Prim-ministrul Marii Britanii, Boris Johnson, i-a avertizat luni, 1 Noiembrie 2021, pe liderii mondiali aflați la summit-ul COP26 asupra climei că mai avem „un minut până la miezul nopții” în cursa pentru o catastrofă climatică mondială. Regatul Unit a găzduit întâlnirile intermediate de ONU la Glasgow, Scoția, considerate una dintre întâlnirile diplomatice importante din istorie. „Umanitatea a depășit de mult ceasul cu privire la schimbările climatice”, a spus Johnson la ceremonia de deschidere a Summit-ului Liderilor Mondiali. „Mai este un minut până la miezul nopții în acel ceas de apocalipsă și trebuie să acționăm imediat.”
Sunt vorbe mari la care voi reveni în prezentul articol, dar vreau să trec în revistă câteva aspecte ale întâlnirii COP26, programată ca și celelalte summituri de acest gen cu intenția de a planifica și acționa pentru a limita creșterea temperaturilor globale la 1,5 grade Celsius peste nivelurile preindustriale și pentru a „urni eforturile” pentru a limita încălzirea la 1,5 grade Celsius. Guvernul Regatului Unit a declarat că COP26 a fost cel mai incluziv summit COP de până acum, deoarece a atins un record mondial de aproximativ 40.000 de persoane (inclusiv delegați guvernamentali) care au participat.
Pentru atingerea limitării încălzirii globale la 1,5 grade Celsius, obiectivul planificat al acordului climatic de la Paris din 2015, lumea trebuie să reducă aproape la jumătate emisiile de gaze cu efect de seră în următorii 8 ani și să ajungă la zero emisii nete până în 2050.
ONU a avertizat că lumea se află în prezent pe o „cale catastrofală” până la 2,7 grade Celsius de încălzire până la sfârșitul secolului.
Diplomații și liderii mondiali, inclusiv Johnson, au încercat să minimizeze așteptările de succes în perioada premergătoare summitului, deși țările care reprezintă mai mult de jumătate din lume au insistat că „nu mai pot exista scuze pentru promisiunile neîmplinite” la Glasgow.
Sâmbătă, 13 noiembrie 2021, reprezentanții din aproape 200 de țări au convenit asupra textului final al acordului, care promite acțiuni suplimentare pentru reducerea emisiilor, actualizări mai frecvente cu privire la progres și finanțare suplimentară pentru țările cu venituri mici și mijlocii.
Oamenii de știință au reacționat și au declarat: „COP26 nu a rezolvat problema” pentru că eforturile de decarbonizare nu sunt suficiente pentru a limita creșterea temperaturii globale la 1,5 grade. Unii cercetători au părăsit COP26 nemulțumiți de lipsa unor angajamente mai puternice de reducere a emisiilor și de lipsa de acord privind finanțarea „pierderilor și daunelor” pentru țările care sunt vulnerabile la schimbările climatice. „COP26 a redus decalajul, dar nu a rezolvat problema”, spune Niklas Hoehne, cercetător în domeniul climei la Universitatea Wageningen din Olanda. Țările trebuie acum să facă angajamente mai ambițioase pentru a aborda schimbările climatice, și să facă ce promit, adaugă el.
Documentul final de 11 pagini, numit Pactul Climatic de la Glasgow, stipulează că emisiile de gaze cu efect de seră trebuie reduse, iar emisiile de dioxid de carbon trebuie să scadă cu 45% față de nivelurile din 2010 până în 2030 pentru ca încălzirea globală să fie menținută la 1,5°C peste cea preindustrială. Dar, conform angajamentelor existente de reducere, emisiile vor fi cu aproape 14% mai mari până în 2030 decât în 2010.
Ministrul Indiei pentru Climă și Mediu, Bhupender Yadav, a declarat în cadrul conferinței că națiunile mai bogate nu ar trebui să se aștepte ca țările mai sărace să înceteze subvenționarea combustibililor fosili, cum ar fi gazul. Gospodăriile cu cele mai mici venituri se bazează pe acestea pentru a menține costurile la energie scăzute, a spus el.
Acordul include angajamente ale unor țări privind încetarea defrișărilor de păduri, reducerea emisiilor de metan și un angajament din partea sectorului financiar de a muta investiții de miliarde de dolari în companii care se angajează să emită zero emisii nete. Bani de la taxe dați pentru promisiuni.
Se încearcă îndeplinirea obiectivelor pentru 2030, dar, realitatea demonstrează că temperaturile globale vor crește în continuare cu 2,4 °C peste nivelurile preindustriale până în 2100, potrivit unei analize publicate pe site-ul Climate Action Tracker în prima săptămână a COP26.
