"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Evenimentele lunii iunie 2021 m-au determinat să revin la o temă foarte actuală cititorilor publicației: SEMNE ale vremurilor din urmă. Așa cum știți, deja, nu vă voi prezenta vremurile din urmă ci SEMNE detaliate prin Semințiile lui Israel + Erezii + Muntele Templului + Nenorociri Noi + Esticii (Împărații Răsăritului). Citind întreg articolul veți găsi informații despre Nenorociri.


Nenorociri

Când facem referire la Nenorociri, ca SEMNE ale vremurilor atenția se îndreaptă spre catastrofe ale naturii, dezastre.
Șaptezeci și șapte de cutremure cu magnitudinea 6 sau mai mare și opt egale sau mai mari decât magnitudinea 7 s-au înregistrat în primele șase luni ale anului, aproape de media din ultimele două decenii. Aceste cutremure mari au fost grupate în proporție de 80% pe marginea Oceanului Pacific. Pe lângă zona oceanului Pacific cutremure fatale, în 2021 au fost în Grecia, Pakistan, India, China și Congo. Asta e o avertizare că seismele se pot întâmpla oriunde. Cu toate descoperirile științei, până la ora actuală, deși se știu unde pot fi potențiale de erupere a cutremurelor NU SE POATE ESTIMA când vor avea loc.

Mergeți pe romaniantimes.com, la ”Cele mai citite pagini”, click pe ”Semne ale vremurilor din urmă” și apoi pe linkul ”Nenorocirile din această secundă http://hisz.rsoe.hu/alertmap/index2.php”, veți realiza câte nenorociri se întâmplă, pe tot globul, în secunda respectivă. Un loc aparte al Nenorocirilor îl au schimbările climatice sau schimbările climaterice și încălzirea globală.

Încălzire Globală, Schimbările Climatice și Escatologia

De peste 15 ani mă preocupă și am scris adesea la rubrica prezentă despre încălzirea globală și schimbările climatice (sau climaterice), care au fost și sunt privite sub aspect științific, religios, politic, social și economic. Desigur că în toate laturile acestor aspecte vom găsi pro și contra argumente, și de aceea voi prezenta câteva realități existente, care își au un corespondent scriptural.
    

Cercetătorii în domeniu, au declarat miercuri 14 iulie, că luna trecută, iunie 2021, a fost cea mai caldă lună iunie înregistrată în America de Nord, confirmând îngrijorarea a milioane de oameni care au suportat unele dintre cele mai fierbinți temperaturi experimentate vreodată pe continent.

Serviciul Copernicus pentru Schimbări Climatice, o agenție susținută de Uniunea Europeană, a declarat că temperaturile medii ale suprafeței pentru luna iunie din America de Nord, față de recordul din iunie 2012, au fost mai mari cu aproximativ 25%. Temperatura medie din luna iunie 2021 a fost cu peste 2 grade Fahrenheit mai mare decât media din perioada 1991-2020, oferind mai multe dovezi că planeta pe care trăim se încălzește mai repede decât ne-am aștepta.

Căldura din iunie a fost excesivă în majoritatea Statelor Unite și Canada. Doar părți din câmpiile sudice și sud-estice din Statele Unite și din nordul Canadei, la est și vest de Golful Hudson, erau puțin mai reci decât în ​​mod normal.

Cele mai brutale condiții au fost experimentate în vestul Statelor Unite și în sud-vestul Canadei care au produs pagube recoltelor, îngreunarea alimentării cu apă, și incendii fără precedent. Luna iunie a culminat cu un val de căldură infernal care a paralizat o mare parte din Oregon, Washington și Columbia Britanică.

Cu o enormă „cupolă de căldură” (heat dome) temperaturile au fost peste 100 F în Portland, Oregon; Seattle și alte orașe, cu 30 F până la 40 F de grade peste media lunii. Orașul Lytton, Columbia Britanică, a doborât recordul de temperatură canadian trei zile la rând, încheindu-se cu o citire de 121 de grade F, pe 29 iunie 2021. A doua zi, cea mai mare parte a orașului a fost distrusă de un incendiu, în care au fost uciși doi rezidenți.

Temperaturile ridicate de luna trecută nu s-au limitat la America de Nord, potrivit analizei Copernicus. Luna Iunie 2021 pentru Europa a fost aproape de iunie 2019, cea mai caldă iunie înregistrată vreodată. Europa după căldura excesivă a fost și este lovită de inundații. Temperaturile au fost peste media înregistrată în nord-vestul și sudul Africii, în părți din Orientul Mijlociu și în China și o mare parte din Asia de Sud-Est. Temperaturile ridicate în Siberia Arctică au facilitat începutul sezonului anual de incendii, mai devreme ca altădată.

Se vehiculează că aceste călduri sunt rezultatul crescând al emisiilor de gaze produse de activitățile umane. La nivel global, luna iunie 2021 a fost o lună foarte caldă dar nu a ajuns la nivelul lunilor iunie din 2016, 2019 și 2020, care au fost mai fierbinți. Această informație statistică ne solicită a găsi sursa încălzirii excesive în alt domeniu.

