"Cercetați toate lucrurile, si păstrați ce este bun!"

Apostolul Pavel

Luna noiembrie 2024 este luna marilor decizii după câștigarea categorică la votul popular (76,552,165 voturi (50.0%) față de 73,936,207 voturi (48.3%)) și votul colegiului electoral (312 față de 226) a președinției SUA, Donald J. Trump; câștigarea Senatului (53 față de 47); câștigarea Camerei Reprezentanților (218 față de 212) (Sursa: AP Election 2024 – 19 Noiembrie 2024). Sunt decizii a numirilor și angajărilor la nivel federal, care se estimează la vreo nouă mii de persoane.

Desigur că este principiul fiecărui președinte ales să numească funcțiile din cabinetul său, care apoi vor fi supuse Senatului pentru confirmare. Sunt câteva numiri, care conectate cu evenimente transmise la această rubrică, consider că e necesar o scurtă analiză. Vor fi cabinete ale președintelui, care, în sfârșit vor promova adevărurile Scripturii referitor la pământul promis poporului Israel și desigur Ierusalim.


Mike Huckabee – ambasador SUA în Israel

Președintele ales Donald Trump l-a numit pe fostul guvernator al statului Arkansas, Mike Huckabee, pentru a servi drept ambasador al Statelor Unite în Israel, un puternic apărător al Israelului. „Mike a fost un mare funcționar public, guvernator și lider în credință de mulți ani. El iubește Israelul și poporul lui Israel și, la fel, poporul lui Israel îl iubește pe Mike. Mike va lucra neobosit pentru a aduce pacea în Orientul Mijlociu!” a spus în declarația de anunț al numirii.

Mike Huckabee este un lucrător baptist american, comentator politic și fost politician, care a fost cel de-al 44-lea guvernator al statului Arkansas din 1996 până în 2007. A fost candidat pentru nominalizarea la președinția Partidului Republican atât în 2008, cât și în 2016.

La numirea lui Huckabee, Joel Rosenberg. de la All Israel News, a spus: ”Mike este un prieten drag, un urmaș evanghelic devotat al lui Isus Christos și una dintre cele mai influente voci pro-Israel din lumea creștină. Numirea sa este un semn inconfundabil a cât de serios consideră Trump influența enormă a zeci de milioane de creștini evanghelici din Statele Unite care iubesc Israelul și poporul evreu. Este pentru prima dată în istorie când un președinte american alege un ambasador în Israel care este atât de deschis și fără rușine dedicat dragostei sale pentru Isus Christos și Biblie”.


Pete Hegseth – Secretar al Apărării SUA – legat de Israel

O altă numire interesantă este cea a lui Pete Hegseth ca secretar al Apărării. Hegseth, prezentatorul FOX și veteranul armatei de 20 de ani, absolvent Harvard și Princeton, veteran decorat cu două stele de bronz, este familiarizat cu armata. Se așteaptă o mișcare radicală al Apărării SUA. Hegseth se pare că e singurul secretar al Apărării cu adevărat, care recunoaște istoria reală a lui Israel. În urmă cu câțiva ani, Hegseth în fața unei audiențe la Ierusalim, vorbind despre mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim. El a spus: „Când stai [în Ierusalim], nu poți să nu privești miracolul în fața ta”, …„M-a făcut să mă gândesc la un alt miracol pe care sper că nu îl vedeți acum, ca fiind prea departe. …nu există niciun motiv pentru care miracolul restabilirii Templului de pe Muntele Templului să fie realizabil. Nu știu când se va întâmpla, nu știu cum se va întâmpla, dar știu că s-ar putea întâmpla curând, asta este tot ce știu.” „El a continuat subliniind că, pentru atingerea unui scop, oamenii, credincioșii, atât evrei, cât și creștini, trebuie să înțeleagă că „faptele și activitățile de pe teren contează cu adevărat”. În acest scop, el i-a încurajat pe cei care sprijină Israelul să viziteze inima biblică a

Iudeii și Samariei și pentru a promova suveranitatea israeliană acolo”.
Revenind, la Departamentul de Apărare, Obama a epurat armata de generali competenți în 2012, înlocuindu-i cu marxiști și devianți. Nu a făcut Trump prea mult în primul mandat, în Apărare, dar acum sunt speranțe la o direcție pozitivă a armatei americane. E o vorbă în America: războaie vor fi tot timpul, dar pe cât posibil să fie cât mai departe de noi, ca noi să putem duce o viață liniștită.  


