Nu a existat, nu este si nici nu va fi o natiune care s-o putem defini ca si crestina in adevaratul sens al termenului. De altfel este o notiune inventata de-a lungul istoriei ca si o incercare pentru o combinatie nefericita, dintre stat sau o anumita natiune si credinta crestina. Prima lectie din istorie care este invatata in scolile teologice este despre increstinarea imparatului Constantin si declararea credintei crestine ca si relgie a imperiului. Crestinii au trecut de la starea de prigoniti, la pozitia de prigonitori ai altor religii. Acest lucru nu se aseamana deloc cu definitia data de Isus conditiei crestinului in lumea care il inconjoara.
Inainte de a vedea ce s-a intamplat dupa ce in decembrie 1991, presedintele ales de atunci, Frederick Chiluba a declarat Zambia o natiune crestina, sa aduc cateva argumenete biblice sau teologice impotriva ideii de a declara si a sustine o natiune ca fiind crestina.
Porunca data de Isus ucenicilor sai nu a fost „Duceti-va in toata lumea si faceti „natiuni crestine’” ci „Duceti-va (in toata lumea) si faceti ucenici din toate neamurile..” adica din toate natiunile. In fiecare natiune vor fi indivizi care vor deveni ucenici devotati, reali, ai lui Isus. Acestia vor forma impreuna o natiune, „...un popor, pe care Dumnezeu si l-a castigat ca sa fie al Lui ..”(Biblia 1Petru 2:9 s.u.). Ucenicii „facuti”, sunt chemati sa se comporte dupa principiile noii natiuni, care pe deoparte vor fi remarcati ca si separati de ceilalti cetateni ai unei natiuni prin comportamentul lor dar in acelsi timp ca fiind parte ca si cetateni activi ai natiunii in care traiesc. „Sa aveti o purtare buna in mijlocul neamurilor (natiunilor), pentru ca in ceia ce va vorbesc de rau ca pe niste facatori de rele, prin faptele voastre bune pe care le vad sa slaveasca pe Dumnezeu in ziua cercetarii” (1 Petru 2:12).
Atunci cand cineva declara o natiune ca fiind crestina, aceasta distinctie dintre crestinul ucenic si cel nominal dispare. Se transfera misiunea de a face ucenici de la biserica catre stat. Biserica este chemata sa-si implineasca misiunea de a multiplica numarul ucenicilor prin mijloacele harului mantuitor, prin propovaduirea Evangheliei. Statul va folosi mijloacele legalismului, constrangerii exterioare, pentru fapte exterioare vizibile dar cele interioare, invizibile, spirituale vor ramane neatinse. Numai biserica adevarata, „doi sau trei adunati in Numele lui Isus” va avea resursele si mijloacele Duhului Sfant necesare de a dezvolta o morala si viata spirituala autentice.
Limitarile statului, a natiunii, in materie de credinta am remarcat-o chiar acum la alegerile din 2008 din America. S-a votat cu succes in statul Arizona, amendamentul la constitutie prin care familia sa fie definita ca „uniunea dintre un barbat si o femeie”. Efectul acestui amendament este oarecum spiritual dar mai mult social. El limiteaza astfel ca persoanele „casatorite” cu persoane de acelasi sex, sa poata beneficia de avantajele sociale oferite de stat unei familii. Pentru mine de exemplu, un amendament mult mai cuprinzator pentru definitia familiei ar fi trebuit sa includa si interzicerea divortului, concubinajului, adulterului etc. Nu poti sa faci o natiune crestina, folosind sistemul legislativ. „..Daca poporul Meu peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga, si va cauta Fa[a Mea, si se va abate de la caile lui rele, Il voi asculta din ceruri, ii voi ierta pacatul si-i voi tamadui tara”. (2 Cronici 7:14) este pasajul favorit al celor ce sustin notiunea „natiune crestina”. Acest pasaj nu a fost scris nici pentru Romania, nici pentru America, nici pentru Zambia, nici pentru o alta natiune.
Este scris pentru natiunea Israel, care in planul universal de mantuire a tuturor oamnenilor ocupa un loc special. Dumnezeu a ales natiunea Israel ca prin aceasta natiune sa duca mantuirea la toti oamenii, la toate natiunile. Este scris in conditiile istorice ale perioadei domniei lui Solomon.
Nu putem sa credem ca acest principiu enuntat, in versetul 2Cronici 7:14, mentionat mai sus, se poate aplica strict la nivel national, pentru orice natiune ci mai degraba spiritual, la nivelul fiecarui individ care a intrat intr-un legamant personal cu Dumnezeu. Nu se poate aplica nici macar la nivelul unei biserici sau organizatii bisericesti, etc. „Daca poporul Meu... si-i voi tamadui tara” este conectia pe care unii o fac fara sa ia in calcul contextul acestor afirmatii. Pentru unii „..voi tamadui tara...” are semnificatii numai materialicesti.
