Ioan Sinitean

„As the leader goes, as the people goes... ”[1]

Dumnezeu a instituit autoritatea civilă ca un instrument al justiţiei Sale dumnezeieşti de a menţine ordinea şi buna moralitate în societatea umană. Pare paradoxal faptul că pentru acest scop Dumnezeu foloseşte omul (care e supus tentaţiei păcătoase) ca să aplaneze acţiuni violente sau ilegale ale confraţilor săi, oamenii. Dar ca această supraveghere a guvernului civil peste oameni să fie adecvată, Dumnezeu cere un anumit standard de caracter de la aceşti guvernanţi.

Sau, altfel spus, Dumnezeu, nu numai că a instituit autoritatea civilă, ci şi a prescris calificările pe care trebuie să le aibă conducătorii poporului, ca acesta să poată duce o viaţă paşnică şi prosperă.

Prima idee pe care doresc să o menţionez aici este faptul că Biblia nu spune nimic dacă poporul ar fi fost făcut pentru conducători, ci spune că ei, conducătorii, au fost făcuţi (aleşi) pentru a sluji poporul:„Prin mine cârmuiesc dregătorii, şi mai marii, toţi judecătorii pământului.” (Proverbe 8:15 ),(s.a)

 

 

Am aflat în Sfânta Scriptură texte clare referitoare la faptul că Dumnezeu nu numai că a îngăduit ca “respectivul” împărat să fie în funcţia de autoritate, ci şi aceea că Dumnezeu Însuşi Îl şi îndrumă cum să-si îndeplinească slujba:„Inima împăratului este ca un râu de apă în mâna Domnului, pe care îl îndreaptă încotro vrea.”( Proverbe 21:1)(s.a). De asemenea, Sfânta Scriptură declară că: Toate guvernele sunt sub Dumnezeu”( Romani 13:1, s.a )(NIV) sau că: „to judge Judah, they will themselves be judged for their arroganceHotărâri dumnezeieşti sunt pe buzele Împăratului” (Proverbe 16:10)(s.a).

Din viaţa de toate zilele, noi oamenii suntem cu totul de acord cu proverbul: „omul potrivit la locul potrivit”. Consider că acest deziderat se aplică în toate domeniile de activitate umană, deci inclusiv în cea de administraţie de stat. Sfânta Scriptură arată foarte clar că există o stransă legătură între caracterul conducătorului şi prosperitatea social–religioasă a poporului. Ascultarea sau neascultarea conducătorului de legile morale ale lui Dumnezeu aduce în mod direct binecuvântare sau blestemul naţional:„Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui. Ai lucrat ca un nebun în privinţa aceasta, căci de acum vei avea războaie." (2 Cronici 16:9).

Caracterul conducătorului contează foarte mult. Deciziile conducătorilor noştri au impact direct în direcţionarea morală a naţiunii. Aş putea enumera o mulţime de oameni de seamă ai omenirii care şi-au exprimat opiniile lor în această problemă. Redau în continuare opinia lui Daniel Webster, un fost renumit om de stat american:

„Intenţia lui Dumnezeu pentru tine este ca să alegi ca şi conducători doar pe acei oameni care vor conduce cu frică de Dumnezeu. Dacă cetăţenii vor neglija să-şi îndeplinească datoria în această privinţă şi să plaseze oameni neprincipiali în această slujbă, acel guvern în curând va deveni corupt. ”

În „gândirea” lui Dumnezeu, caracterul conducătorului (guvernului în general) contează. Fiul Său, Domnul Isus, sublinia această necesitate prin câteva vorbiri metaforice pe care le-a spus: „ tot aşa, orice pom bun face roade bune, dar pomul rău face roade rele.” (Matei 7:17).

Găsesc foarte interesat faptul ca noi, oamenii, cunoaştem din practica vieţii de zi cu zi că dacă pomul sau rădăcina lui este „stricată, coruptă” să nu ne aşteptam la fructe bune şi sănătoase de la el; dar nu dorim să extindem acest principiu general şi în cazul oamenilor „aşezaţi” în administraţia civilă. Înţelepciunea expusă în ,,Cartea proverbelor” subliniază de asemenea această idee: „Când se înmulţesc cei buni, poporul se bucură, dar când stăpâneşte cel rău, poporul geme.” (Proverbe 29:2)

Un alt părinte fondator al Statelor Unite, şi anume Noah Webster, declara: „Dacă guvernul(nostru) nu poate să asigure prosperitatea şi fericirea publică, aceasta poate fi din cauza că cetăţenii au neglijat poruncile divine şi au ales oameni răi ca să facă şi să administreze legile”[2]

CARACTERUL CONDUCĂTORULUI

„Cheia spre un guvern bun se află în calitatea oamenilor ce conduc, şi nu în calitatea legilor ce le fac” [3]

Consider de o deosebită importanţă afirmaţiile specialistului american creştin în Arta Conducerii, John C. Maxwell:

„Abilitatea de a conduce este cheia succesului pentru o naţiune sau o organizaţie. În timpul în care Israel şi Iuda au trăit sub conducerea regilor buni, lucrurile au mers bine. Sub regii răi, lucrurile au mers rău. Inima şi priceperea unui conducător întotdeauna va afecta imens viaţa poporului sub direcţia lui. Aceasta este o lege infinită şi universală”[4]

Redau în continuare câteva din calificările conducătorilor civili, cerute de Dumnezeu şi prezentate în Sfânta Scriptură, de care este necesar să ţinem cont şi noi la alegerea lor:

Să fie alesul lui Dumnezeu.

