Situația actuală din România mă determină să las la o parte Criza Economică Mondială, și să vă îndrept atenția în mod special la criza fără precedent, care a lovit țara noastră, în ultimele luni. O comparație simplă între vara anului 2011 când convertirea Ron-Dolar American era 2,8 și vara anului 2012 când leul românesc a coborât la 3,8 față de Dolarul American, ne spune că puterea de valorificare a leului s-a redus la jumătate, ceea ce este catastrofală.
Dintre știrile virtuale transmise în ultimele luni, singura agenție de presă, care privește pozitiv situația din România este Vocea Moscovei, ceea ce trebuie sa ne dea de gândit, în mod foarte serios.
Ca și abonat al Agenției de Presă ”Agerpres”, care privește aspectele din România din ambele tabere, fiind subiectivă în lansarea știrilor voi prezenta în această ediție, câteva articole din prima jumătate a lunii august 2012, transmise de Agerpres.
România, ţară care se afundă în criză
Bucureşti, 7 aug 2012/Agerpres/ - Criza politică din România s-a adâncit luni în jurul referendumului de demitere a preşedintelui, ministrul de interne demisionând în faţa unor presiuni 'inacceptabile', iar Curtea Constituţională trimiţând o adresă guvernului care a fost remaniat, scrie AFP.
De mai mult de o lună, România trăieşte un război nemilos între, pe de o parte, coaliţia de centru-stânga aflată la putere din mai, Uniunea Social-Liberală (USL) condusă de premierul Victor Ponta şi preşedintele interimar Crin Antonescu, şi, de cealaltă parte, tabăra preşedintelui de centru-dreapta suspendat, Traian Băsescu.
USL a lansat la începutul lui iulie procedura de demitere a lui Băsescu, extrem de impopular în ţară, atrăgând criticile Uniunea Europene (UE), din cauza metodelor calificate drept atentate la statul de drept. Însă la o lună după suspendarea lui Băsescu şi în ciuda unui referendum care ar fi trebuit să pună capăt războiului, lupta în jurul rezultatelor scrutinului de la 29 iulie este mai dură ca oricând, notează agenţia franceză de presă.
Aceasta s-a tradus luni prin demisia ministrului de interne, Ioan Rus, organizator al scrutinului, care a antrenat după sine o remaniere profundă a guvernului....
Rezultatele referendumului fac obiectul unor confruntări acide. Conform rezultatelor oficiale ale Biroului Electoral Central, rata de participare a fost mai mică de pragul de cel puţin 50% cerut de Curtea Constituţională pentru a valida referendumul. Chiar dacă majoritatea votanţilor, peste 86%, s-au pronunţat pentru plecarea lui Băsescu, acesta ar urma să rămână totuşi preşedintele României. Însă, după acest rezultat, care înseamnă eşecul unuia din obiectivele sale cheie - plecarea lui Băsescu -, majoritatea a început să conteste brusc validitatea listelor electorale.
Membrii USL, printre care şi preşedintele interimar Crin Antonescu, au afirmat că numărul celor înscrişi pe listele electorale trebuie revizuit în scădere, sperând astfel să se ajungă la o rată de participare suficientă pentru a valida debarcarea lui Băsescu. Demersul a stârnit stupefacţia analiştilor din moment ce ministrul de interne Ioan Rus, membru USL, şi-a asumat clar validitatea listelor. Însă el a fost dezavuat de propria tabără începând de vineri. Denunţând 'presiuni inacceptabile' asupra sa şi a ministerului său, Rus a demisionat luni, la fel ca şi ministrul delegat pentru administraţie Victor Paul Dobre. "Nu pot accepta ca ministerul să fie implicat în lucruri care nu respectă legea", a declarat el, reafirmând că este de părere că referendumul a fost organizat 'corect' şi pe bază de liste actualizate. El a denunţat 'presiuni' venite de la Băsescu, preşedintele suspendat denunţând fraude în ziua scrutinului, dar şi din propria tabără, inclusiv Crin Antonescu, tabără care critică listele.
"Aceşti oameni (Rus şi Dobre) au demisionat deoarece nu vor să joace jocul celor care în cadrul USL vor să schimbe datele electorale după scrutin", a afirmat Alina Mungiu Pippidi, preşedinta ONG-ului Societatea Academică Română (SAR).
De asemenea, Curtea Constituţională a transmis luni o adresă către Guvern, subliniind că a cerut să-i comunice listele electorale utilizate pentru referendum şi nu să le actualizeze după scrutin.
Ponta a convocat vineri autorităţile locale pentru a le cere - fără să ia vacanţă - să înceapă actualizarea listelor până la 31 august, data la care Curtea se va pronunţa asupra validităţii referendumului. AGERPRES ID: 2750387; Data: 2012-08-07 17:40:46; Redactori: cbi/cbi
**********
Politicienii români, la cuţite, îşi împing ţara spre fundul gropii
(Corespondență presa bulgară) Sofia, 7 aug 2012 - Corespondentul Agerpres, Ivan Radev, transmite: Românii au atins fundul gropii, dar mai sapă - în acest fel poate fi definită situaţia politică din ultimele trei luni în ţara vecină, scrie marţi cotidianul sofiot 24 Ceasa.
