« Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine, să nu rămână în întuneric. » (Ioan 12 :46)
I. INTRODUCERE
“lumina şi întuneric”, aceste noţiuni dualiste (în contrast), le găsim în Sfânta Scriptură atât la început cât şi la sfârşitul acesteia. Pentru mulţi dintre cititorii Sfintei Cărţi este surprinzător că dintre acestea două noţiuni, prima menţionată este întunericul şi nu lumina. Dar, Dumnezeu nu a creat întunericul, acesta era deja acolo: “Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric” (Geneza 1:2).
Sfânta Scriptură declară că Dumnezeu şi-a început lucrarea Creaţiei creând în primul rând lumina: « Dumnezeu a zis: “Să fie lumină!” Şi a fost lumină. Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric ». Să observăm menţionarea “Dumnezeu a văzut că lumina era bună”. Sfânta Carte menţioneză că după fiecare “porţiune” din creaţia lui Dumnezeu, Acesta a declarat că au fost “bune”. Total, dar absolut totul ce Dumnezeu a creat a fost bun şi de apreciat.
Capodopera creaţiunii Sale, omul, a fost înzestrat cu raţiune, cu abilitatea şi opţiunea de a face alegeri. Şi, vai, omul a ales răul chiar de la început. Şi ca urmare a acestui fapt, omul a căzut în păcat şi odată cu el, păcatul a pătruns în omenire şi atunci întunericul a putut penetra mai repede şi mai dens în lume…ajungând pur şi simplu să stăpânească pământul:
„Totuşi întunericul nu va împărăţi vecinic pe pământul în care acum este necaz…”
Aceste doua noţiuni “lumină şi întuneric, sunt prezentate pe parcursul Sfintei Cărţi sub trei aspecte diferite, şi anume: aspectul fizic (acela de zi şi de noapte), aspectul intelectual (întuneric = ignoranţă şi lumina = cunoaştere) şi aspectul spiritual (lumina = divinitate iar întuneric = satan).
Lumina şi întunericul sunt mutual exclusive - adică se exclud una pe alta. În Dumnezeu nu este întuneric (ca noi să putem să avem părtăşie cu El trebuie să trăim în lumină). Dumnezeu este sursa sfinţeniei, a neprihănirii, a bunătăţii şi a adevărului (nimic ce nu e sfânt, neadevărat, rău sau fals nu există în Dumnezeu sau în copii săi.). A trăi în întuneric e incompatibil cu părtăşia cu El. Ori una, ori alta. În Dumnezeu nu există “ceva” lumină şi ceva “întuneric”. El este 100% lumină (Nu exista amestec de sfânt, păcătos, bun şi rău. El este Singurul perfecţiune).
Lumina descoperă, expune, întunericul acoperă, ascunde. Lumina ghidează, direcţionează, escortează, Întunericul produce confuzie. Lumina energizează, Întunericul nu are energie, e mort şi face să moară totul sub imperiul său.
Lumina este o forţă vie, este lumina vieţii, Întunericul este nefiinţă, este umbra morţii (Ieremia 13:16; Luca 1:78-79). Lumina produce şi face să crească “fructe vii” - bunătate, neprihănire şi adevăr (Efeseni 5:8-10). Întunericul “produce” numai moarte… roade acre, şi nefolositoare (Romani 13:12; Efeseni 5:11). Lumina şi adevărul merg împreună, Întunericul şi minciuna fac casa bună (Psalm 43:3; I Ioan 1:5-7).
Lumina reprezintă puritatea iar întunericul reprezintă răul. Satan este numit puterea întunericului sau prinţul întunericului (Luca 22:53.) Lipsa lui Dumnezeu = lipsa luminii – Cunoaşterea lui Dumnezeu = cunoaşterea luminii (Psalm 119:130; 2 Samuel 22:29; Coloseni 1:13)
Când vorbim sau amintim de lumină nu putem sa nu amintim câteva din beneficiile luminii ca: asigură condiţii de lucru, umblare în siguranţă; produce creşterea în plante (fotosinteza ; descoperă (expune) frumuseţea, dar şi urâtul; reprezintă ce este bun, pur, adevărat, şi sfânt…
II. TRĂIREA ÎN ÎNTUNERIC - STAREA OMULUI DINAINTE DE A-L CUNOAŞTE PE DUMNEZEU
Din viaţa de zi cu zi, noi ştim că întunericul este absenţa luminii. Există întuneric fizic atunci când lipseşte sursa de lumină (oricare ar fi ea). Întunericul spiritual apare atunci când suntem departe de Dumnezeu şi de lumina prezenţei Sale. Omul a făcut decizia deliberată în viaţa de a fi fără Dumnezeu sau a sta cât mai departe de El. Ca să înţelegem mai bine conceptul de întunerec, redau în continuare scurte definiţii ale noţiunii de întuneric:
• întunerec fizic = noaptea:“s-a făcut întunerec peste toată ţara.” (Mat. 27:45).
