Pe 9 mai, 2012, Barack Obama a devenit primul presedinte american care şi-a declarat oficial sprijinul său în favoarea legalizării căsătoriilor sodomite. După ce patru ani de zile, a dus America pe o direcție greșită, în toate aspectele: religios, el însuși, neputând să-și definească aparteneța religioasă; social neputând să-și deomnstreze cetățenia americană; militar nefiind în stare să încheie conflictele militare, promise în campanie; financiar ridicând enorm datoria Americii și destabilizând dolarul; ș.a.m.d, iată că înainte de a-și încheia mandatul, calcă în picioare principiile Scripturii care definește foarte clar căsătoria (ca fiind numai legământul dintre un bărbat și o femeie), și o face asta chiar de la Casa Albă, ducând în continuare America spre prăpastie.
Pe scurt, la ora actuală, în mai 2012, vă prezint atitudinea poporului cu drept de vot American în ce privește sodomismul, păcatul pedepsit aspru de Domnul Dumnezeu. Statele Massachusetts, New Hampshire, New York, Vermont, Washington DC, Oregon, California, Washington, Maryland au aprobat legi, în favoarea sodomiților, unele dintre ele, însă ar putea fi abrogate prin refendum, în noiembrie 2012.
Astfel în mai 2012, încă mai avem speranță în Amereica având 12 state ce interzic căsătoriile de acelaşi sex prin statut şi 30 prin Constituţia statului.
Rugați-vă pentru America și pregătiți-vă a vă spune cuvântul la votul din Noiembire, fie direct, fie prin influență.
UN LEAC PENTRU CRIZĂ
de Steve Elwart,
This article was originally published in the April 2012 Personal Update NewsJournal.
Am tradus acest articol pentru două motive: în primul rând observația bine cunoscută, că media de azi, în general, indiferent de unde este lansează idei, soluții nedocumentate și al doilea motiv fiind un subiect de actualitate, are în final soluția pe care am prezentat-o și lansată la începutul crizei economice.
<< Criza economică din Statele Unite trece printr-o fază comparată, în mass-media cu "Marea Depresiune" din anii 1930. Soluţiile propuse la problemele cu care se confruntă Statele Unite, de asemenea, sunt preluate din acea perioadă.
FRANKLIN DELANO ROOSEVELT şi "New Deal"
Una dintre ideile pe care mass-media le scoate în evidenţă este faptul că Franklin D. Roosevelt (FDR) şi "New Deal" au încheiat Marea Depresiune şi au salvat economia americană. O ofertă similară, prin urmare, ar trebui să fie capabilă de a salva economia de astăzi. O privire mai atentă la politicile lui FDR va dezvălui că New Deal nu a rezolvat Marea Depresiune ci a prelungit-o, de fapt, depresia s-a extins cu mult peste aşteptările guvernului de atunci. Situaţii anterioare de criză, din SUA, cum ar fi panica din 1837 şi depresia de după Primul Război Mondial, care a început în condiţii mai grele decât Marea Depresie, s-au încheiat mai rapid şi cu mai puţină durere.
În timp ce Franklin Delano Roosevelt este salutat ca salvator al capitalismului american, FDR, de fapt, a făcut mai mult decât oricine altcineva să rostească importanța guvernului, pe de o parte şi pierderea libertăţilor personale, pe altă parte.
New Deal: o nouă eră de Fiscalitate
Economiştii de la câteva zeci de universități recunoscute la nivel national american au făcut un studiu în profunzime a epocii şi au venit cu unele fapte interesante. Printre cele mai importante, sunt ca FDR a crescut taxele federale de la 1.6 miliarde dolari în 1933 la 25.3 miliarde dolari în 1940. Taxele de toate tipurile au fost percepute de la poporul american: taxe pe venit personal, impozitul pe venit, acizi, taxe de moştenire, şi "profiturile excesive", în conluzie, toate taxele au crescut în era New Deal.
Cea mai importantă sursă de venituri pentru guvern, în era New Deal a fost din taxele percepute pentru băuturi alcoolice, ţigări, chibrituri, bomboane, anvelope (inclusiv anvelope de la cărucioarele cu rotile), apeluri telefonice, şi altele similare cu acestea. Cu alte cuvinte, New Deal a fost substanţial finanţat pe spinarea clasei de mijloc şi al oamenilor săraci.
Creşterile de taxe ale FDR, în 1933, 1934, 1935, şi 1936 au făcut mai greu posibil pentru investitori de a estima riscurile de a se lansa în afaceri noi, limitând, astfel, creşterea de locuri de muncă. În 1932, anul în care Franklin Roosevelt a fost ales presedinte, rata maximă pe impozitul pe venit a fost de 25%. Pe atunci, doar aproximativ 5% din americani plăteau taxe pe venit. Prin 1945, s-a ajuns ca două treimi din familiile americane să plătească impozitul federal pe venit. Reţinerea impozitului direct de la salariul unei persoane a permis guvernului să-l utilizeze imediat. La Senat, pe 14 mai 1943, senatorul Chandler (D-KY) a spus, "Toţi ne datorăm guvernului, … dar guvernul nu poate invoca dreptul de a avea toate taxele de care are nevoie pentru orice scop, fie în prezent sau în orice moment în viitor."