Dumnezeu este singurul care cunoaşte cel mai bine de ce fel de conducător are nevoie poporul pentru nevoile sale legitime. Până ca Dumnezeu să-i spună lui Samuel exact cine este Alesul Său, Samuel a avut alte opinii. El s-ar fi orientat la cu totul alt fecior al lui Işai. Dar în 1 Samuel 16:12b, găsim scrisă următoarea procedura de alegere a conducătorului: „Domnul a zis lui Samuel: „Scoală-te, şi unge-l, căci el este!"

Cum va putea poporul să cunoască dacă „respectivul” candidat este sau nu alesul lui Dumnezeu? Simplu: prin prezentarea publică a convingerilor lui faţă de Dumnezeu, viaţă şi problemele acute cu care se confruntă respectiva societate la timpul dat. Dumnezeu va „lumina” poporul să aleagă pe acel conducător care are şi doreşte să aplice Cuvântul Vieţii în deciziile sale legate de conducerea ţării.

Conducătorul trebuie să aibă inima de slujitor-servitor

Apostolul Pavel scrie despre dregători, conducători, în Romani capitolul 13 cu versetul 4, în felul următor,

„El este slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Dar, dacă faci răul, teme-te, căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune şi să pedepsească pe cel ce face rău.”

Termenul de slujitor în limba greacă este „diaconos”=diacon. Sună ciudat, nu-i aşa? Dar Cuvântul lui Dumnezeu  este demn de crezare. „El este în slujba lui Dumnezeu”... Dacă El îi numeşte aşa, noi nu avem decât să luăm acest fapt ca atare. Să urmărim pe scurt câţiva dintre aceşti „diaconos” ai lui Dumnezeu din istoria universală...

Consider că expresia “slujitor” este corelată cu expresia ce urmează în mod logic, “pentru binele tău”. Este de la sine înţeles că atunci când conducătorul a ieşit din voia lui Dumnezeu, el îşi pierde dreptul de a se numi “slujitorul lui Dumnezeu”

"binele" pe care "oficianţii guvernamentali" trebuie să-l facă pentru popor se cere să fie evaluat, măsurat în concordanţă cu legea morală a lui Dumnezeu.

„Când Neamurile, măcar că n-au lege, fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, cari n-au o lege, îşi sînt singuri lege; şi ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor; fiindcă despre lucrarea aceasta mărturiseşte cugetul lor şi gândurile lor, cari sau se învinovăţesc sau se dezvinovăţesc între ele.” (Romani 2:14,15)

 Pentru o mai bună înţelegere a acestui termen de „slujitor” redau în continuare mai multe traduceri a acestui verset, 6 din Romani 13: „ei sunt servitorii publici ai lui Dumnezeu”. (Holman NT); „ ei sunt ofiţerii lui Dumnezeu” (Darby); „autorităţile lucrează pentru Dumnezeu atunci când îşi îndeplinesc slujba” (TEV); „Oamenii din guvern sunt servanţii lui Dumnezeu atunci când îndeplinesc lucrul ce li s-a dat să-l facă...” (GodsWord)

Sfânta Scriptură ne prezintă mai mulţi conducători care într-adevăr s-au comportat ca slujitori. Redau mai jos exemplul marelui Împărat al lui Israel, David:

„Şi David, după ce a slujit celor din vremea lui, după planul lui Dumnezeu, a murit, a fost îngropat lânga părinţii lui, şi a văzut putrezirea.” (Faptele Ap. 13:36)(s.a)

Ce o extraordinară afirmaţie. De observat că nu scrie că „după ce i-au slujit” împăratului, ci scrie clar, „după ce împăratul a slujit” celor peste care era pus ca împărat. (conducătorii au tendinţa de a fi slujiţi şi nicidecum de a sluji pe alții)

Conducătorul trebuie să fie drept şi cinstit,

Pentru că un conducător de naţiune urma să aibă prin atribuţiile sale şi îndeplinirea justiţiei, a dreptăţii, el însuşi trebuia mai întâi să fie drept. Conducătorul trebuie să fie tot timpul conştient de faptul că însuşi scopul guvernului este de a implementa dreptatea între oameni (Proverbe 16:10,12). Este adevărat că la cârma poporului Israel sau Iuda au ajuns şi regi care nu au fost drepţi, totuşi Dumnezeu niciodată nu a renunţat la această cerinţă vitală:

„Dumnezeul lui Israel a vorbit. Stânca lui Israel mi-a zis: "Cel ce împărăţeşte între oameni cu dreptate, cel ce împărăţeşte în frică de Dumnezeu” (2 Samuel 23:3)(s.a)

„Să spună „Ascultă Cuvântul Domnului împărat a lui Iuda, care stai pe scaunul de domnie....faceţi dreptate şi judecată, nu apăsaţi şi nu vărsaţi sânge nevinovat” (Ieremia 22:2-3) (s.a)

Recomand să-l ascultăm şi pe Iov în această privinţă: „Dacă ai pricepere, ascultă lucrul acesta, ia aminte la glasul cuvintelor mele! Oare ar putea să domnească un vrăjmaş al dreptăţii ?” (Iov 34:16,17)

Răspunsul la întrebarea lui Iov poate fi şi da şi nu. Dar nu aceasta este Voia lui Dumnezeu cu privire la conducerea civilă. „Acel vrăjmaş al dreptăţii” chiar dacă va ajunge le putere, cu siguranţă ca nu va domni mult. Dumnezeu îl va îndepărta aşa cum de-a lungul istoriei a îndepărtat o mulţime de astfel de indivizi.

Redau în continuare o întâmplare care mi-a părut fascinantă în legătură cu această tematică: „O femeie s-a înclinat în faţa Regelui Francis I al Franţei, cerşindu-i dreptate. El i-a spus ei: „Eu îţi datorez dreptatea. Dacă vrei să-mi cerşeşti ceva, cere-mi milă” [5]

Nu se poate pune sub îndoială că prima şi cea mai mare responsabilitate a unui conducător este să facă dreptatea. El „datorează” dreptatea celor peste care guvernează... aşa cum a declarat cândva regele Francis I al Franţei.

