict… război, fizic sau psihic.
Ei vedeau lucrul acesta ca o desconsiderare flagrantă pentru ceea ce Dumnezeu a stabilit, şi anume că seminţiile lui Israel trebuiau să ofere darurile lor şi arderile de tot doar la Silo.
MOTIVAŢIILE ACESTEI REACŢII
• Pentru că le-a fost frică că Altarul acesta era dovada vizibilă a apostaziei lor.
(Leviticul 17:8-9)
• sau putea deveni un rival al altarului de la Silo (ei ştiau că Dumnezeu a comandat - doar un singur altar şi un singur loc de închinare pentru tot Israelul);
• Dumnezeu considera vinovat întreg poporul pentru o singură persoană. Principiul: Toţi pentru unul şi unul pentru toţi (v.11-12);
Aşa că pe baza celor de mai sus toată adunarea era gata să pornească război împotriva fraţilor lor.
V. SOLUŢIA BIBLICĂ LA CONFLICT - DIALOG DESCHIS
Poporul a trimis o echipă de reprezentativi să meargă la faţa locului ca să vorbească direct cu triburile “rebele”. “Copiii lui Israel au trimes la fiii lui Ruben, la fiii lui Gad şi la jumătatea din seminţia lui Manase, în ţara Galaadului, pe Fineas, fiul preotului Eleazar, şi zece căpetenii cu el, cîte o căpetenie de fiecare casă părintească pentru fiecare din seminţiile lui Israel; toţi erau căpetenii de casă părintească între miile lui Israel.”
DESFĂŞURAREA DIALOGULUI - VORBIREA TRIBURILOR DIN VEST (9 si1/2): ACUZAREA “Ce însemnează păcatul acesta pe care l-aţi săvârşit faţă de Dumnezeul lui Izrael…”
Prezentarea “plângerii” triburilor din vest a fost făcută în mod cât se poate de dur, acuzindu-I de păcat, asemănându-i cu situaţii precedente din istoria lor… (Peor - 24,000 au fost ucişi).
Dar în acelaşi timp au avut dorinţa de a menţine unitatea şi frăţia cu cei din est prin a le oferi teritorii de partea aceasta a Iordanului (adică în Canaan), cu ei şi de a împărţi ţara cu ei… Ce lucru extraordinar!!!
APĂRAREA - TRIBURILOR DIN EST (21/2): încep prelegerea folosind de 6 ori numele lui Dumnezeu sub trei forme diferite de exprimare “El” [Atotputernicul], “Elohim” [Dumnezeu], şi “Jehovah” [Domnul].)
“Acest altar nu era un altar idolatru, nici nu intenţionau să aducă jertfe pe el, ci doar să fie o mărturie ”între noi şi voi” pentru generaţia viitoare.”
A fost de fapt o intenţie bună: dar cum de multe ori bunele intenţii sunt greşit înţelese s-a întâmplat şi de data asta. Şi aceasta este lecţia ce o învăţăm din acest capitol special, din Iosua. A fost un incident care a avut loc cu mult timp în urmă şi pe care unii oameni l-au interpretat complet greşit şi cu posibile urmări catastrofale.
La acuza lor, triburile din Est le-a răspuns calm, cu responsabilitate şi cu seriozitate (Proverbe 15:1). De astfel au făcut declaraţia că dacă acţiunea pe care au săvârşit-o ei este considerată rebeliune împotriva lui Dumnezeu, ei sunt gata să primească pedeapsa…
Era doar un altar memorial, de aducere aminte…şi nicidecum pentru sacrificii…acest altar în concepţia constructorilor era ca această “replică” (Ex. 25:9, 40; 1 Chr. 28:11) să le aducă aminte că şi ei (cei din est) se închinau Aceluiaşi Dumnezeu cu fratii lor de dincolo de râu (Iordan); era de fapt un simbol al “unităţii”, un simbol al frăţiei… Nu le-a trecut prin gând să construiască un altar rival sau o altă religie, ci doar să întarească cumva legatura dintre ei chiar dacă vor fi separaţi de Iordan.
Au mărturist că intenţia lor cu altarul a venit din inimi sincere şi curate fără gânduri murdare (oricum Dumnezeu le ştia gândurile), că ei au fost deschişi, şi că nu au căutat să ascundă ceva de fraţii lor…
“Departe de noi gândul să ne răzvrătim împotriva Domnului şi să ne abatem astăzi de la Domnul, zidind un altar pentru arderi de tot, pentru daruri de mâncare şi pentru jertfe, afară de altarul Domnului, Dumnezeului nostru, care este înaintea locaşului Lui!“
Solutia de rezolvare a conflictului a fost ascultarea şi a celeilalte părţi a conflictului (v.21-29) = confruntrea personală - discuţii deschise, frăţeşti…
Reprezentanţii triburilor din Vest, la auzul apărării triburilor din Est, au acceptat explicaţia, au crezut pe fraţii lor şi s-au reîntors la poporul adunat la Silo şi i-a informat despre rezolvarea favorabilă a conflictului.
Poporul adunat aici a acceptat cu bucurie rezoluţia la care s-a ajuns şi au dat slavă Domnului pentru acest sfârşit binecuvântat.
CONCLUZIA DIALOGULUI: ÎMPĂCAREA SEMINŢIILOR
Înlăturarea bănuielii şi judecării greşite a fraţilor lor…
VI. PREVENIREA CONFLICTULUI - Dărâmarea Neînţelegerilor (vv.11-34).
• Manifestă interes (DEZINTERESAT) faţă de fraţii tăi.
• Răspunde înţelept-cu curaj şi dragoste la acuzele sau bănuielile fraţilor tăi.
• Discută deschis, în spirit de respect şi aprecierea pentru fratele tău.
• Confruntă-l personal (înainte să se adâncească criza), nu te baza pe informaţia de la alţii.
• Sacrifică ca să-l câştigi pe fratele tău.
• Fii determinat ca conflictul să se soluţioneze în beneficiul ambelor părţi (fii obiectiv).
• Nu te grăbi niciodată să iei o decizie pripită. “Do not “jump to conclusion” prea repede.
• Ţine cont că a câştiga războiul este un lucru, dar a câstiga pacea este cu totul altul.
VII. CONCLUZIA:
Din studiul de faţă am învăţat că metoda cea mai bună de a atenua conflictele este confruntarea personală, deschisă, sinceră şi nepărtinitoare.
Aşa cum odinioară păstrarea unităţi ţării a fost printr-o închinare unitară şi printr-un singur altar consacrat, să învăţăm şi noi să apreciem unitatea în închinare şi-n doctrină.
Apoi, am învăţat din această lecţie, că scopul închinării noastre este acela de a fi plăcuţi Domnului şi nu nouă înşine (Ioan 4:24).
Atunci când avem o neînţelegere cu o persoană sau dacă am auzit zvonuri despre ea, înainte de orice avem nevoie să mergem şi să verificăm direct cu persoana respectivă dacă ce se aude e adevărat sau nu.
Şi să facem acest lucru cu dorinţa sinceră că ne pasă de acea persoană şi vrem să punem capăt zvonurilor inutile sau neînţelegerilor fără rost.
Mă rog ca Bunul Dumnezeu să ne ajute să trăim în armonia şi unitatea cerută de El pentru ca astfel să-i facem bucurie:
“Faceţi-mi bucuria deplină, şi aveţi o simţire, o dragoste, un suflet şi un gând.” Fil 2:2
Ioan Sinitean, Chicago