Acest verset paote fi aplicat in sens spiritual unui credincios care a intrat in legamant cu Dumnezeu. Cand acesta pacatuieste are sansa restaurarii legaturii lui cu Dumnezeu, prin exprimarea sincera a parerii de rau, pocainta „...se va smerii, se va ruga, si va cauta fata Mea, si se va bate de la caile lui rele, il voi asculta din ceruri, ii voi ierta pacatul.”(2Cronici7:14). Aceste cuvinte se potrivesc cu regula generala prin care Dumnezeu poate sa restabileasca legatura cu omul pacatos, binenteles in baza jertfei lui Isus Hristos. „Daca ne marturisim pacatele El este credincios si drept, ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nelegiuire”(1Ioan 1:9)
Statul foloseste pentru implinirea misiunii sale judecatori, avocati, politisti, politicieni, senatori, primari, alegeri, dictatura sau democratie, servicii de informatii, armata, pe cand biserica are ca serviciu de informatii Duhul Sfant, are daruri supranaturale, este un organism viu al carui conducator este Isus Hristos si toti trebuie sa se supuna autoritatii lui Hristos inclusiv cei care se afla in responsabilitati administrative ale unor organizatii bisericesti trecatoare. Fiecare membru al acestui organism este responsabil in mod personal de conduita morala pe care o dezvolta, si are dreptul si este indemnat sa evalueze dupa „roade” pe oricine are pretentia de a fi lider spiritual. Biserica are apostoli, proroci, evanghelisti, invatatori. Statul se ocupa cu viata trecatoare, cu viata de aici, biserica se ocupa cu viata vesnica. Atunci cand valorile crestine, ale imparatiei se afla in contradictie cu pretentiile si legile statului sau natiunii, crestinul replica „Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi (de stat) decat de Dumnezeu” Faptele Apostolilor 4:19)
La 29 decembrie 1991, la doua luni dupa alegerea sa, presedintele Zambiei, Frederick Chiluba a declarat oficial Zambia ca fiind o „natiune crestina”. Intr-o ceremonie televizata, s-a sarbatorit ceea ce nici America nu a vazut. Constitutia Zambiei „..declara Republica ca fiind o natiune crestina in timp ce sustine dreptul fiecarei persoane sa se bucure de libertatea constiintei..”
Opt ani mai tarziu „Christianity Today” consemneaza intr-un articol publicat la „Stiri ecumenice” ca declaratia („natiune Crestina”) conform parerii liderilor bisericilor din Zambia, este fara continut, suna ciudat, fata de realitatea problemelor sociale, politice, economice, inclusiv coruptia larg raspandita, cu care se confrunta Zambia.
Arhiepiscopul John Mambo, liderul „Bisericilor lui Dumnezeu” (Church of God), Joe Komakoma, preot si secretar executiv al Coimisiei Catolice pentru Justitie si Pace, Thomas Lumba, director national al Aliantei Evanghelice, toti au declarat ca ceea ce se intampla in Zambia, „nu este nimic care sa arate diferit in comparatie cu celelalte natiuni seculare”.
Poti afla mai multe despre cum arata Zambia ca si o tara crestina de la liderii partidelor de opozitie dacat de la „Reverenzii” veniti din afara tarii la invitatia presedintelui.
La aniversarea a opt ani de la declararea Zambiei ca si natiune crestina, liderii partidelor din opozitie nu au fost invitati. Astfel se vede ca presedintele se comporta ca si un lider de biserica care nu accepta existenta unei opozitii, a unei pareri diferite sau critice. Dean Mungomba, vicepresedintele aliantei a sapte partide de opozitie a denuntat celebrarea a opt ani de natiune crestina ca fiind o minciuna, o tradare, o inselaciune, evenimentul unui singur partid. „Ei nu au curajul sa invite nici unul din liderii de opozitie pentru ca ei stiu crimele ce au fost comise impotriva cetatenilor, in aceasta tara in numele lui Hristos.” a declarat Mungomba intr-un inteviu in Christianity Today.
In conditiile unei natiuni care se declara crestina, partidul de la guvernare, are tendinta sa nu accepte nimic de la opozitie, se considera ca fiind pusi special de Dumnezeu si a te impotrivi lor este ca si cum te-ai impotrivi lui Dumnezeu. „Partidul de la guvernare (partidul lui Chiluba) este pentru tot ceea ce este sfant si bun. A te opune lor este satanic. Controversele politice sunt acum privite ca si raul impotriva binelui si nu mai degraba ca si o dezbatere intre idei diferite. Biblia devine o sursa de intoleranta, razbunare, excludere de la dialog, ura si dezbinare. Acum noi auzim tot mai frecvent cum Dumnezeu nimici asa numitii „dusmani” (opozitia politica) ai natiunii noastre. Oricine aparent nu are suficient credit ca si crestin nu are loc in societatea noastra „este declaratia lui Akashambatwa Lewaniska liderul opozitiei din 1998. Tot el continua si spune ca presedintele Chiluba este razbunator fata de oponentii lui politici dar in acelasi timp tolereaza coruptia in cadrul guvernului sau.