Tot în acest context, marele reformator Martin Luther s-a exprimat în felul următor:

„ Conducătorii trebuie să înţeleagă că ei nu au fost puşi peste o adunătură de lucruri sau pietre, nici peste animale de apă sau câini, ci peste o comunitate a lui Dumnezeu; ei trebuie să aibă grijă să nu cumva acţioneze împotriva lui Dumnezeu atunci când lucrează cu nedreptate.”[6]

Sfânta Scriptură declară că acel conducător care va aplica justiţia va fi binecuvântat de Dumnezeu: „Ferice de cei ce păzesc Legea, de cei ce înfăptuiesc dreptatea în orice vreme!” (Psalmul 106:3). Tot Scriptura ne spune ca Dumnezeu desconsideră acele autorităţi care dau decrete nedrepte sau inumane: „Vai de cei ce rostesc hotărâri nelegiuite, şi de cei ce scriu porunci nedrepte” (Isaia 10:1)

Scriptura îl prezintă pe Dumnezeu ca drept în raport cu fiinţele umane. Şi ca atare el are aceeaşi cerinţă de la oameni şi cu atât mai mult de la conducătorii guvernamentali: „Luaţi seama la ce veţi face, căci nu pentru oameni veţi rosti judecăţi; ci pentru Domnul, care va fi lângă voi când le veţi rosti.(s.a) sau „Ci dreptatea să curgă ca o apă curgătoare, şi neprihănirea ca un pârâu care nu seacă niciodată! ” (Amos 5: 4 )(s.a)

Despre Împăratul David, referitor la acest subiect, Scriptura spune:„David a împărăţit peste Israel, şi făcea judecată şi dreptate la tot poporul lui. ” (2 Samuel 8:15).

Dumnezeu cere ca dreptatea pe care o exercita autorităţile civile să fie aplicată în mod egal tuturor cetăţenilor fără nici o descriminare:

„Nu asupriţi pe văduvă şi pe orfan, nici pe străin şi pe sărac, şi nici unul să nu gândească rău în inima lui împotriva fratelui său." (Zaharia 7:10), sau un alt verset cu aceiași idee:„Să nu nedreptăţeşti pe simbriaşul sărac şi nevoiaş, fie că este unul din fraţii tăi, fie că este unul din străinii cari locuiesc în ţara ta, în cetăţile tale” (Deuteronom 24:14.).

Conducătorul trebuie să fie înţelept (capabil) şi cuminte,

Era de ne conceput ca la cârma ţării să fie ales un conducător neînţelept, incapabil. La instalarea ca împărat în locul tatălui său David, Solomon se roagă lui Dumnezeu să-i dea înţelepciune în a guverna poporul Său: „Dă dar robului Tău o inimă pricepută, ca să judece pe poporul Tău, să deosebească binele de rău! ... ” (1Impăraţi 3:9).

Această rugăciune a plăcut mult lui Dumnezeu. Şi ca principiu dumnezeiesc, această cerere a conducătorului de naţiune, nu numai că fost plăcută lui Dumnezeu: „Cererea aceasta a lui Solomon a plăcut Domnului” (1Impăraţi 3:10), dar a fost şi ascultată (Solomon a primit mai mult decât a cerut).

Dacă citim în Sfânta Scriptură cu câteva versete mai înainte, vom afla faptul că Dumnezeu îi acordă lui Solomon oportunitatea să ceară ce doreşte (un cec în alb) şi îi va da:

„La Gabaon, Domnul S-a arătat în vis lui Solomon noaptea, şi Dumnezeu i-a zis: "Cere ce vrei să-ţi dau."” (1Impăraţi 3:5).

Mai mult ca sigur că dacă eram noi în locul lui, am fi cerut cu totul altceva. Dar Solomon a realizat că lucru cel mai important în guvernare este înţelepciunea ce vine de la Dumnezeu. Apostolul Iacov ne explică ce fel de natură şi ce caracteristici le are o asemenea înţelepciune ce vine de la Dumnezeu: „Înţelepciunea care vine de sus, este, întâi, curată, apoi paşinică, blândă, uşor de înduplecat, plină de îndurare şi de roduri bune, fără părtinire, nefăţarnică.”( Iacov 3: 17)

În foarte multe versete din Biblie găsim faptul că Solomon se ruga lui Dumnezeu, ca să primească înţelepciune în cârmuirea dreapta şi înţeleptă a poporului ales:„Şi el va judeca pe poporul Tău cu dreptate, şi pe nenorociţii Tăi cu nepărtinire.” (Psalmul 72:2).

Despre înţelepciunea lui Solomon peste timp, vor auzi şi-l vor aprecia mulţi împăraţi şi împărătese, din lumea largă...„Hiram a mai zis: „Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Israel, care a făcut cerurile şi pământul, că a dat împăratului David un fiu înţelept, priceput şi cuminte, care va zidi o casă )Domnului şi o casă împărătească pentru el!” (2 Cronici 2:12) ( Alte texte de referinţă)[7]

Capabilitatea sau competenţa conducătorului are o foarte mare influenţă asupra felului cum va conduce poporul. Sfânta Scriptură e plină de exemple de conducători care au fost capabili şi şi-au îndeplinit slujba cu succes şi competenţă. Îl redau mai jos pe Iosua (Iosua 11:16-23)

Conducătorul trebuie să fie cu frică si respect faţă de Dumnezeu,

Conducătorul era ales şi „funcţiona” de fapt supt ghidarea Atotputernicului Dumnezeu şi se subînţelegea că acesta trebuia să aibă frică de El.

