Deși, eram pregătit, să tratez evoluția cipului (RFID) și folosirea lui cu inteligența artificială (AI), sunt nevoit să revin și să urmărim ce s-a întâmplat în Israel, și cum putem încadra aceste evenimente în relatările Scripturilor ca și Semne ale Vremurilor.
Atacul brutal al grupării teroriste Hamas, din 7 Octombrie 2023, soldat cu atrocități neexperimentate de Israel de la holocaust încoace, a lansat un război unic de apărare a lui Israel, din interior și exterior. Totodată s-a lansat căutarea și eliminarea liderilor Hamas din Israel și din lume.
Astfel, Operațiunea din 1 aprilie 2024 a Israelului, la Damasc, care a țintit eliminarea Generalului Mohammad Reza Zahedi din Garda Revoluționară a Iranului pentru că acesta era omul cheie în coordonarea și susținerea de către Teheran a grupărilor teroriste Hamas și Hezbollah. Moartea generalului a generat amenințări din partea regimului iranian.
Ca urmare pe 13 aprilie 2024, Iranul a lansat un atac fără precedent asupra Israelului. Israelul, Siria și Iordania au intrat în alertă maximă. A fost nevoie de 4-5 ore pentru ca dronele care transportau bombe să ajungă în Israel. S-a estimat că aproximativ 170 de drone, 30 de rachete de croazieră și 120 de rachete balistice și rachete au fost lansate asupra Israelului.
Mai multe țări din Orientul Mijlociu și-au închis spațiul aerian cu câteva ore înainte ca Iranul să lanseze atacul împotriva Israelului în jurul miezului nopții pe 13 aprilie.
Tot în aceiași zi, la 13 aprilie 2024, Corpul Gărzilor Revoluționare Islamice (IRGC), o ramură ale armatei iraniene, în colaborare cu Rezistența Islamică din Irak, grupul libanez Hezbollah și Houthis yemeniți, a lansat atacuri împotriva Israelului și a israelienilor, a ocupat Înălțimile Golan cu drone, rachete de croazieră și rachete balistice. Atacul pe toate fronturile a fost denumit de către Iran ca Operațiunea Adevărata Promisiune. Iranul, comandând și sincronizând atacul cu aliații săi (Hezbollah și Houthis) care au lansat și drone și rachete, este încă o dovadă fără îndoială că Teheranul conduce forțe ale terorii din Orientul Mijlociu, se află în spatele eforturilor de destabilizare din regiune și este chiar sursa de influență a problemei în zonă.
Când Iranul și-a declanșat barajul de drone și rachete împotriva statului evreu, poate cel mai surprinzător aspect a fost că Arabia Saudită, Iordania și Emiratele Arabe Unite (EAU) au sprijinit Israelul. Toate aceste națiuni se opun a ceea ce Israelul face în Gaza. Nu sunt prietenoși cu Israelul din toate punctele de vedere. Cu toate acestea, aceste trei națiuni au sprijinit Israelul împotriva unui atac agresiv din partea Republicii Islamice Iran.
Chiar și Iordania a participat la doborârea rachetelor iraniene, și a cerut ajutor și Franței. Dacă „Aceste rachete erau deasupra spațiului lor aerian. Evident că i-ar doborî”. Ei bine, cu ani în urmă, ar fi fost bucuroși să aibă rachete care zboară deasupra spațiului lor aerian știind că ținta era Israelul.
Alte națiuni arabe, cum ar fi Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite, au furnizat informații valoroase Israelului despre momentul atacului. Potrivit rapoartelor, Iranul a informat Arabia Saudită ce face și când o va face. Arabia Saudită a transmis apoi, în secret, aceste informații Israelului, pentru a-l informa cu privire la momentul acestui atac – ceva care ar fi fost de neconceput chiar și cu doar câțiva ani în urmă. Sunt parteneri de pace din ce în ce mai dispuși pentru Israel, printre acești vecini arabi. E ceva care nu s-a mai văzut din 1948 încoace.
Revenind la detalii ale atacului iranian potrivit datelor Forțelor de Apărare ale Israelului (IDF) „99%” din ținte au fost interceptate de Domul de Fier. O parte din cei 1% care au trecut au fost doborâte peste Ierusalim. (Destul de ciudat, Israelul a ajuns să protejeze Domul Stâncii și moscheea AlAksa, de Iran.). Din 120 de rachete balistice trase asupra Israelului, din Iran, oficialii americani au declarat pentru CBS News doar cinci au trecut prin apărarea aeriană israeliană și americană și au lovit teritoriul israelian. De menționat că în apărarea Israelului au venit SUA ș Marea Britanie.
Iron Dome – Domul de Fier
Sistemul de apărare aeriană al Israelului este unul dintre cele mai eficiente din lume. Domul de fier a început să funcționeze în 2011. Domul de fier al Israelului este considerat un sistem de apărare antirachetă extrem de eficient.
