Identitatea creștină manifestată, zilnic, în timpul de părtășie cu Dumnezeu
Omul a fost creat pentru a avea părășie cu Dumnezeu. Acestă părtășie dintre om și Dumnezeu a fost ruptă din cauza păcatului și poate fi restabilită doar în viața celor care Îl primesc pe Domnul Isus ca Domn și Mântuitor personal.
Identitatea creștină este marcată de o relație de părtășie cu Dumnezeu, relație care începe odată cu nașterea din nou și care va continua pentru eternitate. „Credincios este Dumnezeu, care v-a chemat la părtăşia cu Fiul Său Isus Hristos, Domnul nostru.” (1 Corinteni 1:9). Eu știu că am nevoie de timpul de părtășie în rugăciune și citirea Scripturii pentru sănătatea și creșterea mea spirituală. Este vital pentru noi ca să fim disciplinați și să ne luăm timp în fiecare zi să vorbim cu Tatăl ceresc, înainte de a vorbi cu oamenii, așa cum ne-a dat pildă Domnul Isus. Deși tot restul zilei trăiesc dependența de Dumnezeu, făcând orice gând rob ascultării de El și umblând în faptele bune pe care El le-a pregătit pentru mine, știu că am nevoie, în fiecare zi, de un timp în care să nu fac altceva decât să petrec timp cu Dumnezeu.
Deși am cunoscut importanța acestei părtășii, au fost perioade în viața mea când nu am acordat importanța cuvenită timpului de rugăciune și de citire a Scripturii. Am lăsat, de multe ori, lucruri mărunte și urgente să-mi ocupe ziua. Mulțumesc Domnului că nu m-a lăsat să stau prea mult nepăstătoare față de El și de Cuvântul Lui, deși am regretat totdeauna că m-am lăsat dusă ba de un val, ba de altul și am neglijat cel mai important aspect al vieții mele și anume relația mea personală cu Dumnezeu. Multe poveri, multe necazuri, multe păcate în viața mea s-au datorat faptului că nu am vegheat ca relația mea cu Christos să fie pe primul loc în viața mea. O traducere mot a mot a primei stofe din imnul „What a friend we have in Jesus” ar fi următoarea: “ O ce Prieten avem în Isus, toate păcatele și durerile noastre să le poarte! Ce privilegiu să duc totul lui Dumnezeu în rugăciune! Oh, ce pace pierdem de multe ori, Oh, ce durere inutilă purtăm, pentru că nu ducem lui Dumnezeu nevoile noastre în rugăciune!”
După mai bine de 25 de ani de credință, îmi dau seama că lupta cea mai mare din viața mea a fost și este lupta de a rămâne în Christos, precum mlădița rămâne în viță; cu alte cuvinte lupta de a avea o relație vie, reală, și constantă cu Christos. Domnul Isus a spus: “Rămâneţi în Mine, şi Eu voi rămâne în voi. După cum mlădiţa nu poate aduce rod de la sine, dacă nu rămâne în viţă, tot aşa nici voi nu puteţi aduce rod dacă nu rămâneţi în Mine. Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic.” (Ioan 15:4-5) Acestă ilustrație, pe care ne-o dă Domnul Isus cu vița și mlădița, ilustrează dependența noastră totală de Dumnezeu. Avem nevoie să fim una cu Christos în gândirea noastră de aceea citim Biblia și căutăm să o împlinim. Timpul de rugăciune este viața vieții mele de creștin, dacă pot să spun așa. Acolo în prezența Domnului mă liniștesc, primesc pace, primesc înțelepciunea și puterea Lui. A avea în fiecare zi un timp de părtășie nu este un ritual pe care-l fac din obligație, ci este un act pe care Îl fac pentru că-mi recunosc dependența de Dumnezeu, pentru că recunosc cât sunt de neputinciosă fără El, dar în mod special, este un act pe care-l fac din dragoste pentru Dumnezeu. Citind Biblia, îmi aduc aminte de atributele lui Dumnezeu, de dragostea Lui cea mare pentru mine, și îmi descopăr identitatea mea în Christos. Am nevoie să aud în fiecare zi ce spune Christos despre mine. De multe ori cei din jur, sau chiar eu spun lucruri în dreptul meu care-mi diminuează valoarea și care nu sunt caracteristice noii mele identități în Christos. Pe cine am să cred: gândurile mele, spusele celor din jur, șoaptele celui rău, sau Cuvântul lui Dumnezeu? Dar cum să cred Cuvântul lui Dumnezeu, în dreptul meu, dacă nu-l cunosc? Trebuie să cunosc Cuvântul lui Dumnezeu și apoi să-l cred și să-l trăiesc. De multe ori îmi pierd pacea, bucuria, nădejdea pentru că în loc să mă uit la Christos și să-I vorbesc, mă uit la valuri.
