Pe data de 4 mai 2018, comunitatea română din orașul Portland și împreună cu ea o întreagă comunitate de creștini români din întreaga lume a fost în doliu. A plecat acasă o mamă tânără a 7 copii cu vârste între 1 și …13 ani. Joi seara, 3 mai, biserica Philadelphia din Portland a fost plină la serviciul de priveghi. Câteva mii de suflete au venit să le fie alături celor 7 copii, în ordinea vârstei, începând cu Rahela, Mark, Ezra, Debora, Levi, Noah și Sarai, soțului George Cirstean, tatălui Dionisie Varadin, mamei Lidia, fratelui Narcis, surorilor Eunice, Daniela și Estera, bunicilor Ioan și Valeria Varadin, întregii familii și prietenilor rămași în urmă.
Priveliștea a fost mai mult decât copleşitoare: cei 7 copii în jurul unui sicriu, un soț înconjurat de copii, cu cel mai mic în brațe, un tată și o mamă cu privirile pierdute de durere, frate și surori care priveau tăcut trupul celei care a fost Ligia, înconjurați de o mare de suflete îmbrăcate în negru, cu fețele posomorâte de durere. Dacă s-ar fi putut să se citească gândurile tuturor celor prezenți, probabil că aveau toți un numitor comun: COMPASIUNE.
Pe familia Varadin i-am cunoscut de când mă știu. Sunt oarecum parte din familia mea spirituală. Pe Ligia am cunoscut-o de când era copilă. Durerea că a plecat dintre noi la o vârstă așa de fragedă, de doar 35 de ani, nu se poate descrie. Era o fire blândă și iubitoare cu o dragoste netăgăduită pentru cei din jur dar și pentru Hristos. Întotdeauna avea un zâmbet molipsitor pe buze și emana o dragoste molipsitoare în jurul ei. Când vorbeai cu ea, simțeai o sinceritate și compasiune Dumnezeiască. Parcă Dumnezeu a ales pentru ea cel mai frumos anotimp să o ia Acasă: primăvara.
Durerea despărțirii este atât de acută că orice încercare de a o ameliora este zadarnică. Golul pe care l-a lăsat în sufletele copiilor, soțului, tatălui, mamei, fratelui și celor 2 surori rămase în urmă, și a tuturor celor care au cunoscut-o îndeaproape, nu poate să îl umple nimeni, numai Dumnezeu.
Impactul morții este ca un tsunami, durerea despărțirii simțită de cei apropiați decedatului, este cea mai puternică începând cu familia, soț, soție, părinți, frați, surori, apoi se răsfrânge peste prieteni și apoi cunoscuți, iar pentru restul lumii este doar un alt eveniment care trece neobservat.
Ligia va rămâne pentru noi doar amintire. Noi toți vom rămâne la rândul nostru doar amintiri. Ca și creștini, care sperăm și credem într-o lume mai bună, o lume fără dureri și suspine, moartea este doar o “virgulă”, o să fim cei mai vii abia când trecem pragul morții.