România a intrat într-o criza politică fără precedent, afirmă ziaristul Momcil Indjov într-un articol cu titlul "Politicienii români, la cuţite, îşi împing ţara spre fundul gropii". Criza care a început cu neînţelegerea între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta în legătură cu cine să
reprezinte ţara la Bruxelles a culminat luni cu demisia ministrului administraţiei şi internelor Ioan Rus, scrie ziarul, relatând pe scurt evoluţiile politice din România din ultimele săptămâni…. AGERPRES /ID: 2750572; Data: 2012-08-07 17:45:46; Redactori: cbi/cbi
*********
România are nevoie de o monedă întărită şi o inflaţie sub control
Bucureşti, 9 aug 2012/Agerpres/ - Menţinerea cursului de schimb al monedei naţionale pe palierul 4,4 - 4,5 lei pentru un euro este situaţia cea mai confortabilă pentru leu, economie şi psihologia consumatorilor, a afirmat, miercuri, într-o analiză, directorul general al Noble Securities, sucursala România, Victor Safta.
"Dacă s-ar depăşi semnificativ şi pentru o lungă perioadă de timp pragul de 4,65 lei pentru un euro, atunci efectele pe termen mediu şi lung ar fi mai mult decât 'apăsătoare'. Cel mai 'confortabil' pentru leu, economie şi... psihologie (a consumatorilor), ar fi ca moneda naţională să rămână pe palierul de 4,4 - 4,5 lei pentru un euro, o oarecare volatilitate fiind inerentă'', a precizat Victor Safta. În opinia acestuia, cu preţurile mărfurilor alimentare în creştere la nivel mondial, România are nevoie de o monedă întărită şi o inflaţie sub control. .…
În ceea ce priveşte mărfurile alimentare, seceta din SUA, Rusia, Ucraina etc, a dat un nou imbold crizei alimentare mondiale, aducând scumpiri peste măsura ultimilor ani.
Astfel, în a treia decadă a lunii iunie şi apoi în iulie, pe pieţele internaţionale preţul porumbului a intrat pe o pantă abruptă de creştere (peste 45%), trecând prin maxime istorice. Porumbul este una dintre cerealele al cărei preţ influenţează multiple alte preţuri şi industrii, de la biocombustibili, la industria aditivilor alimentari, a furajelor etc., aşa încât reacţiile se transmit în lanţ. La rândul său, grâul a înregistrat un preţ neatins după anul 2008, marcând, la fel ca şi în cazul porumbului, creşteri de peste 45% după jumătatea lunii iunie, iar soia s-a tranzacţionat, de asemenea, la preţuri maxime istorice. Scumpirile au apărut şi în alte sectoare: preţul petrolului Brent, relevant pentru Europa, a depăşit, pe 7 august, cotaţia de 110 dolari/baril, nivel neatins din luna mai. La toate aceste "maxime" ale mărfurilor se adaugă seceta prezentă inclusiv în România şi "maximele" de devalorizare marcate rând pe rând de leu în săptămânile trecute.…. AGERPRES ID: 2753262; Data: 2012-08-09 17:40:53; Redactori: cbi/cbi
Scandal în jurul listelor electorale ale referendumului din România
Bucureşti, 13 aug /Agerpres/ - România a cunoscut vineri un nou scandal prin iniţierea procedurilor de urmărire penală împotriva unui fost ministru implicat în organizarea referendumului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu şi printr-o serie de dezvăluiri privind presupuse tentative de manipulare a listelor electorale, comentează agenţia France Presse.
Ţara se află în cea mai gravă criză politică de la sfârşitul dictaturii comuniste din cauza procedurii de demitere a preşedintelui de centru-dreapta lansată la începutul lunii iulie de coaliţia de centru-stânga, Uniunea Social-Liberală (USL).
Metodele adoptate de USL, formată din liberalii preşedintelui interimar Crin Antonescu şi social-democraţii premierului Victor Ponta, au fost criticate de Uniunea Europeană şi Statele Unite.
Referendumul organizat la 29 iulie trebuia să pună capăt crizei, însă Curtea Constituţională a amânat pentru 31 august decizia privind validarea scrutinului, evocând 'informaţii contradictorii ale instituţiilor statului privind listele electorale' folosite.
După ce a certificat în mai multe rânduri, înainte şi după vot, validitatea şi caracterul actualizat al listelor, Ministerul Administraţiei şi Internelor a transmis pe neaşteptate o notă Curţii indicând că nu poate garanta exactitatea lor, reaminteşte AFP.
Vineri, Parchetul General a solicitat Camerei Deputaţilor declanşarea procedurilor pentru începerea urmăririi penale faţă de Victor Paul Dobre, membru USL, deputat şi fost ministru delegat pentru Administraţie în cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată.
Anunţul a produs o undă de şoc, notează AFP, în special după ce presa a publicat documente prezentate ca transcrieri de conversaţii interceptate de procurori între Dobre şi fostul ministru de interne Ioan Rus, discuţii care evocau presiuni ale USL asupra celor doi pentru ca listele să fie 'curăţate' de 1,6 milioane de electori pentru a facilita validarea referendumului…..
"Procurorii trebuie să facă lumină asupra eventualelor tentative de modificare a listelor în mod ilegal, ceea ce reprezintă o faptă penală extrem de gravă care pune în pericol statul de drept în România", a declarat pentru AFP Laura Ştefan, jurist în cadrul centrului de reflecţie Expert Forum.
La rândul său, guvernul a trimis un memorandum prefecţilor şi primarilor pentru 'actualizarea listelor electorale', declanşând o nouă polemică. Guvernul afirmă că răspunde astfel unei scrisori a Curţii Constituţionale care îi cerea 'să ia măsurile necesare pentru actualizarea listelor electorale permanente'.
Însă analiştii relevă că CCR a indicat clar că nota ministerului nu corespundea deciziei sale oficiale de a cere guvernului să-i transmită 'listele actualizate care au servit ca bază pentru referendum' şi nu o actualizare ulterioară.… AGERPRES ID: 2756865; Data: 2012-08-13 17:52:21; Redactori: suz/suz
******
Doamne, ai milă de România!