Traim din plin intr-o pandemie a lipsei de speranta. Alimentati constant cu informatii ce produc teama ni se imbacseste sufletul cu frici. Cum totul se intampla pluridimensional nu este greu de inteles ca disperarea a cuprins inimile multora. Vezi asta in ochii vecinilor, o auzi in vocile lor si poate ca simti asta si in tine. Ponderea inflatiei, a criminalitatii, a coruptiei politice si a diviziunii sociale creaza un cocktail sufocant pentru inimile noastre. Increderea in leadership este la cel mai scazut nivel istoric, iar viitorul se simte din ce in ce mai incert. Oamenii se intreaba: „Mai putem avea speranta intr-o schimbare buna?”
Personal cred ca da, intrucat speranta nu a disparut; a fost deplasata, mutata. Ne trezim privind in abis, coplesiti de greutatea esecului, a fricii, a asteptarilor neimplinite pentru ca ne-am deplasat atentia de la o viziune care redefineste viata si recalibreaza sezoanele inimii. E nevoie din nou sa ne deschidem ochii catre o speranta care este reala, de neclintit si eterna. Si Intruparea lui Christos tocmai despre asta ne vorbeste.
Disperarea pe care o simti - fie ca vine din framantari economice, probleme relationale sau din haosul lumii - nu este doar rezultatul fortelor externe. Are radacinile intr-o criza spirituala. De prea multe ori, ne punem speranta in lucruri care nu ne pot sustine: bani, politica, realizari, cariera sau chiar noi insine. Toate acestea sunt sperante false, idolii timpului nostru si pe cât sunt de efemere, cu atat ne ademenesc mai mult.
Biblia vorbeste despre aceasta problema cu o claritate patrunzatoare:
“... poporul Meu a savârsit doua rele: M-a parasit pe Mine, izvorul apelor vii, ca sa-si croiasca cisterne, cisterne sparte, care nu pot retine apa.” (Ieremia 2:13)
Cisterne sparte sunt peste tot. Promisiunea securitatii financiare se prabuseste atunci când pietele se prabusesc si chiriile cresc vertiginos. Politicienii, de ambele parti, vând mântuirea cu platformele lor, dar nu reusesc sa ofere nimic durabil. Iar increderea in sine - evanghelia culturii moderne - duce doar la epuizare, anxietate si un sentiment de inadecvare. Acesti idoli nu pot tine greutatea sufletului tau. Ei promit viata, dar te lasa insetat.
Si atunci trebuie sa ne intoarcem spre inceputuri. Prima porunca a lui Dumnezeu vorbeste direct despre aceasta criza contemporana: „Sa nu ai alti dumnezei inaintea Mea.” (Exod 20:3)
Acesta nu este doar despre respingerea idolilor fizici sau a religiilor false; este vorba despre orientarea inimii tale. In ce ai incredere pentru securitate, satisfactie si mântuire? Pe ce iti fixezi speranta ta? De fiecare data când o plasezi in altceva decât Dumnezeu, ridici acel lucru la pozitia de “dumnezeu” in viata ta.
Speranta gresita nu este doar neinteleapta, ci este o forma de rebeliune. Reprezinta o declaratie ce ii spune Dumnezeului cel viu: “Nu esti suficient pentru mine”. Daca ar fi om, Dumnezeu si-ar lua atunci jucariile si ar pleca. Totusi chiar si in razvratirea noastra El ne ofera har, ne cheama departe de cisternele sparte ca sa bem adânc din El, izvorul apelor vii.
Adevarata speranta nu este inradacinata in circumstantele tale, sentimentele sau promisiunile acestei lumi. Este ancorata in caracterul neschimbator al lui Dumnezeu. Dupa cum declara Psalmul 33:18: „Iata, ochiul Domnului este asupra celor ce se tem de El, asupra celor care nadajduiesc in dragostea Lui buna.”
Thomas Watson prindea aceasta esenta intr-un mesaj de-al sau: “Speranta nu este niciodata bolnava când se bazeaza pe promisiunea lui Dumnezeu. Speranta este o ancora aruncata in sus, care se fixeaza pe Christos.”
Acest tip de speranta – fixata pe Christos – nu esueaza. Ea se mentine ferm prin fiecare furtuna, deoarece se bazeaza nu pe promisiunile trecatoare ale omului, ci pe promisiunile eterne ale lui Dumnezeu. Doar asa nu iti vei mai petici viata cu sperante desarte.
Inimile noastre sunt predispuse cumva spre ratacire si ne intoarcem la sperante false pentru ca ele par tangibile si imediate. Avem incredere in bani, realizari sau relatii pentru a umple golul. De aceea, Dumnezeu in mila Sa l-a trimis pe Fiul Sau - nu doar pentru a ne arata calea, ci pentru a deveni speranta noastra.
Isus Christos a trait cu desavârsire Prima Porunca, punându-si deplin speranta in Tatal. Chiar si in Gradina Ghetsimani, in timp ce infrunta ororile crucii, El S-a rugat: “Nu voia Mea, ci a Ta sa se faca” (Luca 22:42). Pe cruce, El a purtat pedeapsa pentru fiecare speranta ratacita, pentru fiecare idol in care ne-am increde si pentru fiecare razvratire pe care am comis-o. Apoi prin invierea Sa, Isus ne-a asigurat o speranta care nu poate fi zguduita. Dupa cum scrie apostolul Pavel celor din Roma (5:5): “...speranta nu dezamageste, pentru ca dragostea lui Dumnezeu a fost revarsata in inimile noastre prin Duhul Sfânt care ne-a fost dat.”
Aceasta este speranta pentru care eu si tu am fost creati. Nu este ceva fragil sau trecator. Este o ancora solida pentru sufletele noastre, una care tine bine indiferent cât de apriga devine furtuna.
S-ar putea sa recunosti ca increderea ta este in lucruri care te-au dezamagit deja: cariera, contul tau bancar, aprobarea celorlalti. Dar aceste lucruri nu au fost niciodata menite sa te sustina. Intotdeauna vor esua, lasându-te gol si epuizat. Deci, unde este speranta ta astazi? Când anxietatea ti se lipeste de ganduri, când stirile te umplu de groaza, când viata se simte coplesitoare, spre unde si spre cine te indrepti?
Acest timp al Intruparii pe care il vom celebra din nou, este momentul bun sa te indepartezi de formele goale de continut si sa te intorci in bratele Lui Christos. Poti renunta la falsele sperante care te-au inrobit. Speranta nu mai moare ultima ci invie prima, devenind cromozomul lipsa dintr-un lant genetic ce-ti leaga sufletul de Cer.
Christos nu te va dezamagi. In El, speranta ta nu va fi niciodata investita gresit.
Emanuel C. Pavel – Vancouver BC, Canada