(II) IUBIREA APROAPELUI
IUBIREA APROAPELUI ÎN ISLAM
Sunt multe porunci în Islam despre necesitatea şi importanţa supremă a iubirii pentru - şi milei faţă - de aproapele tău. Iubirea aproapelui este esenţială şi parte integrantă a credinţei în Dumnezeu şi dragostei pentru Dumnezeu, pentru că în Islam fără a avea dragoste pentru aproapele nu este posibilă o credinţă adevărată şi nici îndreptăţire (neprihănire).
Profetul Mohamed a spus: „Nici unul din voi nu are credinţa decât atunci când ai dragoste pentru fratele tău aşa cum te iubeşti pe tine însuţi” şi „Nici unul din voi nu are credinţă până când nu arată dragoste pentru aproapele aşa cum te iubeşti pe tine însuţi”
Oricum empatia şi simpatia pentru aproapele – şi chiar şi rugaciunile formale - nu sunt suficiente. Ele trebuie să fie însoţite de generozitate şi sacrificiu de sine. Dumnezeu a spus în Sfantul Coran:
„Nu este neprihanire aceea când voi întoarceţi privirile voastre către Est sau Vest; ci neprihănit (drept) este acel care crede în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi şi în Ingeri şi în Scriptură şi în profeţi; şi dăruind bogăţie, din dragoste pentru EL (Dumnezeu), familiilor şi orfanilor şi celor în nevoie şi celor în călătorie şi celor care cer şi care eliberează pe sclavi; şi care respectă adevărata închinare şi îşi plăteşte datoria către săraci. Şi acei care îşi tin promisiunea când o fac şi sunt răbdători în necazuri şi adversităţi şi în momentele de stres. Aşa sunt cei care sunt sinceri. Aşa sunt cei care sunt pioşi..”(Al-Baqarah 2:177)
Fără să dăm aproapelui nostru ceea ce ne place nouă înşine, noi nu iubim cu adevărat pe Dumnezeu sau pe aproapele nostru.
IUBIREA APROAPELUI ÎN BIBLIE
Noi am citat deja cuvintele lui Mesia, Isus Cristos despre importanţa, a doua numai după dragostea faţă de Dumnezeu, dragostea faţă de aproapele :
„Aceasta este prima şi cea mai mare poruncă./ Şi a doua este: „Trebuie să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”./ În aceste două porunci stă toată Legea şi Profeţii.” (Matei 22:38-40) vezi şi Marcu 12:31.
Rămâne să subliniem numai că această poruncă poate fi gasită şi în Vechiul Testament:
„Să nu urăşti pe fratele tău în inima ta; să mustrii pe aproapele tău, dar să nu te încarci cu un păcat din pricina lui. Să nu te răzbuni şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sunt Domnul.” (Levitic 19:17-18)
Aceasta, cea de a Doua Poruncă, la fel ca şi Prima Poruncă, cere sacrificiu de sine şi generozitate şi „În aceste două porunci stă toată Legea şi Proorocii”
(III) SĂ AJUNGEM LA ACORD COMUN
PORUNCA COMUNA
În timp ce este evident că Islamul şi Creştinismul sunt două religii diferite - în timp ce nu minimalizăm unele dintre aceste diferenţe formale - este clar că cele Două Cele Mai Mari Porunci, sunt terenul comun şi legătura dintre Coran, Tora şi Noul Testament. Ceea ce prefaţează cele două porunci în Tora şi în Noul Testament este unicitatea lui Dumnezeu, că nu este decât un singur Dumnezeu (adevărat), dragostea pentru El şi iubirea aproapelui, formează terenul comun pe care Islamul, Creştinismul (şi Iudaismul) sunt fondate.
SĂ AJUNGEM LA UN ACORD COMUN!
În Sfântul Coran, Dumnezeul Cel Prea Înalt le spune musulmanilor să lanseze următoarea chemare către Creştini (şi Evrei-Poporul Scripturii):
„Spune: O Popor al Scripturii! Haideţi să venim la porunca comună dintre noi şi voi: Adică să nu te închini nici unui alt dumnezeu decât lui Dumnezeu, şi să nu asociezi pe nimeni cu El, şi nimeni să nu aibă alţi domni în afară de Dumnezeu. Şi dacă ei resping acest apel atunci să spui: Purtaţi mărturia că noi suntem cei care ne-am predat Lui Dumnezeu” (Aal’Imran 3:64)
...................................................................
Cu alte cuvinte, Musulmanii, Creştinii şi Evreii trebuie să fie liberi ca fiecare să facă ceea ce Dumnezeu le-a poruncit lor şi nu trebuie „să se închine înaintea împăraţilor sau altora asemănători cu ei”; pentru că Dumnezeu spune în alt loc în Sfântul Coran: „Să nu fie constrângere în religie. (AL-Baqarah,2:256). Aceasta în mod evident este în conecţie cu a Doua Poruncă şi dragostea faţă de aproapele în care justiţia (dreptatea sociala) şi libertatea religioasă sunt părţi cruciale. Dumnezeu spune în Sfântul Coran: ”Dumnezeu este împotriva celor care se războiesc împotriva ta pentru motiv datorat religiei voastre şi vă alungă din casele voastre, voi trebuie să arătaţi bunătate faţă de ei şi să trataţi just cu ei. Dumnezeu iubeşte pe cei care împart dreptatea. (Al-Mumtahinah, 60:8)
........................................................