„cel ce împărăţeşte în frică de Dumnezeu, este ca lumina dimineţii, când răsare soarele în dimineaţa fără nori; ca razele soarelui după ploaie, cari fac să încolţească din pământ verdeaţa.” (2 Samuel 23:3)(s.a)

„Acum, frica Domnului să fie peste voi; vegheaţi asupra faptelor voastre, căci la Domnul, Dumnezeul nostru, nu este nici o nelegiuire, nici nu se are în vedere faţa oamenilor, nici nu se primesc daruri." (2 Cronici 19:6 )(s.a)

Iar înţeleptul Solomon, împăratul lui Israel, spunea despre frica faţă de Domnul următoarele: „ frica de Domnul este începutul înţelepciunii...”.

Sau mai concret: acel conducător care caută pe Domnul Dumnezeu va ajunge să înţeleagă justiţia: „Oamenii dedaţi la rău nu înţeleg ce este drept, dar cei ce caută pe Domnul înţeleg totul.” (Proverbe 28:5).

iar Justiţia atrage după sine stabilitate în ţară: „Un împărat întăreşte ţara prin dreptate, dar cine ia mită, o nimiceşte” (Proverbe 29:4)

Acel conducător care are frică de Dumnezeu va fi respectat de popor, şi, în acelaşi timp ,apreciat şi ajutat de Dumnezeu.

Conducătorul trebuie să fie matur şi cu demnitate (vorbit de bine),

Istoria lui Israel a consemnat cazuri când pe tronul împăraţiei au fost puşi copii imaturi. Acestea au fost cazuri izolate care au avut ca scop “salvarea” dinastiei. Dar conducerea ţării cu adevărat era în mâna unui “sfat” de bătrâni şi înţelepţi. „Vai de tine, ţară, al cărei împărat este un copil, şi ai cărei voivozi benchetuiesc de dimineaţă! Ferice de tine ţară, al cărei împărat este de neam mare, şi ai cărei voivozi mănâncă la vremea potrivită, ca să-ţi întărească puterile, nu ca să se dedea la beţie!” (Eclesiastul 10:16,17)(s.a)

Conducătorul trebuie să fie bine văzut, între fraţii săi-bun exemplu.

Sau, cu alte cuvinte, sa aibă un prestigiu bun. Să fie vorbit de bine. Să fie bine văzut de popor. Să aibă familia pusă în rânduială. Să aibă recomandări bune de la locul precedent de muncă. În general poporul se uită nu numai la caracterul, capacităţile şi abilităţile persoanei respective în faza de alegeri, ci se uită şi la viitor, la potenţialul pe care persoana respectivă îl „insuflă”. „Am luat atunci pe căpeteniile seminţiilor voastre, bărbaţi înţelepţi şi cunoscuţi, şi i-am pus în fruntea voastră drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cincizeci, şi căpetenii peste zece, ca dregători în seminţiile voastre.”(Deuteronom 1:15)(s.a).

Conducătorul trebuie să fie destoinic şi de încredere.

Complexitatea conducerii guvernamentale a oricărei naţiuni cerea referitor la conducători să fie destoinici pentru aceasta, să fie temători de Dumnezeu.

„Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cinci zeci şi căpetenii peste zece.” (Exod 18:21)

Cuvîntul „destoinici” spune mult. Să privim cum defineşte aceast cuvant Dicţionarul Explicativ al Limbii române: „vrednic, merituos, isteţ, îndemânatic”[8]

...cu alte cuvinte; om calificat. Om potrivit pentru poziţia potrivită. Înţelepciunea unui proverb românesc spune: „om potrivit la loc potrivit”.

Apoi conducătorul se cere să fie om de încredere. Să te poţi bizui pe cuvântul lui (da, să fie da şi nu să fie nu).

« Ei să judece poporul în tot timpul; să aducă înaintea ta toate pricinile însemnate, iar pricinile cele mici să le judece ei înşişi. În felul acesta îţi vei uşura sarcina, căci o vor purta şi ei împreună cu tine.«  (Exod 18:22)

Trebuie să fie Incoruptibil, ne compromis:

Astăzi trăim într-o era a corupţiei. Corupţia este la ea acasă la toate nivelele administraţiei civile. Şi aceasta nu numai la noi în ţară, ci practic în toate ţările lumii. Am fost surprins să citesc pe internet zilele trecute declaraţia unui fost conducător de stat român că “nu poate exista guvernare fără corupţie.” Da, există guvernare fără corupţie dacă se pune în practică principiile Scripturii. Astfel, Sfânta Scriptură condamnă orice fel de corupţie şi ne învaţă să expunem această « pacoste » naţională, să luptăm împotriva « stârpirii » acesteia. In acest context, voi aminti doar două versete referitoare la « rădăcina » corupţiei, şi anume luarea de mită: “Un împărat întăreşte ţara prin dreptate, dar cine ia mită, o nimiceşte.” (Proverbe 29:4), iar un alt verset:„Mai marii tăi sînt răzvrătiţi şi părtaşi cu hoţii, toţi iubesc mita şi aleargă după plată; orfanului nu-i fac dreptate, şi pricina văduvei n-ajunge până la ei.” (Isaia 1:23)( vezi şi alte versete asemănătoare: Osea 4:18; Iov 15:34; 2 Cronici 19:7; Psalmul 15:5; Proverbe 15:27;Amos 5:12; Isaia 1:23 ; Eclesiastul 7:7).

Conducătorul trebuie să nu fie părtinitor.

