Un studiu realizat de Universitatea Harvard pe un esantion de tineri adulti, cu varste intre 18 si 25 de ani, a aratat ca 36% dintre respondenti sufera de anxietate, iar 29% de depresie. Cea mai frecvent invocata cauza a acestei suferinte a fost „lipsa de sens si scop in viata.”
De asemenea, haosul din constiinta publica actuala a fost mentionat ca factor agravant cumultativ incluzand: retelele sociale, tensiunile globale in crestere si polarizarea politica.
Autorii raportului au concluzionat ca „lipsa de sens” este principala cauza a acestei nelinisti generalizate, validand astfel o observatie mai veche a lui Nietzsche: „Daca ai un motiv pentru care traiesti, poti sa suporti aproape orice.”
In prezent, panica si ideea unui „sfarsit iminent” sunt adesea folosite pentru a ne impinge catre o forma de control digital — gulaguri virtuale in care suntem bombardati cu mesaje alarmiste: „cade cerul pe noi,” „totul se sfarseste,”. Acest climat accentueaza si mai mult criza de identitate la nivel personal.
Din perspectiva medicala, studentii invata ca „experienta sensului in viata se bazeaza pe perceperea vietii ca fiind coerenta, semnificativa, orientata si integrata intr-un context.” Aceasta evaluare este in mare parte inconstienta. Ca orice concept abstract, si sensul vietii este adesea inteles mai bine prin contrast – prin absenta lui. Iar ce vedem astazi la ordinea zilei? Depresie, ganduri suicidare, anxietate crescuta, pesimism, scaderea motivatiei, a satisfactiei personale, a sperantei.
In lumea pre-moderna, Dumnezeu si creatia reprezentau cadrul in care viata avea sens. Insa, incepand cu Iluminismul, acest cadru a inceput sa se erodeze. Autoarea franceza Chantal Delsol scrie in cartea „Icarus Fallen: The Search for Meaning in an Uncertain World” despre drama umana a pierderii sensului. Mitul lui Icar reflecta perfect aceasta tema: omul care, incercand sa scape din labirint, zboara prea aproape de soare, cade si, in versiunea lui Delsol, supravietuieste — ranit, dar viu. Problema devine, astfel, nu moartea, ci revenirea la viata obisnuita dupa un esec major. Autoarea sugereaza ca lumea contemporana se afla exact in aceasta situatie: visul modernitatii de a reinventa omul si societatea a esuat, iar acum trebuie sa ne reintoarcem la cum am trait.
Modernitatea a promis sfarsitul razboaielor, al bolilor, al lipsurilor — ba chiar al mortii. Dar ororile secolului XX (si inceputul secolului XXI) au zdruncinat aceasta speranta. Umanitatea pare un jucator intr-un joc fara reguli, caruia i s-a spus ca „instructiunile s-au pierdut.” Traim intr-o lume fara identitate clara, in care multi nu mai stiu de ce traiesc sau pentru ce ar fi dispusi sa moara.
Fiecare om are nevoie de directie, iar aceasta nu poate exista fara un cadru moral. Fara el, nu putem evalua corect nici realitatea, nici propria persoana. Pentru a fi absolute si credibile, standardele morale au nevoie de o „sursa transcendenta.” Insa modernitatea a respins aceasta sursa identificata cu Dumnezeu. Oamenii nu mai vor sa fie constransi de ceva din afara propriei persoane – mai ales de religie. Idealurile Iluminismului – ratiune, libertate, egalitate, progres – au fost considerate suficiente. Insa fara un fundament moral solid, aceste idealuri devin instabile.
Astazi, aproape toate valorile par negociabile. Institutiile sociale si culturale esueaza constant. Dupa cum afirma Delsol, „a avea sens inseamna a reprezenta altceva decat pe tine insuti.” Daca valorile noastre sunt doar preferinte, ele isi pierd greutatea morala. Sensul trebuie sa se refere la ceva din afara noastra.
Tentativa omului de a trai fara Dumnezeu a dus la aparitia unor structuri goale de semnificatie, lipsite de dimensiunea sacrului. Asa cum sustine si Justin Brierley in „The Surprising Rebirth of Belief in God,” ateismul modern nu poate sustine valorile occidentale. Fara transcendenta, valorile isi pierd greutatea morala.
In mod interesant, tot mai multe personalitati contemporane, desi nu sunt religioase in sens traditional, sustin crestinismul pentru valoarea lui personala si sociala. Ayaan Hirsi Ali, fosta promotoare a ateismului militant, s-a convertit la crestinism in 2023. Ea a declarat ca secularismul este „cea mai mare amenintare la adresa Vestului,” pentru ca nu poate sustine drepturile omului si nici nu ofera o consolare spirituala reala.
Jordan Peterson, cunoscut pentru opozitia sa fata de legislatia privind pronumele impuse, sustine valorile crestine si scrie despre sens in cartea „Twelve Rules for Life”, care i-a facut pe multi tineri sa se reintoarca la credinta.
Tom Holland argumenteaza ca valorile liberale occidentale nu deriva din Iluminism, ci din crestinism: „Am taiat valorile de la sursa lor.” Iar Glen Scrivner observa: „Toti ne aruncam unii altora versete, dar am uitat referintele si contextul.”
Avem valori pe care dorim sa le afirmam, dar niciun cadru secular nu pare suficient. Stiinta a inlocuit misterul, dar a condus la nihilism. S-a rupt legatura cu ordinea cosmica.
Crestinismul ofera o naratiune coerenta: creatie, cadere, rascumparare, implinire. Isus Christos a purtat, intr-un mod misterios pentru mentalitatea moderna, consecintele esecurilor/pacatelor noastre si ne-a oferit speranta in inviere si in creatia noua. Dumnezeu a creat lumea si a oferit omului mandatul creatiei: „Fiti roditori si inmultiti-va.” Omul a fost chemat sa stapaneasca creatia, dar dupa cadere, acest mandat a fost distorsionat de pacat. In loc sa fim administratori ai creatiei, am devenit constructori de imperii — cautand dominatie in loc de responsabilitate. Este omul care vrea sa fie dumnezeu.
Istoria biblica ne arata unde duce aceasta ambitie: Dumnezeu a intervenit si a adus judecata — potopul, turnul Babel. A distrus tot ce era viu, cu exceptia celor de pe Arca lui Noe. Doar Dumnezeu poate „face cerul sa cada.”
Acesta e punctul-cheie: distrugerea lumii nu e in mana omului, ci in mana lui Dumnezeu. Dupa potop, El a promis: „Nu voi mai blestema pamantul din pricina omului. Cat va fi pamantul, semanatul si seceratul, frigul si caldura, vara si iarna, ziua si noaptea nu vor inceta.” Doar Dumnezeu face judecăți mondiale. Dumnezeu face resetările. Prima resetare a fost Evanghelia în Geneza 3:15, apoi potopul, apoi confuzia limbilor.
Toti oamenii simt ca ceva nu este in regula cu lumea – si cu ei insisi. Crestinismul ofera un raspuns clar: cine suntem, de ce existam si incotro ne indreptam. El ofera sens, scop si speranta.
Desigur, Biserica a gresit in trecut dar traim un moment istoric in care oamenii tanjesc disperat dupa sens. Crestinismul are ocazia unica de a oferi adevarul – nu doar ca utilitate sociala, ci ca esenta – iar acest lucru trebuie facut cu dragoste si smerenie.
Emanuel C. Pavel, Vancouver BC, Canada