"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

PREAMBUL

Viața noastră este o înșiruire de momente ce cuprind bucurii, dureri, dezamăgiri, oportunități, testări, examene, căderi, ridicări, pierderi dar și succese. Fiecare dintre acestea au avut în viata noastra impacturi de diferite grade. Astfel unele au trecut aproape neobservate, altele au avut importanță minoră, iar unele au avut impact decisiv asupra personalității noastre. De unele dintre acestea suntem mîndri, pe cînd de altele nu ne place nici măcar să le reamintim.

Unele evenimente, acțiuni, decizii pe care le-am luat ne-au marcat destinul vieții pentru totdeauna. Luarea de decizii este o acțiune foarte serioasă, chiar dură uneori. Viața este de fapt o serie de momente în interacțiune – momente ce se leagă între ele unele de altele ca un șirag de mărgele.

 

În Vechiul Testament găsim relatate o mulțime de evenimente petrecute foarte în urmă pe roata timpului, evenimente ce aduc informații și imagini din viața și cultura unor popoare diferite unele de altele. De la toate însa, avem de învățat (1 Cor. 10:11; Rom. 15:4).

O personalitate care ocupa un loc special în Sfînta Scripturî este Moise. Numele de Moise este menționat de 79 de ori în N.T. și este folosit ca un exemplu de neprihănire, credincioșie și curaj (Ev.11). Și totuși nu a intrat în țara mult dorită și visată odată cu poporul evreu.

Timp de 40 de ani, Moise, în ciuda a foarte multe greutăți, lipsuri și rebeliuni a condus poporul evreu spre Țara Promisă, spre Canaan. Au fost situații cînd nu aveau apă și cînd nu aveau mîncare. S-a lovit de situații în care aveau apă dar nu era potabilă, sau nu o aveau deloc. Au trecut prin situații cînd aveau mană, dar se săturaseră de ea… (Exod 15: 22; 16; 17:1-7).

Moise a așteptat momentul în care să pună piciorul pe Pămîntul Făgăduinței, ca la urmă să i se interzică să intre în el…Nu–i așa că sună tare ciudat? Să renunți la confortul palatului imperial, la toate bogățiile Egiptului, să induri 40 de ani de lipsuri, frustări, ca în cele din urmă să nu poți să primești deloc ceea ce ți s-a promis…

PROBLEMA - criza de apă

Era în prima luna a celui de-al 40-lea an de calatorie a poporului evreu prin pustie. Dintre cei ce iesisera din Egipt, în afara lui Moise și Aron, nu mai erau decît doi barbați în viață. Toți ceilalți, ca o pedeapsă a rebeliunii și a neîncrederii în Dumnezeu pieriseră în pustie. Din vina lor, niciodată nu vor vedea țara mult visată. De data aceasta, Moise avea în jurul lui un popor nou, tînar, o generație născută și crescută în duritatea și sălbaticiunea pustiului. Acest popor tînăr parea obișnuit cu lipsurile, cu greutățile acestei lungi călătorii… Dar nu era chiar așa… Acest popor nu era altul decît urmașii aceluiași popor rebelios numit Israel… Și proverbul romînesc, așchia nu sare departe de butuc, se pare ca a fost adevarat și în cazul lor…

Era un timp de tranziție dureros pentru Moise. Miriam, sora lui, abia murise (Mica 6: 4). Și chiar atunci cînd ei erau întristați, poporul a considerat momentul oportun de a-i critica.

Poporul era în popas la Cadeș (v.1) Nu mai aveau apa și, ca de obicei, a început să intre în panică. De la panică au trecut la rebeliune și au “atacat” pe Moise, pe cel datorită căruia ei nu mai erau sclavi la Faraon și pe cel ce le-a cruțat viețile. Poporul murmura pentru lipsa de apă (v.2-5). S-au strîns împotriva lui Moise și Aron (Ps.2:1-3; 35:15; Pr.16: 5). Poporul l-a acuzat pe Moise de neîndeplinirea promisiunilor față de părinții lor (v.4-5; Numeri 16:13-14; 20:6-8).