Duhul Sfânt mă cercetează, în momentele de rugăciune, și-mi aduce aminte, de lucruri pe care le-am făcut, sau gânduri pe care le-am avut, care nu L-au onorat pe Dumnezeu. Am observat cât de ușor se strecoară păcatul în viața mea atunci când nu veghez și nu stau în părtășie cu Dumnezeu, de aceea Îi cer Domnului mereu să-mi arate păcatul din viața mea ca să mă pocăiesc și să mă las de el.
A trăi o viață din abundență, plină de pace și bucurie, depinde în totalitate de relația mea persoanală cu Dumnezeu. Îmi place să citesc cărțile celor care au suferit pentru Christos și totdeauna mă minunez de abundența bucuriei și a păcii pe care aceștia au avut-o chiar în mijlocul suferinței.
Prima cântare compusă de fratele Niculiță Moldoveanu în celula nr. 9, la trei metri sub pământ a fost cântarea: „Bucuria Păcii”. Cuvintele acestei cântări spun așa: „Bucuria păcii Tu îmi dai, Isuse, Chiar când bat în juru-mi groaznice furtuni, Tu, lumina vieții celei neapuse, Mângâiere-n suflet pururea-mi aduci. Binecuvântarea sfântă și aleasă, De la tronul milei se revarsă-n plin, Și-o adâncă pace-n inimă se lasă, Peste suferința-mi toarnă al ei alin. La plinirea vremii va-nceta durerea, Căci hotar la toate, Doamne, Tu ai pus, După suferință vine mângâierea, După chinul morții viața fără-apus.”
Cu cât ne apropiem mai mult de venirea Domnului, vedem cum valuri de tot felul se abat peste omenire. Mă uit la ce se întâmplă în jurul meu și parcă simt că suntem la o răscruce de drumuri în istoria omenirii. Fiecare alege ce să creadă, pe cine să asculte și în ce direcție să se îndrepte. Dar noi creștinii, avem o siguranță pe care nu poate să ne-o ia nimeni și nimic, iar această siguranță este Domnul Isus Christos care trăiește în noi și pentru care noi trăim. Încrederea noastră nu este nici în posesiunile materiale și nici în oamneni, ci este în Christos. Călătoria pe acest pământ e scurtă, și fiecare ne îndreptăm cu pași repezi sper patria cerească. Da ne bucurăm de toate darurile pe care le avem aici pe pământ, cum ar fi sănătatea, casa, locul de muncă, libertatea dar dacă toate acestea ar dispărea într-o clipită, Darul cel mai de preț, Isus Christos, nu va pleca niciodată de noi. De aceea vă îndemn pe toți cei care-L iubiți și Îl urmați pe Domnul, să trăiți în părtășie cu El, citind Biblia și petrecând timp în rugăcine, pentru că nimic nu vă poate ajuta mai mult și nimic nu vă poate da o mai mare bucurie decât prezența Lui!
Marinela BUZAȘ
https://luminipentrusuflet.com/identitatea/