Suprafața totală a statului Israel este de 22.145 km pătrați (8.630 mile pătrate), din care 21.671 km pătrați reprezintă suprafață de teren. Israelul are o lungime de aproximativ 420 km și o lungime de aproximativ 115 km în cel mai lat punct.
Un punct slab al sistemului Iron Dome este că nu poate proteja mai mult de 100 - 150 km pătrați, limitându-și eficiența pentru țările mai mari. Chiar și în Israel, o țară relativ mică, bateriile trebuie mutate în funcție de riscul perceput de atac.
Israelul are în funcțiune cel puțin 10 baterii Iron Dome, fiecare conținând 60 până la 80 de rachete interceptoare. Fiecare dintre aceste rachete costă aproximativ 60.000 de dolari. În atacurile anterioare care au implicat un număr mai mic de rachete și drone, Iron Dome a fost eficient în proporție de 90% împotriva unei game de amenințări.
Urmări ale atacului iranian
Potrivit serviciului de urgență al Israelului, nu au fost rapoarte persoane accidentate datorită atacurilor iraniene din 13 aprilie 2024.
Totuși, serviciul de urgență Magen David Adom (MDA) a declarat că a fost chemat să trateze un total de 31 de persoane care au suferit răni ușoare în timp ce se îndreptau către adăposturi și care au suferit atacuri de panică în timpul atacurilor cu drone și rachete.
Anterior, MDA a declarat că a dus la spital o fetiță de 7 ani, dintre beduini, care a suferit o rănire gravă la cap din cauza schijelor de la o rachetă interceptoră care a fost lansată pentru a intercepta un proiectil iranian.
Apărarea împotriva atacului iranian „un miracol”
Am primit un material de la Israel365news.com pe care l-am tradus aici, considerându-l de folos pentru acest material.
În timp ce mulți numesc apărarea de succes împotriva atacului iranian o minune tehnologică, alții descriu succesul drept Intervenție Divină, Dumnezeu protejând poporul Israel. Cel puțin un om de știință familiarizat cu sistemele de apărare se alătură, susținând că succesul operațiunii a fost un „miracol”.
Rabinii religioși sioniști de frunte din organizația rabinică Torat Ha’aretz Hatova au distribuit o scrisoare comunităților din Israel, cerându-le să recite Psalmul 136:3,4 (Lăudați pe Domnul domnilor, căci în veac ține îndurarea Lui! Pe Cel ce singur face minuni mari, căci în veac ține îndurarea Lui!), mulțumindu-i lui Dumnezeu că i-a salvat pe evrei printr-o intervenție miraculoasă în timpul atacului masiv iranian cu rachete de sâmbătă seara.
Israel National News a raportat chemarea la rugăciune, traducând scrisoarea din care spicuim: „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Dumnezeu; ne vom veseli și ne vom bucura în ea.” „După o noapte de rachete și UAV-uri, împreună vom mulțumi Celui Sfânt. Binecuvântat să fie El, pentru minunile pe care le-a făcut pentru noi, când ne-a scos din Egipt și, de asemenea, pentru minunile pe care le-a făcut pentru noi în acest an.”
„Ne îndreptăm către închinătorii din sinagogi din toate comunitățile din Israel, pentru a spune în timpul rugăciunilor de dimineață acest Sabat care vine, când este citită porțiunea Tora din „Metzora”, Psalmul 136: „Lăudat fie lui Dumnezeu, căci El. este bun, căci bunătatea Lui este veșnică.’ „Întregul popor o va spune împreună, și astfel vom mulțumi cu toții Sfântului, Binecuvântat să fie El, pentru tot binele și bunătatea pe care le-a făcut pentru noi”, au conchis rabinii.
Rabinul Yisrael Meir Lau, fostul rabin șef al Israelului, a descris, de asemenea, evenimentul drept „un miracol”.
Într-un interviu acordat lui Arutz Sheva, rabinul Lau a spus că miracolul nu a fost doar interceptarea rachetelor și a dronelor, ci și faptul că atât de multe alte țări au ajutat Israelul, inclusiv Iordania, inamicul nostru. „Din grația lui HaShem (Adonai, Numele Lui), toate aceste țări ni s-au alăturat pentru a răspunde atacului iranian”, a spus rabinul Lau, „SUA, Anglia, într-o anumită măsură Franța și chiar Iordania, care pe de o parte este inamicul nostru și pe de altă parte, cealaltă parte a luptat cu noi.” „Înțeleg de ce. Cu toții avem un dușman comun; amenințarea iraniană, dar totul vine din cer și dintr-o dată toate aceste țări au un dușman comun cu noi și nu mai suntem izolați, nici singuri în fața acestui mare pericol”.
