"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

La Catedrala Sfinții Împărați  Constantin și Elena din Chicago a avut loc în primul weekend al lunii ianuarie, 2018, cea de-a 5-a ediție a Tradițiilor și obiceiurilor românești de iarnă.                                     

“Putem trage hotare peste ape și peste pământuri, dar peste spirit niciodată, iar spiritul nostru e românesc  oriunde în lume ne-am afla.”  afirmă doamna Alina Vance, co-prezentatoare a evenimentului, alături de domnul Rus Gavril.  

 

La o masă, împodobită țărănesc și încărcată  cu bucate gustoase românești, gazdele evenimentului, familiile Baciu și Obreja, alături de familia părintelui Vasile Mureșan, au primit rând pe rând colindătorii. Din Ardeal până în Moldova, și chiar până dincolo de malurile Prutului, din Basarabia, colindatorii prezenți s-au întrecut în a încânta publicul prezent cu urături, colinde și mai ales straiele lor populare, viu colorate, unele din ele având peste 100 de ani vechime. La final, colindătorii, mari și mici, au primit daruri și-au trecut pe la masa gazdelor pentru a se ospăta din mâncărurile și băuturile românești, special pregătite pentru ei. Evenimentul s-a încheiat cu cei prezenți  interpretând frumosul cântec românesc ”Nu uita că ești român!”.  

 

Chiar dacă uneori identitatea noastră națională se întrepătrunde cu cea locală, a țării de adopție, avem convingerea că la Chicago tradiția, limba și cultura românească sunt în continuare pe mâini bune, și vor dăinui mult timp de acum încolo.