„Suntem foarte conștienți de faptul că ambițiile nu au îndeplinit angajamentele asumate la Paris”, a declarat președintele COP26, Alok Sharma, în cadrul conferinței, într-un discurs, cu puțin timp înainte de încheierea negocierilor. „Am ținut 1,5 grade în viață. Dar pulsul său este slab și va supraviețui doar dacă ne respectăm promisiunile și traducem angajamentele în acțiuni rapide.”
Națiunile nu au reușit să cadă de acord cu privire la crearea unui fond de „pierderi și daune”, un fel de poliță de asigurare care să compenseze țările vulnerabile climatice pentru daunele rezultate din emisiile pe care nu le-au creat. Dar acordul COP26 include planuri pentru un birou conectat la Națiunile Unite – cunoscut sub numele de facilitate de asistență tehnică – care va continua să cerceteze ideea.
Deși COP26 a dus la un acord final, întâlnirea a atras critici că mulți reprezentanți ai diferitelor grupuri neguvernamentale – inclusiv cercetători – au fost împiedicați să comenteze rezultatele întâlnirilor.
Cu regret, trebuie să afirm că a fost un summit, cu cheltuieli enorme, dar cu așteptări foarte slabe. Se poate constata din nou, că efortul uman de încetinirea încălzirii globale este fără mare efect, dar e clar: mai avem „un minut până la miezul nopții”.
Un minut până la miezul nopții
Revin la avertizare făcută de Prim-ministrul Marii Britanii, Boris Johnson: acum avem „un minut până la miezul nopții” când e posibil a avea loc o catastrofă apocaliptică.
Expresia ”un minut până la miezul nopții” a fost folosit de-a lungul istoriei și de alți politicieni ca fiind ultimul moment înainte ca ceva catastrofal să se întâmple. Uneori e necesar ca oameni străini de Scriptură să afirme ceea Biserica lui Christos Domnul are împuternicirea să declare că avem ”un minut până la miezul nopții” când Domnul Dumnezeu va judeca pe cei care L-au respins pe El și pe Fiul Său, Isus Christos
În autobiografia sa, „Așa cum sunt” evanghelistul Billy Graham are un pasaj mișcător, și anume conversația cu John Kennedy, președintele Americii, la puțin timp după alegeri. Iată ce a scris evanghelistul Billy Graham:
<<... În drum spre casa lui Kennedy, noul președintele ales al Americii, a oprit mașina și s-a întors spre mine:
— Crezi în venirea a doua a lui Isus Christos?, m-a întrebat.
— Sigur că da.
— Poți să-mi spui dacă biserica mea crede în ea?
— Sigur, este în Credeul bisericii.
— Da, dar n-o predică, la ce folos? Nu ne spune nimeni despre venirea Lui. Aș vrea să știu mai multe despre subiectul acesta. I-am explicat că Biblia declară clar că Isus Christos a venit prima oară și a murit pe cruce, a înviat și a promis că va veni a doua oară. „Numai atunci,” i-am spus eu, „vom avea o pace permanentă pe pământ.” (n.e. Ce trist este că nu numai biserica catolică dar și alte biserici creștine nu predică despre Venirea Domnului.)
— Foarte interesant, a spus președintele Kennedy uitându-se pierdut afară. Aș dori să vorbim mai mult despre subiectul acesta cândva, spuse el și porni mașina mai departe.
După câțiva ani, ne-am întâlnit din nou, la Prânzul de Rugăciune Național în 1963. Mă prinsese o răceală puternică. După ce am spus ce aveam de spus, și după ce președintele și-a ținut cuvântarea lui, am plecat împreună spre mașină, după cum ne era obiceiul. La marginea trotuarului, s-a întors spre mine.
— Billy, vreau să vii cu mine în mașină la Casa Albă. Aș vrea să discutăm ceva.
— Domnule președinte, sunt gripat,” am protestat eu, și n-aș vrea să vă dau microbul. Am putea să vorbim altă dată?”
Era frig, începuse să ningă, și eu tremuram acolo fiindcă n-aveam paltonul cu mine.
— Desigur..., altădată! spuse el înțelegător. Dar, nu ne-am mai întâlnit niciodată.
În anul acela Kennedy a fost asasinat. Parcă îl văd și acum: a stat îngândurat și a ezitat o clipă, și apoi mi-a spus încet: „Desigur, altădată...” Momentul acela m-a urmărit continuu. Ce avea de gând să-mi spună, să se destăinuie? Poate trebuia să merg cu el la Casa Albă. A fost atunci un moment pierdut, irecuperabil. >> (închei citatul din carte).