La un moment dat, rabinul Lau a spus: „... Au fost doar unele pagube pe alocuri și nu a murit nici un om. Toată această poveste a fost un mare miracol, dar încă nu i-am apreciat amploarea. Am experimentat adevărata protecție a lui HaShem și această legătură cu superputeri și vecinii noștri…”
Deși sursa nu este confirmată, Hillel Fuld a postat acest răspuns la atacul atribuit profesorului de fizică, Maximilian Abitbol, care este și expert în industria de apărare. „Am vrut să împărtășesc ceva care este mult mai mult decât un sentiment. Ceva care vine dintr-un calcul real: ceea ce s-a întâmplat în Israel în ultimul Sabat Motzaei nu a fost mai mică decât amploarea despărțirii Mării Roșii.” „Sunt profesor de fizică și am lucrat câțiva ani în industria de apărare din Israel, în proiecte care sunt încă tehnologiile de vârf ale apărării statului Israel.” „Când mă uit la ceea ce sa întâmplat în Motzai Shabbat, la nivel științific – pur și simplu nu se poate întâmpla!! Statistic.” „Probabilitatea ca totul, dar cu adevărat *Totul* să funcționeze, nu există în sisteme complexe precum sistemele de apărare care au fost folosite pentru a apăra Israelul de atacul masiv iranian.” „Aceste sisteme, în complexitatea lor, nu au fost niciodată, *dar niciodată*, nu numai în statul Israel, dar oriunde nu au fost încercate în timp real!!” „Am luat un creion și m-am scufundat în calcule pentru a verifica probabilitatea statistică ca un astfel de rezultat să se materializeze.” „Numărul mare de evenimente care au trebuit gestionate, atunci când fiecare rachetă sau UAV este gestionată independent (adică, eroarea umană sau o abatere a unei operațiuni, nu este compensată de alte operațiuni de succes), sporește șansa de a face o greșeală. ” „Cu toate tehnologiile înalte, era de așteptat o breșă în apărarea cerului statului Israel.” „Chiar dacă am avea o protecție de 90%, ar fi fost un miracol!!”
„Ceea ce s-a întâmplat este că toți, dar toți – piloții, operatorii de sisteme și operatorii de tehnologie au acționat ca un singur om, la un moment dat în totală unitate. Dacă acesta nu este un act al lui Dumnezeu, atunci nu mai știu ce este un miracol.” „Este mai mare decât victoria Războiului de Șase Zile sau Războiului de Independență. Aceste războaie pot fi explicate și prin evenimente naturale.”
“DAR” „Salvarea care a avut loc pentru poporul Israel în Motzai Shabat este pur și simplu imposibilă în mod natural. Cred că acest miracol a salvat viețile multor oameni din Israel.” „Dacă sistemul de apărare nu ar fi reușit să intercepteze o serie de rachete de croazieră, rezultatul ne-ar fi târât într-un război foarte complex.” „Nu aș paria că data viitoare va funcționa așa fără supravegherea divină.” „Simpla dovadă a ceea ce am spus este că managerii industriilor de apărare, care dezvoltă și produc aceste sisteme garantează cel mult 90% succes!” „Și am văzut cu toții, cu ochii noștri 99,9% !!!”
„Mulțumesc HaShem!!”
(A semnat M. Abitbol)
El face minuni și astăzi
Rabinul Efrem Goldberg, Rabinul Senior al Sinagogii Boca Raton, a văzut și el mâna lui Dumnezeu în mântuire.
„Aud adesea că dacă Dumnezeu ar face minuni astăzi, dacă aș crede în El și aș avea o relație cu El”, a scris rabinul Goldberg pe Twitter. „Răspunsul este: EL FACE minuni astăzi! Când vezi titlul: „99% din cele peste 300 de proiectile trase de Iran asupra Israelului au fost interceptate” și ai citit istoria Domului de Fier și a programului de apărare antirachetă al Israelului, cât de mult au crezut oamenii de știință că este imposibil să inventeze ceva care ar putea răspunde la traiectoria și viteza rachetelor aruncate în aer, când vedeți o eficacitate de 99%, știți, nu este nimic mai puțin miraculos”.
„Da, a fost inventat de ingeniozitatea umană, dar asta pentru că HaShem ne invită întotdeauna să fim partenerul Său în a face minuni.”
„Când … vorbești despre miracolele lui HaShem, nu te referi doar la mii de ani în urmă, ci vorbești despre miracolele care s-au întâmplat în această săptămână.”
„Mulțumesc HaShem! Mulțumim oamenilor de știință și inginerilor străluciți din Israel! Mulțumim poporului israelian pentru perseverență, tenacitate și credință!”
Răspunsul Israelului la atacul iranian
Cabinetul de război al Israelului a aprobat un răspuns puternic pe teritoriul iranian. SUA precum și alte țări au cerut Israelului să nu riposteze.