Ca şi musulmani, noi le spunem creştinilor că noi nu suntem împotriva lor şi că Islamul nu este împotriva lor - atât timp cât ei nu pornesc război împotriva musulmanilor datorită religiei lor, îi oprimă şi îi alungă afară din casele lor (în acord cu versetele citate mai sus). Pe lângă aceasta Dumnezeu spune în Sfântul Coran:
„Ei nu sunt toţi la fel. Între cei dintre Poporul Scripturii există o comunitate de fideli care recită revelaţiile lui Dumnezeu în momentele din noapte, care se închină cu faţa la pământ înaintea Lui. Ei cred în Dumnezeu şi în Ziua de Apoi şi se bucură de comportamentul drept şi interzic indecenţa şi se întrec între ei în facerea de fapte bune. Ei sunt cei drepti (neprihăniţi) ...”(Aal-qImrani ,3:113-115)
Este creştinismul în mod necesar împotriva Musulmanilor? În Evanghelie Isus Cristos a spus:”Cel care nu este cu Mine este împotriva Mea, şi cel care nu strânge cu Mine risipeşte.” (Matei12:30) „Cine nu este împotriva noastră, este pentru noi. (Marcu 9:40) şi ”...fiindcă cine nu este împotriva voastră este pentru voi” (Luca 9:50).
Conform unui mare învăţător creştin, aceste declaraţii nu sunt în contradicţie, pentru că prima afirmaţie se referă la demoni (Matei 12:30), în timp ce a doua (Marcu 9:40) şi a treia (Luca 9:50) afirmaţie se referă la oamenii care îl recunosc pe Isus, dar nu sunt creştini. Musulmanii îl recunosc pe Isus Cristos ca şi Mesia, nu în acelaşi fel ca şi Crestinii (dar oricum nici toţi creştinii nu au ajuns la un punct comun privind natura lui Isus Cristos) dar în felul următor:”...Isus Mesia fiul lui Maria este mesagerul lui Dumnezeu şi Cuvântul Lui care a fost zămislit în Maria şi prin Duhul Sfânt de la Dumnezeu...” (Al-Nisaq,4:171).
De aceea noi îi invităm pe creştini să îi considere pe musulmani nu împotriva lor ci pentru ei, în conformitate cu cuvintele lui Isus.
În cele din urmă ca şi musulmani şi în ascultare de Sfântul Coran, noi facem un apel către creştini să ni se alăture nouă pe baza acestor lucruri esenţiale şi comune ale celor două religii. Să facem ca acest teren comun să fie baza pentru orice dialog interreligios dintre noi în viitor, pentru că acest teren comun este cel în care stă toată Legea şi Prorocii (Matei 22:40). Dumnezeu a spus în Sfântul Coran:
„Spune: Noi credem în Dumnezeu şi că El este cel care ni S-a revelat nouă, care s-a revelat lui Avraam şi lui Ismael şi lui Isaac şi lui Iacov şi seminţiilor lui Israel şi revelaţie pe care Moise şi Isus au primit-o şi pe care şi profeţii au primit-o de la Domnul lor. Noi nu facem nici o deosebire între nici unul din ei şi noi ne-am predat lui Dumnezeu. şi dacă ei cred în cel în care voi credeţi atunci ei sunt călăuziţi cu adevarat. Dar dacă ei se îndepărtează şi dacă ei se află în schismă, este destul Dumnezeu care va fi împotriva lor. El este cel care aude şi cunoaşte totul. (Al-Baqarah,2:136-137)
ÎNTRE NOI ŞI VOI
Găsind un teren comun între musulmani şi creştini nu este o chestiune care ţine de un simplu dialog ecumenic politicos între lideri religioşi selecţi. Creştinismul şi Islamul sunt cea mai mare şi respectiv a doua ca mărime, între religiile din lume şi din istorie.
........................................................
Împreună noi constituim mai mult de 55% din populaţia lumii, ceea ce face ca relaţia dintre cele doua religii să fie cel mai important factor pentru realizarea unei păci reale în lume. Dacă creştinii şi musulmanii nu sunt în armonie atunci lumea nu poate avea o existenţă paşnică. Cu armamentul teribil care este la dispoziţie în lumea modernă; musulmanii şi creştinii convieţuind peste tot în lume ca niciodată până acum, nici o parte în mod unilateral nu poate să câştige într-un conflict între mai mult de jumătate din populaţia lumii. De aceea viitorul nostru comun este în pericol. Supravieţuirea noastră înşine ca şi planetă poate este în joc.Şi celor care totuşi savurează conflictul şi distrugerea pentru plăcerea lor proprie şi socotesc că în final vor avea un câştig din acesta, noi spunem că soarta eternă a sufletelor noastre este în pericol, de asemenea dacă noi eşuăm în a face orice efort sincer pentru a produce împreună pacea şi armonia. Dumnezeu spune în Sfântul Coran:”Dumnzeu se bucură de justiţie şi bunătate şi dăruind neamurilor şi interzice obscenitatea şi răutatea . El te roagă ca tu să-i acorzi importanţa cuvenită.” (Al Nahl,16:90). Isus a spus :” Binecuvântaţi sunt făcătorii de pace...(Matei 5:9) şi de asemenea „şi ce ar folosi unui om să câştige toată lumea dacă şi-ar pierde sufletul?” (Matei16:26)
Deci să nu lăsăm ca diferenţele dintre noi să aducă ură şi conflict între noi. Să lăsăm să fie între noi numai dreptate (neprihănire) şi fapte bune. Să ne respectăm unul pe altul, să fim corecţi, drepţi şi buni unul cu altul şi să trăim într-o pace sinceră, armonie şi bunăînvoire .”
Traducere din limba engleză de Daniel Lucescu