Este menţionată în Scriptură ca una din calificările primordiale ale conducătorului oricărei naţiuni, este aceea ca el să fie un judecător drept, imparţial şi cinstit: „Să nu căutaţi la faţa oamenilor în judecăţile voastre; să ascultaţi pe cel mic ca şi pe cel mare; să nu vă temeţi de nimeni, căci Dumnezeu e Cel care face dreptate. Şi când veţi găsi o pricină prea grea, s-o aduceţi înaintea mea, ca s-o aud."(Deuteronom 1:17) (s.a).

Cuvântul „nepărtinitor” de mult a fost exclus din vocabularul nostru. Sub regimul trecut erau aşa de multe servicii şi produse ce nu le puteai obţine fără „pile”, fără părtinire. Acest cuvânt era de fapt un „tabu”, un cuvânt magic... Şi cu toate aceste cuvântul încă mai este în Dicţionarul Limbii romane şi el înseamnă: imparţial, drept, obiectiv.[9]

A fi „nepărtinitor” nu este o cerinţă numai pentru conducătorii civili, ci o cerinţă pentru fiecare individ ce formăm comunitatea umană: „Să nu faceţi nedreptate la judecată: să nu cauţi la faţa săracului, şi să nu părtineşti pe nimeni din cei mari, ci să judeci pe aproapele tău după dreptate.” ( Levetic 19:1).

Conducătorul trebuie să nu fie lacom.

Bine cunoscuta zicală românească“ochii văd, inima cere” nu trebuia să se “potrivească” pentru împărat (sau conducătorul naţiunii).

“Să n-atingi nici un drept, să nu cauţi la faţa oamenilor, şi să nu iei daruri, căci darurile orbesc ochii înţelepţilor şi sucesc cuvintele celor drepţi”(Deuteronom 16:19) (s.a) or, „Şi să nu strângă mari grămezi de argint şi aur.”(Deuteronom.17:17); „ Alege din tot poporul oameni destoinici, temători de Dumnezeu, oameni de încredere, vrăjmaşi ai lăcomiei; pune-i peste popor drept căpetenii peste o mie, căpetenii peste o sută, căpetenii peste cinci zeci şi căpetenii peste zece.” ( Exod 18:21)

Sfânta Scriptură spune că acelor oameni destoinici „aleşi” să fie în conducerea naţiunii li se cere nu numai să nu fie lacomi de bani şi de averi, ci, dimpotrivă, le cere să fie „vrăjmaşi ai lăcomiei”. Ce o caracteristică extraordinară.

Conducătorul trebuie să fie integru.

Termenul de integru provine din limba latină integritas şi înseamnă întreg, complet.

Dumnezeu, cunoscând inima umană ca fiind lacomă, înşelătoare, împărţita, a cerut şi a urmărit ca la conducerea ţării să fie pe cât posibil –împăraţi, conducători integri. Un om al integrităţii niciodată nu se va gândi să înşele sau să fure sau să faca rău aproapelui său, cu atât mai puţin cel ce a fost ales în funcţie. În continuare redau prezentarea Scripturii despre un astfel de conducător:„Şi David i-a cârmuit cu o inimă neprihănită, şi i-a povăţuit cu mâini pricepute.” (Ps, 78:72)(s.a)

Înţeleptul împărat Solomon declara cu mii de ani despre poziţia lui Dumnezeu faţă de oamenii de încredere, şi anume îi sunt plăcuţi: „Buzele mincinoase sînt urâte Domnului, dar cei ce lucrează cu adevăr îi sînt plăcuţi” (Proverbe 12:22).

Apoi, Sfânta Scriptură ne spune că Dumnezeu caută astfel de oameni ţi apoi îi sprijineşte în lucrările ce le au ei de făcut:„Căci Domnul Îşi întinde privirile peste tot pământul, ca să sprijinească pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.”( 2Cronici 16:19).

O declaraţie a Scripturii care ar trebui să dea mult de gândit celor ce sunt în poziţii înalte de autoritate este următoarea: „Împăraţilor le este scârbă să facă rău, căci prin neprihănire se întăreşte un scaun de domnie.”(Proverbe 16:12)(s.a).

Probabil că nu mulţi cititori au cunoscut mai de dinainte fraza subliniată de mai sus:

„Împăraţilor le este scârbă să facă rău”. Nu numai să nu admită să se facă rău, să se practice injustiţie sau corupţie sub guvernarea sa, ci Scriptura declară că conducătorilor guvernamentali ar trebui să le fie „scârbă” să facă răul. Şi eu aş merge şi mai departe şi aş cita un alt verset care spune „nici să nu se gândească la rău”

Dicţionarul Explicit al Limbii Române defineşte termenul de integru în felul următor: „cinstit, onest, corect, incoruptibil”[10] or “aceia a căror inimă este întreagă a Lui”…Lui Dumnezeu îi plac oamenii devotaţi Lui, oameni a căror inimă este întreagă pentru EL.

Îmi place mult cum defineşte omul integru profesorul Kent Hughes de la Weaton College:„ un om al integrităţii este un om al principiilor. Noi trebuie să înţelegem că a fii un om de principii înseamnă mai mult decât să le ai. Înseamnă să ai curaj să stai pentru convingerile tale cu orice preţ. ”[11]

Conducătorul trebuie să fie bun cunoscător al Legii. Nu putea aplica legea unul care nu o cunoştea în prealabil, aşa cum Dumnezeu a cerut:

„Când se va aşeza pe scaunul de domnie al împărăţiei lui, să scrie pentru el, într-o carte, o copie a acestei legi, pe care s-o ia de la preoţii din neamul Leviţilor. Va trebui s-o aibă cu el şi s-o citească în toate zilele vieţii lui, ca să înveţe să se teamă de Domnul,” (Deuteronom 18:19)(s.a)

În acest acest context, prin expresia „cunoscător al Legii” mă refer atât la Legea morală a lui Dumnezeu cât şi la legile social-civice ce practic tot Dumnezeu le-a dat lui Moise. (Vezi Cartea Deuteronom).Nici nu se pune la discuţie că cei din fruntea poporului de la orice nivel administrativ să nu cunoască Constituţia tării.