Din cauza taxelor mari, consumatorii au avut bani mai puțin pentru cheltuieli. Angajatorii au avut mai puţini bani pentru creşterea economică şi mai puține locuri de muncă. Politicile lui FDR au descurajat investitorii de la a lua riscurile de creştere finanţare şi locuri de muncă, menţinând rata şomajului naţiunii la cote ridicate. Şomajul în Marea Depresiune a crescut de la 16% în 1931 la un nivel de 25% în 1933 şi a rămas aproape la 20% până la începutul celui de-al doilea război mondial. (Este dificil să se compare ratele şomajului de astăzi, cu anii depresiei pentru că guvernul a schimbat modul în care se evaluează şomajul. De exemplu, astăzi, oamenii care sunt "șomeri", sau au renunţat la căutarea unui loc de muncă sau au folosit toate avantajele lor de şomaj nu mai sunt luate în considerare în ratele de calcul al șomajului.)
FDR a atacat drepturilor de proprietate privată prin sechestrarea terenului privat, s-a amestecat în controlul conducerii afacerilor private, influențarea conducerii companiile cât de mult trebuie să aplice taxe pentru produsele lor, cât de mult trebuie să plătească oamenii, cât de mult trebuie să producă, ce pot şi nu pot vinde. FDR a denunţat investitorii ca "regalişti economici privilegiați, prinţi şi dictatori economici."Investiţiile private au rămas la nivel istoric reduse pe parcursul perioadei New Deal.
FDR, de asemenea, a creat reguli costisitoare pentru companii în direcția angajărilor. Acte legale de securitate socială, nivelul de slarizare și compensare a determinat companiile să lucreze cu câți mai puțini oameni ar fi fost posibil.
FDR a intervenit în domeniul agriculturii chiar dacă era foamete. Într-un efort de a creşte preţurile agricole, noii dealeri au plătit fermierii să reinvestească peste 10 milioane de hectare în culturi distruse şi 6 milioane în animale de fermă. Fermierii au fost plătiți, să nu crească nimic pe porţiuni din proprietatea lor. Acest lucru nu a adus beneficii, lăsând fermierii săraci și dependenți de guvern…
FDR a făcut totul mai scump. Fermierii și micii producători agricoli trebuiau să-și ajusteze prețurile de vânzare la nivelul prețurilor impuse de guvern, mult mai mari decât prețul de vânzare al particularilor. În timpul Marii Depresiuni, proiecte de lucrări publice, de control ale inundaţiilor, şi alte astfel de proiecte mari de stat a devenit o piedică pentru economie, pentru că erau făcute, de fapt să crească taxele la beneficiarii proiectelor.
La fel ca astăzi aveau programe cu "lopata", locuri de muncă temporare create de guvern pentru statistici și neîncurajând sectorul privat, care ar putea crea locuri de muncă permanente.
Istoricul Davd M. Kennedy, politician la Universitatea Stanford, un admirator cunoscut de FDR, a scris despre eşecul lui vizibil, pentru a produce redresarea economică. A scris că Roosevelt a stat în faţa lumii în 1938 ca un lider "prost, slăbit și în imposibilitatea de a vindeca propria sa ţară de criza economică aparent fără de sfârşit ", ”în al nouălea an al Marii Crize şi, după şase ani de la New Deal al lui Roosevelt, peste 10 milioane de muncitori erau încă şomeri. America încă nu a găsit o formulă pentru redresarea economică”.
Lecţii de învăţat?
Câteva sunt lecțiile practice ce ar trebui învățate din eşecul New Deal. Guvernul trebuie să dea mai multă libertate oamenilor în administrarea veniturilor personale; eliminarea obstacolelor din calea afacerilor personale, productive, oferindu-se astfel posibilitatea mai eficientă al angajărilor de personal; stabilizarea monedei naționale, a dolarului în mod special, care este obligatoriu să fie stabil și nu dependent de yen sau alte monede; şi cultivarea unui climat politic propice pentru investitori.
Părinţii fondatori ai Americii priveau cu o mare responsabilitate misiunea lor de a menține America la nivel de supraviețuire. De aceia baza lor în multe decizii guvernamentale americane și elaborarea de legi a fost Scriptura, special cartea Deuteronom, care a fost sursa a peste 34 la sută din citatele lor care au stat la baza elaborării legilor americane.
Ca națiunea americană să supraviețuiască trebuie să se bazeze nu pe puterea care vine de la un guvern condus pe baza principiilor umane (man-made government) ci pe puterea pe care o dă Domnul Dumnezeul Scripturii în care se găsește adevărata noastră speranță și lumină.>>
La nivel de individ, familie, grup ca să putem supraviețui în situații de criză trebuie să ne ancorăm nu în puterea umană, sau guvernamentală ci în puterea Domnului Dumnezeu: Îmi ridic ochii spre munţi… De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul. (Psalmul 121:1-2).