De ce ne-ai adus din Egipt în acest loc teribil? Aici nu sunt nici cereale și smochine, nici rodii sau de viţă de vie. Şi nu există nici apă să bem! Ei trebuie să fi cunoscut pe Dumnezeul care nu i-ar fi lăsat să piară din lipsa de apă. Cu siguranţă că El ar fi salvat situația aceasta ca și de atîtea dăți. Cuvintele lor sunt o copie exactă a cuvintelor folosite de părinţii lor găsite în întreaga cartea Exodului şi în Numeri. Din nou, vom găsi naţiune fără apă. A fost o problemă de viaţa și de moarte atît pentru om cit şi pentru animale în mijlocul deşertului.

În cei 40 de ani, de cînd Moise conducea poporul, s-au ivit multe asemenea situații critice și întotdeauna, Moise, cu ajutorul lui Dumnzeu, a trecut cu bine peste ele. Dar de data aceasta Moise s-a mîniat foarte tare. Nu se specifică de ce anume și pe cine anume.

În acest caz, Moise i-a pe Aron cu el și merge înaintea lui Dumnezeu (v.6). Au plecat din fața adunării fără să le răspundă vreun cuvînt. S-au apropiat de Ușa Cortului Întîlnirii. S-au prosternat cu fața la pamînt. Atunci Slava lui Dumnezeu a apărut în fața lor.

PLANUL lui DUMNEZEU

Enunțarea lui:

Dumnezeu îi da lui Moise instrucțiuni simple. Instrucțiuni pe care însă Moise nu le îndeplinise întocmai. Dacă citim cu atenție despre viața lui Moise, vom fi uimiți să aflăm în cîte locuri din Scriptură se spune: “Moise a făcut întocmai cum Domnul I-a poruncit”. Numai de data asta, nu… doar odată și l-a costat așa de mult-pierderea Cannanului. În Numeri 21:9, găsim scris că Moise a regretat “ieșirea’ asta tot restul vieții lui.

Dumnezeu îi dă lui Moise instrucțiuni specifice și simple de înțeles și de pus în aplicare. Dumnezeu niciodată nu e ambiguu. El întodeauna este specific, la subiect, concret în tot ce spune, sau cere, astfel,

I-a spus: “ia bațul”- acesta era simbolul autorității.

I-a spus lui Moise și Aron să adune poporul în fața stîncii, ca fiecare să fie martor la minunea pe care urma să o facă EL.

I-a spus lui Moise “vorbește stîncii!“(v.9-11).
Observaţi diferenţa de comandă. Moise doar trebuia să vorbească stîncii şi Dumnezeu va aduce mai departe apă. Acelaşi Dumnezeu, acelaşi personal, practic în acelaşi loc, iar unii au sugerat aceeaşi piatră, dar o nouă generaţie şi un rezultat diferit. Observaţi cum Moise îndeplinește instrucţiunile Domnului, v. 9-11

Aplicarea planului de către Moise:

Moise a luat bățul din Cort- (ascultare completă). Moise a adus cu el “toiagul” care l-a luat din prezența lui Dumnezeu, din cort. Scopul intenționat de Dumnezeu cu acest “toiag” a fost doar o vizibilă aducere aminte despre minunile pe care le-a făcut Dumnezeu de-a-lungul anilor. “Toiagul” a simbolizat prezența lui Dumnezeu în fața stîncii.

Moise a adunat poporul… (ascultare completă).

Moise a izbucnit de mînie în fața rebeliunii lor (Ps. 106:32-33; Gen. 4:3-7; Iacov 1:19-20; Ef. 4:26, 27) (Adaus de la Moise. Nu a fost cerută de Dumnezeu- abatere).

Moise a vorbit poporului (și nu stîncii), mai exact i-a insultat-- vs. 8. (Adaus de la Moise. Nu a fost cerută de Dumnezeu-abatere).

Moise a lovit stînca (nu a vorbit stîncii cum i se ceruse), și încă de două ori. (încălcarea poruncii: greșeală).

Nota: Moise nu a întrebat pe Dumnezeu de ce schimbarea aceasta în obținerea apei? 40 de ani în urma a fost o altă procedură: lovirea stîncii. Și procedura de atunci a lucrat. De ce n-ar lucra și acum? Și Moise a “ignorat” recenta instrucțiune a lui Dumnezeu și a mers cu cea veche. Și stiți ce s-a întîmplat? A lucrat din nou. Minunea a avut loc. Apa a țișnit din stîncă ca și atunci. Poporul a fost adăpat atît el cît și vitele lui.

