"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Pe la începutul săptămînii trecute, preşedintele a declanşat un nou atac la adresa instituţiilor de presă şi a jurnaliştilor. Am scris deja, pentru „Cotidianul”, un scurt articol despre tema aceasta, dar nu cred că este destul. Sînt sensibil la orice atac la adresa presei care vine dinspre oficialităţi, pentru că văd imediat colţii lungi ai cenzurii. Or, preşedintele tot recidivează cu aceste atacuri. Cum nu-i convine ceva, cum este criticat D-Sa ori comilitonii dumisale, cum sare cu vorbe grele pe presă, la grupuri de presă ori la jurnalişti. Or, dată fiind poziţia din care se pronunţă D-Sa, această alergie la libertatea presei, o presă cam tembelă uneori e drept, dar mai bine liberă şi tembelă decît „înţeleaptă” şi sub juvăţ, este toxică, pentru că emană alergia la libertatea presei în tot corpul social. Departe de mine gîndul de a socoti întreaga presă românească onestă şi profesionistă şi toţi jurnaliştii nişte uşi de biserică. E destul să-mi amintesc cîţi bani a încasat o „anumită parte a presei” din publicitatea oficială pe vremea guvernului Năstase – Mitrea ca să nu-mi fac asemenea iluzii. De altfel, iluzia unei prese „perfecte”, fără erori şi fără jocuri de culise, integră în totalitate, rămîne iluzie şi oriunde în altă parte a lumii. Totuşi, în momentul de faţă, cu patronate diverse, româneşti şi străine, cu opţiunile pluraliste ale jurnaliştilor şi făcătorilor de opinie, cu fenomenul concurenţial al presei electronice şi al bloggingului, presa noastră, în ansamblul său, oferă a anumită acurateţe a informării şi o pluralitate a exprimării ce părea un vis nu mai departe de anul 2004.

Există, de bună seamă, ziare, televiziuni şi radiouri poziţionate politic mai apăsat decît ar fi firesc, se fac şi servicii politice pe bani – tocmai ce-a dezvăluit, tot presa!, un asemenea caz – , de bună seamă, există şi „tonomate de presă”, doar că nu toate cîntă aceeaşi melodie! Unele guresc pe aria liberalilor, alta pe a pesediştilor, destule pe a pedeliştilor, ba chiar şi preşedintele are nişte voci foarte fidele, unele chiar pline de talent şi cultivate. Pentru că veni vorba, a trebuit să renunţ la rubrica dintr-un săptămînal local, după ce mi s-a cenzurat un text ce le-a părut editorilor prea asupru cu dl. Năstase şi partidul dumisale. Dar mă pronunţ aici, mă pronunţ într-un cotidian central şi, pentru orice eventualitate, că vine alegerile!, mi-am construit şi un blog. Dacă nu doreşti, nimeni nu-ţi poate impune opinii şi puncte de vedere care nu sînt ale tale şi, totuşi, poţi găsi un spaţiu, un spaţiu liber, în care să te exprimi.


Prin urmare, să ataci deodată două mari grupuri de presă doar pentru că ţi-a provocat o „umilire” înţelegerea dintre PD-L şi Vadim este incorect, contraproductiv şi inadecvat, excentric funcţiei de preşedinte de ţară. Este incorect pentru că nu ziarele l-au împins pe dl Boc la asemenea o mîrşăvie idioată. A fost opţiunea dumisale şi a colegilor de conducere a partidului şi, pentru ea, nu jurnaliştii trebuiau să-şi pună cenuşă în cap ori să fi tăcut, oricît de neprofesionişti ori „tonomatizaţi” ar fi aceştia. Este contraproductiv pentru că nimeni n-a cîştigat vreodată, nicăieri în lume, o bătălie cu presa atunci cînd s-a străduit să şi-o facă potrivnică în bloc. Şi, mai ales, e aiurea să faci asta cînd victoriile electorale de pînă acum s-au petrecut şi datorită presei, nu doar carismei personale ori minunatelor programe de „a trăi mai bine”.


În sfîrşit, nu este treaba preşedintelui să-i stabilească presei agenda şi regulile de conduită. Nu am auzit ca dl Bush să se fi stropşit la vreun ziar ori canal de televiziune, deşi nu este un preşedinte foarte protejat de presă, iar cînd dl. Nicolas Sarkozy şi-a imaginat că aşa ceva ar fi posibil a fost tras iute de mînecă de consilieri şi a lăsat-o moale şi cu „sfaturile”, şi cu criticile. Cît priveşte suveranii, mă tem că nici măcar nu citesc ziare, necum să le critice! Cu tot regretul asocierii pe care trebuie să o fac, pentru că dl. Băsescu nu e chiar aşa, în zilele noastre, doar d-nii Putin, Lukaşenko şi Hugo Chavez se declară „doctori în presă” şi se ocupă de aceasta! Fiind „doctori pe puncte”, cîteodată, lasă în urma lor şi cadavre de jurnalişti. Într-o democraţie, oricît de originală ar fi încă, aiasta nu se poate, domnule preşedinte!