Un prieten adevărat al Israelului - Elise Stefanik - ambasador SUA la ONU

Parte a declarației de acceptare a nominalizării: „Sunt cu adevărat onorat să câștig nominalizarea președintelui Trump pentru a servi în cabinetul său ca ambasador al SUA la Națiunile Unite. … America continuă să fie farul lumii, dar ne așteptăm și trebuie să cerem ca prietenii și aliații noștri să fie parteneri puternici în pacea pe care o căutăm. Munca ce urmează este imensă, deoarece vedem că antisemitismul crește vertiginos, împreună cu patru ani de conducere a SUA catastrofal de slabă, care a slăbit semnificativ securitatea noastră națională și ne-a diminuat poziția atât în ​​ochii aliaților, cât și a adversarilor.


Poporul Israel locuiește pe un pământ promis de Creatorul pământului

De la cei amintiți, cât și de la alții din noul guvern american, se așteaptă, scoaterea la lumină adevărul scriptural al așezării Israelului pe locul unde este acum. Foarte pe scurt, prezint mai jos justificări pe baza Sfintelor Scripturi și a documentelor istorice, a terenului locuit pe drept de Israel.
    
Pe vremea lui Avram, evreul, era un popor, Amoriții, un popor idolatru, care trebuia ras de pe fața pământului ca să nu împânzească tot pământul cu idolatria lor, și să nu se repete o catastrofă mondială similară cu potopul lui Noe. Domnul Dumnezeu l-a luat pe Avram, în care a văzut un potențial al credinței în ascultare.  
    
Domnul i-a mai zis: “Eu sunt Domnul care te-am scos din Ur, din Haldeea ca să-ți dau în stăpânire țara aceasta.” … Și Domnul a zis lui Avram: “Să știi hotărât că sămânța ta va fi străină într-o țară care nu va fi a ei; acolo va fi robită și o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: și pe urmă va ieși de-acolo cu mari bogății. Tu vei merge în pace la părinții tăi; vei fi îngropat după o bătrânețe fericită. În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea amoriților nu și-a atins încă vârful.”… În ziua aceea, Domnul a făcut un legământ cu Avram și i-a zis: “Seminței tale dau țara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat. (Genesa 15:7-18).
    
La intrarea în țara promisă Iosua menționează aducerea lui Israel în țara amoriților și îndepărtarea de dumnezeii amoriților: V-am adus în țara amoriților, care locuiau dincolo de Iordan, și ei au luptat împotriva voastră. I-am dat în mâinile voastre; ați pus stăpânire pe țara lor, și i-am nimicit dinaintea voastră... Acum, temeți-vă de Domnul și slujiți-I cu scumpătate și credincioșie. Depărtați dumnezeii cărora le-au slujit părinții voștri dincolo de Râu și în Egipt și slujiți Domnului. Și dacă nu găsiți cu cale să slujiți Domnului, alegeți astăzi cui vreți să slujiți: sau dumnezeilor cărora le slujeau părinții voștri dincolo de Râu, sau dumnezeilor amoriților în a căror țară locuiți. Cât despre mine, eu și casa mea vom sluji Domnului.” (Iosua 24:8-15)
    
Profetul Amos și el a fost foarte specific când a scris: Eu v-am scos din țara Egiptului și v-am povățuit patruzeci de ani în pustie, ca să vă dau în stăpânire țara amoriților. (Amos 2:10)
    
În drumul spre țara promisă, Balac, împăratul Moabului,  când a văzut tot ce făcuse Israel, amoriţilor. (Numeri 22:2) l-a chemat pe Balaam să-i blesteme. Printre altele Balaam a spus cu privire la poporul Israel: Binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta şi blestemat să fie oricine te va blestema! (Num. 24:9). E aceiași promisiune făcută lui Avraam: Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine. (Genesa 12:3) Și ca să fim și mai clar că promisiunea merge spre Israel ca fiul a lui Isac și nu spre Ismael: Isac zis lui Iacov (Israel) Blestemat să fie oricine te va blestema şi binecuvântat să fie oricine te va binecuvânta (Genesa 27:29)

Pământul pe care îl ocupă Israel, în prezent (și mult mai mult pe care încă nu-l ocupă, dar cu siguranță îl va ocupa) le-a fost dat de Domnul Dumnezeu ca stăpânire veșnică (Geneza 12:1-3, 7, 14-15; 16:18-21; 26:3; 28). :4, 13; 35:10-12; Exod 6:7-8 și Psalmul 105:8-11).