Vorbind despre maniera lui Moise de a-i eticheta ca și “rebeli” pe cei aleși de Dumnezeu, aceasta nu a diferit cu nimic de felul în care Însuși Dumnezeu i-a numit de atîtea ori... Moise a fost umil si blind si totusi a pacatuit-- Ex. 3:11; 4:10. Moise nu a urmat întocmai ceea ce Dumnezeu i-a spus să facă.

PREMIZELE PEDEPSEI:“Pentrucă n-aţi crezut în Mine, și“ca să Mă sfinţiţi” înaintea copiilor lui Israel sau altfel spus(unele traduceri) sau“nu m-ati onorat indeajuns”

Neîncrederea în Dumnezeu-Moise a dat dovadă de o ascultare incompletă (90%). Așa cum adevărul spus pe jumătate este tot minciună, tot așa și neascultarea de 90% este neascultare. O astfel de ascultare incompletă se cheamă tot neascultare și se pedepseste ca atare, pentru că neascultarea este la urma urmei un act de aroganță.

Doresc să menționez că: Necredința dă naștere la: mînie, neascultare (Ev. 3:18-19), și dezonorarea lui Dumnezeu, dar Credința în schimb dă naștere la: blîndețe, umilință (Iacov 1:22; 1 Petr. 2:2), ascultare (Ev.11), respectarea și onorarea lui Dumnezeu (1 Pet. 4: 11, 1 Cor 4:5. Col. 3:17).

Moise nu a fost destul de atent la ceea ce îi spusese Dumnezeu, pentru că mintea lui era tot conectată la cîrtirea, nemulțumirea “veșnica” a poporului pe care el îl conducea…Dumnezeu întotdeauna a pretins și pretinde o ascultare strictă, fermă (spun unele traduceri).

Să analizăm pe scurt în ce anume a constat neîncrederea lui Moise: Neîncrederea că doar “vorbind” stîncii va fi suficient pentru a da apă poporului rebel.

Moise a crezut că de data aceasta soluția lui Dumnezeu nu părea să lucreze, părea de nerealizat, așa că ar avea nevoie de corectare. Doar să vorbească stîncii, și doar atît?

Ideea asta e complet nouă pentru el. Nu a mai experimentat-o pîna acum. Și ca să fie sigur că va astîmpăra setea poporului său, a aplicat soluția care a dat întotdeauna rezultate bune. Aici în această situație, Moise l-a văzut pe Dumnezeu incompetent.

Indoiala că Dumnezeu le va satisface cererea unor astfel de răzrătiți care nu meritau decît moartea ca și altă dată părinții lor. Acționînd în felul acesta, Moise a călcat linia de demarcație între ceea ce era domeniul lui Dumnezeu și domeniul lui Moise ca slujitor al lui Dumnezu. Putem spune profetul ... Moise s-a dus prea departe… Și Dumnezeu l-a oprit…

Moise nu ajunsese să înțeleagă pe deplin modul de lucru al lui Dumnezeu (El lucrează cînd într-un fel cînd în altul); credea că Dumnezeu are același fel de lucru întotdeauna (lovește)…Moise credea că dobîndise atîta experiență în acest domeniu, încît putea să combine instrucțiunile (una de la Domnul și alta de la el personal).

Dezonorarea lui Dumnezeu. Moise nu l-a onorat pe Dumnezeu ca fiind Sfînt, și aceasta s-a manifestat prin,

Răzvratirea față de porunca lui Dumnezeu (Moise doar trebuia să vorbească stîncii (Num.27: 14)).

Furtul Slavei. Moise a încercat să păstreze credit pentru sine din minunea făcută, de fapt, de Dumnezeu. (Slava mea nu o dau altuia (Isaia 42:8)). Moise s-a pus pe sine într-o poziție unde a “furat” din slava lui Dumnezeu, unde și-a luat credit pentru ceea ce numai Dumnezeu putea să facă. Expresia “noi” se referea la Moise și Aron și nicidecum la Dumnezeu și Moise. Prin expresia, “vom putea noi să scoatem apa din stîncă,” Moise a “re-direcționat” atenția poporului de la Dumnezeu spre el (sau ei însuși- Numeri 20:10). Și acest fapt a fost considerat furt. Furt din slava lui Dumnezeu. Moise în loc să–L asculte întocmai pe Dumnezeu ca și în alte dăți, se lasă condus de propriile sale frustrări…Glorificarea de sine și nu a lui Dumnezeu…

Resentimentul față de israieliții care nu meritau nimic, atît erau de răi. Moise a acumulat amărăciune și frustrare și acuma toate acestea au explodat. Moise a obosit pe drum (Numeri 20:9).