Pe perioada a primelor 6 luni, anul 2021se numără printre cei mai calzi 10 ani înregistrați vreodată. Dar, datorită condițiilor ușor mai reci la începutul acestui an, legate de temperaturile suprafeței mării mai scăzute decât cele normale în Oceanul Pacific, există puține probabilități ca 2021 să ajungă între primii 5 cei mai calzi înregistrați vreo dată.

Ce este specific pentru 2021? Întrucât regiunea Pacificului a atins temperaturi record în ultimele câteva săptămâni, un studiu din Canada arată impactul enorm al valurilor de căldură asupra vieții marine: S-a estimat că peste 1 miliard de creaturi marine de pe coasta Vancouverului au murit ca urmare a căldurii. „Lucrez în nord-vestul Pacificului de 25 de ani și nu am văzut așa ceva aici”, a spus profesorul Christopher Harley de la Universitatea Columbia Britanică. „Aceasta este mult mai extinsă decât orice am văzut vreodată, milioane și milioane de creaturi marine au fost găsite literalmente moarte” Midii și scoici moarte au acoperit pietre în nord-vestul Pacificului. Scoicile deschise arătau ca fierte. Stelele marine au fost prăjite până la moarte. Ceva similar s-a întâmplat și în alte părți ale pământului.

Vestul american trece printr-o perioadă unică „un an sec, uscat, urmat de o căldură incredibilă în ultimele două luni urmat de incendii”, a declarat John Abatzoglou, om de știință al climatului și incendiilor Merced de la Universitatea din California. „Este o realitate cu impacturi în cascadă.” Potrivit NOAA (National Oceanic and Atmospheric Administration), în ultimele 30 de zile, America a experimentat peste 585 de recorduri de căldură din toate timpurile. Dintre acestea, 349 sunt pentru temperaturi înalte ziua și 236 sunt pentru temperaturi scăzute peste noapte. S-a ajuns la diferența de 40 de grade F diferența între zi și noapte.

Atât NOAA, cât și NASA arată, că datorită secetei nivelurile de umiditate ale solului au ajuns la unele dintre cele mai scăzute niveluri înregistrate pentru multe state americane. State ca și California, Oregon, Washington, Nevada, Arizona, Utah și Idaho sunt mai uscate decât în anii precedenți.

Potrivit NIFC (The National Interagency Fire Center), până în iunie 2021, incendiile au distrus peste 2,2 milioane de acri (899.000 de hectare), aproape media de 10 ani pentru această perioadă a anului.

Pe un an de zile, vestul SUA a primit în medie 13,5 inci (34,5 centimetri) de zăpadă și ploaie din iulie 2020 până în iunie 2021. În ultimii 10 ani, regiunea a avut în medie aproape 19 inci (48 centimetri) de precipitații pe an la mijlocul ceea ce oamenii de știință numesc megadrought.

Din 2011 până în 2020, în medie, 7,5 milioane de acri (3 milioane de hectare) au ars în incendii, în fiecare an. Aceasta este mai mult decât dublul mediei de 3,6 milioane de acri (1,4 milioane de hectare) pe an din 1991 până în 2000, conform datelor de la NIFC. Nu sunt doar mai mulți acri arși, ci mai multe „incendii foarte mari”, a spus Abatzoglou al UC Merced, menționând că combinația dintre secetă și căldură înseamnă că plantele sunt mai susceptibile de a arde, iar focurile pot deveni mai mari. “Seceta pe care am avut-o anul acesta și temperaturile calde au permis ca sezonul de incendii să vină puternic și foarte devreme”, a spus el.

Până în prezent, în 2021, au existat 630 de incendii, aproape dublu față de media pe zece ani, conform statisticilor. 67 de incendii mari au ars până acum mai mult de 371,000 ha (917,000 de acri) de teren în Statele Unite, raportează NIFC.

Dintre aceștia, 13 ard în Idaho, 13 în Arizona, 12 în Montana, 8 în California, 6 în Alaska, 6 în Oregon, 3 în Washington, 2 în Wyoming și câte unul în New Mexico, Colorado, Utah și Minnesota.

SUA a înregistrat un total de 33,953 de incendii de la 1 ianuarie la 13 iulie 2021, cu o suprafață totală arsă 834,078 ha (2,061,054 acri). Media de 10 ani (2010 - 2020) până în prezent este de 29,837 de incendii și 1,190,067 ha.

Cel mai mare incendiu din țară din 14 iulie este Bootleg Fire în pădurea națională Fremont-Winema din estul Oregonului, (se întinde din zona de sud al orașului Bend până la granița cu California.

Ce spune Sfânta Scriptură la toate acesta? Un răspuns îl veți citi, cu voia Domnului, în ediția viitoare. Până atunci, ”Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheați !” v-o spun eu pentru că de fapt a spus-o Domnul Isus (Marcu 13:37).