Mai avem doar câteva săptămâni până la alegerile prezidențiale din Statele Unite. Au rămas doar doi candidați, actualul Președinte, Donald J Trump din partea Partidului Republican și contracandidatul dânsului, Joe Biden din partea Partidului Democrat.
Președintele Trump a demonstrat în cei aproape patru ani poporului american că poate să conducă o țară. De când a preluat conducerea Statelor Unite a dat dovadă de o măiestrie politică nemaipomenită în istoria acestei țări, a adus economia SUA la un nivel prosper, de invidiat de către alte țări și relații internaționale fără precedent. Pentru contribuția sa la stabilitatea internațională a fost nominalizat pentru trei Premii Nobil de pace.
Pe data de 4 septembrie 2020, în cadrul unui acord intermediat de Statele Unite, Serbia și Kosovo au convenit să normalizeze relațiile economice. Pe lângă acordul economic, Serbia a fost de acord să-și mute ambasada în Israel la Ierusalim de la Tel Aviv începând din iunie 2021, iar Israel și Kosovo au fost de acord să se recunoască reciproc.
Acordul dintre Israel și Arabia Saudită din data de 15 septembrie 2020 este doar al treilea acord de pace Israel-Arab de la declarația de independență a Israelului din 1948 și marchează prima relație diplomatică oficială dintre Israel și o țară arabă din Golf.
Israelul și statul Bahrain din Golf au semnat tot pe data de 15 septembrie 2020 un acord important pentru a-și normaliza pe deplin relațiile, a anunțat președintele american Donald Trump.
“A doua țară arabă care a făcut pace cu Israelul în 30 de zile”, a scris Trump pe Twitter.
Timp de decenii, majoritatea statelor arabe au boicotat Israelul, insistând că vor stabili legături doar după ce ar fi soluționat disputa palestiniană.
Tot sub președinția dânsului, economia Statelor Unite a reușit să își revină cel mai rapid după pandemia virusului Covid 19 din primăvara acestui an.
Însă poate cea mai mare realizare a domnului Trump este în domeniul judiciar. În cei aproape patru ani, a numit aproape 300 de judecători conservatori la curțile de justiție a Statelor Unite în majoritatea districtelor, dar în special numirea a doi judecători conservatori la Curtea Supremă de Justiție a Statelor Unite, a judecătorului Brett Kavanaugh și a Judecătoarei Amy Coney Barrett cu vederi conservatoare, pro-constituție și pro-life. Judecătoarea Amy a fost numită de către Președintele Trump în urma trecerii din viață a Judecătoarei cu vederi liberale Ruth Bader Ginsburg. Aceasta putea să se retragă și să iasă la pensie în timpul Președintelui Obama, care putea să o înlocuiască tot cu o judecătoare cu vederi liberale, dar aceasta a mizat că o să câștige Hillary Clinton, însă lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură, poporul american alegându-l pe Trump.
Judecătorii Curții Supreme a Statelor Unite, în număr de nouă sunt nominalizați de către Președintele Statelor Unite, apoi dacă sunt confirmați de către Senatul American, sunt aleși pe vață. Dacă Judecătoarea Amy va fi confirmată de către Senatul American, și se pare ca aceasta se va întâmpla inainte de alegeri, Curtea Supremă va avea 6 judecători cu înclinații conservatoare și 3 cu vederi liberale.
Așadar, judecătoarea Amy ... a fost nominalizată de către Președintele Trump și urmează a fi confirmată până la alegerile din noiembrie de către Senatul Statelor Unite, care este majoritar Republican, conservativ.
De partea cealaltă, candidatul din partea Partidului Democrat liberal este Joe Biden împreună cu aleasa dânsului pentru vicepreședinte Kamala Haris. Aceștia au probabil cea mai radicală platformă politică din istoria Statelor Unite. Principalul obiectiv este ura pentru actualul Președinte Trump care este vizibil accentuată. Apoi platforma lor include tot ceea ce are tentă socialistă: programe guvernamentale gratuite pentru toți incluzând programe de sănătate gratuite, educație gratuită, granițe deschise, implicarea guvernului în toate aspectele individului, dizolvarea industriei cărbunelui, a energiei de gas metan, a energiei atomice și dezvoltarea energiei “regenerabile” energia eoliană și solară, cu scopul de a reduce “Schimbarea Climatică”, cea mai mare farsă politică a secolului XXI. Aceasta a degenerat din Încălzirea Globală care a fost farsa politică a secolului XX.