Aceasta atitudine a fost incurajata si a gasit probabil sprijin electoral si prin declaratiile evanghelistilor invitati acum de presedinte, pentru a avea campanii de evanghelizare in Zambia. Unul din ei pastorul Angley la una din evanghelizarile televizate, a declarat: „Stiu ca tu ai fost ales de Dumnezeu, ordinat de Dumnezeu, sa conduci aceasta mareata natiune.”
Si eu sunt convins ca Dumnezeu „a randuit ca Chiluba sa fie presedinte dar nu in sensul acesta mistic (ca si cum ar fi avut o descoperire speciala) care vrea sa-l induca aceste pastor venit din afara tarii. In Biblie, la scrierea lui Pavel catre Romani (cap13:1) se spune „..caci nu este stapanire care sa nu vina de la Dumnezeu. Si stapanirile care sunt au fost randuite de Dumnezeu.” La fel cum la urmatoarele alegeri care au avut loc in Zambia a iesit un alt presedinte care la randul lui a fost randuit de Dumnezeu. Si trebuie sa se bucure de respect dar, care poate fi si infruntat cu critica atunci cand greseste.
Pastorul Gregory Boyd al Biserciii „Woodland Nills din St Paul, Minnesota a predicat o serie de predici sub titlul „Crucea si Sabia” in care a argumentat despre pericolul care este in iddea de a crede ca America este o natiune crestina. In urma cestor predici 20% (1000 persoane) dintre membrii bisericii s-au simtit atat de ofensati incat au decis sa paraseasca biserica. „Ce produce o legatura emotionala, asa de puternica intre crestinism si politica in America? Eu cred”a declarat domnia sa „ca acest mit care dureaza de multi ani, ca America este o natiune crestina.” „ Muti cred ca America este o natiune crestina si ca biserica este protectorul acestuia, a produs si aceasta continua sa produca daune atat bisericii cat si inaintarii Imparatiei lui Dumnezeu. Acest mit umbreste viziunea noastra despre minunata si distinsa imparatie a lui Dumnezeu si astfel submineaza motivatia noastra de a trai o viata de ucenici ai acestei imparatii, separati de lume, in sfintenie”.
Din cauza acestui mit, ca America este o natiune crestina, care a condus pe multi sa asocieze America cu Hristos, multi aud vestea buna a lui Isus numai ca Vestea buna Americana, vestea buna a capitalismului, vestea buna a imperialismului, a exploatarii, vestea buna impotriva homosexualilor, sau vestea buna a Republicanilor. Si pe buna dreptate sau nu, multi oameni nu vor sa aiba de-a face cu nici una dintre acestea.
Pentru cei mai multi dintre evanghelici Imparatia lui Dumnezeu este in principal, daca nu chiar concenatrata asupra ideii de a aduce America inapoi la Dumnezeu, prin a vota un candidat crestin, a face ilegal avortul si casatoria persoanelor de acelasi sex, apararea libertatii politice aici si in lume, a mentine fraza („under God”) „sub autoritatea lui Dumnezeu” in Juramantul de credinta fata de natiune, lupta pentru a fi afisate cele zece porunci pe cladirile guvernamentale etc.
Este greu sa distrugi aceste mit ca America este o natiune crestina. Am fost convins de aceasta cand am descoperit un articol pe aceasta tema publicat In New York Times in luna februarie din anul 1912.
Mi-am zis ca daca pastorul presbiterian, Dr George F Pentecost a argumentat ca America nu este o natiune crestina in 1912, si totusi acest mit se mentine si astazi, ce sanse mai sunt ca noi sa zdruncinam convingerea cel putin unui individ care a fost indoctrinat pana la fanatism in bisericile noastre si prin mesajele unor teleevanghelisti.
Dr Pentecost a petrecut multi ani in Orient, in anii 1912, pentru a studia la „prima mana”, cum este reprezentata America ca si natiune crestina in Estul indepartat, in special in China la acea vreme.
„Crestinismul ete reprezentat in Est prin doua cai. De misionarii care construiesc scoli si spitale si de comercianti si de puterea politica care aduce nave de razboi, armament, masini de cusut, alcool, droguri, opresiune si coruptie. Este la fel ca si cum am marturisi cu candoare celor din Orient ca nu exista nici o legatura dintre aceste doua lucruri. Ca natiunile din vest, Anglia, Franta, Germania, America, Rusia, politicienii lor, si oamenii de afaceri nu au nimic de a face cu crestinismul..... Pentru oriental astfel, cand aude pe cei din vest referindu-se mereu ca fiind natiuni crestine, conceptia lor despre cretinism este bazata pe atitudinea puterii politice si militare”. |
„Ceea ce putem spune cu adevarat este ca viata natiunii noastre si civilizatia moderna reprezinta un subprodus al crestinismului, de cand unele idealuri crestine au fost incorpoarate in civilizatia noastra. Dar noi nu suntem o natiune crestina.” spunea Dr Pentecost la acea vreme ceea ce este valabil cu mult mai mult astazi.
Daniel Lucescu
ZAMBIA -Ţara Biserică sau Este posibil o naţiune creştină?
- Scris de Daniel Lucescu
- Categorie: Daniel Lucescu