Diana B. Padro, Sandra L. White, Donna M. Bowen, Amelia V. Fields, Sheila M.S. Hein, Cecelia Richard, Carolyn B. Halmon, Edward Rowenhorst, Donald Simmons, Angelene C. Carter, Carrie Rosetta Blagburn, David Laychak, Alfred J. Braca, Peter Victor Genco Jr. sunt doar câteva din cele aproape trei mii de numele ce stau dăltuite, pentru eternitate, pe fațada superbului Memorial 9/11 din New York City. Sunt numele celor care și-au pierdut viața pe 11 Septembrie 2001.
Recunosc că m-a cuprins o puternică emoție revăzând, după mai bine de 15 ani, zona denumită “Ground Zero”.
Am vizitat gemenii, pentru prima dată, în 1998, iar peste ani am revenit frecvent, acolo, până la atacurile din 2001. Îmi amintesc că cele două turnuri gemene au fost printre primele clădiri care le-am văzut și recunoscut din avion, înainte să aterizez, pentru prima dată, în New York și pe tărâm american. Ani mai târziu, când mi-am luat prima cameră de filmat, am străbătut la pas New York-ul, iar Twin Towers s-au numărat printre punctele de atracție imortalizate pe film, într-o însorită zi de Octombrie, a anului 2000. Locuind la aproximativ 4 ore distanță, sud de New York, am revenit des în orașul de pe Hudson, având plăcerea ca trecerea dintre 2002 spre 2003 să o petrec în Time Square.
Tragica veste a zilei de 11 Septembrie 2001 am aflat-o, în autobuz, în drum spre muncă. Momentul mi-a rămas, ca probabil majorității dintre noi, adânc și clar întipărită în memorie. Evenimentul a fost unul care a marcat întreg mapamondul, la scurt timp începând cel mai longeviv război, după Vietnam, din istoria Statelor Unite. Un război împotriva terorismului, care se continuă și-n prezent, iar tinerii născuți după eveniment pot deja să se înroleze în armată.
Întâmplarea face că, la doar o săptămână după tragicul eveniment, mă aflam tot în New York, în drum spre Florida. Îmi amintesc cum, încă de departe, se vedea zona fumegând, iar atmosfera din Manhattan era una extrem de posomorâtă și apăsătoare. Peste tot, prin oraș, erau afișe cu fotografiile celor dispăruți. De la polițiști și pompieri până oamenii simpli care lucraseră în clădirile din zonă. Familiile îi căutau disperați pe cei dragi. Lumânările și mesajele de compasiune transformaseră orașul într-o metropolă a lacrimilor, a durerii și suferinței. Peste timp aceste lacrimi au fost magnific reprezentate în cele două fântâni ce au luat locul turnurilor. Ele reprezintă un fel de zid al plângerii, al aducerii aminte, dar și al celebrării vieții, apa însăși fiind substanța primordială a existenței pe pământ. Imensa fântână și cursul continuu al apei, îți dă senzația de ciclicitate, de transformare dinspre efemerul cotidian spre eternitate.
Lângă cele două fântâni se află și un muzeu cu numeroase exponate, păstrate din cele două turnuri prăbușite. Chiar de la intrare, cum cobori scările, se află două coloane metalice ce făceau parte din structura exterioara de susținere a clădirilor. Paralel cu scările rulante, într-o altă parte a clădirii, se văd doar urmele unor ruine din ce au fost cândva niște trepte din beton. O imagine, postată pe un panou, cu scările întregi, în poziția lor inițială m-au făcut să tresar și să-mi dea fiori. Le-am recunoscut rapid. Chiar acolo, în partea de sus a lor, îmi făcusem o fotografie, acum 20 de ani.
Pe lângă imaginile foto sau video cu turnurile, ce povestesc istoria construirii lor, sau peretele cu fotografiile celor dispăruți, muzeul are o serie de exponate ce te fac să conștientizezi amploarea dezastrului și forța cu care s-au prăbușit clădirile. Câteva coloane metalice expuse în interior sunt atât de torsionate, încât ai senzația că un uriaș le-a îndoit din adins ca pe o plastilină. În realitate, însă, sunt din fier masiv, cu o grosime cât latul palmei și-o lățime de câțiva zeci de centimetrii. Greu poți să îți imaginezi de ce forțe a fost nevoie ca să se îndoaie asemenea coloane metalice.
O parte din antena, de pe unul din turnuri, e și ea expusă acolo, la fel și una din mașinile de pompieri, care a ajutat la intervenții, dar care nu a mai apucat să plece, și-a fost strivită sub dărâmături. Urmele metalelor torsionate, ca după un uragan puternic, te șochează de-a dreptul.
Cu siguranță că muzeul este una din atracțiile ce merită vizitate când vă aflați prin zonă.
Revenind la suprafața și privind însă la zona frumos amenajată, cu greu ți-ar veni să crezi că acolo au stat cândva două din cele mai faimoase și mai impunătoare clădiri din America.
Muzeul și cele două fântâni comemorative stau însă mărturie că, acolo, a avut loc cel mai tragic eveniment din istoria recentă a Statelor Unite, la care mulți dintre noi i-am fost martori.