În alte cuvinte, candidatul din partea Partidului Democrat a ajuns să promoveze o platformă politică extremă caracteristică mișcărilor socialist-comuniste.
Șansele de realegerea a Președintelui Trump sunt mari. Orice cetățean american care ține la țara sa și la principiile constituționale pe care a fost clădită America, va vota pentru el. Orice cetățean american care are la bază principiile iudeo-creștine, va vota pentru realegerea lui.
Demonstrațiile violente din ultima vreme din orașe mari ca Seattle, dar mai ales de aici din Portland, statul Oregon, unde guvernatorii statelor și primarii orașelor sunt democrați, îl vor ajuta pe Trump la re-realegerea lui, acesta oferindu-le de nenumărate ori ajutor federal din partea guvernului dar a fost refuzat de către guvernatori respectiv de către primarii democrați. Demonstrațiile s-au soldat cu morți și răniți și pagube materiale de milioane de dolari prin distrugerea multor proprietăți.
Cu toată împotrivirea majorității mass mediei americane și împotrivirea acerbă din partea partidului opozant, Partidul Democrat Liberal care l-au acuzat de implicarea Rusiei în alegerile prezidențiale, apoi de implicarea dânsului în treburile interne ale Ucrainei, pentru care Camera Reprezentanților în fruntea căreia se află Nancy Pelocy, au și vrut să îl demită (impeach) din funcție și multe alte farse politice, Președintele Trump a stat pe poziție, luptând pentru poporul american care îl vor re-alege din nou în noiembrie.
Nici chiar contactarea virusului Covid-19 nu l-a afectat prea mult pe PreședinteleTrump, care a fost diagnosticat pozitiv împreună cu soția dânsului, Melania Trump, pe data de 2 octombrie. În doar câteva zile a fost externat din spital, demonstrând lumii întregi că pandemia chineză nu este chiar așa de mortală precum ni se pictează de către mass-media sau de către reprezentanții guvernelor. Virusul Covid 19, este poate cea mai reală luptă pentru supraviețuire a secolului XXI. O luptă pe care potrivit CDC (Center for Disease Control and Prevention - Centrul American de Boli și Previnere) persoanele sunt mai predispuse să supraviețuiască coronavirusului după ce l-au contractat. Agenția de sănătate americană spune că dacă o persoană între 0 și 70 de ani are virusul, are o rată de supraviețuire de 99%. Și dacă o persoană are peste 70 de ani, rata de supraviețuire este de aproape 95%.
Până în noiembrie 3 au loc alegerile prezidențiale și alegeri pentru Senat și Camera Reprezentanților, iar pe data de 4 vom ști cine este noul Președinte al Statelor Unite ale Americii, aceasta dacă nu vor fi nereguli majore în sistemul de vot, care chiar și aici în America are deficiențele lui și tendințe de corupție și manipulare, mai ales prin sistemul de vot prin poștă, asa cum este în Statul Oregon care a adoptat acest sistem din 1993. De atunci nu a mai fost ales nici un guvernator republican la conducerea statului. Sa fie oare o coincidență?
Realegerea Președintelui Trump va avea efecte pozitive asupra Statelor Unite și asupra întregii lumi. Democrații parcă au ales înadins un candidat slab din care în afară de faptul că a fost Vicepreședinte în timpul Președintelui Obama, nu are nici o realizare politică majoră.
De remarcat că Președintele Obama a avut una dintre cele mai slabe conduceri din istoria Americii din punct de vedere politic, economic și relații internaționale dar și din punct de vedere moral, fiind primul președinte care și-a arătat pe față atitudinea împotrivirea a tot ce a fost iudeo-creștin în America.
Așadar, faptul că Partidul Democrat și-a ales un candidat “cu capu prin nori” și incoerent care în cei 47 de ani de când este în politica americană, nu se poate mândri cu nici o realizare majoră, îl vor ajuta pe Președintele Trump în alegerile din 2020.
În toate acestea, nu pot să nu observ o mână divină care este la conducerea tuturor lucrurilor. O fi având Președintele Trump defectele lui, ca orice om, însă mai presus de toate, avem un Dumnezeu Drept care se numește DRAGOSTE și care este la cârma întregului univers și a întregii lumi.