În primul său atac direct împotriva Iranului de vineri, 19 Aprilie 2024 Israel a folosit rachete care s-au sustras de la detectarea radarului Iranului și au deteriorat un sistem S-300 dintr-o bază aeriană din Isfahan, potrivit New York Times.
Doi oficiali iranieni au confirmat că sistemul antiaerian S-300 a fost lovit în Isfahan și au recunoscut că intruziunile în spațiul lor aerian nu au fost detectate.
Times of Israel a raportat că imaginile din satelit au arătat deteriorarea radarului unui sistem S-300 de la Baza Aeriană a opta Shekari din Isfahan, care face parte din apărarea site-ului nuclear extrem de secret Natanz.
„Israelienii au lovit ceea ce intenționau să lovească”, a declarat Fox News, adăugând că intenția a fost de a lovi sistemul de apărare aeriană fabricat din Rusia, care a fost lovit de mai multe ori și a devenit ineficient.
Pacea lui Israel
Învățăm din atacul iranian, că e posibil, să existe o pace temporară a țărilor lumii cu Israel. Este o pregătire pentru „pacea” pe care o va acorda Antichristul, după Răpirea Bisericii, în perioada Necazului Unic din Istoria Lumii, profețit de Daniel.
Israelul, conform Scripturilor, după intrarea în Noul Legământ, va experimenta pacea adevărată în Împărăția de o mie de ani, după care, va apare pe scena istoriei Gog și Magog: Când se vor împlini cei o mie de ani, Satana va fi dezlegat și va ieși din temnița lui, ca să înșele neamurile care sunt în cele patru colțuri ale pământului, pe Gog și pe Magog, ca să-i adune pentru război. Numărul lor va fi ca nisipul mării. Și ei s-au suit pe fața pământului, și au înconjurat tabăra sfinților și cetatea preaiubită. Dar din cer s-a coborât un foc care i-a mistuit. (Apocalipsa 20:7-9).
Conform Ezechiel 38, înainte de a avea loc invazia din Nord trebuie să existe pace și odihnă în Israel. Aceasta este o condiție prealabilă esențială pentru invazia Gog - Magog.
Ezechiel 38:2 Gog din țara lui Magog, domnul Roșului, Meșecului și Tubalului, … 5împreună cu cei din Persia, Etiopia și Put, 6Gomerul cu toate oștile lui, țara Togarmei, din fundul miazănoaptei, 8după multe zile, vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva țării ai cărei locuitori scăpați de sabie vor fi strânși dintre mai multe popoare pe munții lui Israel care multă vreme fuseseră pustii; dar, fiind scoși din mijlocul popoarelor, vor fi toți liniștiți în locuințele lor. 9Iar tu te vei sui, vei înainta ca o furtună, vei fi ca un nor negru care va acoperi țara, tu cu toate oștile tale și multe popoare cu tine.”. 10Vei zice: “Mă voi sui împotriva țării acesteia deschise, voi năvăli peste oamenii aceștia liniștiți, care stau fără grijă în locuințele lor 14 “Da, în ziua când poporul Meu, Israel, va trăi în liniște, vei porni din țara ta 15 și vei veni din fundul miazănoaptei, tu și multe popoare cu tine, 16 Vei înainta împotriva poporului Meu, Israel, ca un nor care va acoperi țara. În zilele de apoi, te voi aduce împotriva țării Mele, ca să Mă cunoască neamurile, când voi fi sfințit în tine sub ochii lor, Gog!” … 18În ziua aceea însă, în ziua când va porni Gog împotriva pământului lui Israel, zice Domnul Dumnezeu, Mi se va sui în nări mânia aprinsă. 19O spun în gelozia și în focul mâniei Mele: în ziua aceea, va fi un mare cutremur în țara lui Israel. 20Peștii mării și păsările cerului vor tremura de Mine și fiarele câmpului și toate târâtoarele care se târăsc pe pământ, și toți oamenii care sunt pe fața pământului; munții se vor răsturna, pereții stâncilor se vor prăbuși și toate zidurile vor cădea la pământ. 21Atunci voi chema groaza împotriva lui pe toți munții Mei, zice Domnul Dumnezeu; sabia fiecăruia se va întoarce împotriva fratelui său. 22Îl voi judeca prin ciumă și sânge, printr-o ploaie năprasnică și prin pietre de grindină; voi ploua foc și pucioasă peste el, peste oștile lui și peste popoarele cele multe care vor fi cu el. 23Îmi voi arăta astfel mărimea și sfințenia, Mă voi face cunoscut înaintea mulțimii neamurilor, și vor ști că Eu sunt Domnul.”
”Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheați !” v-o spun eu pentru că de fapt a spus-o Domnul Isus (Marcu 13:37).