Să fie un conducător cu inimă de păstor. Conducătorului trebuie să-i pese de poporul peste care a primit autoritatea, adică să fie un conducător care se îngrijeşte de poporul său. A avea inimă de păstor înseamnă să fii milos si echitabil (Vezi alte texte de referinţă)[12]

Deosebit de plastic vorbeşte Moise despre această calificare pe care trebuie să o aibă conducătorul:

“Moise a vorbit Domnului, şi a zis: „Domnul, Dumnezeul duhurilor oricărui trup, să rânduiască peste adunare un om care să iasă înaintea lor, şi să intre înaintea lor, care să-i scoată afară şi să-i vâre înăuntru, pentru ca adunarea Domnului să nu fie ca nişte oi cari n-au păstor." (Numeri 27: 15-17).

Redau în continuare o expresie înţeleptă din gura unuia dintre cei mai mari generali pe care i-a avut omenirea cândva:

„Oamenilor nu le pasă aşa de mult cât cunoşti, până nu văd cât te preocupi de ei." ...a spus generalul Douglas MacArthur în cel de al doilea război mondial pe când se afla în Franţa. Înţeleptul Solomon, Marele Împărat a lui Israel, declara cât e de important ca orice conducător să-şi aprecieze, să-şi „preţuiască” poporul peste care este pus: „Mulţimea poporului este slava împăratului, lipsa poporului este pierea voivodului” (Proverbe 14:28).

Este foarte adevărat că pe parcursul istoriei, doar despre puţini conducători Dumnezeu a putut să spună ca şi despre David: “om după inima Mea” şi totuşi El i-a îngăduit pe toţi până la un anumit punct.

Să fie om (a lui Dumnezeu)

adică să aibă demnitatea prin care se caracterizează „omul” pe care îl doreşte Dumnezeu. Înainte de moarte sa, David îi dă câteva sfaturi deosebit de importante fiului său Solomon, viitorul împărat a lui Israel: „Eu plec pe calea pe care merge toată lumea. Întăreşte-te şi fii om” (1 Împăraţi 2:2).

A fi om cu adevărat e lucru mare. Termenul acesta atât de scurt „OM” cuprinde în el aşa de multe; om de caracter, om de încredere, om de baza, om de suflet,...Un profet din vechime striga odată „caut un om”... cu însemnătatea de caut un om de caracter. El nu căuta orice fel de om, ci unul deosebit care avea în el calitățile puse de Creatorul în el.

Să fie bun şi credincios.

Conducătorul să cerea să fie credincios atât lui Dumnezeu, Care l-a pus în această slujbă, cât şi poporului peste care l-a pus. Bunătatea şi credincioşia spune Biblia sunt două caracteristici ce merg mână în mână.

„Bunătatea şi credincioşia păzesc pe împărat, şi el îşi întăreşte scaunul de domnie prin bunătate”( Proverbe 20:28)

Expresia „el îşi întăreşte scaunul de domnie prin bunătate”, spusă de înţeleptul împărat Solomon este de o importanţă crucială în „strategia” conducerii guvernamentale. În general, autorităţile guvernamentale se cred „întărite” prin suportul armatei, al poliţiei sau al gărzilor naţionale. Dar împăratul Solomon nu a apelat la un astfel de suport, ci el declară ca tăria unui conducător consta în bunătatea lui. Ce caracteristică extraordinară!

Iar expresia „Bunătatea şi credincioşia păzesc pe împărat” sună şi mai straniu în zilele noastre. Caracteristica de a fi credincios lui Dumnezeu şi poporului în acelaşi timp este atât de rară pentru conducătorii de popoare din zilele noastre. Da, e adevărat ca sunt mulţi care doar „pozează” în a fi religioşi de „ochii lumii”, dar caracteristica de a fi credincios cu adevărat nu poate fi falsificată niciodată.

Apoi doresc sa menţionez faptul că împăratului i s-a cerut nu numai să nu asuprească poporul, ci să fie unul care să se opună oricărei opresiunii a poporului:

“Vai de cei ce cugetă nelegiuirea şi făuresc rele în aşternutul lor; când se crapă de ziuă o înfăptuiesc, dacă le stă în putere. Dacă poftesc ogoare, pun mâna pe ele, dacă doresc case, le răpesc; asupresc pe om şi casa lui, pe om şi moştenirea lui.” (Mica 2:1,2) (Vezi alte texte de referinţă)[13],

Să fie din popor, din neamul lor. Trebuia să fie un israelit.

Dumnezeu până la urmă a acceptat ca evreii să aibă împărat peste ei dar nu exact ca şi neamurile din jurul lor. În acest sens, Dumnezeu le pune nişte condiţii. Redau mai jos una dintre ele, trebuia să fie din neamul lor, trebuia să fie dintre fraţii lor: „Nu vei putea să pui împărat pe un străin, care să nu fie fratele tău” (Deuteronom 17:15b). Alte texte de referinţă)[14]

Să fie smerit, umilit.