Trecerea liniei de demarcație dintre slujitorul lui Dumnezeu și Dumnezeu Însuși. Pîna aici, Moise a respectat o linie de demarcație între cele făcute de el însuși și cele ce aparțineau lui Dumnezeu numai. El a fost doar profetul lui Dumnezeu. Mediatorul între popor și Dumnezeu și invers. Moise a uitat că era doar slujitorul lui Dumnezeu și nu făcătorul de minuni. Așa că Moise a căzut la test. La testul ascultării. De data asta Moise a fost cel testat și nu poporul.

Prin Mînie. Moise pierzîndu-și controlul a devenit mînios pe poporul ales a lui Dumnezeu, numindu-i “rebeli” (20:10). Atitudinea aceasta a fost în contradicție cu caracterul lui Moise. Noi îl cunoaștem pe Moise ca un om al lui Dumnezeu. Biblia spune despre el ca a fost cel mai blînd om de pe pămînt (la timpul și la locul său). Dar pe lîngă aceste toate găsim în Scriptură că Moise s-a supărat de multe ori, ba înca și mai mult, s-a mîniat de-a binelea.

“Mînia, spunea Benjamin Franklin, “niciodată nu e fără motiv, dar foarte rar cu unul bun.” Un proverb vechi arab spune, “Mînia este vîntul care sufla lampa minții.”

Sub impulsul minie, noi niciodată nu raționam corect. Nu putem să avem o minte “rece” cînd suntem stăpîniți de o mînie “fierbinte”. Minia afecteaza negativ abilitatea noastra de a raționa.

Dezonorarea lui Dumnezeu a fost considerată un păcat public, chiar dacă s-a petrecut între Dumnezeu și cei doi slujitori (Moise si Aron). Ei nu au reprezentat cu cinste pe Dumnezeu în fața poporului.

Prin “alterarea”, sau “deformarea” imaginii simbolice a “stîncii

Consider ca motivul principal pentru care Moise a fost pedepsit așa de grav a fost faptul ca el a “ruinat”, sau “deformat” simbolismul sau imaginea pe care Dumnezeu a instituit-o cu privire la Domnul Isus și misiunea Lui.

În Epistola către Evrei găsim scrise ….Ei făceau o slujbă care era umbra…(Evrei 8:5)

Cînd Dumnezeu i-a spus lui Moise 40 de ani în urmă să lovească stînca, El a “instituit” icoana, prototipul profetic a Domnului Isus. În capitolul următor, 22, vom afla de un alt prototip profetic și anume ... șarpele de aramă.

Prin gestul lui necugetat, Moise transmitea un mesaj greșit poporului despre Planul lui Dumnezeu (la fel cum fii lui Aron, Nadab și Abihu au transmis prin acțiunea lor negîndită. Cei doi au fost pedepsiți cu mortea pe loc, atunci de Dumnezeu).

Lovirea Stîncii a doua oara, nu era în planul lui Dumnezeu (20:7-11) ci a fost acțiunea omului, mai exact a lui Moise.

Era suficient o singură “lovire”. Domnul Isus, simbolizat prin stîncă, a murit o singură dată…

Stînca a fost Christos ,, şi toţi au băut aceeaş băutură duhovnicească, pentrucă beau dintr-o stîncă duhovnicească ce venea după ei; şi stînca era Hristos. (1Cor.10:4)

Lovirea ei (see Ex.17:1-7) simboliza suferintele lui Christos. (Isa.53: 4-6)