Iată câteva evenimente recente care par să indice că lumea se află la un minut până la miezul nopții pe ceasul profetic al lui Dumnezeu.
Build Back Better
Programul președintelui Biden de a finanța schimbarea fundamentală a SUA, numit Build Back Better la prima estimare de 1,75 trilioane de dolari conform experților de la University of Pennsylvania, Warton School of Business, suma reală ar putea depăși 4,26 trilioane de dolari. De la bun început după felul cum este abordat este un program de slăbirea Americii și facilitarea mai rapidă pentru intrarea în viitor a guvernului mondial.
Miercuri, 3 noiembrie 2021, senatorul democrat Joe Manchin a spus: „Cum pot vota cu bună conștiință pentru un proiect de lege care propune extinderi masive a programelor sociale atunci când programe vitale precum Securitatea Socială și Medicare se confruntă cu insolvență, iar beneficiile ar putea începe să fie reduse prin 2026 la Medicare și 2033 la Securitatea Socială?” „Nu cred că o pot face”.
Build Back Better este un program complex. Scot în evidență câteva aspecte periculoase pentru America. Printre altele conține un plan de preluare de către guvern a sistemelor școlare din SUA, de la nivelul preșcolar la cel universitar. A fost o încercare în statul West Virginia. Rezultatul alegerilor din West Virginia, din 3 noiembrie 2021 a fost determinat și de realitatea că părinții doresc ca guvernul federal să iasă din sistemele școlare ale Americii, dar administrația Biden caută prin programele anunțate să le preia împotriva dorinței părinților.
Vineri, 5 noiembrie 2021, Casa Reprezentativă din Congresul SUA a adoptat proiectul de lege pentru infrastructură de 1,2 trilioane de dolari a lui Biden și a programat temporar un vot asupra programului Build Back Better de 1,75 trilioane de dolari, în creștere pentru 15 noiembrie 2021. Bani care nu sunt, dar vor fi tipăriți fără acoperire valorică și va produce dezastru.
Nesiguranța sistemelor de comunicare
Se știe că sistemul de comunicare este cheia progresului la orice nivel tehnologic și constatăm că nu putem sau ar fi extrem de greu fără sistemele electronice de comunicare.
Marți, 5 octombrie 2021, Facebook, Instagram și WhatsApp au căzut fără o avertizare prealabilă și sute de milioane de utilizatori nu au avut acces la aceste servicii, care au devenit nefuncționale.
Marți, 16 noiembrie 2021, o întrerupere masivă a Google Cloud a făcut ca Spotify, Snapchat, Discord, Snapchat, Etsy să se prăbușească prezentând o problemă de rețea, care a afectat multe site-uri și milioane de utilizatori din întreaga lume. „Ne cerem scuze tuturor celor care sunt afectați de această întrerupere”, se arată pe pagina de Google Cloud.
S-a demonstrat că la interval de minut comunicarea pe glob poate fi întreruptă și desigur poate fi reluată la comandă în direcția în care se dorește. Sistemele de comunicare pot fi întrerupte oricând, cât de altfel și informațiile transmise sunt controlate, fiind foarte greu să găsești informații reale, autentice.
Menționând comunicarea de azi coborând-o la pandemia COVID-19, miercuri, 3 noiembrie 2021, LifeSiteNews a publicat un raport menționând că un avocat care reprezintă 11 medici care au suferit răni grave în urma vaccinărilor lor împotriva Covid a trimis scrisori către Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA), Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) și Departamentul de Sănătate și Servicii Umane (HHS) al SUA, îndemnându-i să recunoască rănile grave pe care le pot provoca vaccinările Covid și să furnizeze aceste informații pacienților înainte de a fi afectați. Avocatul a spus că firma sa este pregătită să ia măsuri legale dacă aceste agenții guvernamentale nu se conformează. Potrivit articolului, un studiu Harvard Pilgrim Health Care pe 715.000 de pacienți a constatat că „sunt raportate mai puțin de 1% dintre evenimentele adverse ale vaccinului”. La rapoartele oficiale de azi ce bine se potrivesc cuvintele Domnului Isus: “Oare poate un orb să călăuzească pe un alt orb? Nu vor cădea amândoi în groapă?” (Luca 6:39)
Da, mai avem ”un minut până la miezul nopții” când Domnul Dumnezeu va răsplăti pe cei ce sunt ai Lui și rămân ai Lui și va judeca aspru pe cei care L-au respins pe El și pe Fiul Său, Isus Christos.
”Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheați !” v-o spun eu pentru că de fapt a spus-o Domnul Isus (Marcu 13:37).