Mai mult ca sigur că mulţi dintre cititori nu vor fi de acord cu cerinţa aceasta… Cum adică un om mare, conducător de naţiune şi să se smerească? Omeneşte sună straniu… dimpotrivă un conducător ar avea toate motivele să se mândrească să se „fălească” cu poziţia sa înaltă şi nicidecum să se umilească…. Cerinţa sună prea de tot…

Omeneşte e nepotrivită, dar dumnezeieşte este o necesitate şi o virtute în acelaşi timp: „ împăratul s-a smerit” (2 Cronici 12:6)

Orice om ajungând pe o poziţie înaltă are tendinţa de îngâmfare. Să-şi atribuie merite pentru poziţia înalta la care a ajuns. Dar Sfânta Scriptură recomandă cu totul altceva pentru un conducător, şi anume:„să smerească pe cei mari” Isaia 23: 9 sau (Alte texte de referinţă)[15]

Să fie iubitor de adevăr.

Atât conducătorul suprem cât şi magistraţii aveau ca rol important apărarea adevărului şi « stârpirea » a tot ce era rău si păgubitor pentru naţiune:

„Dumnezeul lui Israel a vorbit. Stânca lui Israel mi-a zis: "Cel ce împărăţeşte între oameni cu dreptate, cel ce împărăţeşte în frică de Dumnezeu, este ca lumina dimineţii, când răsare soarele în dimineaţa fără nori; ca razele soarelui după ploaie, cari fac să încolţească din pământ verdeaţa.” (2 Samuel 23:2,3); (Vezi alte texte de referinţă)[16]

Aşa că acel conducător care nu iubeşte adevărul nu-l va practica şi nici nu-l va promova în comunitatea în care activează.

Un conducător care va iubi adevărul va urî minciuna şi se va depărta de cei ce o practică (Proverbe 29 :12), de asemenea, va aprecia oamenii care spun şi trăiesc adevărul (Proverbe 16 :3).

Să fie învrednicit de Duhul lui Dumnezeu:

„ Duhul Domnului va veni peste tine, vei prooroci cu ei, şi vei fi prefăcut într-alt om. Când ţi se vor împlini semnele acestea, fă ce vei găsi de făcut, căci Dumnezeu este cu tine....De îndată ce Saul a întors spatele ca să se despartă de Samuel, Dumnezeu i-a dat o altă inimă, şi toate semnele acestea s-au împlinit în aceeaşi zi.... Duhul... lui Dumnezeu a venit peste el” (1 Samuel 10: 6,9,10) (vezi alte texte de referinţă)[17]

„.... Duhul... lui Dumnezeu a venit peste el.” După alegerea şi ungerea lui Saul, Duhul Domnului a venit peste împărat ca o confirmare a acceptării acestuia de către Dumnezeu şi ca „îndrumător” în lucrarea ce aveau de făcut pentru naţiune. Acest Duh al lui Dumnezeu a fost cu împăratul Saul atâta timp cât a fost smerit şi ascultător de El. În momentul în care Saul nu a mai fost ascultător de Dumnezeu, acest Duh a fost retras şi în viaţa lui Saul a venit un duh rău, care până la urmă la dus la sinucidere.

Conducătorului i se cere să fie curajos, să fie vizionar:

Dumnezeu a prevăzut că în activitatea conducătorului (sau a subalternilor săi) se vor ivi situaţii dificile, cazuri mai grele de rezolvat, aşa că El îi încurajează ca acesta (aceştia) să stea în continuare pe poziţie pentru că nu sunt singuri, pentru că atunci Dumnezeu Însuşi va fi cu ei:

„Întăreşte-te şi îmbărbătează-te. Nu te înspăimânta şi nu te îngrozi, căci Domnul, Dumnezeul tău, este cu tine în tot ce vei face." ( Iosua 1: 9)

„Tu, fiu al omului, să nu te temi de ei, nici să nu te sperii de cuvintele lor; şi măcar că ei sînt nişte mărăcini şi spini lângă tine, şi măcar că locuieşti împreună cu nişte scorpii, totuşi nu te teme de cuvintele lor şi nu te spăimânta de feţele lor, căci sînt o casă de îndărătnici (Ezechiel 2: 6).

Conducătorului i se cere să fie curajos în îndeplinirea slujbei sale cu cea mai mare responsabilitate şi cel mai înalt grad de calitate.

Apoi conducătorul trebuie să aibă o viziune clară asupra responsabilităţilor ce îi stă înainte: „Un conducător este unul care vede mai mult ca alţii, care vede mai departe decât alţii văd, şi care vede înaintea altora.” [18] declară renumitul specialist în materie de Arta conducerii, John C. Maxwell.

Iar în Cartea Proverbelor, 29:18 găsim scrise cuvintele:„Când nu există nici o descoperire dumnezeiască (viziune), poporul este fără frâu; dar ferice de poporul care păzeşte legea”

(pe acest verset biblic a depus jurământul preşedintele american Herbert Hoover, în 1929)[19]

Conducătorului i se cere să-L iubească pe Dumnezeu:

Nu doar să aibă frică de Dumnezeu şi respect, ci să-L iubească cu toată fiinţa sa. Găsim în Sfânta Scriptură scrise următoarele cuvinte despre împăratul Solomon: „Solomon iubea pe Domnul” (1 Împăraţi 3:3a). Prioritatea împăratului era iubirea faţă de Dumnezeul care i-a dat împărăţia şi înţelepciunea de a conduce ţara. Iar Mântuitorul Isus Hristos spunea „dacă mă iubiţi veţi păzi poruncile mele”.Iubirea trebuie să ne ducă la o aplicabilitate practică.

Să fie împlinitor al Cuvântului lui Dumnezeu,

Pe patul de moarte împăratul David îi dă fiului său, Solomon, ultimele sfaturi cu privire la viitoarea sa slujbă. David, ca unul care a trecut pe drumul pe care fiul său va urma să treacă (să fie conducător de naţiune) îi spune următoarele sfaturi de care Solomon trebuie să ţină seama:

„ Păzeşte poruncile Domnului, Dumnezeului tău, umblând în căile Lui, şi păzind legile Lui, poruncile Lui, hotărârile Lui şi învăţăturile Lui, după cum este scris în legea lui Moise, ca să izbuteşti în tot ce vei face şi ori încotro te vei întoarce ” (1 Impăraţi 2:3).