Poporul Israel au luat în stăpânire acest dar al Domnului Dumnezeu acum peste 3.500 de ani și au trăit acolo timp de 1.500 de ani, până când au fost expulzați cu forța de către asirieni și romani, datorită îndepărtării de Domnul Dumnezeu. După alungarea lor ultimă, în anul 70 AD, pământul a rămas liber și pustiu. Puținii arabi care locuiau acolo se considerau a fi sirieni, deoarece cea mai mare parte a pământului era deținută de proprietarii sirieni care nu locuiau acolo.

În această perioadă lungă de timp, țara nu a fost niciodată un stat independent cu Ierusalimul drept capitală. Pe scurt, nu a existat niciodată un stat palestinian cu un guvern palestinian. Nici nu a existat o limbă sau o cultură palestiniană.

Când evreii au început să se întoarcă în patria lor pe la sfârșitul anilor 1890, au cumpărat pământul la prețuri exorbitante. Țara era atât de pustie, încât arabii nu și-au putut da seama de ce o doreau evreii atât de mult. De exemplu, până în 1900, aproape toți copacii din Israel fuseseră tăiați. În secolul al XX-lea, pe măsură ce evreii reveniți au început să recupereze pământul, au ajuns să planteze peste 250 de milioane de copaci pe o perioadă de 100 de ani.

Pământul pe care îl locuiesc evreii azi, le-a fost dat de Dumnezeu și legiferat de către Organizația Națiunilor Unite. La sfârșitul Primului Război Mondial, zona care era cunoscută sub numele de Palestina era pur și simplu o provincie a Imperiului Otoman, al Turciei. Deoarece turcii s-au alăturat Germaniei în timpul Primului Război Mondial, teritoriile imperiului Otoman s-au împărțit între britanici și francezi. Zona numită Palestina a fost atribuită britanicilor, iar mai târziu ei au început să o conducă ca mandat al Societății Națiunilor.

Cu un an înainte de sfârșitul Primului Război Mondial, britanicii au emis Declarația Balfour în noiembrie 1917. În ea, ei au precizat clar că intenția lor era să facă din Palestina o patrie pentru poporul evreu. La acea vreme, Palestina era formată din teritoriul care astăzi include Israel plus Iordania. Dar în 1921, Secretarul Britanic pentru Colonia, Winston Churchill, a decis să dea arabilor două treimi din Palestina pentru a stabili Mandatul Transiordaniei. Această zonă și-a primit deplina libertate în 1946, când a fost reconstituită ca stat Iordania.

În noiembrie 1947, Organizația Națiunilor Unite a votat pentru a împărți și mai mult această fărâmă de pământ, împărțind-o între evrei și arabi pentru a crea un stat pentru fiecare. Evreii s-au simțit trădați, dar au acceptat oferta. Arabii au refuzat.

Israelul a revenit la existență ca stat la 14 mai 1948. În aceeași zi, arabii ar fi putut profita de rezoluția ONU și ar fi putut crea un stat palestinian pentru ei înșiși. Dar ei voiau tot pământul, așa că au atacat noul stat evreiesc cu intenția de a-i alunga pe evrei în mare.

De-a lungul istoriei zonei, de când a fost îndepărtată de Imperiul Otoman în 1918, au existat cel puțin cinci ocazii când arabilor li s-a oferit posibilitatea de a-și crea un stat propriu și, de fiecare dată, au refuzat: 1936, 1947, 1967, 2000, 2008.
    
Având în vedere această istorie, puteți înțelege ce a spus odată cel mai faimos diplomat al Israelului, Abba Eban: „Palestinienii nu au ratat niciodată o oportunitate de a rata o oportunitate”. (“The Palestinians have never missed an opportunity to miss an opportunity.”)
    
Concluzionând vă provoc să-l priviți pe Israel prin lumina Sfintelor Scripturi și rugați-vă pentru Pacea Ierusalimului așa cum este scris în psalmi: Rugați-vă pentru pacea Ierusalimului! Cei ce te iubesc (Ierusalime) să se bucure de odihnă. (Psalm 122:6)
    
Nu știm ce se va întâmpla până în ianuarie 2025, instalarea președintelui Donald Trump și a echipei guvernamentale. Nu știm ce se va întâmpla în următorii 4 ani. Ce bine ar fi dacă poporul Israel și-ar veni în fire, și ar recunoaște bunătatea Domnului Dumnezeu, care îndeamnă la pocăință și s-ar întoarce cu adevărat la El.
    
”Ce vă zic vouă, zic tuturor: Vegheați !” v-o spun eu pentru că de fapt a spus-o Domnul Isus (Marcu 13:37).