Apa din Stîncă, simboliza viața din abundență a acelor ce sunt în Christos

Drept răspuns, Isus i-a zis: “Dacă ai fi cunoscut tu darul lui Dumnezeu, şi Cine este Cel ce-ţi zice: “Dă-Mi să beau!` tu singură ai fi cerut să bei, şi El ţi-ar fi dat apă vie.” “Doamne”, I-a zis femeia, “n-ai cu ce să scoţi apă, şi fîntîna aste adîncă; de unde ai putea să ai dar această apă vie? Eşti Tu oare mai mare decît părintele nostru Iacov, care ne-a dat fîntîna aceasta, şi a băut din ea el însuş şi feciorii lui şi vitele lui?” Isus i-a răspuns: “Oricui bea din apa aceasta, îi va fi iarăş sete. Dar oricui va bea din apa, pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă apa, pe care i-o voi da Eu, se va preface în el într-un izvor de apă, care va ţîşni în viaţa vecinică.” (Ioan.4: 1-14)

Era nevoie ca Christos să moară doar o singură dată

Prin această “voie” am fost sfinţiţi noi, şi anume prin jertfirea trupului lui Isus Hristos, odată pentru totdeauna. şi, pe cînd orice preot face slujba în fiecare zi, şi aduce de multe ori aceleaşi jertfe, cari niciodată nu pot şterge păcatele, El, dimpotrivă, după ce a adus o singură jertfă pentru păcate, S-a aşezat pentru totdeauna la dreapta lui Dumnezeu, şi aşteaptă de acum ca vrăjmaşii Lui să-I fie făcuţi aşternut al picioarelor Lui. Căci printr-o singură jertfă El a făcut desăvîrşiţi pentru totdeauna pe cei ce sînt sfinţiţi. (Ev.10:10-14), e sufficient ca stînca să fie lovită doar prima dată. Domnul Christos nu trebuie să moară de mai multe ori, El a murit odată pentru totdeauna…

Dupa ce a fost lovită stînca, era suficient doar a vorbi către ea, doar a chema-o…pe nume…fiindcă “oricine va chema (va vorbi) Numele Domnului, va fi mîntuit. (Rom.10:13).

V. PEDEAPSA sau REACȚIA LUI DUMNEZEU LA SITUAȚIA CREATĂ

a) Față de popor: har, Dumnezeu și-a manifestat milă, îndurarea, harul față de popor prin faptul ca nu i-a pedepsit pe ei, ci lor le-a dat apă. Poporul nu a știut de conversația lui Moise cu Dumnezeu atîta timp cît Moise nu le-a spus nimic. Ei nu au “văzut” nimic greșit în ceea ce făcuse Moise, nimic altceva decît aceea că i-a insultat numindu-i “rebeli”. Dar se pare că erau așa de însetați că după ce au băut apa și s-au săturat, au uitat de amănuntul acesta…

Dumnezeu satisface cererea poporului chiar dacă ea a fost greșită, sunînd mai mult a cîrtire, și chiar dacă prin atitudinea lor au dezonorat pe Dumnezeu, le-a răspuns prin Moise, un alt israielit care nu avusese o atiudine corectă față de Dumnezeu la momentul respectiv.

Găsim scris că Dumnezeu a demonstrat public că este Sfînt prin săvîrșirea acestui miracol. La suprafață, în față oamenilor totul părea normal, bine, dar în realitate lucrurile nu erau deloc așa. Chiar dacă nimeni altul decît Dumnezeu sevîrșise minunea și Moise și Aron știau adevărul, nu înseamna că situația fost trecută cu vederea. Trăsătura majoră a caracterului lui Moise este integritatea sa morală.

b) Față de Moise și Aron: Pedepsa: nu vor intra în Țara Promisă. Dumnezeu nu are favoriți. El este impartial:“Atunci Domnul a zis lui Moise: “Pentrucă n-aţi (amîndoi, Moise și Aron) crezut în Mine, ca să Mă sfinţiţi înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau.”

De ce păcatul a fost așa de aspru pedepsit? De ce i-a pedepsit atît de grav, și așa de repede? Cum putem înțelege de aici? Numai luînd în considerare faptul că Dumnezeu este Sfînt, drept, și nepărtinitor.

CONCLUZIA

Moise a căzut la test, a pierdut examenul și a pierdut și oportunitatea de a-și vedea visul împlinit…acela de a intra în Țara promisă, Israel, împreună cu poporul său. El ajuns pîna la urmă acolo. Pe muntele Schimbări la Față îi găsim pe Moise și Ilie, vorbind cu Domnul Isus (Mat. 17:2-3), iar acest știm că era în Țara Promisă, în Cannan, deci,

Moise a ajuns în final în Țara Promisă, în Cannan. Dar înaintea de ajunge în ea, a ajuns să moștenească adevărata țară, Canaanul ceresc. Dumnezeu și-a ținut promisiunea față de Moise și față de poporul evreu.

