Rugaciunea intr-o forma sau alta este prezenta in toate religiile umanitatii. Rugaciunea, din anul 1937, este pusa si in calendarul festivitatilor de instalare a noului presedinte ales in Statele Unite ale Americii. In acest context rugaciunea devine si un subiect de dezbatere politica. Cine se va ruga? Al carei religii sa fie reprezentantul cel care va rosti rugaciunea? Care ar trebui sa fie continutul rugaciunii? Daca presedintele este ales prin vot liber exprimat nu ar trebuii ca si exigentele legate de rugaciunea de la inaugurare sa tina cont de componenta electoratului? Daca pentru unii fara nici o ezitare raspunsul ar fi ca ar trebui sa fie crestin sau mai exact crestin evanghelic, pentru altii eliminarea totala a rugaciunii de la ceremonia de instalare a noului presedinte ar fi o decizie care ar impaca pe toata lumea. Din punct de vedere constitutional decizia ar trebui sa fie moitvata de tratamentul echitabil fata de toate religiile practicate de americani. Pe de alta parte aceasta decizie va fi marcata cel mai mult de factorul politic si social.
Toate aceste intrebari si altele sunt actuale poate mai mult deact oricand. America, astazi este o natiune mult mai diversa in comparatie cu situatia care era acum 70 de ani si totusi in decizia privind cine va rosti rugaciunea la inaugurarea noului presedinte a devenit mai putin inclusiva si pluralistica.
Intr-un articol din”The Wall Street Journal” din 17-18 ianuarie 2009, se afirma ca America a trecut prin trei faze privind rugaciunea rostita cu ocazia instalarii noului presedinte.
In prima faza a fost folosit un model al diversitatii religioase. In aceasta perioada, din 1937 si pana in 1985 au fost alesi clerici care reprezentau diferite credinte si denominatiuni. In felul acesta discutiile privind respectarea constitutiei erau mai reduse. Pentru ca de exemplu in 1949 la instalarea lui Harry S. Truman au fost prezenti pe podium un pastor protestant, un preot catolic si un rabin evreu. Desi protestantii erau intr-o majoritate covarsitoare, s-ar parea ca a existat mai multa toleranta.
In aceasta perioada au existat mai putine discutii privind rugaciunea rostita de protestanti, care de cele mai multe ori erau perceputi ca si exclusivi prin sustinerea exclusivitatii manturii in numele lui Isus. Rugaciunea rostita de pastorul Edward Hughes Pruden s- a incheiat „Adu peste noi, Tatal nostru, fericirea care este rezervata acelor natiuni al caror Dumnezeu este Domnul, prin Isus Hristos, Salvatorul nostru, ne rugam , amin.” Comentariile critice privind incalcarea Constitutiei, prin sustinerea de catre guvern a unei religii au fost mai putine avand in vedere ca a urmat sa rosteaca o rugaciune si Rabinul Samuel Thurman. Rabinul a spus in rugaciunea sa „O Doamne, fa-ne astazi demni de toate binecuvantarile tale, ca in final, amandoi, lider si popor sa gasim in continuare favoare in ochii tai, si sa traim si sa slujim pentru gloria Ta”
Presedintele Ronald Reagan a folosit, in 1981, in prima sa instalare ca presedinte numai pastorul sau personal, ca apoi in 1985 sa se reintoarca la modelul cu patru persoane care sa rosteasca rugaciunea de inaugurare.
In a doua faza, intre 1989-1997, s-a incercat modelul „Pastorul Americii”. Un singur om a rostit rugaciunea de invocare sau de inceput si rugaciunea de binecuvantare, de la sfarsitul ceremoniei de instalare. Billy Graham a inteles ca fiind singurul care rosteste rugaciunea intr-o America tot mai diversa religios, trebuie sa produca o rugaciune care sa fie pe cat posibil pe limbajul tuturor americanilor si potrivita cu ocazia si scopul contextului in care este rostita. Credem ca se cere aceasta acomodare fara compromis teologic sau moral,dar motivata din respect, politete si dragoste fata de aproapele. Fiecare in biserica lui sau in viata lui particulara pratica o anumita forma si un anumit continut al rugaciunii.