Citind istoria poporului ales a lui Dumnezeu, a poporului Israel vom găsi foarte multe versete de referinţă la felul în care împăraţii fie din Iuda sau Israel au îndeplinit întocmai cerinţele Cuvântului lui Dumnezeu. Vom găsi expresii de felul „ a umblat în căile tatălui său... şi a făcut rele” sau „ a umblat în căile tatălui său David făcând bine”

Conducătorului i se cere să nu fie tiran:

„Ca un leu care răcneşte şi ca un urs flămând, aşa este cel rău care stăpâneşte peste un popor sărac. Un voivod fără pricepere îşi înmulţeşte faptele de asuprire, dar cel ce urăşte lăcomia îşi lungeşte zilele." (Proverbe 28:15-16)

„ Tirania cu cea mai mare succes nu este aceea care foloseşte forţa să fie sigură de uniformitate, ci una care înlătura ….ca ar fi şi alte posibilităţi, care face să se întrevadă ca alte căi nu ar exista, care înlătură sensul că ar fi un afară...” [20] sau un alt verset,

„Căci toiagul de cârmuire al răutăţii nu va rămânea pe moştenirea celor neprihăniţi, pentru ca cei neprihăniţi să nu întindă mâinile spre nelegiuire. ” (Psalmul 125 :3).

Conducătorului i se cere sa nu fie mândru

„Când vine mândria, vine şi ruşinea; dar înţelepciunea este cu cei smeriţi” (Proverbe 11:2),

de a nu se vedea înţelept în sine însuşi:

„Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul, şi abate-te de la rău!” (Proverbe 3:7)

Conducătorului i se cere să fie auto-controlat (sau expresia biblică-cu stăpânire de sine)

Deosebit de mult sens face afirmaţia fostului preşedinte american, Roland Regan, referitor la această tematică:

„Dacă nici unul dintre noi nu este capabil să se „guverneze” pe sine, atunci cine dintre noi va fi capabil să guverneze pe alţii?”

Conducătorului i se cere să conducă prin exemplul personal

A conduce prin exemplu bun este un concept vechi dar este încă actual şi de mare necesitate: „Exemplu nu este cel mai important lucru ce influenţează pe alţii-spunea Albert Schweiter, este singurul”, citează John C. Maxwell, în Biblia Conducerii.[21]

Un alt citat referitor la acestă tematică spus de acelaşi autor într-o altă carte sună în felul următor: „Adevărata măsură a conducerii este influenţa-nimic mai mult, nimic mai puţin...

....Dacă tu nu ai o influenţă, niciodată nu vei putea să conduci pe alţii. ”[22]

Istoria omenirii ne arată că e mult mai eficace în a conduce prin demonstraţie sau exemplul decât a conduce prin decrete:

„Conducătorii buni conduc prin demonstraţie. Ei trag oamenii împreună cu ei şi nicidecum nu-i împing. Generalul Eisenhover ca să demonstreze arta conducerii, folosea o metodă simplă dar convingătoare. El punea o sârmă de vioară pe masă şi spunea: „Trage-ţi-I şi o să meargă unde doriţi; împingeţi-o şi nu o să ajungă nicăieri. ” [23]

Concluzia: Dumnezeu cere de la conducătorii guvernamentali să aibă calificări morale şi religioase dar nicidecum eclesiastice. A nu se confunda calificările conducătorilor civili cu cele ale conducătorilor religioşi. Fiecare are slujbă diferită de îndeplinit, ambele fiind însă sub autoritatea lui Dumnezeu.

Un conducător poate fi eficient doar când este credibil, când realizează că are chemare pentru asta, când ştie cum să comunice cu alţii, cât este de competent, răbdător, cât este de constant în acţiunile şi deciziile sale...

Principiile generale extrase din Sfânta Scriptură referitor la conducătorii naţiunii (la orice nivel) se pot concentra în câteva fraze şi anume:

Un conducător responsabil, nu va face (voit) acţiuni (afirmaţii) iresponsabile, nu va rezolva conflictele prin forţă, ci cu înţelepciune, şi îşi va ţine promisiunile cu orice prêţ,

Notă: Se ridică o întrebare legitimă vizavi de protecţia conducătorului:

Ce sau cine anume îl va proteja pe conducătorul civil de uneltirile celor răi şi iubitori de păcat? Sfânta Scriptură ne declară prin Proverbe 20:28 următoarele:„Bunătatea şi credincioşia păzesc pe împărat, şi el îşi întăreşte scaunul de domnie prin bunătate."

Termenul păzesc se poate traduce mai corect „a prezerva”, adică îl fereşte de stricăciuni, de influenţe rele şi păcătoase, de corupţie...

De observat că Scriptura ne învaţă să avem o quadruplă responsabilitate: faţă de Dumnezeu, faţă de familie, faţă de autoritatea de stat, faţă de munca (sau patron).

Ioan Sinitean, Chicago

 

extras din manuscrisul: “Dumnezeu, Cezarul și creștinul- O perspectivă biblică asupra guvernului civil” (se caută sponsori pentru publicarea cărții).

Normal 0 false false false EN-US X-NONE X-NONE ‘“ ’” /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-noshow:yes; mso-style-priority:99; mso-style-qformat:yes; mso-style-parent:""; mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt; mso-para-margin:0in; mso-para-margin-bottom:.0001pt; mso-pagination:widow-orphan; font-size:10.0pt; font-family:"Calibri","sans-serif";}