Ascultarea incompletă a lui Moise l-a costat mult: neintrarea odată cu poporul în Țara Promisă pentru care a suferit atîta și atîtea…

Moise și Aron au fost pedepsiți pe baza păcatului săvîrșit. Dar fiecare a fost un caz separat. Lui Aron nici macar nu I s-a permis sa vada Tara Promisă din depărtare. Lui Moise, Dumnezeu i-a permis doar să vadă țara dar nu să și intre în ea. Moise și-a cerut iertare lui Dumnezeu pentru fapta savirsita, dar Dumnezeu nu I-a comutat pedeapsa, așa cum el și-a dorit. Oare de ce? Nu a știut atunci cînd a actionat ca atare ca era impotriva instrucțiunilor lui Dumnezeu și procedînd astfel va leza onoarea lui Dumnezeu? Oare ne acordă Dumnezeu șansa de a ne juca cu pocăința. În virtutea faptului că Dumnezeu e bun și ne iartă ca și pe David? Oare nu spune Pavel “Ce să păcătuim ca să se înmulțească harul? Nu! Nicidecum!!!”

Dumnezeu nu i-a ridicat pedeasa lui Moise pentru acest păcat al lui, chiar dacă el a făcut și “alte” fapte demne de laudă pe care nu I le-a cerut Dumnezeu și la care poporul nici nu se aștepta. Le-a făcut cu de la sine intenție… Cred că ați anticipat la ce anume eveniment doresc să mă refer,

…atunci cînd poporul păcătuise pentru a …cîta oara și Dumnezeu se supărase pe ei și a vrut să-i distrugă într-o clipită, dar intervenția lui Moise a fost hotăritoare, el riscîndu-și veșnicia pentru ei. Acestea s-au întimplat pentru învățătura noastră:

LECTII PENTRU NOI, LECTII DE INVATAT . . .

a) În primul rînd să ne ținem mînia sub control. Mînia este o emoție periculoasă. Ni se cere să nu fim grabnici la mînie: Iacov 1:19-20; Ef. 4:26, 27; Psalmul 106:32-33.

b) Să ținem cont că nu putem negocia cu procentul de ascultare….Dumnezeu nu ne-a chemat să fim ascultători “pe cît posibil”. El ne-a chemat să fim ascultători 100%. Orice compromis, abatere de la 100% este o insultă la adresa lui Dumnezeu. În viața ta morală, în finanțele tale, în relațiile tale etice în afaceri …În felul în care îți păstrezi cuvîntul, fie și ceea mai mică promisiune pe care ai făcut-o…

Dumnezeu este Acela care califică ascultarea noastră, indiferent cum o considerăm noi... Noi putem califica gradul sau procentul nostru de ascultare cum dorim, dar la urmă Dumnezeu este acela care dă verdictul final…

Noi slujim unui Dumnezeu care cere o ascultare completă, 100% (Ioan14:21).

c) În al treilea rînd să învățăm despre conducători sau învățători ai poporului că ei vor fi mai aspru judecati. Suna straniu? Nu-I asa? Să te zbați, să muncești, să fii totdeauna la livelul cerut de Dumnezeu și la urmă să fii mai aspra judecat decît acei ce nu fac nimic sau mai nimic, în afară de a-i critica pe conducători (Iacov 3:1). Dacă însuși conducatorul este rebelios cum vor putea cei ce îl urmează să fie diferit? Un conducător care tot timpul e un nemulțumit nu va putea să imprime o altă atitudine în “condușii” săi decît tot aceea a nemulțumirii și a criticii… Un conducător care are spirit de negativist în el nu va putea să-i determine pe urmașii lui să fie pozitivi în acțiunile lor…

Să-l rugăm pe Dumnezeu să ne ajute să-I fim întotdeauna 100% ascultători ca astfel să nu pierdem nici una din binecuvintările Lui atît aici pe pamînt cît și cele din cer. Evită greşelile costisitoare. Bunul Dumnezeu să te ajute la asta. Amin.

Ioan Sinitean, Chicago