„In mod ironic, trecerea la acest model („Pastorul Americii”) a fost indusa in parte de cresterea diversitatii in America. In timp ce mai multe, tot mai multe religii – inclusiv religii necrestine - au aparut, s-ar parea ca a devenit practic imposibil sa ai o intreaga suita de reprezentati ai tuturor religiilor reprzentative din America. Podiumul se poate rupe sub greutatea oamenilor sfinti daca sunt invitati toti sa se roage. O singura persoana , acceptabila pentru toti, poate servi intereselor tuturor si in mod fericit Billy Graham a avut aceasta acceptare a majoritatii, pentru a juca rolul acesta.”
Apoi factori de natura politica au determinat pe George H. W. Bush (senior) si Bill Clinton sa-l aleaga pe Billy Graham pentru rostirea rugaciunii la inaugurare. George H.W. Bush era vazut cu suspiciune de catre evanghelici, care au devenit tot mai influenti in politica si astfel prin alegerea lui Graham si-a imbunatatit imaginea fata de ei. Bill Clinton, din pricina imaginii sale de liberal cu o moralitate dubioasa, l-a ales pe Billy Graham ca o solutie pentru a arata radacinile sale crestin-evanghelice.
A treia faza sau model, incepand din anul 1997, este cel, in care cei care rostesc rugaciunea la instalarea presedintelui ales sunt numai clerici protestanti. Aceasta a fost influenatata probabil de cresterea influentei evanghelicilor in viata politica a Americii.
Aceasta faza a inceput cu a doua inaugurare a presedintelui Bill Clinton, cand Billy Graham a rostit „o rugaciune „100% crestina” cum a comentat autorul articolului din „Wall Street Journal”, in final spunand „ne rugam in numele Tatalui, Fiului si Duhului Sfant”.
Fiul sau, Franklin Graham a mers mai departe in 2001 cand in rugaciunea sa a indemnat pe americani sa recunoasca pe Isus ca „singurul” lor mantuitor. Aceasta schimbare a tonului fata de tatal sau, Billy Graham, poate fi vazuta ca o perceptie noua pe care o au evanghelicii despre conditia lor, acum cand sunt o minoritate in America. Argumentele aduse de Franklin Graham in scrierea sa „Numele” despre rugaciunea de instalarea presedintelui Americii par sa susutina aceasta explicatie. „Am realizat ca declarand ca nu este un alt Nume in care fiecare individ poate sa fie mantuit ii zgarie la urechi pe unii sau inteapa unele inimi” ...”Oricum ca si administrator al Evangheliei, Eu nu am fost prezent acolo ca sa mangai eul omenesc. Rolul meu a fost sa fac de cunoscut pe Cel Atotputenic si sa-i fiu pe plac Lui.. Eu vreau sa ii fiu pe plac Tatalui meu din ceruri indiferent cat ma costa.”
S-ar parea ca l-a costat ceva dar nesemnificativ pentru un crestin umil. Inlocuirea sa, de catre Obama care l-a ales pe Rick Warren, a fost alegerea datorita si schimbarii care a intervenit la Casa Alba. Alegerea celor doi care sa aduca rugaciunea la instalarea noului presedinte a fost facuta pe baza ideologica mai degraba decat pe baza apartenetei unei denominatiuni. A fost ales Rick Warren, care se opune casatoriei persoanelor de acelsi sex si avorturilor la care a fost adaugat in urma protestelor liberalilor si Gene Robinson, episcopul homosexual din New Hampshir, care s-a rugat la rugaciunea de dimineata.
La rugaciune de inchidere a fost ales Dr. Joseph Lowery. La Serviciuil de Rugaciune Nationala care a urmat a doua zi dimineata dupa instalarea presedintelui Barack Obama au fost invitati sa participe reprezenati oficiali ai tuturor religiilor, inclusiv musulmani si evrei. De altfel presedintele Barack Obama a mentionat pentru prima data pe musulmani in discursul de instalare a unui presedinte.
Chiar daca a incercat sa impace toate optiunile religioase, rugaciunile rostite cu ocazia instalarii presedintelui Barack Obama, continua sa starneasca comentarii critice venind din toate directiile. Nu stim cata putere spirituala au vut sau vor avea rugaciunile rostite cu ocazia inaugurarii presedintelui in America, dar cel putin s–a vazut puterea politica pe care o detin acestea.
Pentru noi ca si simplii crestini nu ne ramane decat sa facem „rugaciuni, cereri, mijlociri, multumiri pentru toti oamenii, pentru imparati (presedinti si pentru celilalti care detin controlul politic si administrativ etc)... „ca sa putem duce astfel o viata pasnica si linistita, cu toata evlavia si cu toata cinstea..” (Noul Testament,1Timotei 2:1-2)