• întunerec intelectual = ignoranţă : “tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sînt în întunerec .” (Rom. 2:19 ).
• întunerec spiritual = păcatul
Aspectul cel mai proeminent prezentat în Scriptură referitor la întunerec este aspectul spiritual sau umblarea în păcat: « Poporul, care umbla în întuneric » a ajuns la urmă să zacă ca un bolnav “norodul acesta zăcea în întunerec” Mat 4:16. Poporul ales s-a îndepărtat aşa de mult de Dumnezeu încât ceea ce a fost cândva lumina a ajuns de fapt întunerec: „Aşa că, dacă lumina care este în tine este întunerec, cît de mare trebuie să fie întunerecul acesta!” (Mat. 6:23).
Chiar mai mult. Omul a acceptat să fie dominat de întunerec aşa că puterile întunerecului au ajuns să domine lumea întregă (Luca 22:53). De la ceea ce a fost cândva doar o curiozitate naivă, oameni au ajuns nu numai să le placă în întunerec ci chiar să-l iubescă: “oamenii au iubit mai mult întunerecul decât lumina…” Ioan 3:19. Ca în cele din urmă „inima lor fără pricepere s-a întunecat...” Rom 1:21b şi întunecându-se nu au mai putut raţiona normal ci deformat.
Cei ce trăiesc în întuneric nu cunosc pe Dumnezeu chiar dacă ei pretind. Ei îl analizează pe Domnul Isus numai din perspectiva lor fără să recunoască realitatea păcatului din viaţa lor şi consecinţele acestuia. De fapt ei trăiesc într-o lume complet separată de aceea creată de Dumnezeu.
Întunericul cauzează separarea faţă de Dumnezeu-distruge părtaşia cu Tatăl. Întunericul permite ascunderea unor comportări urâte şi rele-ce intră în conflict direct cu sfinţenia lui Dumnezeu. Întunericul (spiritual) este de fapt rezultatul unei condiţii spirituale neadecvate şi în acelaşi timp este o alegere personală. Fiecare dintre noi avem posibilitatea de a umbla fie în lumină fie în întuneric.
A umbla în întuneric înseamnă de fapt a trăi într-o permanentă stare de păcat (Ioan 3:19-20) şi în locuri unde nu este Dumnezeu (1 Ioan 1:5). A umbla în întuneric însemna să umbli în afara Cuvântului, a Căii şi a Voii lui Dumnezeu.
Cu toate că lumina era printre ei, oamenii au continuat să iubească mai mult întunerecul: “şi judecata aceasta stă în faptul că, odată venită Lumina în lume, oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina, pentru că faptele lor erau rele. “ (Ioan 3:19), pentru că s-au complăcut în el.
III. TRANZIŢIA DE LA ÎNTUNEREC LA LUMINĂ
a) Autorul Tranzitiei/ Dumnezeu. Creatorul omului şi al pământului nu a lăsat ca întunericul să dăinuie şi a venit cu o soluţie profeţită de Isaia: « Poporul, care umbla în întuneric, vede o mare lumină; peste cei ce locuiau în ţara umbrei morţii răsare o lumină » (Isaia 9 :2). Iar preotul Zaharia dezvălue motivaţia trimiterii luminii:
„datorită marei îndurări a Dumnezeului nostru, în urma căreia ne-a cercetat Soarele care răsare din înălţime, ca să lumineze pe ceice zac în întunerecul şi în umbra morţii.” Luca 1:7-79
Ca la « împlinirea vremii » El a trimes în lume pe Fiul Său (ca fiind adevărata lumină) ca să-i scoată din întuneric pe pământeni…
Bătrânul Simion profeţea despre Mântuitorul în felul următor:
“lumina care să lumineze neamurile, şi slava poporului Tău Israel.” (Luca 2:32).
Dumnezeu l-a ales pe Apostolul Pavel ca să ducă lumina Evangheliei la neamuri ca şi ei apoi să se întoarcă de la întunerec la lumină: „Te-am ales din mijlocul norodului acestuia şi din mijlocul Neamurilor, la cari te trimet, ca să le deschizi ochii, să se întoarcă dela întunerec la lumină, şi de supt puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.” Fapte Ap. 26:17-18
Apostolul Pavel ne spune că Dumnezeu Tatăl a realizat tranzitia sau strămutarea: “El ne-a izbăvit de supt puterea întunericului, şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui,” (Col. 1: 13) „Împărăţia Fiului dragostei Lui,” fiind de fapt “Împărăţia lumii”.
b) Prin Agenţia Duhului Sfânt. Aşa după cum Duhul s-a mişcat (a luat parte la creaţie) peste faţa apelor atunci când Dumnezeu a zis: “Să fie lumină!” Şi a fost lumină.” (Gen 1:2-3), tot aşa Duhul Sfînt are parte importantă la „luminarea” omului: „cugetul meu, luminat de Duhul Sfînt” (Rom 9:1)
c) Pe baza Jerfei lui Christos
„cu cît mai mult sîngele lui Hristos, care, prin Duhul cel vecinic, S-a adus pe Sine însuş jertfă fără pată lui Dumnezeu, vă va curăţi cugetul vostru de faptele moarte, ca să slujiţi Dumnezeului cel viu!“ Evrei 9:14
La Golgota, timp de trei ore, în mijlocul zilei, un intuneric greu a coborât pe pământ. Timp de trei ore Hristos a fost părăsit de Tatăl Său. Timp de trei ore, forţele întunericului au deţinut dominaţia. Dar trei zile mai târziu, întunericul mormântului a fost înlocuit cu strălucirea şi slava Domnului înviat. Din nou, întunericul nu a a putut să biruie lumina.
d) Prin credinţa în Domnul Isus si a lucrării Luminii. Din nou, nimic nu poate lua fiinţă fără credinţă. Versetele redate mai jos sunt concludente:
« Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine, să nu rămână în întuneric. » (Ioan 12 :46 şi „credeţi în lumină, ca să fiţi fii ai luminii” Ioan 12:36
e) Prin descoperirea Cuvântului: Sunt multe versete în Sfânta Scriptură cari declară acest adevăr. Redau în continuare doar două: „Descoperirea cuvintelor Tale dă lumină” Ps 119:130 şi „Cuvîntul Tău este o candelă pentru picioarele mele, şi o lumină pe cărarea mea“ Ps 119:105 sau „Caci la Tine este izvorul vietii; prin lumina Ta vedem lumina.” (Psalm 36:7-9)
IV. TRĂIREA ÎN LUMINA - STAREA OMULUI DUPĂ CUNOAŞTEREA LUI DUMNEZEU
1. Terminologia conceptului de lumină:
• ASPECTUL FIZIC = radiaţie electromagnetică (undă-corpuscul) emisă de corpuri incandescente sau luminescente şi care impresionează ochiul uman = baza vieţii pe pământ = reprezintă glorie - SLAVA.
• ASPECTUL INTELECTUAL = ceea care aduce claritate în mintea omenească; revelaţie; învăţătură, educaţie = reprezintă ADEVARUL (Cuvântul Tău este o candelă... Şi o lumină..Ps.119:105).
• ASPECTUL SPIRITUAL = DUMNEZEU - SFINŢENIE – LUMINĂ
(Dumnezeu e lumină, şi în El nu este întunerec:El însuşi este în lumină)
Toate lucrurile (absolute toate) au “venit” la viaţă (existenţă) prin El (Domnul Christos) Sfânta Scriptură declară că El este sursa vieţii: (Coloseni 1: 15-17). EL este “viaţa care ne-a fost arătată“ (1 Tim. 3:16). El este Creatorul vieţii “În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.” (Ioan 1:4) şi Creatorul luminii: “Lumina luminează în întuneric, şi întunericul nu a biruit-o.” (Ioan 1:5). Natura Sa de Dumnezeu invocă maiestate şi splendoare. Parte din esenţa Sa este să se descopere pe Sine, si anume că El este perfect, pur, sfânt (de trei ori)...
Sfânta Scriptură mai declară că Domnul Isus (Fiul lui Dumnezeu) este Adevărata lumină ce luminează pe orice om (Ioan 1:9) şi mai precis adevărata sursă de viaţă şi lumină (Ioan 1:1-2)
Apostolul Ioan face declaraţia că “Isus e lumina lumii” (Ioan 8:12) şi cu o alta ocazie ne spune că de fapt viaţa întreagă ce a trăit-o pe pământ Isus Christos a fost lumină (Ioan 12:35).
Trăirea în lumină înseamnă dezbrăcare de tot ce urăşte Dumnezu şi îmbrăcarea cu cele plăcute Tatălui ceresc: “Să ne desbrăcăm dar de faptele întunerecului, şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii” Rom. 13:12;
Apoi trăirea în lumină înseamnă şi o îndepărtare de cei ce le plac la întunerec: ”şi nu luaţi deloc parte la lucrările neroditoare ale întunerecului, ba încă mai de grabă osîndiţi-le” . Ef. 5:11
2. Beneficiile umblării în lumină. Dumnezeu nu numai că ne-a smuls de sub puterea întunericului prin Jertfa Fiului Său la Golgota, dar ne dă şi posibilitatea de a umbla zilnic în lumina Sa.
Prima condiţie pentru a umbla în lumină este să ne învoim la aceasta (Merg oare doi oameni împreună, fără să fie învoiţi? (Amos 3:3). Apoi următorul pas trebuie să fie cel al lepădării de tot ce înseamnă întunerec pentru noi: « Să lepădăm dar lucrurile întunericului “ ca următorul pas să fie îmbrăcare: ”şi să ne îmbrăcăm cu armele luminii. ” (Romani 13, 12). Sau altfel spus pocăinţa cu iertarea şi iertarea cu curăţirea. Notă: Nu există curăţire fără iertare şi nici iertare fără mărturisire.
Numai umblând în lumină Dumnezeu descoperă realitatea păcătului din viaţa noastră. Umblarea în lumină consolidează partaşia cu Tatăl şi cu Fiul. Doar atunci vom avea o continuă părtaşie cu Isus Christos. Părtăşia nostră cu Christos este condiţionata de umblarea în lumină. Şi ca urmare sângele lui Isus Christos ne spală de păcate. Apoi, doar cei spălaţi de sângele lui Christos vor vedea adevărata Lumina. Pasul următor, umblarea în lumină consolidează părtăşia cu fraţii (1 Ioan.3:14).Notă:
• Nu putem avea părtăşie cu Dumnezeu şi să trăim în păcat:
(Dacã zicem cã avem părtăşie cu El, şi umblãm în întunerec, minţim, nu trăim adevărul )
• Nu putem pretinde că nu avem o natură păcătoasă, că ne-am minţi pe noi înşine:
(Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri, şi adevărul nu este în noi vs.8)
• Nu putem să pretindem că nu am păcătuit, că L-am face mincinos pe Dumnezeu:
(Dacã zicem cã n-am păcătuit, Îl facem mincinos, şi Cuvântul Lui nu este în noi vs.10)
3. Implicaţii ale umblării în lumină “umblarea în lumină” (1 Ioan 1:7).
A umbla în lumină însemnă (printre altele) să fii deschis, sincer şi corect (Filipeni 1:10). (Cuvântul sincer vine de la latinescul ”sine- cera” adică “fără ceară”- expresie folosită la a masca defectele statuilor). A umbla în lumină înseamnă să fii onest cu Dumnezeu, cu alţii şi cu tine însuţi. A umbla în lumină înseamnă să împlineşti Cuvântul Domnului întocmai cum cere El (1 Ioan 2:3-4) « Dar dacă umblăm în lumină”: acesta însemnând că trebuie să umblăm într-o continua ascultare şi expunere la Lumina “revelatoare” a lui Christos.
A umbla însemnă: « a face pas după pas » = acţiune continuă; perseverare, progres. A umbla în lumină înseamnă a umbla unde este El, “Lumina Lumii”… « Lumina » nu trebuie să ne supere că ne arată “petele”, ci se cade să o considerăm o binecuvântare şi un ajutor pe calea credinţei.
CONCLUZIE
Cunoaşterea lui Christos are o importanţă crucială în viaţa noastră de credinţă. Baza părtăşiei continue cu Dumnezeu este dovedită de umblarea în lumină. Adevărata părtăşie cu Dumnezeu începe şi se continuă prin admiterea păcatului şi manifestarea dorinţei de a scăpa de el prin pocăinţă şi apoi printr-o trăire în sfinţenie. El a venit ca noi să nu mai trăim în întunerec ci în lumina Sa minunată. Haideţi atunci fraţilor(surorilor) să trăim ca atare, fiind plăcuţi Tatălui Luminilor. Apoi, să nu uităm să-I mulţumim în fiecare moment Salvatorului nostru, Domnul Isus Christos care ne-a strămutat de la întuneric la lumina Sa minunată.
Ioan Sinitean, Chicago, USA